Decizia nr. 2662/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 53/2022 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea adresată Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 6.07.2021 și perfectat între pârâte; să se dispună radierea din CF x Brașov a pârâtei S.C. D. S.R.L. și pe cale de consecință să se dispună retranscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea fostului proprietar.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 53/S din 26 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. SRLși S.C. D. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 248/Ap din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 53/S pronunțată la data de 26.03.2022 de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. și D. S.R.L., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.07.2021 de BNP E. din mun. Brașov, încheiat între cele două pârâte, a dispus radierea din CF nr. x Brașov a pârâtei D. S.R.L. și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar- C. S.R.L.; a obligat pârâtele la plata către reclamanți, în solidar, a sumei de 10.259 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecății în fond și a sumei de 4.204 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 248/Ap din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs recurenta - pârâtă C. S.R.L. În motivarea recursului, ulterior expunerii situației de fapt, recurenta a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ. Sub un prim aspect, consideră că decizia civilă recurată este rezultatul unei greșite aprecieri a probatoriului administrat în cauză și al interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale și contractuale referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, reprezentate de dispozițiile art. 1246-1247, 1179, 1653-1655 C. civ. Apreciază că niciunul dintre motivele invocate de apelanții-reclamanti în susținerea apelului nu constituie cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și critică greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel care a considerat că apelanții reclamanți ar fi dovedit caracterul ilicit al cauzei contractului de vânzare-cumpărare. Consideră că apărările sale nu au fost analizate de instanța de apel motiv pentru care nu a avut parte de un proces echitabil, în limitele prevederilor art. 9 alin. (2) și ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., raportat la motivele de nulitate absolută invocate prin cererea de apel, precum și la situația de fapt reținută, contrar actelor și lucrărilor dosarului sau chiar a dispozițiilor legale. În acest sens a arătat că instanța de apel nu a analizat apărarea potrivit căreia nu constituie motiv de nulitate absolută declarația sa, din contractul de vânzare-cumpărare, conform căreia imobilul nu face obiectul vreunei promisiuni de înstrăinare cu orice titlu, declarație dată pentru informarea cocontractantului, întrucât interesul ocrotit prin declarația menționată este unul privat, respectiv cel al pârâtei cumpărătoare, căreia i se garantează, în această manieră, lipsa unor obligații în legătură cu imobilul obiect al vânzării. De asemenea, nu constituie motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nici faptul că reclamanții nu și-au notat în cartea funciară promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/16.01.2018 de BNP F., potrivit dispozițiilor art. 906 alin. (1) C. civ. Este eronată și interpretarea instanței potrivit căreia s-ar fi dovedit cunoașterea de către intimata D. S.R.L. a antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel că notarea în cartea funciară nu mai prezintă relevanță. Prin interogatoriul administrat din oficiu, S.C. D. S.R.L. a răspuns că la data încheierii contractului de vânzare nu cunoștea despre existența antecontractului, ci doar că a fost reziliată o promisiune de vânzare-cumpărare a acestui imobil dintre S.C. C. S.R.L. și un promitent cumpărător. Susține că notarea unei promisiuni în cartea funciară se face pentru opozabilitatea față de terți. Cum la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era notată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nu exista niciun impediment în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Referitor la rezoluțiunea promisiunii de vânzare, afirmă că reclamanților le-au fost comunicate notificările nr. x/28.04.2021 și nr. y/28.04.2021 formulate de S.C. C. S.R.L. prin care li se aducea la cunoștința rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Contrar susținerilor apelanților-reclamanți, învederează că aceștia niciodată nu și-au manifestat dorința de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect spațiu tehnic conform extrasului de carte funciară. Consideră că instanța de apel a omis să analizeze temeiul de drept și motivarea în fapt privind rezoluțiunea unilaterală a promisiunii din dosarul pendinte, respectiv art. 1550 și 1554 C. civ., efectul notificărilor, cărora nu li s-a contestat ineficacitatea până în