ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov:

Prin sentința civilă nr. 18/S din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și modificată de reclamanții A., B., C., D. Și E. în contradictoriu cu pârâtele S.C. F. S.A. (în calitate de succesoare a S.C. G. S.A. Brașov), S.C. H. S.A. prin lichidator I. S.P.R.L. și S.C. J. S.A. și, în consecință, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilele situate în Brașov, str. x, 162, 164, identificate prin raportul de expertiză tehnică nr. x/7.11.2016, întocmit de expertul K., lucrare care, împreună cu anexele, s-a prevăzut că face parte integrantă din sentință, după cum urmează:

- pârâta S.C. F. S.A. - imobilul înscris în c.f. x Brașov, nr. top. x, identic cu nr. cad. x;

- pârâta S.C. J. S.A. - imobilul înscris în c.f. x Brașov, nr. top. x;

- pârâta S.C. H. S.A. - imobilul înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/23.04.1993 în favoarea S.C. H. S.R.L., neînscris în cartea funciară.

Au fost obligate pârâtele la ridicarea construcțiilor existente pe terenurile identificate mai sus și s-a respins restul pretențiilor reclamanților.

A fost respinsă acțiunea formulată și modificată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Amenajării Teritoriului și Consiliul Județean Brașov, ca urmare a respingerii acțiunilor în constatarea nulității certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Au fost obligați reclamanții să plătească expertului K., suma de 3.000 RON reprezentând diferență de onorariu, dispoziție executorie.

Au fost obligate pârâtele S.C. F. S.A., S.C. J. S.A. și S.C. H. S.A. să plătească împreună reclamanților suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă au fost admise apelurile declarate de pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I., J. S.A., L. S.R.L. (succesoare în drepturi a pârâtei F. S.A. în faliment) și continuat pentru cota de 1/2 din imobilul cu nr. top x de M. S.R.L., în contradictoriu cu intimații reclamanți A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 18/S din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte și în consecință:

A respins cererea formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I., J. S.A., F. S.A. în faliment prin lichidator N. (în calitate de succesoare în drepturi a G. SA).

A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins apelurile declarate de pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I. și J. S.A. împotriva încheierilor premergătoare prin care au fost respinse obiecțiunile și cererile de completare a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert K. ca rămase fără obiect.

A obligat pe intimații-reclamanți în solidar la plata sumei de 40150 RON către apelanta pârâtă L. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A obligat pe intimații-reclamanți în solidar la plata sumei de 2750 RON către apelanta pârâtă J. S.A. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A respins cererea apelantei-pârâte H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I. de obligare a intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E..

Expertul O. a declarat recurs împotriva încheierii din 20 aprilie 2021 și a încheierii din 15 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în același dosar.

Recursul declarat de reclamanți privește următoarele aspecte:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii privind publicitatea drepturilor și a actelor juridice, cu referire la Decretul-lege 115/1938 în vigoare la data judecății.

Norma legală în materie de publicitate a drepturilor reale imobiliare făcea trimitere, potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938, la dreptul de proprietate respectiv obiectul drepturilor tabulare ce se înscriau în CF.

Prima instanță a reținut că "proprietar asupra imobilelor din CF x Brașov sunt reclamanții ca succesori în drepturi după titularul înscris în CF A. și respectiv B. CF vechi x Brașov top xl, suprafața de 23465 mp nefiind niciodată intabulată sau transcrisă către alt proprietar pe perioada scursă după împroprietărirea din 1946.

Evenimentele din decembrie 1989 nu au modificat proprietatea și regimul proprietății private - drepturile de proprietate înscrise în CF neputând fi dobândite de alții "decât dacă între cel ce dă și cel ce primește este acord de voință asupra strămutării (art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938).

Constituirea unor drepturi de proprietate pentru persoanele juridice înființate prin dispoziții legale potrivit Legii nr. 15/1990 sau Legii nr. 31/1991 nu putea aduce atingere regimului proprietății într-un stat de drept, statul roman fiind garantul dreptului de proprietate și al proprietății. Emiterea succesivă de certificate de atestare a unor drepturi de proprietate nu putea înfrânge regimul legal al proprietății instituit de art. 480 și următoarele C. civ. și garantat constituțional.

Toate lucrările de CF ce au procedat la dezmembrări efectuate fără încunoștințarea titularilor de CF, în baza unor detenții precare nu au acoperire în dreptul de proprietate și nici în regimul publicității imobiliare - opozabilitatea intabulării fiind erga omnes și sancționată cu nulitatea absolută.

