ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, înregistrată la 14 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., au solicitat următoarele:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 9/S din 22 ianuarie 2024, Tribunalul Brașov a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiată; a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să execute obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/05.09.2019 de SPN D. și E., respective, obligația de a intabula imobilul obiect al promisiuni de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/05.09.2019 de SPN D. și E.; a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanți a sumei de 5.000 euro, cu titlu de penalități și a sumei de 8.247 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă capetelor de cerere admise; a respins, în rest, cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1523/Ap din 21 octombrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul formulat de către apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 9/S din 22 ianuarie 2024, pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a echivalentului în RON al sumei de 350 euro/lună calculată de la data de 30.05.2022 și până la predarea efectivă a imobilului care formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/05.09.2019 de Societatea Profesională Notarială D. și E.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva aceleiași hotărâri; a luat act că apelanții-reclamanți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată din apel pe cale separată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1523/Ap din 21 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâta C. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 21 ianuarie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 23 ianuarie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.849,02 RON, sub sancțiunea anulării recursului.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1270 și art. 1553 C. civ., făcând trimitere la antecontractul încheiat între părți în care, la Cap. 2 paragraful 4, s-a prevăzut că, în caz de încălcare a obligațiilor de plată de către intimații-reclamanți promitenți-cumpărători, recurenta-pârâtă avea dreptul la rezoluțiunea contractului.

A precizat că obligațiile esențiale ale părților - obligația de plată și obligația de edificare și de încheiere a actului de vânzare, sunt interdependente, încasarea prețului la termenele agreate putând conduce la respectarea termenelor de edificare și de vânzare.

Negocierea termenelor de plată și stabilirea sancțiunii rezoluțiunii actului în caz de nerespectare a obligației de plată de către promitentul-cumpărător corespunde scopului final comun urmărit de părți - edificarea construcției și încheierea actelor de vânzare.

A susținut că, pe fondul evenimentelor excepționale ivite începând cu anul 2020 - pandemia Covid, războiul din Ucraina, costurile de edificare a proiectului au fost cu mult depășite, iar resursele financiare reprezentau o prioritate a recurentei-pârâte. Neplata de către promitenții-cumpărători intimați-reclamanți a tranșelor de preț nu a fost o situație singulară și chiar privită proporțional cu partea de preț achitată, procentul de aproximativ 7% din valoarea contractului, neachitat, era suficient să aibă efect de domino în întreaga sa activitate și a partenerilor noștri contractuali.

Rezoluțiunea antecontractului permite societății să repună în vânzare a imobilul, la un preț mai scăzut decât prețul pieței, pentru ca astfel să se încaseze cu celeritate prețul și întreaga activitate să nu fie afectată.

Față de acest mecanism contractual specific activității desfășurate de recurentă-pârâtă, iar raționamentul instanței a reprezentat o ingerință în acordul de voințe al părților, cu încălcarea art. 1270 și art. 1553 C. civ.

Instanța de apel nu a luat în considerare că, urmare a pactului comisoriu activat, recurenta-pârâtă a restituit promitenților-cumpărători, intimații-reclamanți în cauză, întreg prețul achitat, restituire acceptată, aceștia nerestituind banii reprezentând preț al imobilului.

Or, existând un pact comisoriu, notificarea de rezoluțiune întemeiată pe acest pact comisoriu a produs efecte juridice, recurenta-pârâtă a restituit toate sumele de bani achitate de intimații-reclamanți, dar instanțele de judecată au lipsit numai în parte de efecte juridice actul de rezoluțiune, strict în favoarea intimaților-reclamanți, ceea ce în opinia recurentei-pârâte este greșit.

Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. în ceea ce privește aplicarea clauzei art. 4.1 din antecontract (teza recepției imobilelor), fiind în mod greșit obligată la predarea imobilelor contractate fără a se reține că prețul imobilelor a fost restituit integral intimaților reclamanți.

Conform clauzelor agreate, termenul de recepție al apartamentului a fost stabilit sub condiția respectării termenelor de plată a prețului, stabilindu-se că acest termen va fi prelungit de drept cu numărul de zile în care se întârzie plata prețului.

