ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 610/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la data de 13 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., în calitate de moștenitori ai numitului F., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Brașov, și S.C. RIAL S.R.L., următoarele:

- în temeiul art. 1560 din C. civ., intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x Brașov, nr. top x, compus din teren în suprafață de 480 mp și casă de piatră cu etaj cu opt camere, două camere de baie, două coridoare, două bucătării, două cămări, pivniță, bucătărie de spălat, un garaj, șură pentru trăsură, cu titlu de drept naționalizare conform art. I și V poziția 481 din Decretul nr. 92/1950;

- să se constate că Statul Român a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra celor trei apartamente de la mansarda imobilului înscris în CF x Brașov nr. top x, situat în Brașov, str. x, în baza autorizației pentru executare lucrări nr. x și a certificatului de urbanism nr. x/7.01.1997, cu o suprafață construită de 215 mp;

- să se dispună dezlipirea (apartamentarea) imobilului în apartamente de sine-stătătoare, prin atribuirea de numere topografice noi, și înscrierea în cărți funciare noi a imobilelor apartamente, respectiv apartamentele nr. x și nr. 6 mansardă, cumpărate în baza Decretului - Lege nr. 61/1990, conform contractelor de vânzare cumpărare nr. x/23.04.1999 și nr. y/18.02.1997, care au fost constatate ca fiind valabile, în mod definitiv și irevocabil, în dosarul civil nr. x/62/007, prin respingerea, ca prescris, a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității acestor contracte de vânzare-cumpărare;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 1 noiembrie 2017, reclamanții au depus cerere de modificare a acțiunii inițiale, în sensul că l-au chemat în judecată și pe pârâtul H., în calitate de moștenitor după F..

D.G.R.F.P. Brașov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale de reprezentantă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta S.C. RIAL S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.

Întâmpinări au formulat și pârâții C., E., F., G., prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Pârâta D. a depus la dosar, la 11 aprilie 2018, întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în judecată a altor persoane.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția incompatibilității grefierului de ședință, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității d-nei avocat I. de reprezentantă a reclamanților. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane, pârâta-reclamantă D. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali A. și B., precum și cu pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, S.C. RIAL S.R.L., respectiv cu terții intervenienți Municipiul Brașov, reprezentat de Primarul Municipiului Brașov, J., K., L., M., N., O. și P., următoarele:

- să se constate că Municipiul Brașov este administratorul imobilului situat în Brașov, str. x, jud. Brașov, înscris în CF x Brașov, sub nr. top. x;

- să se constate că este, împreună cu ceilalți moștenitori ai defunctului F., proprietara imobilului situat în Brașov, str. x, jud. Brașov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 11 octombrie 1933;

- să se dispună înscrierea în CF x Brașov, sub nr. top. x, a dreptului său de proprietate, cu titlu de drept de moștenire.

2.1 Prin încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Brașov, secția I civilă a apreciat că cererea reconvențională a fost formulată la un interval de aproximativ 3 luni după termenul la care s-au formulat sau trebuiau să fie formulate întâmpinări în cauză, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. (1) coroborat cu art. 209 alin. (5) C. proc. civ., a constatat că a fost tardiv depusă și a decăzut partea pârâtă din dreptul de a formula cerere reconvențională, reținând că aceasta are posibilitatea de a formula cereri pe cale separată.

A respins excepțiile invocate de către pârâți, față de cererea de chemare în judecată, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la termenul respectiv, hotărâre care a rămas definitivă prin neatacare sub acest aspect.

2.2 Prin sentința nr. 250 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., prin mandatar Q., D., E., F., G. și H. (identic cu H.), Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și S.C. RIAL S.R.L., ca inadmisibilă.

A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienții J. și P., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 250 din 22 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă au declarat apel intervenienții J., K. și P., reclamanții A. și B., pârâta C., pârâtul F. și pârâta-reclamantă D..

4.1 Prin decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a anulat, în parte, sentința nr. 250 din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă dispunând următoarele:

A respins excepția lipsei de interes a apelanților D. și F., invocată de către intimații A. și B..

A respins apelurile declarate de intervenienții J., K. și P., de pârâta C. și de pârâtul F. împotriva sentinței nr. 250 din 22 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

A admis apelul declarat de reclamanții A. și B. și de pârâta-reclamantă D. împotriva aceleiași sentințe, pe care a anulat-o, în parte, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

A admis apelul declarat de pârâta-reclamantă D. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o, în parte, în ceea ce privește dispoziția de decădere a apelantei din dreptul de a formula cerere reconvențională și cerere de chemare în judecată a altor persoane.

