ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 160/10.07.2020, a Deciziei nr. F-BZ 50/14.02.2020 și a Raportului de inspecție fisccală nr. x/14.02.2020, cu consecința exonerării de plata obligațiilor fiscale, precum și suspendarea executării Deciziei de impunere x/14.02.2020.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 52 din 25 martie 2021, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/14.02.2020 până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, reținându-se în mod greșit îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, formulând, totodată, critici pe fondul cauzei.

În ceea ce privește cazul bine justificat, a apreciat că cele reținute de prima instanță nu constituie motive pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal întocmit, iar interesul reclamantei de a solicita suspendarea actului atacat nu a fost motivat, instanța referindu-se sumar doar la aprecierile reținute de Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 565/13.08.2020 privind modalitatea în care organul de control a interpretat dispozițiile legale în materia impozitului pe profit, însă fără a combate în mod real ceea ce au constatat organele de control.

În acest sens, a precizat că, anterior parcurgerii procedurii prealabile, reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările șl completările ulterioare, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2020 și care a fost admisă (Sentința nr. 37/10.03.2020 a Tribunalului Vrancea).

Referitor la paguba iminentă, de asemenea, a susținut că prima instanță a apreciat eronat că este îndeplinită această condiție, reținând că executarea integrală a deciziei de impunere ar produce reclamantei o pagubă iminentă și imposibil de reparat, în condițiile în care aceasta s-a mărginit să afirme că ar fi afectată derularea planului de reorganizare.

Or, executarea unei obligații fiscale stabilite printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă. Din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Potrivit recurentei, prima instanță a ignorat apărările instituției în totalitate și nu s-a pronunțat asupra acestora, în vederea realizării scopului prevăzut la art. 237 din C. proc. civ., respectiv al cercetării procesului, sens în care avea obligația să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului ia întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul, precizând că nu au fost luate în considerare concluziile scrise formulate de pârâtă, ci doar ale reclamantei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamanta A. S.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/14.02.2020 până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acesteia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la faptul că în decursul anului 2019, reclamanta a fost supusă unor controale repetate, respectiv trei controale, iar două dintre acestea au constatat că societatea nu datorează bugetului de stat nicio sumă de bani, însă la cel de-al treilea control, care vizează prezenta cauză, s-au reținut, în sarcina reclamantei, obligații fiscale suplimentare în sumă de 3.469.720 RON, cu titlu de impozit pe profit și TVA.

În plus, raportat la aceeași decizie de impunere, a reținut că Curtea de Apel Galați, prin Decizia nr. 565/13.08.2020 a apreciat existenta cazului bine justificat având în vedere o serie de aspecte invocate, ce vizează încălcarea de către organul fiscal a mai multor dispoziții legale, care vor fi analizate pe fondul cauzei.

Așa fiind, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, având în vedere faptul că societatea reclamantă a fost supusă unor controale repetate în decursul aceluiași an (2019), iar cel de-al treilea control a avut concluzii diferite față de celelalte două verificări, existând astfel o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat, care rezultă din modul în care au fost interpretate și aplicate prevederile legale incidente în materia impozitului pe profit de către autoritatea fiscală cu ocazia controalelor efectuate, reclamanta afirmând încălcarea mai multor dispozițiile legale de către autoritatea pârâtă.

De altfel, criticile recurentei se rezumă la aprecierea că cele reținute de prima instanță nu constituie motive pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal întocmit, iar interesul reclamantei de a solicita suspendarea actului atacat nu a fost motivat.

Or, așa cum s-a arătat, soluțiile diferite date cu ocazia controalelor efectuate la societatea reclamantă în decursul anului 2019 și modalitatea de interpretare a prevederilor legale incidente demonstrează inconsecvența autorității fiscale, ceea ce constituie motive suficiente care să contureze existența unui caz bine jusitificat, cum corect a sesizat și judecătorul fondului.

Referitor la susținerea recurentei legată de interesul reclamantei, care a formulat două cereri de suspendare împotriva aceleiași decizii de impunere, în momente diferite (etapa procedurii prealabile, respectiv etapa acțiunii în anulare), iar prin sentința nr. 37 din 10.03.2020 Tribunalul Vrancea a admis cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere x/14.02.2020, până la pronunțarea instanței de fond, sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului ca nefondat de către Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 565/13 august 2020, instanța de control judiciar observă că respectivele cereri de suspendare au temeiuri juridice diferite.

Astfel, prezenta cerere a fost formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei, în condițiile în care reclamanta a obținut suspendarea executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin sentința sus-menționată, fiind de subliniat, totodată, că până la data soluționării cererii/cererilor de suspendare nu se soluționase acțiunea privind anularea deciziei a cărei suspendare se cere.

Or, însăși edictarea art. 15 din lege evidențiază faptul că suntem în prezența unui mijloc procedural independent de cel instituit de art. 14 și care poate fi utilizat indiferent dacă cererea întemeiată pe art. 14 a fost admisă sau respinsă.

De altfel, faptul că Legea nr. 554/2004 permite folosirea în mod succesiv a unei cereri întemeiate pe art. 14 și a unei cereri întemeiate pe art. 15 rezultă și din interpretarea art. 15 alin. (4) din lege, așadar nu se poate invoca o lipsă a interesului părții de a uza de cele două mijloace procedurale, cu atât mai mult o nemotivare a interesului reclamantei de către instanță, care a citat în mod expres prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În fine, nu poate fi primită nici critica recurentei, în sensul că prima instanță a ignorat apărările instituției și nu s-a pronunțat asupra acestora, cu referire la concluziile scrise depuse la dosar, se reține că judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, așa încât hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Prin notele scrise formulate de părți sunt reiterate susținerile și apărările din acțiunea introductivă de instanță, respectiv din întâmpinare, aspecte cunoscute părților, iar faptul că nu s-a consemnat în hotărâre depunerea notelor scrise din partea pârâtei reprezintă o simplă eroare, care nu poate conduce la o altă concluzie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, având în vedere cuantumul creanței stabilite se apreciază că executarea deciziei atacate este de natură să-i producă societății intimate o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând funcționarea acesteia, în sensul că ar exista dificultăți la obligațiile de plată scadente, s-ar compromite posibilitatea de redresare și încetarea contractelor comerciale aflate în derulare, în condițiile în care societatea se află și în procedura reorganizării, ceea ce ar conduce implicit la declanșarea procedurii falimentului.

În plus, diminuarea patrimoniului se va produce în baza unui act administrativ în privința legalității căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor legale citate, așa încât și această condiție este îndeplinită.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței nr. 52 din 25 martie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.