Reținerea instanței de apel ce dă prioritate certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate emise de diferite entități cu încălcarea proprietății reclamanților și a titularilor de CF este nelegală.

Pentru a putea constitui drepturi, terenurile trebuiau să treacă legal la stat și nu abuziv și fără forme legale și de publicitate imobiliara/după caz masuri compensatorii.

Numai încălcarea și nesocotirea legii a făcut ca prin operațiuni tehnice de alipiri sau dezlipiri, fără încunoștințarea proprietarului, să fie posibilă suprapunerea amplasamentelor.

Suprapunerile imobilului intabulat pentru reclamanți cu ulterioarele dezmembrări și schițe de CF, folosirea tranziției pentru a legitima firmelor în faliment, atribuiri și constituiri de drepturi legate de terenul altuia, nu pot înfrânge dreptul de proprietate.

Neconsultarea Cărții Funciare ce atestă un abuz al autorității executive nu poate fi apreciată de instanță decât nesocotind Protocolul 1 CEDO. Caracterul devolutiv al apelului obliga instanța de judecata să judece cauza în întregul ei, și nu să susțină teza neatacării soluției privind lipsa calității procesuale.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 480 C. civ. referitor la dreptul de proprietate.

Instanța de apel a reținut că "pârâtele ocupă de fapt terenul" și că dreptul este negat proprietarului ca urmare a faptului că starea de fapt a fost stabilită eronat, iar noile expertize ad hoc întocmite atestă dreptul persoanelor juridice nou constituite după evenimentele din decembrie 1989.

Chiar instanța de apel a reținut:

"calitatea reclamanților de proprietari ai terenurilor este corect stabilită de prima instanță". Consecința logico-juridică legată de acest enunț este că reclamanții sunt proprietarii top x astfel că "nu pot fi lipsiți de proprietatea lor".

Repoziționările urmare a unor operații tehnice nu pot infirma dreptul de proprietate atestat de vechile amplasamente și schițe de CF, planșele cadastrale evidentele de CF până în 1992-1994. Reținerile legate de dreptul de proprietate al reclamanților, existent din 1945, niciodată infirmat la CF, niciodată trecut la stat, atestă nota de adevăr a enunțului primei instanțe, ce statuează că numai cu ignorarea situației juridice reale și publice erga omnes ministerele transferă cu titlu gratuit terenul proprietatea reclamanților.

Expertiza valorificată de instanță și schița acesteia nu este avizată de OCPI. Potrivit art. 1 din Anexa Regulamentului privind avizarea expertizelor judiciare, de aplicabilitate imediată, atestă că lipsește dosarului avizul privind conformitatea datelor. Sub acest aspect, decizia instanței de apel este nelegală, dată cu nesocotirea legii și cu interpretarea și aplicarea contradictorie, fără respectarea Ordinului nr. 1882 din 12 noiembrie 2011 privind Regulamentul în vigoare la data judecării cauzei trebuie respectat.

Prima expertiză, efectuată la instanța de fond, este validată, astfel că reținerea instanței de apel că nu este necesară viza conformității este nelegală și contradictorie.

Al treilea motiv de recurs, vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii privind dreptul de proprietate - art. 480 C. civ.

Se arată că instanța de fond a reținut că "terenul reclamanților este ocupat de pârâți". K., ce are aviz OCPI de conformitate, este infirmată de instanța de judecată, iar noile expertize ce repoziționează, în afara conformității și verificării datelor, sunt ad hoc întocmite, astfel că validarea lor de instanța de apel este făcută cu încălcarea art. 480 C. civ.

Atributul unei posesii și detenții precare, ce este preferat de instanța de apel, nu poate duce la paralizarea dreptului de proprietate opozabil în CF erga omnes.

Ignorarea legii de către pârâți și ministerul de resort nu poate fi acoperită decât cu încălcarea dreptului de proprietate - legal constituit și garantat.

Alegerea unei variante de către instanța de apel (varianta III P.) atestă nota de dubiu ce planează și afectează în integritatea ei expertiza nevizata OCPI. Pentru a fi opozabile, alipirile și dezmembrările prin lucrări de CF trebuiau să fie realizate cu concursul și cunoștința proprietarului de CF.

Argumentele și considerațiile de drept ale primei instanțe nu au fost infirmate de instanța de apel. Contrar acestei realități, instanța de apel a reținut că nu este posibil să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, apreciind că imobilele nu se suprapun.

Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și schimbarea temeiului juridic, iar judecarea cauzei s-a întemeiat pe alt temei juridic, străin acțiunii în revendicare.