A reținut, spre judecare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., precum și cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de pârâta-reclamantă reconvențională D., stabilind termen la 5 decembrie 2019.

În fața curții, terțul intervenient Municipiul Brașov a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată a altor persoane, solicitând respingerea cererii.

În ședința publică din 25 iunie 2020, după punerea în discuția contradictorie a părților, în conformitate cu prevederile art. 22 coroborat cu art. 224 și art. 237 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., curtea s-a pronunțat cu privire la cererea de constatare a nelegalității întâmpinării depuse de Municipiul Brașov, cerere formulată de pârâta C., pe care a respins-o; cererile aceleiași părți, de modificare a mențiunilor din prima parte a CF x Brașov cu privire la descrierea imobilului din litigiu și de rectificare a înscrierilor de carte funciară au fost considerate că sunt incompatibile cu calitatea procesuală a părții care le-a formulat (de pârâtă), în raport cu forma lor și cu termenul la care au fost formulate; cererile pârâtei C. și ale pârâtei-reclamante reconvenționale D. de înscriere în fals cu privire la delegația reprezentantei Municipiului Brașov au fost respinse; cererile pârâtei-reclamante D., de rectificare și de modificare a CF x Brașov au fost constatate ca fiind nule, conform art. 185 C. proc. civ., întrucât au fost tardiv formulate raportat la art. 209 alin. (4) C. proc. civ. și la motivele care au stat la baza anulării parțiale a sentinței primei instanțe.

4.2 Prin decizia nr. 535 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., reprezentată prin mandatar Q., D., E., F., G., H., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și S.C. RIAL S.R.L. Brașov.

A respins cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulate de pârâta-reclamantă D., în contradictoriu cu reclamanții A. și B., cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C. RIAL S.R.L. și cu intervenienții Municipiul Brașov, reprezentat legal prin primar, J., K., L., M., N., O. și P..

A respins cererea reclamanților A. și B. privind plata cheltuielilor de judecată.

4.3 Prin încheierea din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de recuzare a d-nei grefier R., formulată de petentele C. și D., prin mandatar Q.. din 16 iulie 2020, pronunțate de aceeași instanță.

4.4 Prin decizia nr. 882 din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de completare dispozitiv formulată de către petenții C., D., F., prin mandatar Q., cu privire la decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019 și la decizia nr. 535

4.5 Prin încheierea din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de îndreptare, lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii formulată de către petenții C., D., F., prin mandatar Q., cu privire la decizia nr. 1473 din 25 octombrie 2019 și la decizia nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunțate de aceeași instanță.

5.1 Împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs reclamanții A. și B..

5.2 Împotriva deciziei nr. 1473/Ap din 25 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs pârâții C., D. și F., precum și pârâta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Brașov, prin Primar.

5.3 Împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâta C..

5.4 Împotriva deciziei nr. 1473/Ap din 25 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, prin Primar.

5.1 Recursul reclamanților A. și B.

În susținerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunțate de Curtea de apel Brașov, recurenții A. și B. au arătat că această hotărâre a fost dată, în ceea ce privește cererea lor principală, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind aplicabil și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la soluția de respingere a primului capăt de cerere, prin care au solicitat intabularea dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilului înscris în CF x Brașov, nr. top x, cu titlu de drept naționalizare conform art. I și V, poziția 481 din Decretul nr. 92/1950, au apreciat că au fost aplicate greșit prevederile art. 885, art. 888 și ale art. 893 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (similar art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938), ale art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (8), art. 28 alin. (7) și (8) din Legea nr. 7/1996 și ale art. 1560 C. civ.

Raportat la aceste prevederi legale menționate, au susținut că instanța a reținut că recurenții nu pot opune intimaților-pârâți un titlu, în baza căruia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului și că nu sunt nici creditorii unei persoane fizice ori juridice, care să fi dobândit drepturi reale asupra imobilului fără intabulare.

Au menționat că, prin decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2007, s-a statuat că pârâții persoane fizice nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-1 poată valorifica într-o acțiune în revendicare, întrucât nu dețin o hotărâre definitivă și executorie, care să le fi recunoscut calitatea de proprietar și care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului, aceștia nedeținând un "bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Au mai susținut că, potrivit prevederilor art. 434 C. proc. civ., hotărârea judecătorească are forța probantă a unui înscris autentic, astfel că decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție îi conferă Statului Român un titlu autentic de preluare în proprietate a imobilului în litigiu.