Or, recurenta-pârâtă a restituit intimaților-reclamanți întreg prețul achitat de aceștia, ca efect al rezolutiunii antecontractului, aceste sume de bani fiind acceptate de intimații-reclamanți, în prezent fiind obligată la a efectua recepția apartamentului și a locului de parcare (față de acesta chiar nefiind prevăzut un termen contractual), în ciuda unei întârzieri la plata prețului, obligație stabilită cel mai târziu la data recepției (ceea ce a determinat și formularea notificării de rezoluțiune), ba mai mult, în prezent, în situația lipsei oricărei plăți de către intimații-reclamanți, urmare a acceptării sumelor de bani restituite de recurenta-pârâtă.

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. și în ceea ce privește aplicarea clauzei art. 4.1 din antecontract (teza penalităților de întârziere) prin prisma dispoziției instanței de apel de a o obliga la plata penalităților de întârziere fără a ține cont de pragul acestor penalități stabilit contractual, context ce reclamă o ingerință în legea părților.

Or, instanța de apel a dat din nou eficiență, în parte, convenției părților privind plata penalităților de întârziere, agreată contractual la valoarea de 350 euro/lună, dar nu mai mult de 5.000 euro în total, și a olbigat-o la plata sumei de 350 euro/lună, dar nu a limitat pragul maxim al penalităților conform convenției părților, ci a dispus obligarea sa de la data de 22.05.2022 și până la data predării efective a imobilelor către intimații-reclamanți, sumă care va depăși cu mult această valoare prag, deși instanța nu a fost sesizată pentru a interveni asupra acestei clauze, sub apărarea că ar fi fost în mod abuziv inserată contractual, pentru ca astfel să realizeze o analiză a acesteia și să poată interveni, față de considerentele reținute.

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea efectelor notificării nr. x/04.04.2023, comunicată intimaților-reclamanți, cu privire la rezoluțiunea antecontractului pentru neîndeplinirea în termen agreat a obligației de plată, instanța nefiind sesizată cu un petit privind desființarea efectelor acestui act.

Sub acest aspect, a precizat că instanța de apel a ignorat apărările formulate de recurentă și a omis să analizeze valabilitatea/nevalabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, având în vedere că aceasta a încetat ca efect al pactului comisoriu agreat de părți și urmare a notificării nr. x/04.04.2023.

Toate considerentele deciziei criticate au la bază clauzele unei convenții, desființate ca efect al actului de rezoluțiune, care a produs efecte juridice acceptate de intimații-reclamanți, însă nu este posibilă scindarea efectelor unui act juridic, în sensul că se neagă efectele privind valabilitatea convenției, dar se acceptă consecințele unei repuneri în situația anterioară încheierii convenției.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimații-reclamanți B. și A. nu au depus întâmpinare, deși cererea de recurs le-a fost comunicată la 31 ianuarie 2025, respectiv 03 februarie 2025, prin depunerea actului de procedură la cutia poștală, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14 martie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 13 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză, termen la care instanța, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății căii extraordinare de atac, având în vedere că părțile, legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat în scris judecarea în lipsă.

În baza referatului întocmit de către compartimentul arhivă, la 31 decembrie 2025, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluția din 12 ianuarie 2026, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2026, în ședință publică, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1), coroborat cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cu prioritate excepția perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ. reglementează perimarea ca o sancțiune procedurală care intervine pentru nerespectarea cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege, fiind, în același timp, o prezumție de desistare, dedusă din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni.

Pornind de la scopul pentru care a fost reglementată instituția perimării, anume buna administrare a justiției, care impune obligația părților ca actele procedurale în care constă procesul civil să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător, părțile trebuind să urmărească finalizarea procesului, Înalta Curte reține că, în cauză, părțile nu au îndeplinit acte de procedură apte să ducă la reluarea procesului în cursul termenului de 6 luni de la data suspendării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au probat existența unor cauze mai presus de voința lor, care le-au împiedicat să stăruie în judecată, astfel cum impun dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în art. 417, respectiv, în art. 418 C. proc. civ.

La constatarea perimării, instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții interesate (în calea de atac aceasta fiind recurentul-pârât); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.

În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care, pe de o parte, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din 03 iunie 2025, când instanța a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul dispozițiiloe art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile, legal citate pentru termenul de judecată din 03 iunie 2025, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat în scris judecarea în lipsă, și pe de altă parte, nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 03 decembrie 2025,.

Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește hotărârea instanței de apel.

În consecință, față de lipsa de diligență a recurentei-pârâte, care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1523/Ap din 21 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1523/Ap din 21 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2026.