Acțiunea în revendicare supune judecății drepturile de proprietate, respectiv acțiunea reală a legăturii cu bunul imobil, legătură ce pentru reclamanți este din 1945, fără ca să fie infirmată sau trecută în registrele de publicitate. Cu argumente de logică juridică, topograficul x a fost dezmembrat în y și z, judicios reținut de K..

Statul Român este ținut sub dispozițiile art. 41 din Decretul-Lege nr. 115/38 cu corespondentul sau actual în C. civ. de ținerea exactă a CF. Nu se poate imputa reclamanților dezordinea ulterioara produsă de certificatele de proprietate ale ministerelor, ceea ce a dus la neidentificarea în CF și la Arhivele Naționale a unor operații de CF. Din contră, neregulile afectează drepturile constituite ulterior.

Imobilul y nu poate fi decât alăturat top x, astfel că expertiza P. pe variante III, ce plasează situarea imobilului revendicat la mare distanta de top inițial, în susținerea tezei instanței de apel că imobilele nu se suprapun, schimbă temeiul juridic al acțiunii.

Parcurgerea Foii B de CF atestă dezmembrarea efectuată în top x și y (Q.) topografic ce a trecut la stat. Numai acest topografic a urmat regimul juridic instituit după evenimentele din 1989, respectiv posibilitatea atribuirii de teren către noile entități formate prin Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 31/1991.

În anul 1993, reclamanții au vândut și dezmembrat terenul aflat în circuitul civil și identificat topografic către S.C. R. S.R.L., dezmembrare intrată sub controlul OCPI.

Negarea acestei realități și a expertizei K., reamplasarea terenului sub semnătura variantelor expertizei P. este pro cauza.

Sub auspiciile temeiului juridic invocat, revendicarea a fost legal admisă de prima instanță, cu referire la dezmembrarea și stabilirea legăturii juridice între proprietari și imobilul ce constituie dreptul de proprietate. R. S.R.L. are stabilită legătura cu bunul imobil, după cum și reclamanții au legatură cu bunul imobil.

Nu poate fi reținut ca legal considerentul instanței de judecată că documentațiile întocmite ad hoc în 1994 și 1995 sunt reale. Suprapunerile constatate de instanță ca datând din 2005 nu pot înfrânge dreptul de proprietate existent în favoarea reclamanților.

Ultima critică, întemeiată tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii privind imparțialitatea judecătorilor

Instanța de apel a înlăturat K., ab initio. După înlăturarea expertizei, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, față de care se confirmă temeinicia motivelor de apel. Este creată astfel suspiciunea rezonabilă a imparțialității instanței.

În acțiunea în revendicare formulată, instanța de apel nu putea decât în condiții de imparțialitate să susțină teza acordării de prima instanță a mai mult decât s-a cerut.

Judecând devolutiv cauza, instanța s-a substituit unei judecăți într-o cale extraordinară de atac, încălcând astfel propria investire și judecata devolutivă.

Instanța de judecată la fond a examinat cauza și funcție de proba judiciară existenta -a admis acțiunea în revendicare cu identificările de teren expres menționate. K. nu putea fi înlăturată atâta vreme cât ea nu a fost anulată. Cel mult, ea urma a fi infirmată de o altă expertiză certă, determinată strict. Existenta unor variante și alegerea de către instanță a variantei III atestă preferarea incertitudinii în locul dreptului și certitudinii.

Imparțialitatea instanței este manifestată și prin ignorarea drepturilor proprietarului de CF. Enunțul din considerente potrivit căruia "topograficul x nu a fost cuprins în comasări și dezmembrări" atestă interpretarea pro cauza.

Enunțul instanței atestă că expertiza completată și depusă la 8 octombrie 2019 este întocmită dirijat și coincide suspect cu varianta aleasă de instanță, nevizată de OCPI. Configurația unui topografic existent nu are cum să fie modificată, planșele cadastrale rămânând aceleași. Numai lucrările expertizei P. au făcut posibile măsurarea topograficelor străine judecății 12249.12250,12251,12252,1253/1,1254/1, contopirea lor și apoi redezmembrarea.

Refuzul completării expertizei K. atestă nota în care a fost impusă soluția de instanță. Expertiza nu putea fi înlăturata decât dacă scopurile erau ca ea să nu fie utilizată și comparată. Respingerea apelurilor legate de încheierile ce urmăreau completarea raportului atestă aceeași notă de imparțialitate.

Principiul echității și prevederea legală a cheltuielilor de judecată pune în atenția instanței de recurs și valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, cenzurată de instanță, respectiv suma de 35.100 RON, adică circa 7.000 euro, respectiv expertiza procurată pro cauza până la valoarea de 40.150 RON.