Legat de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 17 alin. (1) și ale art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, au precizat că imobilul în litigiu face obiectul legilor speciale de reparație, prin hotărâri definitive și irevocabile constatându-se că a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar fostul proprietar tabular și moștenitorii acestuia nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica în acțiunea în revendicare.

În această situație, chiar dacă imobilul nu a fost înscris în cartea funciară la data preluării faptice de Statul Român, au apreciat, în raport de hotărârea menționată și de art. 20 din Decretul-lege nr. 115/1938, că cererea lor este admisibilă, fiind formulată în contradictoriu cu moștenitorii înscriși în cartea funciară, înscrierile putându-se efectua succesiv, respectiv întâi dreptul statului și, ulterior, dreptul recurenților dobândit în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare încheiată cu S.C. RIAL S.R.L..

Au apreciat că Statul Român poate opune proprietarilor tabulari un titlu, în baza căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, titlu recunoscut cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1816/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească fiind obligatorie și producând efecte numai între părți și succesorii acestora.

Rezultă astfel, că titlul conferit de decizia civilă menționată este opozabil atât autorului intimaților, cat și acestora, în calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar tabular, cu atât mai mult cu cât au fost părți în acțiunea în revendicare, iar dezbaterea moștenirii s-a realizat după promovarea cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, au învederat că nu era necesară formularea unei cereri prin care să solicite anularea certificatului de moștenitor și revenirea la situația anterioară de carte funciară, hotărârea fiindu-le opozabilă și moștenitorilor.

În legătură cu aplicarea prevederilor art. 1560 C. civ., având în vedere că recurenții sau autorii lor au dobândit câte un apartament din imobilul în litigiu, prin cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995, au considerat că, pentru a înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate cu privire la aceste apartamente, pot exercita drepturile și acțiunile Statul Român și ale S.C. RIAL S.R.L. Brașov în vederea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.

Referitor la soluția de respingere a capetelor de cerere doi și trei, recurenții au apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (5) și 86) din Legea nr. 7/1996.

Recurenții au arătat că, prin formularea petitelor doi și trei din cerere, au solicitat constatarea calității de proprietar a Statului Român cu privire la apartamentele de la mansardă și înscrierea acestora în cărți funciare noi. În legătură cu aceste apartamente există autorizația pentru executarea de lucrări nr. x și certificatul de urbanism nr. x/1997, iar, în situația în care se va dispune admiterea primului capăt de cerere, intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentelor de la mansardă se va putea dispune în baza autorizației de construire.

Faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, în considerente reținându-se că recurenții au solicitat înscrierea în cartea funciară a apartamentelor 5 și 6 de la mansardă în favoarea lor, în situația lor de titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare.

Recurenții au precizat că nu au cerut înscrierea dreptului de proprietate pe numele lor, aceasta fiind o operațiune ce va fi realizată administrativ, după înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea titularilor celor două contracte de vânzare-cumpărare.

Au apreciat că faptul că instanța a reținut că intabularea dreptului de proprietate asupra celor două apartamente se poate realiza doar cu respectarea anumitor condiții legale, relative la dreptul de proprietate asupra terenului și la obținerea unei autorizații administrative, sunt străine de natura cauzei, în situația în care recurenții au dovedit existența autorizației de construire și a certificatului de urbanism, iar problema reglementării situației juridice a terenului face obiectul primului petit.

5.2 Recursul declarat de pârâții C., D. și F.

Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov, recurenții C., D. și F. au arătat că, prin sentința civilă nr. 13405 din 16 noiembrie 1999, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/1999, a fost respinsă cererea numitului J., formulată în contradictoriu cu S.C. RIAL S.R.L., F. și cu Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin care a solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, str. x, jud. Brașov, înscris în CF nr. x Brașov sub nr. top. x, aparține statului, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui imobil pe seama Statului Român, cu titlu de drept de naționalizare, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de administrare operativă asupra imobilului în litigiu în favoarea S.C. RIAL S.R.L. și rectificarea în cartea funciară, în sensul radierii înscrierii sub B 13 și C 13, privind respingerea cererii de intabulare a Statului Român.

Prin urmare, titlul asupra imobilului a fost definitiv soluționat în justiție cu ocazia acestui proces.

