ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 882/2021

HOTĂRÂRE

06.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 882/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 8 mai 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2735,83 RON și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în conformitate cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 începând cu data de 29.04.2020; cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe art. 2210 din C. civ. și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

La termenul din 6 august 2020, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, iar, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ. a amânat pronunțarea la data de 14 august 2020.

Prin sentința civilă nr. 1559/2020 din 14 august 2020, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță și a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C..

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reținut că, potrivit art. 107 din C. proc. civ., instanța de drept comun din punct de vedere teritorial este instanța de la domiciliul sau sediul pârâtei, ea fiind sesizată ori de câte ori prin lege nu se prevede competența une alte instanțe.

Arătând că, în cazul de față, niciuna din părți nu are sediul în raza de activitate a Judecătoriei Oradea și nici nu au stabilit printr-o înțelegere că, în caz de litigii între ele, competența ar reveni Judecătoriei Oradea, instanța a reținut că, în speță, sediul pârâtei se află în Comuna Voluntari, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 129 și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la 17 septembrie 2020, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 9860/2020 din 27 noiembrie 2020, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., în favoarea Judecătoriei Oradea.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buftea a statuat că, din punct de vedere teritorial, regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 115 alin. (1) C. proc. civ., în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat.

În speță, sediul pârâtei este în localitatea Voluntari, județul Ilfov, iar locul unde s-a produs riscul asigurat (evenimentul rutier) este în localitatea Oradea, județul Bihor (în zona Episcopiei Bihor) - conform constatării amiabile de accident.

Evocând prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 126 din același Cod, instanța de conflict reține că, în cauzele privitoare la bunuri, altele decât cele prevăzute de art. 117, art. 118, art. 119, art. 120, at. 121 C. proc. civ., necompetența teritorială este una de ordine privată care, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.

Față de aceste dispoziții legale care prevăd neechivoc și expres faptul că necompetența teritorială relativă poate fi invocată doar de către pârât, instanța de conflict a apreciat că, date fiind dispozițiile legale care lasă la latitudinea părților alegerea instanței competente teritorial să le soluționeze litigiul, Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece cauza, având în vedere că pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, aceasta neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, una dintre acestea fiind cea în circumscripția căreia se află locul asigurat (Judecătoria Oradea) și care a fost deja sesizată de către reclamantă.

Având în vedere faptul că reclamanta a înțeles să sesizeze Judecătoria Oradea, în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat, iar pe de altă parte pârâta nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenței teritoriale în favoarea acestei instanțe, instanța de conflict a apreciat că Judecătoria Buftea nu este - în raport de atitudinea reclamantei și a pârâtei - competentă teritorial să soluționeze cauza de față.

În aceste condiții, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Existând conflict de competență, potrivit art. 133 și următoarele din C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 5 februarie 2021, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, Judecătoria Oradea și Judecătoria Buftea, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

Regula generală în materie de competență teritorială este reglementată de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtaei B. S.A. la plata de despăgubiri, în temeiul unui contract de asigurare RCA, astfel că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "În materie de asigurare, cererea provitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Normele de competență reglementate de art. 115 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, astfel încât, potrivit art. 130 alin. (3) din același Cod, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în condițiile în care această excepție relativă nu este invocată de către pârât, instanța nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, ci instanța a invocat această excepție din oficiu, la termenul de judecată din 6 august 2020.

Prin urmare, față de prevederile legale mai sus-menționate, Judecătoria Oradea, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze, în această manieră, de soluționarea pricinii.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., în favoarea Judecătoriei Oradea.