ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2020 pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate încetarea de drept a contractului nr. x din 29 ianuarie 2020 ca efect al articolului nr. 6.3 alin. (1) lit. a) și să dispună restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de avans, în cuantum de 62.137 RON.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, față de prevederile art. 7.1 din contractul nr. x din 29 ianuarie 2020.

Prin sentința civilă nr. 5808/2020 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunța această soluție, instanța inițial învestită a reținut că domiciliul pârâtei este în municipiul Arad, iar convenția părților în legătură cu competența teritorială în soluționarea litigiilor este, de asemenea, stabilită în favoarea Judecătoriei Arad.

În raport de aceste argumente, în temeiul dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. a declinat competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul pârâtei, respectiv în favoarea Judecătoriei Arad.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secția Civilă, sub dosar nr. x/2020.

Reclamantul a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Arad, întrucât litigiul se poartă între un profesionist și un consumator.

Prin sentința civilă nr. 990 din 24 februarie 2021, Judecătoria Arad a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență în soluționarea cererii, a suspendat din oficiu cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arad a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea stingerii raportului obligațional contractual dintre părți, invocându-se survenirea unei ipoteze prevăzute de convenția părților, precum și restituirea sumei achitate cu titlu de parte din preț.

S-a reținut, totodată, că prin actul juridic subscris de părți, pârâta, "în baza contractului de mandat fără reprezentare (...) încheiat cu dezvoltatorul imobiliar (...)", s-a obligat să vândă, iar reclamantul s-a obligat să cumpere un bun imobil, cu plata prețului în rate și cu transferul dreptului de proprietate la data "înscrierii în CF a contractului definitiv de vânzare-cumpărare (...)"; părțile prevăzând, printre altele, că "dreptul de creanță privind încasarea prețului apartamentului (...) îi revine de drept Dezvoltatorului (...)" .

Date fiind definițiile legale ale noțiunilor de consumator și profesionist sau operator economic, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 2 din O.G. nr. 21/1992, republicată, în art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată și pct. 1 și pct. 13 din anexa 1 la Legea nr. 296/2004, republicată, instanța a reținut că relația contractuală dintre părți are un și un conținut reglementat, în esență, de actele normative arătate; instanța a subliniat, de asemenea, că pârâta a încheiat contractul pe seama unui dezvoltator imobiliar, adică a unei persoane ce exercită sistematic o activitate organizată în legătură cu bunuri imobile, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Instanța a reținut, astfel, că cererea a fost formulată de un consumator, că are un caracter personal (ex contractu) și se îndreaptă împotriva unui profesionist; așa fiind, în baza art. 116, coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a conchis că în mod valabil a ales reclamantul instanța domiciliului său, anume Judecătoria Oradea.

În opinia instanței, nu se opune acestei concluzii împrejurarea că în contractul subscris de părți s-a arătat, la art. 7, că orice litigii vor fi supuse spre soluționare instanței judecătorești competente de la locul plății prețului. Această clauză este una preformulată, are un rol descurajant în demararea unei proceduri judiciare și nu întrunește cerințele bunei-credințe; ca urmare, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, nu i-a recunoscut niciun efect juridic acestei clauze.

A mai arătat instanța că nu s-ar fi impus, în prealabil, o solicitare distinctă și formală din partea consumatorului de declarare a clauzei atributive de competență ca fiind abuzivă; astfel cum se relevă în jurisprudența CJUE în această materie "instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri (...) pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze" (cauza C-137/08, VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C.). De asemenea, a mai reținut că în jurisprudența ICCJ s-a arătat că în această materie este de reținut "incidența principiului protecției consumatorului consacrat de legislația și jurisprudența europeană, precum și prevalența acestora față de legislația națională (dec. nr. 2938/2013, secția a II-a)".