Recursul declarat de expertul O. privește următoarele aspecte:

Expertiza a vizat o cauză complexă și, deși și-a îndeplinit sarcinile, munca sa este neachitată, prezentând pe larg activitatea desfășurată pentru fiecare termen de judecată.

În conformitate cu legea specială, O.G. nr. 2/2000, raportul de expertiză cu activitățile desfășurate este obligatoriu pentru a se putea încasa onorariul cuvenit (art. 22-25). Acest onorariu este stabilit și se plătește în conformitate cu prevederile art. 23 din O.G. nr. 2/2000.

Recurentul a efectuat expertiza, acumulând ore de activitate, până la comunicarea renunțării la administrarea acestei probe, iar lucrarea sa a avut în vedere și alte expertize.

Apreciază că expertiza efectuată este neachitată, fiind minimizat timpul afectat, activitatea de expertiză ar rezulta ca fiind în cuantum de 15 ore, echivalând cu suma de 1.200 RON, suma acordată de instanță în cuantum de 7001ei fiind diminuând cu cca .60%, în mod nejustificat, onorariul cuvenit pentru munca depusă.

Conform art. 23 din O.G. nr. 2/2000, onorariul trebuie să corespundă "...în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului."

În Ghidul informativ privind expertiza tehnică judiciară din Uniunea Europeană, se lămurește la pct. 3 cuantumul onorariului:

"Cuantumul onorariului trebuie să corespundă nivelului de calificare, experienței profesionale și efortului precum și volumului de timp investit de către expert în vederea efectuării expertizei".

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a precizărilor făcute cu ocazia dezbaterilor în fond și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte consideră că recursurile nu pot fi admise, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul reclamanților

Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deduce instanței de control judiciar, în urma precizărilor făcute de apărătorul recurenților cu ocazia dezbaterilor în fond, analiza legalității hotărârii prin raportare la prevederile art. 17-19 și 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Conform art. 17, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară [alin. (1)]. Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimțământul titularului; consimțământul nu va fi de trebuință dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului [alin. (2)]. Dacă dreptul, care urmează să fie radiat, este grevat în folosul unei terțe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane [alin. (3)]. Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorității administrative, vor înlocui acordul de voință sau consimțământul [alin. (4)].

Art. 18 arată că dispozițiunile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica, de asemenea, în cazul modificărilor lor.

La rândul său, art. 19 prevede că înscrierea unui drept se poate săvârși numai: 1. Împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută; 2. Împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.

Raportând aceste texte la cele arătate în recurs, Înalta Curte observă că, practic, nu se poate realiza controlul judiciar deoarece recurenții nu au adus critici punctuale deciziei atacate și nu au arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel.

Cele prezentate de recurenți prin cererea de recurs nu constituie veritabile critici ale argumentelor expuse de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci doar o enumerare, în manieră proprie, a unor aspecte de fapt, a căror relevanță juridică nu a putut fi identificată în textele sus-menționate. Or, în condițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Situația este aceeași în legătură cu motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitor la nesocotirea art. 480 C. civ., prin care se critică de fapt netemeincia hotărârii, din cauza modului în care instanța a ținut cont de raportul de expertiză.

Printr-un alt motiv de recurs se invocă, în condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faptul că "hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii privind art. 480 C. civ.." întrucât ar cuprinde dispoziții contradictorii.

Înalta Curte observă că, în realitate, recurenții formulează o critică de netemeinice, nemulțumirea lor fiind dată de faptul că, în esență, instanța și-a întemeiat soluția pe o expertiză care nu ar fi avizată de OCPI. Cum art. 304 alin. (1) C. proc. civ. îngăduie ca în recurs să se formuleze numai critici de nelegalitate, aspectele invocate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța de recurs nu a putut identifica nici din cuprinsul motivelor de recurs, nici din prezentarea orală făcută de apărătorul reclamanților cu ocazia dezbaterilor în fond care este actul juridic a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic au fost schimbate de instanța de apel. În realitate, și prin acest motiv de recurs se critică raportul de expertiză, ceea ce nu poate fi primit.

Un alt motiv de recurs, având drept temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii privind imparțialitatea judecătorilor întrucât, așa cum s-a precizat oral, cu ocazia dezbaterilor în fond, "instanța a încălcat art. 5 C. civ. referitor la denegarea de dreptate - judecătorul este obligat să judece. Imparțialitatea se deduce din faptul că instanța a dat eficiență juridică unei expertize care nu a fost validată de OCPI, schimbând echilibrul judecății."

