ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1195/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brașov, la 20 februarie 2019, sub nr. x/2019 (prin sentința civilă nr. 9800 din 30 octombrie 2019 pronunțată de această instanță fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov), reclamanții A. și B., în calitate de succesor în drepturi al defunctului C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov, prin primar și S.C. E. S.R.L., următoarele: să se constate că imobilul situat în Brașov, str. x, identificat cu nr. top. x, respectiv lotul nr. x, compus din trei camere, bucătărie, hol, cămară, baie, casa scării, cu o suprafață utilă de 93,98 mp și balcon de 2,82 mp, a fost preluat în fapt de Statul Român, devenind proprietatea acestuia; să se constate că fostul proprietar tabular, D., este decăzută din dreptul de a solicita restituirea, în natură și/sau prin echivalent a imobilului menționat; rectificarea înscrierilor de carte funciară cu privire la imobil, în sensul radierii din cartea funciară a pârâtei D. și înscrierea Statului Român, respectiv a Municipiului Brașov, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului; să se constate că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.02.1997, încheiat între E., în calitate de vânzătoare, pe de o parte, și A. împreună cu C., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului; să se constate că reclamantul B. este unicul moștenitor și succesor în drepturi, în calitate de fiu, al defunctului C.; obligarea pârâților Statul Român, Municipiul Brașov și S.C. E. S.R.L. să își exprime consimțământul la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare, respectiv moștenire, dobândit în condițiile menționate; în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, apt de intabulare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 9 raportat la art. 26 din Legea nr. 112/1995, art. 557 alin. (1) și art. 908 alin. (1) pct. 3 C. civ. și art. 1073 și art. 1077 din C. civ. de la 1864.

Pârâții Municipiul Brașov și S.C. E. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea acțiunii civile.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice.

Dosarul declinat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 22 noiembrie 2019, sub același număr de dosar.

La 14 mai 2020 a decedat reclamantul B., acțiunea fiind continuată de moștenitorii acestuia, F., în calitate de soție supraviețuitoare și G., în calitate de descendent de gardul I, prin reprezentant legal F..

La termenul de judecată din 20 iulie 2020, tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru pârâtul Statul Român, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Prin sentința nr. 122 din 14 august 2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., decedat pe parcursul procesului, continuată de moștenitorii defunctului, F. și G., prin reprezentant legal F., în contradictoriu cu pârâții D., prin curator special, avocat H., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, Municipiul Brașov, prin primar, și S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată. A luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1252 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și F., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului G., ambii în calitate de succesori în drepturi ai defunctului-reclamant B., decedat pe parcursului procesului, împotriva sentinței nr. 122 din 14 august 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții D., prin curator special, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, Municipiul Brașov, prin primar, și S.C. E. S.R.L., și în consecință:

A constatat că imobilul situat în Brașov, str. x, identificat cu nr. top. x, respectiv lotul nr. x, compus din trei camere, bucătărie, hol, cămară, baie, casa scării, cu o suprafață utilă de 93,98 mp și balcon de 2, 82 mp, a fost preluat în fapt de Statul Român, devenind proprietatea acestuia.

A dispus rectificarea înscrierilor de carte funciară relative la imobilul anterior identificat, în sensul radierii din cartea funciară a pârâtei D. și înscrierea Statului Român, respectiv a Municipiului Brașov, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x, lotul nr. x.

A constatat că între Statul Român, prin E., pe de o parte, în calitate de vânzător, și A. împreună cu C., pe de altă parte, în calitate de cumpărători, s-a încheiat cu privire la imobilul situat în Brașov, str. x, contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. x/14.02.1997.

I-a obligat pe pârâții Statul Român, Municipiul Brașov și E. S.R.L. să își exprime consimțământul la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților A. și B., în calitate de unic moștenitor și succesor în drepturi în calitate de fiu, al defunctului C., iar în caz contrar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, apt de intabulare.

A respins apelul incident declarat de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleiași sentințe și încheierii din 20 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

A stabilit onorariul definitiv al curatorului special desemnat în persoana av. H. pentru a reprezenta interesele intimatei-pârâte D. în apel, la suma de 1.000 RON, și i-a obligat pe apelanții-reclamanți la plata onorariului definitiv către curator, plata urmând a se face în contul Baroului Brașov, pentru avocatul desemnat.

În baza art. 454 C. proc. civ., a respins cererea apelanților reclamanți privind recuperarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1252 din 14 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a criticat, în esență, soluția pronunțată de instanța de apel asupra apelului incident, respectiv asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precum și asupra excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Român.

Recurentul a menționat că excepția lipsei calității procesuale pasive privește și capătul trei al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară a imobilului, în sensul radierii dreptului intimatei D. și înscrierii dreptului Statului Român.