prezent, fiind acela că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este considerată a nu fi fost niciodată încheiată. Arată că notificarea de rezoluțiune unilaterală a produs efecte de la momentul comunicării ei. Eventualul control asupra modului în care creditorul a invocat rezoluțiunea unilaterală și o stabilire a consecințelor exercitării abuzive a dreptului rezolutoriu pot avea loc pe cale judiciară a posteriori, adică după invocarea rezoluțiunii de către creditor, eventual la sesizarea debitorului, care contestă rezoluțiunea printr-o cerere în declararea/constatarea nulității notificărilor de rezoluțiune sau în contextul acțiunii prin care creditorul solicită aplicarea efectelor retroactive ale rezoluțiunii, respectiv repunerea părților în situația anterioară. Instanța de apel nu a analizat apărarea recurentei potrivit căreia nu constituie motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nici susținerea reclamanților în sensul că au un interes actual, întrucât prin invocarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare urmăresc revenirea imobilului în proprietatea intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. și încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Învederează că, în mod eronat, cu aplicarea greșită a normelor de drept și contrar actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut faptul că, prin notificarea formulată de apelanți, i s-a pus în vedere să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică la data de 30.06.2021, întrucât, prin acea notificare, reclamanții au solicitat încheierea contractului având ca obiect apartamentul nr. x și nu spațiul tehnic, astfel cum este menționat în extrasul de carte funciară. Refuzul perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect spațiul tehnic aparține doar apelanților - reclamanți. Motivul pentru care în cartea funciară este menționat spațiu tehnic și nu apartament nu se datorează intimatei-pârâte C. S.R.L., ci studiului de însorire efectuat pentru eliberarea autorizației de construire, astfel că nu mai poate schimba destinația imobilului din spațiu tehnic în apartament, chiar dacă, în realitatea, funcțiunea imobilului este a unui apartament. Instanța de apel nu a analizat apărarea recurentei potrivit căreia nu constituie motiv de nulitate absolută susținerea apelanților - reclamanți în sensul că a înstrăinat imobilul ce face obiectul prezentei cauze, către S.C. D. S.R.L. la prețul de 310.394,7 RON cu rea-credință și în frauda drepturilor reclamanților, urmărind un scop ilicit și profitând de explozia prețurilor în segmentul imobiliar. Apreciază că nu există nicio dovadă a faptului că pârâta cumpărătoare S.C. D. S.R.L. cunoștea de existența unei promisiuni valabile de vânzare-cumpărare. Cum contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei cauze a fost încheiat între data convocării intimatei-pârâte C. S.R.L. la notar, 30.06.2021 și data înregistrării acțiunii -15.07.2021, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/1996, precum și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, astfel că, în această perioadă, reclamanții aveau posibilitatea legală să formuleze cerere de notare a litigiilor, formă de publicitate imobiliară obligatorie pentru a se invoca ulterior reaua credință a vânzătorului și cumpărătorului. Instanța de fond nu a înlăturat apărarea recurentei potrivit căreia nu constituie motiv de nulitate absolută faptul că prețul din contractul de vânzare-cumpărare este aproape dublu față de cel din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, că a fost achitat prin compensare și faptul că între intimatele-pârâte existau raporturi juridice contractuale anterioare semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Deși instanța de apel a solicitat din oficiu depunerea la dosarul cauzei a dovezilor privind compensarea prețului conform ordinelor de compensare, obligație îndeplinită recurentă, totuși, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel reține că analiza plății prețului nu prezintă relevanță juridică, raportat la motivul de nulitate dedus judecății, față de dispozițiile art. 478 și 480 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel nu a analizat nici apărarea recurentei potrivit căreia nu constituie motiv de nulitate absolută faptul ca intimata pârâtă D. S.R.L. nu a vizionat imobilul înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți A. și B. au depus întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepție, nulitatea recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata - pârâtă S.C. D. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a arătat că lăsă la aprecierea instanței de judecată soluția ce urmează a fi pronunțată raportat la întreg probatoriul pe care recurenta îl va administra în prezenta cauză. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând instanței respingerea excepției nulității recursului, iar pe fondul cauzei, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În esență, litigiul are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare încheiat între societățile pârâte cu fraudarea interesului legitim al reclamanților, beneficiari ai unei promisiuni de vânzare cumpărare pentru spațiul ce a constituit obiect al înstrăinării. Instanța de apel a constatat nulitatea contractului pentru cauză ilicită, reținând reaua credință a părților contractante. Identificând critici formulate în memoriul de recurs ce pot fi supuse controlului de legalitate în calea extraordinară de atac, instanța de recurs reține că societatea recurentă, cea care a vândut imobilul, a susținut că instanța de apel nu i-a analizat apărările menite a demonstra că nu au fost încălcate condițiile de valabilitate ale contractului care atrag sancțiunea civilă a nulității absolute a acestuia, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reproșează instanței de apel că nu a ținut cont de împrejurarea că promisiunea de vânzare era rezolvită de drept prin efectul declarațiilor unilaterale de rezoluțiune, astfel că reclamanții nu mai justificau un interes în a obține nulitatea contractului de vânzare. Recurenta mai susține că decizia atacată este rezultatul unei greșite aprecieri a probatorului administrat și al interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale și contractuale. Raportat la conținutul acestei critici, urmează să se reține și a se verifica exclusiv interpretarea și aplicarea greșită a condițiilor de valabilitate a contractului de vânzare subsumate cazului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care evaluarea probatoriului reprezintă o chestiune de netemeinicie ce excedează prezentului cadru procesual, iar interpretarea eronată a unor dispoziții contractuale poate fi verificată în măsura în care se invocă greșita aplicare a unei norme din materia interpretării contractelor ce ar conduce la o denaturare a voinței contractuale a părților. De asemenea, aspectul referitor la neanalizarea apărărilor privind inexistența cauzelor de nulitate absolută a contractului este relevant în măsura în care acestea răspund celor reținute de instanța de apel ca reprezentând cauza invalidării contractului. Astfel, sub un prim aspect, recurenta susține că declarația pe proprie răspundere inserată în contractul de vânzare-cumpărare, conform căreia imobilul nu face obiectul vreunei promisiuni de înstrăinare cu orice titlu, nu reprezintă o cauză de nulitate absolută întrucât interesul ocrotit prin declarația menționată este unul privat, al pârâtei cumpărătoare, căreia i se garantează, în această manieră, lipsa unor obligații în legătură cu imobilul obiect al vânzării. De asemenea, cum reclamanții nu au notat în cartea funciară promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, consideră că nu exista niciun impediment în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Instanța de apel a constatat că societatea pârâtă a fost de rea credință la încheierea contractului întrucât, deși a cunoscut care sunt obligațiile care îi incumbau în calitatea sa de promitent vânzător, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimații reclamanți, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. De asemenea, validând considerentele primei instanțe, a reținut că pârâta nu și-a dovedit afirmațiile în sensul că reclamanții ar fi refuzat executarea antecontractului pe motiv că înscrierea în cartea funciară a imobilului a fost ca spațiu tehnic, iar nu ca apartament. A concluzionat instanța că, de vreme ce societatea pârâtă a fost cea care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile care îi incumbau, conform antecontractului încheiat cu apelanții și fără a-i încunoștința pe aceștia asupra inconvenientului major reținut, legat de intabularea în cartea funciară a imobilului, nu ca apartament, ci ca spațiu tehnic și boxă, reaua sa credință este dincolo de orice dubiu prin vânzarea ulterioară, a aceluiași imobil, către intimata cumpărătoare D. S.A., imediat după ce a fost notificată de reclamanți la notar în același scop, al încheierii contractului de vânzare-cumpărare, calificând ca "discutabilă așa numita rezoluțiune a antecontractului, notificată la data de 05.05.2021, emisă în încercarea de a induce o idee de legalitate modului său de acțiune ulterior". În acest context, sunt lipsite de relevanță aserțiunile recurentei în sensul că declarația sa din cuprinsul contractului, conform căreia imobilul nu face obiectul vreunei promisiuni de vânzare, nu constituie un motiv de nulitate, întrucât interesul ocrotit prin declarația menționată este interesul privat al cumpărătorului. Aceasta, întrucât, ceea ce a considerat instanța de apel ca reprezentând o cauză ilicită nu este simpla declarație de informare a cocontractantului, necorespunzătoare adevărului, ci încălcarea de către recurentă, cu intenție, a unor obligații contractuale anterioare, cu nesocotirea drepturilor reclamanților izvorâte din încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și ocrotite și garantate de dispozițiile art. 1270 C. civ., ce guvernează efectele contractelor, care conferă contractului putere de lege între părți. Existența unei cauze ilicite sau imorale (cauza fiind definită de art. 1235 C. civ. drept motivul care determină partea să încheie contractul), a fost prezumată de legiuitor ca reprezentând afectarea unui interes general, de vreme ce sancțiunea civilă aplicabilă actului juridic încheiat în aceste condiții este cea mai drastică din ordinea juridică. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. Prin urmare, analiza caracterului ilicit al cauzei nu poate fi subsumată, astfel cum susține recurenta, unui interes privat al părții cocontractante, în privința căruia aceasta ar trebui să dovedească vătămarea. Dimpotrivă, corect a reținut instanța de apel că prevederea în mod expres a sancțiunii nulității actului juridic încheiat cu nerespectarea condiției cauzei juridice de a fi licită prezumă încălcarea unei norme legale institute pentru ocrotirea unui interes general. Dispoziția legală menționată mai impune ca nulitatea contractului pentru cauză ilicită să poată fi dispusă doar dacă cauza ilicită este comună sau dacă partea cocontractantă a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască. Analizând îndeplinirea, în cauză, a acestei condiții, instanța de apel a reținut că între societățile contractante se desfășurau activități legate de prestări servicii, cumpărătoarea nefiind un simplu terț care nu avea posibilitatea de a lua cunoștință în concret de situația de fapt și de drept a imobilului obiect al contractului, că existau contracte de utilități încheiate pentru punctul de consum reprezentat de imobilul respectiv, iar între reprezentanții celor două societăți, exista o anumită legătură de rudenie, intimata D. S.R.L. menționând expres la interogatoriu că știa că în imobil locuiește cineva. În consecință, instanța de apel a concluzionat, pe baza probelor administrate, că intimata D. S.R.L. cunoștea existența promisiunii de vânzare-cumpărare, iar față de această stare de fapt, lipsa notării în cartea funciară a antecontractului de vânzare-cumpărare nu mai prezintă relevanță, de vreme ce notarea nu reprezintă o obligație, ci numai o posibilitate legală pe care partea interesată o are în a-și conserva, a face cunoscut dreptul său la încheierea contractului, față de terți. Plecând de la situația de fapt expusă, ce nu mai poate face obiectul unei reevaluări în recurs, se reține că prezumția de bună credință a cumpărătoarei, întemeiată pe inexistența unei notări în cartea funciară a promisiunii de vânzare, a fost înlăturată de către instanța de apel prin probatoriul administrat, fiind astfel dovedită complicitatea la fraudă a cocontractantului. Prin urmare, lipsa notării promisiunii de vânzare în cartea funciară nu poate fi valorificată cu efectul pretins de recurentă. În ceea ce privește chestiunea rezoluțiunii unilaterale, anterior vânzării, a promisiunii, prin exercitarea de către promitenta vânzătoare a dreptului recunoscut de art. 1552 C. civ., recurenta susține că, în lipsa unei hotărâri de anulare a declarației de rezoluțiune, aceasta a produs de plin drept efecte, fiind considerat că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu a fost niciodată încheiată, astfel că reclamanților le lipsește interesul în promovarea prezentei acțiuni. Critica este nefondată. Astfel, instanța de apel a evaluat interesul reclamanților de a promova acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare încheiat în frauda drepturilor lor, prin raportare la promisiunea de vânzare încheiată anterior, a cărei existență a examinat-o pe cale incidentală, considerând că "așa numita" rezoluțiune a antecontractului, notificată la data de 05.05.2021, ar fi fost emisă în încercarea de a induce o idee de legalitate modului de acțiune ulterior al vânzătoarei. Astfel, fără a analiza în concret rezoluțiunea unilaterală a antecontractului de vânzare-cumpărare invocată de C. S.R.L., neconsiderându-se legal învestită în acest sens, instanța de apel a reținut că vânzătoarea nu a justificat în niciun mod care a fost motivul rezonabil care a condus-o la invocarea acestei rezoluțiuni, cu atât mai mult cu cât ea era cea care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător și la timp obligațiile care îi incumbau în calitatea sa de promitent vânzător, în condițiile în care a considerat că apelanții au plătit integral prețul stabilit de comun acord, încă din data de 16.01.2018 și au luat în primire imobilul la data de 26.11.2018, conform procesului-verbal de predare primire atașat la dosarul de fond. Motivul invocat în fața instanței de fond pentru care promitenta vânzătoare a decis că nu poate vinde imobilul obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare l-ar fi reprezentat imposibilitatea de intabulare în cartea funciară a acestuia cu destinația de apartament, fiind intabulat ca boxă și spațiu tehnic. Instanța de apel a