Recurenții au susținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 13405 din 16 noiembrie 1999, pronunțate de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/1999, menționând că operează efectul negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia aspectele tranșate în mod definitiv nu mai pot fi repuse în discuție. Titlul asupra imobilului situat în Municipiul Brașov, str. x, jud. Brașov, înscris în CF nr. x (CF vechi nr. x, din sentință) sub nr. top. x, a rămas definitiv stabilit în favoarea numitului F., fiind transmis prin moștenire recurenților.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

5.3 Recursul pârâtei C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov

Recurenta C. a formulat recurs împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov, arătând că cererea de îndreptare, lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii ale deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019 și ale deciziei civile nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Apel Brașov, a fost soluționată în camera de consiliu de completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, constituit din președinte, S., judecător, T., și grefier, R., conform listei de ședință din 20 mai 2021.

Completul de judecată C-7Ap noul C. proc. civ. civil, care a soluționat apelul formulat în dosarul nr. x/2017 a fost în următoarea constituire: președinte, T., judecător U. și grefier, V., conform celor consemnate în cele două decizii civile, dar și în lista de ședință din 26 septembrie 2019.

Conform hotărârii nr. 16 din 19 februarie 2021 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov, în baza art. 1, începând cu 22 februarie 2021, doamna judecător U. a fost înlocuită cu doamna judecător W., în noua compunere a completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, urmând a intra, potrivit hotărârii nr. 16 din 19 februarie 2021, T. și W..

Or, la ședința de judecată din camera de consiliu din 20 mai 2021, în care au avut loc dezbaterile, din compunerea completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, judecătorul titular W. a lipsit, fiind înlocuită de judecător S., deși aceasta a fost prezentă în același complet, C7Ap noul C. proc. civ. civil, de la aceeași dată, în ședința publică, în dosarul nr. x/2018, împreună cu judecătorul T., conform listei de ședință a cauzelor din ședința publică din 20 mai 2021.

Recurenta a redat dispozițiile art. 214 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., privind continuitatea instanței, arătând că, din cei trei membri care au intrat în compunerea completului de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil, care a soluționat, în apel, dosarul nr. x/2017, prin cele două decizii civile, numai judecătorul T. se regăsește în completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ. civil care a soluționat cererea de îndreptare, lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii din deciziile menționate.

Prin urmare, înlocuirea care s-a făcut în completul de judecată C7Ap noul C. proc. civ., în dosarul nr. x/2017, a fost nelegală, fiind realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 214 alin. (2) și ale art. 83 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea actelor de procedură, conform art. 174 și următoarele din același act normativ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

5.4 Recursul pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, reprezentat prin Primar, împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

În susținerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, UAT Municipiul Brașov, reprezentat prin primar, a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de D. au fost întemeiate pe dispozițiile art. 209-210 C. proc. civ., care reglementează instituția juridică a cererii reconvenționale.

Or, cererea de chemare în judecată a altor persoane este reglementată de art. 68 și următoarele C. proc. civ., iar, potrivit art. 68 alin. (3) din cod, "Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată."

A arătat că instanța de apel, în mod eronat, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, a reținut în considerentele deciziei civile mai sus arătate (pag. 13) că, "în mod greșit a stabilit prima instanță că apelanta a formulat tardiv cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane...".

O asemenea apreciere încalcă prevederile art. 68 alin. (3) și ale art. 209 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Pe cale de consecință, constatarea primei instanțe, în sensul că este incidentă sancțiunea decăderii pârâtei-reclamante D. din dreptul de a formula actele de procedură menționate nu corespunde dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., actele respective nefiind lovite de nulitate, fiind reținute spre rejudecare, în mod greșit, de către instanța de apel, cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de D. au fost făcut, însă, la un interval de aproximativ trei luni după termenul la care s-au depus sau trebuiau să fie depuse întâmpinările, astfel că, potrivit art. 201 alin. (1) coroborat cu art. 209 alin. (5) și cu art. 68 alin. (3) C. proc. civ., au fost tardiv formulate.

Față de aceste aspecte, a apreciat că Tribunalul Brașov în mod corect a reținut, prin încheierea din 8 noiembrie 2018, că aceste cereri au fost tardiv depuse și a decăzut părțile din dreptul de a le mai formula.

A susținut, referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de D., că instanța avea obligația să analizeze și să pună în discuția părților cererea de chemare în judecată a Municipiului Brașov, prin primar.

Acesta nu are calitatea de administrator al imobilului, astfel cum în mod eronat a susținut pârâta-reclamantă D., iar impozitele și taxele locale se plătesc la Direcția Fiscală Brașov, persoană juridică de drept public, cu personalitate juridică, ce are capacitatea de a fi titulară a drepturilor și obligațiilor în plan procesual.

Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, iar S.C. RIAL S.R.L. Brașov, în numele Statului Român, a vândut toate apartamentele din imobil, încheind patru contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 și trei contracte de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 61/1995 pentru apartamentele de la mansardă.

Astfel cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de S.C. RIAL S.R.L. Brașov, sumele încasate din vânzarea apartamentelor au fost virate în fondul extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

La data de 15 februarie 2022, recurenții A. și B. au depus întâmpinare la recursul declarat de pârâții C., D. și F. împotriva deciziei civile nr. 1473/Ap/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 1 martie 2022, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâții C., D. și F. împotriva deciziei civile nr. 1473/Ap/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov.

La data de 14 martie 2022, recurenta C. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, reprezentat prin primar, împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

Prin întâmpinare, recurenta a invocat excepția nelegalității completului de judecată stabilit aleatoriu pentru soluționarea recursului, excepția nelegalității formulării și comunicării cererilor de recurs, excepția nelegalei timbrări a recursului.

La data de 21 martie 2022, pârâta C. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de reclamanții A. și B..

La data de 14 februarie 2022, recurentul Municipiul Brașov a depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâta C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov, solicitând respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă; la cererea de recurs formulată de pârâții C., D. și F. împotriva deciziei civile nr. 1473 din 25 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată; la recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 pronunțate de aceeași instanță, solicitând a se aprecia admisibilitatea acestuia.

La data de 18 februarie 2022, recurenții-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâții C., D. și F., invocând excepția de nulitate a recursului.

La data de 13 aprilie 2022, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

La data de 15 martie 2022, S.C. RIAL S.R.L. a depus note de ședință.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 octombrie 2023, Înalta Curte a respins excepția nelegalității completului de judecată, excepția nelegalei reprezentări a Statului Român, excepția nelegalității formulării și comunicării cererilor de recurs și întâmpinării, excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. și de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, precum și excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta C. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017. A admis în principiu recursurile declarate de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 535 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și de pârâta C. împotriva încheierii din 30 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017. A anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâții C., D. și F. împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intimata Unitatea Administrativ-Teritorială - Municipiul Brașov împotriva deciziei nr. 1473 din 25 octombrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. A fixat termen de judecată la 25 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Judecata cauzei a fost suspendată la termenul din 18 aprilie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației procesuale în vederea identificării moștenitorilor defunctei recurente-pârâte C., decedată în timpul procesului, și a depunerii actelor de stare civilă care să ateste calitatea de moștenitor.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2024.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6 februarie 2025 când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 20 februarie 2024 și apoi la data de 6 martie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

II.1 Recursul reclamanților A. și B. este fondat și va fi admis pentru considerentele ce succed.

Recurenții-reclamanți A. și B. au invocat nelegalitatea deciziei de apel recurate în principal prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel.

Referitor la soluția de respingere a primului capăt de cerere, prin care au solicitat intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF x Brașov, nr. top x, cu titlu de drept naționalizare conform art. I și V, poziția 481 din Decretul nr. 92/1950, au apreciat că au fost aplicate greșit prevederile art. 885, art. 888 și ale art. 893 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (similar art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938), ale art. 24 alin. (3), art. 26 alin. (8), art. 28 alin. (7) și (8) din Legea nr. 7/1996 și ale art. 1560 C. civ., prevederi în aplicarea cărora curtea de apel a reținut că reclamanții nu pot opune intimaților-pârâți un titlu, în baza căruia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Legat de aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 17 alin. (1) și ale art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, au precizat că imobilul în litigiu face obiectul legilor speciale de reparație, prin hotărâri definitive și irevocabile constatându-se că a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar fostul proprietar tabular și moștenitorii acestuia nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica în acțiunea în revendicare, sub acest aspect recurenții invocând efectele deciziei civile nr. 1816/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție între părți și succesorii acestora prin prisma dispozițiilor art. 434 și 435 din C. proc. civ.

Aceste critici de nelegalitate sunt întemeiate pentru argumentele și în limitele expuse în continuare.

Prin decizia recurată instanța de apel a reținut că Statul Român a preluat în fapt imobilul în baza Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile, însă dreptul de proprietate, astfel pretins a fi fost dobândit, nu a fost înscris în cartea funciară, la B13 din CF vechi nr. x Brașov fiind înscrisă mențiunea respingerii cererii sale de întabulare nr. 56213/1964.