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Instanța supremă constată că în speță reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., constatarea încetării de drept a contractului încheiat între părți, respectiv a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 29 ianuarie 2020 de B.N.P. D., având ca obiect imobilul apartament cu nr. x, situat în municipiul Oradea, județul Bihor.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6.3 alin. (1) lit. a) din contract și ale art. 1351 din C. civ.

Înalta Curte reține că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabilește regula generală de competență sub aspect teritorial, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competență alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Reține și că, potrivit dispozițiilor art. 7.1 din contract, "orice litigii născute din interpretarea, executarea, anularea sau rezoluțiunea prezentei promisiuni vor fi rezolvate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, vor fi supuse spre soluționare instanței judecătorești competente de la locul plății prețului (respectiv municipiul Arad, unde se află deschis contul dezvoltatorului), cu excepția acțiunii prevăzute de art. 6.7. (II), care va fi soluționată de către instanța de la locul unde este situat apartamentul", clauza evocată fiind relevantă din perspectiva determinării locului plății (a executării, fie și parțiale, a contractului) și, fără a avea valența unei clauze atributive în accepțiunea art. 126 C. proc. civ., fiind în consens cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc o normă de competență teritorială alternativă.

Considerentele care succed vor contura concluzia că în speță, raportat la limitele învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată, competența teritorială de soluționare a litigiului este una de ordine privată și alternativă.

Spre această concluzie conduc argumentele în sensul că, în contra celor reținute de Judecătoria Arad, în cauză nu sunt incidente dispozițiile din materia protecției consumatorului, întrucât reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legilor speciale în această materie, iar instanțele sunt ținute să facă aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Aceasta reprezintă manifestarea în concret a principiului disponibilității, partea având posibilitatea suverană de a aprecia și de a arăta în concret ce solicită instanței de judecată, pentru care motive sesizează instanța, stabilind astfel limitele învestirii.

În fundamentarea concluziei anterior expuse, instanța supremă subliniază faptul că nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se invocă protecția consumatorului față de prevederi ale unui contract prejudiciabil încheiat cu un profesionist, reclamantul învestind instanța de judecată cu o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile unui contract pe care nu îl denunță ca abuziv, în accepțiunea dată de legislația de protecție a consumatorului, ci pe care arată că nu îl poate respecta sub aspectul obligațiilor contractate din motive de forță majoră (cererea de chemare în judecată și notele de ședință de la dosarului Judecătoriei Arad).

Concluzia care se desprinde din această statuare este în sensul că, pe de o parte clauza de la art. 7.1 din convenția părților nu poate fi considerată una atributivă de competență în accepțiunea strictă a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., dar și că, pe de altă parte, ea nu poate fi considerată ca ineficientă din perspectiva dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât litigiul dedus judecății nu se situează pe tărâmul protecției consumatorilor, fiind, așa cum s-a mai subliniat, un litigiu de drept comun.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că, raportat la obiectul cererii introductive - constatarea încetării de drept a unui contract, cu consecința restituirii prestațiilor -, competența teritorială trebuie stabilită potrivit dispozițiilor de drept comun, nu potrivit celor referitoare la protecția consumatorilor.

De aceea, constată că în cauză este vorba despre o competență de ordine privată și alternativă, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: pct. (3) instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Prin urmare, văzând și împrejurarea că prin clauza inserată la art. 7.1 din contract părțile au înțeles să dea eficiență dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și să confere competență teritorială instanței în circumscripția căreia se află locul plății, iar, potrivit aceluiași art. 7.1 din contract, acesta este expres determinat ca aflându-se în municipiul Arad, instanța supremă reține competența în soluționarea cauzei de față a Judecătoriei Arad, neexistând niciun argument care să atragă competența instanței de la domiciliul procesual ales al reclamantului, ci dimpotrivă, câtă vreme atât dispozițiile art. 107 alin. (1), cât și cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. conduc la determinarea unei singure competențe teritoriale, aceea a Judecătoriei Arad, atât în considerarea sediului pârâtei, cât și a locului executării prin plată a contractului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.