apreciat că o astfel de imposibilitate îi este imputabilă numai intimatei, cu atât mai mult cu cât a susținut că motivul care a stat la baza clasificării astfel a imobilului l-a reprezentat studiul de însorire solicitat de Primăria Brașov în vederea emiterii autorizației de construire. Deși imobilul a fost finalizat, fiind luat în primire de către apelanți din data menționată, intimata nu i-a încunoștințat pe apelanți despre acest inconvenient în niciun moment, până când aceștia au aflat abia în cursul anului 2021, și nici nu au purtat discuții cu privire la încheierea sau nu a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în aceste condiții. Prin urmare, în limitele situației de fapt astfel reținute, se constată că recurenta vânzătoare nu se poate prevala de propria culpă pentru a da efect juridic unui act emis de ea însăși în condițiile în care instituția juridică a rezoluțiunii unilaterale nu poate valida o clauză pur potestativă. Cu alte cuvinte, simpla manifestare a părții exprimată în condițiile art. 1552 C. civ. este condiționată, în cazul în care se neagă efectul declarației, de dovedirea împrejurării că partea cocontractantă este cea care nu își îndeplinește obligațiile asumate prin convenția rezolvită, nefiind suficientă simpla voință nejustificată a inițiatorului. Această chestiune poate fi analizată incidental, în cazul în care oricare dintre părți contestă efectul declarației de rezoluțiune asupra încetării raporturilor contractuale, ceea ce s-a și întâmplat în situația de față, când, în contextul analizei cauzei ilicite și a relei credințe cerute de lege pentru constatarea acesteia, instanța de fond a considerat, cu temei, că recurenta și-a invocat propria culpă atunci când a inițiat desființarea antecontractului și a încheiat un nou contract cu un terț, în detrimentul drepturilor reclamanților. Ca atare, nu era necesară sancționarea actului juridic într-o procedură judiciară separată pentru a produce efectul de înlăturare a lui în raporturile dintre părți, câtă vreme simpla existență a promisiunii de vânzare prezumă interesul actual, juridic protejat al reclamanților în promovarea prezentei acțiuni. În ceea ce privește chestiunea refuzului reclamanților de a încheia contractul, raportat la clasificarea imobilului dată prin autorizația de construire astfel cum a fost înscrisă în cartea funciară, instanța de apel a reținut că promitenta vânzătoare nu a probat opoziția reclamanților la încheierea contractului, motiv pentru care, fiind un aspect de fapt, nu poate fi supus unui control de legalitate. Chestiunile referitoare la diferențele de preț sau împrejurarea că pârâta cumpărătoare nu a vizionat imobilul înainte de încheierea contractului, au fost menționate de instanța de apel însă, nu au fost reținute ca element de nulitate a contractului, ci ca o chestiune în baza factuală a evaluării relei credințe a cumpărătoarei, astfel că nu au relevanța pretinsă de recurentă, ca elemente distincte care ar atrage, fiecare în parte, nulitatea absolută a contractului. În consecință, în condițiile în care s-a reținut, pe baza probatoriului administrat, existența unui conivențe frauduloase a societăților pârâte care au încheiat actul de înstrăinare cu încălcarea unor drepturi legitime ale reclamanților izvorâte dintr-un antecontract valabil, aceasta reprezintă o cauză ilicită susceptibilă de a atrage, pentru actul juridic încheiat în aceste condiții, sancțiunea nulității absolute. Recurenta a supus controlului de legalitate aceleași aspecte analizate anterior și din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susținând că apărările sale nu ar fi fost analizate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. conține diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța de prim control judiciar a preluat tale quale argumentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate invocat, care vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., recurenta s-a referit la teza privind lipsa unei motivări care să conțină înlăturarea apărărilor sale. Or, nu se poate reține că instanța de apel nu a analizat apărările recurentei legate de combaterea motivelor de nulitate absolută (privind interesul privat ocrotit de lege în materie contractuală, lipsa notării în Cartea funciară sau nedeclararea, într-o procedură judiciară distinctă, a ineficacității notificărilor unilaterale de rezoluțiune, ceea ce ar conduce la lipsa unui interes procesual actual al reclamanților, seriozitatea prețului, procedura vizionării imobilului) în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, aceasta a răspuns punctual fiecăreia dintre aceste aserțiuni. Nemulțumirea recurentei vizează, în realitate, nevalidarea concluziilor sale ce urmăresc respingerea acțiunii. În consecință, raportat la aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instanța o va obliga pe recurenta - pârâtă la plata către intimații - reclamanți B. și A. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.