S-a mai reținut că, după preluare, imobilul a fost împărțit în fapt în mai multe apartamente. De asemenea, la mansardă s-au construit trei apartamente, toate acestea fiind închiriate de către S.C. RIAL S.R.L., unele dintre ele reclamanților și intervenienților persoane fizice care sunt părți în prezentul dosar.

S-a arătat că "după apariția Legii 112/1995, aceste apartamente au fost înstrăinate către chiriași", care nu și-au înscris în cartea funciară drepturile dobândite prin cumpărare conform celor de mai sus.

În baza Legii nr. 10/2001, fostul proprietar tabular al imobilului a formulat notificare pentru restituirea sa în natură, notificare despre al cărei mod de soluționare s-a reținut doar că nu a fost adus la cunoștință instanței și nu rezultă din actele de la dosar.

Având în vedere aceste circumstanțe factuale ale pricinii stabilite de instanța de apel, Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a făcut trimitere și la existența litigiului anterior dintre părți, litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

Referitor la acesta, prezenta instanța de recurs reține la rândul său că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brașov sub dosar nr. x/2007, pârâții din cauza de față, C., G., X., E., D. și H. au solicitat, în contradictoriu cu S.C. RIAL S.R.L., Y., Z., M., J., A., L. și AA.: să se constate calitatea reclamanților de succesori ai defunctului F.; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între chiriași și S.C. RIAL S.R.L. în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990; să fie obligați pârâții să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Brașov, str. x; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 1467/AP/2015 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în calea de atac a apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 56/06.04.2015 a Tribunalului Brașov în dosarul civil nr. x/2007, a fost respinsă în tot acțiunea reclamanților, soluție menținută în recurs prin decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin decizia instanței supreme pronunțată în recurs s-a reținut, pe de o parte, că "Fiind vorba despre un imobil preluat de către stat prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, el intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, așa încât acțiunea în revendicare nu poate fi soluționată făcând abstracție de normele de drept material conținute de acest act normativ", iar, pe de altă parte, că "reclamanții nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica pe calea revendicării, întrucât aceștia nu dețin "o hotărâre definitivă și executorie, care să le fi recunoscut calitatea de proprietar și care, prin dispozitivul ei, să fi dispus în mod expres restituirea bunului" (paragr. 140, cauza M. Atanasiu împotriva României)", fiind respinsă apărarea acestora în sensul că admiterea acțiunii civile petitorii promovate ar echivala cu recunoașterea existenței bunului imobil în patrimoniul persoanelor fizice reclamante.

Trebuie subliniat că această apărare a fost argumentată prin recursul declarat în cauza evocată chiar prin faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului din str. x, jud. Brașov, a aparținut autorului lor, fiind intabulat din anul 1933, la rândul lor, reclamanții (pârâții în speță) intabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară, după decesul autorului și eliberarea certificatului de moștenitor, ceea ce, în opinia lor, face ca dreptul real invocat să fie preferabil titlului statului.

Sub acest aspect, instanța de recurs din litigiul precedent a mai avut în vedere că "anterior învestirii instanței cu acțiunea în revendicare - la 10 iulie 2007 -, reclamanții nu au promovat niciun demers prin care să fi negat valabilitatea titlului statului", în condițiile în care imobilul face obiectul legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea acestui titlu în măsura inexistenței unui astfel de act normativ cu caracter reparator.

Aceste statuări definitive și irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, privitoare la existența imobilului în patrimoniul statului român după punerea în aplicare a decretului de naționalizare, respectiv, la inexistența vreunui drept de proprietate în patrimoniul pârâților din prezenta cauză care să poată fi valorificat/apărat printr-o acțiune reală petitorie, cum este acțiunea în revendicare imobiliară formulată conform dreptului comun (C. civ.), au fost ignorate de instanța de apel, instanță care și-a fundamentat raționamentul pe împrejurarea că din anul 2008 în cartea funciară nr. x a mun. Brașov erau intabulați ca proprietari ai imobilului cu privire la care se solicită efectuarea unor operațiuni de carte funciară intimații-pârâți persoane fizice.

