ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2022

HOTĂRÂRE
20.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, contestatoarea S.C. A. S.A. Galați a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 980/22.10.2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea de ședință din 09.06.2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la judecarea cauzei și niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea în lipsă.

Prin decizia nr. 882/2021 din 14 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă S.C. A. S.A. Galați împotriva deciziei civile nr. 980/22.10.2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Împotriva deciziei nr. 882/2021 din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs contestatoarea-reclamantă S.C. A. S.A. Galați.

Deși au fost legal citate, intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinări.

Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a recursului, potrivit art. 248 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Prin adresa de comunicare din cadrul procedurii prealabile, comunicată recurentei-contestatoare la data de 28.12.2021, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x verso din dosarul de recurs și prin citația emisă pentru termenul din 20.10.2022, comunicată recurentei-contestatoare la data de 07.03.2022, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x verso din dosarul de recurs, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 882/2021 din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, la data de 01.04.2022 recurentei-reclamante i s-a comunicat încheierea din 17.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea recurentei-reclamantei de reexaminare a încheierii din 03.02.2022, prin care i s-a respins cererea de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2022, recurenta-contestatoare nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de S.C. A. S.A. Galați împotriva deciziei nr. 882/2021 din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de S.C. A. S.A. Galați împotriva deciziei nr. 882/2021 din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secți
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2025-04-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2280/2025
. Galați. 2. Hotărârea Curții de Apel Galați Prin sentința civilă nr. 1025 din data de 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 416 C. proc. civ. și art. 421 C. proc. civ., a co
ÎCCJ 2022-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5660/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
Sursă