În C. civ. de la 1865, sub care a fost soluționat litigiul, arăta la art. 3 că judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Împrejurarea că reclamanții consideră că soluția dată de instanța de apel nu este corectă, prin prisma modului în care a interpretat concluziile raportului de expertiză, nu înseamnă că s-ar fi săvârșit vreo denegare de dreptate - acest aspect fiind contrazis de chiar faptul că a fost dată o soluție - și, cu atât mai puțin, că judecătorii se aflau în stare de lipsă de imparțialitate.

Prin urmare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fine, recurenții au criticat hotărârea întrucât acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către intimați s-a făcut cu aplicarea greșită a legii privind proporționalitatea acestora întrucât nu a fost cenzurat onorariul de avocat.

Critica nu este întemeiată.

În condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În respectarea prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care îngăduie ca în recurs să se invoce numai motive de nelegalitate, instanța de recurs poate să verifice numai dacă instanța a cărei hotărâre este recurată a respectat sau nu criteriile îngăduite de textul sus-menționat atunci când a procedat la micșorarea onorariilor. Or, recurenții nu au invocat decât nerespectarea proporționalității cheltuielilor de judecată care, conform practicii CEDO, "constituie o presiune de natură să paralizeze dreptul la calea de atac", fără să arate în concret ce criterii de apreciere prevăzute de textul enunțat nu au fost respectate de instanța de apel atunci când a stabilit onorariul avocațial datorat către intimați.

Cum critica recurenților privește în realitate cuantumul cheltuielilor de judecată, acest aspect privește netemeinica hotărârii care nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.

Recursul expertului

În privința recursului exercitat de către expert, dintru început se impune precizarea că, deși acesta a recurat atât încheierea din 20 aprilie 2021, cât și încheierea din 15 iunie 2021 singura împotriva căreia putea să exercite recursul este, față de dispozițiile art. 281

3

alin. (1) C. proc. civ., încheierea din 15 iunie 2021 dată asupra cererii de îndreptare a încheierii din 20 aprilie 2021, iar nu și împotriva încheierii a cărei îndreptare s-a cerut.

Înalta Curte observă că, prin cererea adresată Curții de Apel Brașov la 18 mai 2021 - și calificată, pe baza argumentelor invocate de expert, drept o cerere de îndreptare a încheierii din 20 aprilie 2021 - expertul O. a solicitat includerea în dispozitivul încheierii din 20 aprilie 2021 a onorariului de 1200 RON, datorat în opinia sa nu doar pentru deplasarea la imobil, ci și pentru studiul dosarului și documentarea specifică.

Conform art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În încheierea din 15 iunie 2021, instanța a explicat pe larg parcursul litigiului între momentul desemnării expertului și cel al revenirii în complet de divergență asupra administrării unei noi expertize, precum și motivul pentru care, prin încheierea de la 20 aprilie 2021, după soluționarea divergenței, a fixat onorariul cuvenit expertului la suma de 500 RON - faptul că, la 30 martie 2021 expertul a fost înștiințat că s-a rămas în complet de divergență asupra administrării probei cu noua expertiză, iar până la următorul termen de judecată, stabilit pentru 20 aprilie 2021, petentul nu a informat instanța cu privire la stadiul documentației și nici nu a depus o cerere privind onorariul solicitat având anexat vreun decont; nota prin care a solicitat onorariul de 1200 RON pentru activitatea depusă, fără alte anexe, a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în respectul principiului contradictorialității, onorariul expertului a fost stabilit în mod corect în raport cu înscrisurile ce fuseseră depuse până la închiderea dezbaterilor în cauză. În aceste condiții, împrejurarea că, așa cum susține expertul, "și-a îndeplinit sarcinile, dar munca este neachitată", nu este de natură să ducă la admiterea recursului său, neputând fi reținută vreo eroare materială în stabilirea sumei de 500 RON cu titlu de onorariu definitiv. Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța procedând în respectul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins.

În raport cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., respectiv art. 281

3

alin. (2) C. proc. civ., numai recurenții reclamanți sunt obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimatele J. S.A., M. S.R.L. și L. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Respinge recursul declarat de expertul O. împotriva încheierii din 20 aprilie 2021 și a încheierii din 15 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 21.420 RON către intimata-pârâtă J. S.A., a sumei de 10.412,50 RON pentru intimata-pârâtă M. S.R.L. și a sumei de 10.412,50 RON pentru intimata-pârâtă L. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2021.