Astfel, valorizând, în acest context, exclusiv principiul relativității înscrierilor de carte funciară, s-a reținut, în esență, că nu se poate dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu în favoarea Statului Român, împotriva intimaților-pârâți persoane fizice, actuali proprietari tabulari, pentru simplul motiv că statul nu a dobândit dreptul de proprietate de la proprietarii tabulari actuali, înscrierea acestui drept împotriva celui de la care se pretinde dobândirea a fost deja respinsă printr-o încheiere de carte funciară neatacată (anterior intabulării dreptului de proprietate al moștenitorilor numitului F.), iar anularea titlului pârâților și/sau radierea dreptului lor de proprietate din cartea funciară, cu consecința revenirii la situația anterioară de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar, F. (de la care se pretinde că a dobândit dreptul Statul Român), nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, s-a mai reținut de instanța de apel că, deși reclamanții pretind că au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, care, ar fi dobândit dreptul de proprietate de la autorul pârâților persoane fizice, numitul F., prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile, o asemenea susținere ar fi neîntemeiată, întrucât naționalizarea s-ar fi produs în perioada de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938, potrivit căruia "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară" [art. 17 alin. (1)], iar naționalizarea nu se înscrie printre modurile de dobândire a proprietății fără intabulare (excepții arătate limitativ la art. 26 din același act normativ), astfel încât pentru ca Statul Român să dobândească proprietatea asupra imobilului din litigiu în acest fel o condiție sine qua non o reprezenta înscrierea dreptului pretins în cartea funciară.

Prin urmare, s-a constatat că Statul Român nu deține niciun titlu obținut împotriva ori opozabil pârâților, care sunt înscriși în cartea funciară din anul 2008 ca proprietari ai imobilului din litigiu, și cu atât mai mult nu au un astfel de titlu reclamanții, care pretind că au dobândit dreptul direct de la stat.

Înalta Curte constată însă că aceste statuări contrazic în mod vădit cele reținute anterior de către instanța supremă cu privire la regimul juridic al bunului imobil, respectiv acela de bun supus naționalizării în perioada regimului politic comunist.

Naționalizarea a reprezentat o formă de preluare, în proprietatea statului, a unor bunuri aflate în proprietatea altor persoane, efectul unei astfel de măsuri fiind în mod necesar ieșirea dreptului de proprietate din patrimoniul persoanei care deținea astfel bunul naționalizat, concomitent cu intrarea acestui drept în patrimoniul statului.

Instanța de apel, analizând efectele naționalizării asupra imobilului în litigiu a avut în vedere exclusiv că, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, incident în privința imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și sudul Bucovinei, și în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, drepturile reale asupra imobilelor se dobândeau numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Simetric, drepturile reale se stingeau numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimțământul titularului.

Or, în condițiile în care s-a stabilit deja jurisdicțional că a intervenit actul de autoritate al naționalizării, având în vedere efectele unei astfel de măsuri luate de stat prin adoptarea și punerea în aplicare a unui act normativ cu putere de lege, în condițiile în care legea constituia una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate - conform art. 645 din C. civ. de la 1864 (în vigoare la momentul preluării de către stat) -, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a reținut, prin decizia recurată, exclusiv pe baza mențiunilor din cartea funciară, că în lipsa îndeplinirii de către autorități a formalităților de publicitate cu privire la preluarea imobilului prin naționalizare, statul român nu ar fi devenit titularul dreptului de proprietate în privința imobilului, respectiv s-a apreciat asupra calității de proprietari tabulari a intimaților-pârâți persoane fizice, indiferent de rezultatul demersurilor acestora inițiate conform Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare.

Chiar dacă, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile din cartea funciară dovedesc existența și întinderea dreptului, precum și cine este titularul respectivului drept, instanța de apel, învestită cu o acțiune de drept comun, nu putea să concluzioneze în sensul inexistenței efectelor specifice ale naționalizării determinată de lipsa intabulării dreptului statului, întrucât o atare concluzie ar ignora, nepermis, dezlegările jurisdicționale referitoare la efectele naționalizării imobilului, respectiv constatarea instanței de recurs din decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 referitoare la intervenirea unei astfel de preluări (de către stat) a imobilului din patrimoniul numitului F. și, pe cale de consecință, regimul juridic special al bunului imobil, un bun ce intră în sfera de reglementare a legislației cu caracter reparatoriu edictate cu scopul de a se acorda foștilor proprietari măsuri reparatorii (aceste măsuri putând avea forma restituirii în natură, precum și forme de reparație prin echivalent).

Astfel, nerespectarea normelor Decretului-lege nr. 115/1938 care consacră caracterul constitutiv al înscrierii dreptului în evidențele de carte funciară nu poate avea, în cazul dat, decât semnificația prevăzută de legea specială - a cărei aplicare prioritară se impune în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant -, aceea a unei eventuale preluări a bunului cu nerespectarea dispozițiilor legale, situație ce este circumscrisă prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora intră sub incidența acestei legi "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat."