Invocând dispozițiile Legii nr. 69/1991, coroborate cu cele ale art. 557 și art. 645 C. civ., recurentul a afirmat că imobilul a intrat în proprietatea privată a Unității Teritorial Administrative Brașov, ope legis. Instanța de apel a reținut că atât recurentul Statul Român, cât și Municipiul Brașov au calitatea de proprietari ai imobilului. Chiar dacă dreptul statului ar fi fost înscris în cartea funciară, acest aspect este irelevant față de faptul că regimul juridic al bunului a fost modificat, înscrierea devenind caducă, imobilul aparținând Municipiului Brașov, chiar dacă acesta nu și-a înscris dreptul în cartea funciară.

Prin Legea nr. 112/1995 a fost atribuită autorităților locale posibilitatea chiriașilor de a cumpăra, în anumite condiții, spațiile cu destinația de locuință intrate în proprietatea statului în perioada 1945-1989, fără a se impune avizarea/aprobarea statului, prin Ministerul Finanțelor, prin structurile teritoriale ale acestuia. Delegarea de atribuții are semnificația unui mandat fără reprezentare, iar nu a unui transfer de patrimoniu către autoritățile locale.

Nu este incidentă cerința opozabilității, întrucât legiuitorul a stabilit în ce condiții se realizează transferul de proprietate de la stat către beneficiarii Legii nr. 112/1995 (implicit ai Legii nr. 10/2001), iar verificarea îndeplinirii acestora este atributul entităților desemnate de lege, care răspund pentru activitatea efectuată.

Prin Constituție, Legea nr. 19/1991, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1998 și C. civ. a fost reglementat regimul juridic al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unităților teritorial-administrative și cel al bunurilor care fac parte din domeniul privat al acestora. Pentru bunurile care fac parte din domeniul public, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar, în cazul celorlalte bunuri, de organele stabilite în acest scop, conform art. 223 și următ. C. civ., și art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.

Raportat la pretențiile reclamanților, la temeiul juridic al acțiunii promovate și la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.02.1997, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Recurentul a făcut referire la sentința civilă nr. 2704/CA/27.11.2014 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și la decizia nr. 1195/03.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2015, care au putere de lucru judecat în ceea ce privește situația juridică a imobilelor a căror proprietar tabular a fost Statul Român și care au intrat în proprietatea privată a Municipiului Brașov.

În ceea ce privește imobilul în discuție, recurentul a susținut că acesta a fost înstrăinat de E. S.R.L., în calitate de administrator al bunurilor din domeniul public al Municipiului Brașov.

Referitor la excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor de reprezentant al Statului Român, a menționat că, potrivit Anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998, imobilul asupra căruia poartă litigiul nu face parte din proprietatea publică de interes național pentru ca aceste dispoziții legale să fie incidente în cauză, iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să justifice interes în cauză.

În susținerea excepției, au fost menționate dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, potrivit cărora Ministerul Finanțelor reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice dacă legea nu stabilește un alt organ în acest scop.

Cum imobilul aparține domeniului privat al Unității Teritorial Administrative Municipiul Brașov, această entitate reprezintă statul în litigiu, iar nu Ministerul Finanțelor, legiuitorul reglementând, prin mai multe acte normative (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 169/1997, Decretul-Lege nr. 61/1990, Legea nr. 112/1995 etc.), competența administrării fondului funciar și locativ de stat și a spațiilor cu altă destinație revenind autorităților publice locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt situate imobilele, direct sau prin regii autonome sau societăți specializate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 februarie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin întâmpinarea depusă la 23 martie 2021, în termenul legal, intimatul-pârât Municipiul Brașov, prin primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aceleași concluzii au fost formulate și de intimații-reclamanți A., F. și G., prin reprezentant legal F., și de intimata-pârâtă E. S.R.L. prin întâmpinările formulate la 8 aprilie 2021, respectiv la 20 aprilie 2021.

La 29 aprilie 2021, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 14 aprilie 2021, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 27 mai 2021, în condițiile prevăzute de art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministrul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modalității de dezlegare a apelului incident, criticând soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precum și asupra excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Român.

Criticile sunt nefondate.

În speță, primul capăt al cererii de chemare în judecată a vizat constatarea preluării în fapt a imobilului în litigiu de către Statul Român, în baza Decretului nr. 95/1950. Subsumat acestei solicitări, reclamanții au cerut rectificarea înscrierilor în cartea funciară a imobilului, în sensul radierii dreptului fostului proprietar, pârâta D., decăzută din dreptul de a solicita restituirea în natură/prin echivalent a imobilului, și înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român și al Municipiului Brașov, iar, urmare constatării faptului că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.02.1997, acești pârâți să fie obligați, împreună cu E. S.R.L., la exprimarea consimțământului pentru înscrierea dreptului în cartea funciară.

Înalta Curte constată, conform aspectelor de fapt reținute în decizia recurată, că apartamentul asupra căruia poartă litigiul a fost preluat de stat de la proprietarul tabular al acestuia, pârâta D., în baza Decretului nr. 92/1950, prin decizia nr. 12372/1950, preluarea fiind menționată la poziția nr. 733 din Anexa nr. 114 a decretului.