Totodată, în continuarea aceluiași raționament, trebuie subliniat că recunoașterea calității de proprietari a intimaților persoane fizice în circumstanțele evocate de instanța de apel, din perspectiva respectării dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, ar echivala și cu negarea efectului constitutiv de proprietate al dispoziției/deciziei de restituire în natură emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 (după caz, al hotărârii judecătorești de restituire, rămasă definitivă, pronunțată în urma admiterii unei contestații formulate de persoanele îndreptățite, potrivit legii speciale).

Astfel cum deja s-a arătat privitor la dreptul de proprietate în discuție, prin aceeași decizie de recurs sus-menționată s-a stabilit că intimații în speță nu sunt titularii unui drept de proprietate actual, pe care să-l poată valorifica prin acțiunea dedusă anterior judecății, avându-se ca atare în vedere că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, care s-a aflat inițial în patrimoniul autorului acestora, a ieșit din patrimoniul său ca efect al actului de autoritate al naționalizării, nefiind garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Ca urmare, nu prezintă relevanță nici pretinsele efecte ale încheierii de carte funciară nr. x din 1964, de respingere a înscrierii dreptului statului, întrucât în stabilirea raporturilor dintre părți referitoare la imobil nu sunt operante regulile specifice modului de soluționare a unei astfel de cereri de drept comun.

Constatând că, în mod nelegal, instanța a procedat la soluționarea pricinii prin reținerea greșită a situației juridice a bunului litigios cu consecința aplicării unor dispoziții legale ce nu erau incidente în cauză și prin omisiunea verificării apărărilor privind incidența legii speciale, Legea nr. 10/2001, raportului juridic litigios în conformitate cu statuările intrate în puterea lucrului judecat din decizia civilă nr. 1816/06.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că nu se mai impune cenzurarea în această fază procesuală a modalității de interpretare și de aplicare a celorlalte norme incidente, aspectele criticate de recurenți ca fiind circumscrise motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând în principal soluția de respingere a capetelor de cerere având ca obiect constatarea calității de proprietar a Statului Român cu privire la apartamentele de la mansardă, cât și înscrierea acestora în cărți funciare noi, cereri a căror dezlegare depindea și de problema reglementării situației juridice a terenului, respectiv de recunoașterea dreptului de proprietate al statului în condițiile mai sus examinate.

Au susținut recurenții și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva faptului că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

Existența unei motivări corespunzătoare a hotărârii se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun instanței să evidențieze, în cadrul considerentelor, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Având în vedere, prin raportare la norma arătată, ipoteza invocată prin cererea de recurs, aceea a unei motivări ce ar cuprinde considerente străine de natura și obiectul litigiului, Înalta Curte reține că recurenții au pretins în primul rând că un atare viciu al motivării rezultă din menționarea de către instanța de apel a solicitării de înscriere în cartea funciară a apartamentelor 5 și 6 de la mansardă în favoarea acestora, în calitate de titulari ai contractelor de vânzare-cumpărare, solicitare care nu s-ar regăsi în speță.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a citat în decizia recurată din cuprinsul acțiunii solicitarea de înscriere "în cărți funciare noi" a imobilelor-apartamente, respectiv apartamentul 5 și 6 mansardă, "cumpărate în baza Decretului-lege nr. 61/1990, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.1999 și nr. y/18.02.1997", situație în care nu se poate afirma că, în speță, instanța de apel ar fi utilizat argumente fără legătură cu situația dedusă judecății.

În al doilea rând, recurenții au apreciat că sunt străine de natura cauzei considerentele instanței referitoare la condițiile legale necesare intabulării dreptului de proprietate asupra celor două apartamente, respectiv, existența dreptului de proprietate asupra terenului și obținerea unei autorizații administrative, însă, se constată că nici în acest caz nu se poate afirma că aprecierile instanței de apel relative la condițiile înscrierii dreptului în cartea funciară nu ar fi atașate de obiectul și natura cauzei, respectiv de circumstanțele acesteia.

În realitate, prin această critică, recurenții își exprimă nemulțumirea față de maniera în care instanța a apreciat asupra situației factuale determinată pe baza probelor administrate, nefiind de acord, ca atare, nici cu raționamentul juridic adoptat de judecător, aspecte fără legătură cu teza evocată conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În plus, se cuvine subliniat că, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurenți cu consecința casării hotărârii pe acest temei, este necesar ca aceasta din urmă să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în cauză, criticile anterior analizate neputând fi primite.

II.2 Recursul pârâtei C. împotriva încheierii din camera de consiliu din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Brașov este nefondat.

Recurenta-pârâtă a invocat pe această