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 92/1950, imobilele naționalizate au trecut în proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor, fără nicio despăgubire și libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel. Conform art. 6, efectul acestui act de naționalizare a constat în substituirea statului în toate drepturile foștilor proprietari, prin art. 7 din decret, imobilele naționalizate trecând în administrarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al comunei pe al cărei teritoriu s-au aflat.

În calitatea conferită prin actul de naționalizare, de proprietar al bunurilor naționalizate, statul, prin E., a înstrăinat imobilul reclamanților A. și C. (care îl ocupau în baza contractului de închiriere nr. x/31.05.1990), încheind cu aceștia contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. x/14.02.1997, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Înalta Curte reține că este relevantă identitatea vânzătorului din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, respectiv a Statului Român, în calitatea sa de proprietar al bunurilor naționalizate, pârâta E. S.R.L. fiind reprezentanta acestuia, astfel cum reiese din conținutul actului juridic, suma încasată cu titlu de preț fiind virată, după deducerea comisionului de vânzare, în contul special deschis la Ministerul Finanțelor pentru stat (constituit conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare).

Față de aspectele expuse, se constată că Statul Român justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, calitate ce rezultă din prevederile actului de naționalizare, în baza căruia a fost formulat primul capăt al cererii de chemare în judecată, precum și din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.02.1997, în care statul figurează în poziția de vânzător al bunului asupra căruia poartă litigiul și în legătură cu care reclamanții urmăresc recunoașterea dreptului lor de proprietate și înscrierea dreptului în cartea funciară.

Această constatare este în acord cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., conform cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății."

Calitatea procesuală se determină, așadar, în raport cu litigiul dedus judecății, presupunând existența identității între persoana reclamantului, titulară a dreptului în raportul juridic (calitate procesuală activă) și între cea a pârâtului, care este persoana obligată în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Susținerea recurentului potrivit căreia bunul a intrat în proprietatea privată a Unității Teritoriale Administrative Brașov nu este de natură să înlăture calitatea procesuală pasivă a statului în cadrul capetelor de cerere de cerere privind constatarea preluării în fapt a imobilului de către stat, rectificarea înscrierilor de carte funciară cu privire la titularii dreptului de proprietate, constatarea existenței dreptului în favoarea reclamanților în raport de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14.02.1997 și exprimarea consimțământului la înscrierea în cartea funciară a dreptului reclamanților.

Aceasta întrucât calitatea procesuală pasivă și interesul de a formula apărări cu privire la modalitatea de preluare a bunului și la existența dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului revine, în primul rând, persoanei juridice în favoarea căreia a operat preluarea, în virtutea actului de naționalizare, respectiv Statului Român.

De altfel, calitatea procesuală pasivă a statului rezidă și din dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, prin care s-a reglementat obligația acestuia de a restitui în natură sau prin echivalent imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Nici faptul că prin Legea nr. 112/1995 s-a stabilit în competența autorităților locale pe raza cărora erau situate imobilele soluționarea cererilor formulate de persoanele îndreptățite la restituirea în natură sau, după caz, la acordarea despăgubirilor, fără avizul/aprobarea statului, nu poate justifica lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, în condițiile în care efectul Decretului nr. 92/1950 se răsfrânge asupra celui în favoarea căruia a operat preluarea, iar nu asupra unității administrativ-teritoriale.

De altfel, transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, prin lege, nu ar fi posibilă fără ca acesta să existe, prealabil, în patrimoniul Statului Român, urmare preluării prin decretul de naționalizare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru pârâtul Statul Român, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice au fost interpretate și invocate într-un mod greșit de către recurent.

Înalta Curte observă că acest articol enumeră atribuțiile Ministerului Finanțelor, printre care, la pct. 81, prevede că acest minister reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ."

Astfel, obiectul de reglementare al acestei norme este reprezentarea statului, ca regulă, de către Ministerul Finanțelor.

Prevederi similare se regăsesc și în dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., care stipulează că, "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens."

Prin urmare, reprezentarea recurentului de către Ministerul Finanțelor rezultă din lege, în cauză, în raport de situația juridică dedusă judecății și de pretențiile reclamate, nepunându-se problema reprezentării în proces de către o altă entitate, față de prevederile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei nr. 1252 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

În baza art. 1 alin. (2) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte va admite cererea formulată de curatorul special al pârâtei D., avocat H., pentru reprezentarea în calea de atac a recursului și va stabili onorariul definitiv în sumă de 1.000 RON, urmând să-l oblige pe recurentul-pârât la plata acestuia, plata urmând a se face în contul Baroului Brașov, pentru avocatul desemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei nr. 1252 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Stabilește onorariul definitiv al curatorului special, desemnat în persoana avocatului H., pentru intimata D., în recurs, în sumă de 1.000 RON, și îl obligă pe recurentul-pârât la plata onorariului definitiv către curator, plata urmând a se face în contul Baroului Brașov, pentru avocatul desemnat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2021.