ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1189/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 20 octombrie 2020, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației la executare și, în consecință, să anuleze somația din data de 21 septembrie 2020, emisă în dosarul execuțional nr. x/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., precum și a tuturor actelor de executare inițiate în temeiul acesteia; anularea încheierii mai sus menționate prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; anularea încheierii de încuviințare cu nr. 4276/2020 din 20 august 2020, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost încuviințată executarea silită. Totodată, a solicitat și suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2020, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Prin sentința civilă nr. 5324/2020 din 18 noiembrie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, această instanță a reținut că, față de dispozițiile art. 129-132, raportate la prevederile art. 127 alin. (1), (2)

1

și alin. (3) din C. proc. civ., judecarea unei cereri formulată de Parchete, corespunzător în rang jurisdicțional instanței superioare instanței competente, nu îndeplinește garanțiile de imparțialitate obiectivă la care se referă atât instanța Europeană, cât și Curtea Constituțională prin decizia nr. 290/2018 și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/2016, din data de 16 mai 2016, pronunțată în recurs în interesul legii.

De asemenea, a reținut că, deși în cuprinsul articolului 127 alin. (2)

2

din C. proc. civ., nu sunt prevăzute expres și Parchetele, atunci când au calitatea de reclamant, aceasta reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului, de a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. la dispozițiile alin. (2)

1

al aceluiași articol de lege. Or, din moment ce simpla calitate de procuror ori grefier în cadrul Parchetului conduce la aplicarea dispozițiilor obligatorii ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult atunci când chiar instituția ce cumulează atât puterea jurisdicțională și calitatea de parte formulează cereri în instanță, ar trebui să devină aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ.

În ceea ce privește alegerea instanței competente, întrucât dosarul cu nr. x/2020 din care s-a disjuns prezenta pricină a fost declinat în favoarea Judecătoriei Arad, aflată în circumscripția Curții de Apel Timișoara, Judecătoria Oradea a apreciat că se impune declinarea pricinii în favoarea aceleiași instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Arad prin sentința civilă nr. 94 din 14 ianuarie 2021, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a hotârî astfel, instanța a reținut că în raport de prevederile art. 127 alin. (1), (2)

și 3 din C. proc. civ., a art. 130 din același cod dar și a deciziei nr. 2091 din 27 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casașie și Justiție, și având în vedere că prin întâmpinarea formulată, intimații creditori au invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oradea, solicitând declinarea competenței la Judecătoria Cluj Napoca, solicitare la care contestatoare nu s-a opus, se impunea ca Judecătoria Oradea să își decline competența de soluționare a cauzei instanței alese de intimați - Judecătoria Cluj Napoca.

Astfel învestită, Judecătoria Cluj Napoca, prin încheierea nr. 2759 din 23 aprilie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de către contestator,a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea solușionării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 651 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., a art. 116 din același cod, și având în vedere că intimații-creditori A., B., C., D., E. au calitatea de procurori, devin incidente prevederile art. 127 alin. (3) prima ipoteză, raportate la alin. (2) a aceluiași articol din C. proc. civ., în sensul că pe lângă instanța competentă potrivit legii, respectiv Judecătoria Oradea, contestatorul poate sesiza oricare dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Oradea, alegerea între mai multe instanțe competente aparținând contestatorului-reclamant, care s-a adresa Judecătoriei Oradea.

Prin urmare, Judecătoria Oradea nu putea să invoce, din oficiu, și nici nu putea să admită excepția necompetenței teritoriale, având în vedere că este una dintre instanțele judecătorești deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., prin care a solicitat instanței admiterea contestației la executare și anularea somației din data de 21 septembrie 2020, emisă în dosarul execuțional nr. x/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., precum și a tuturor actelor de executare inițiate în temeiul acesteia; anularea încheierii mai sus menționate prin care au fost stabilite cheltuielile de executare; anularea încheierii de încuviințare cu nr. 4276/2020 din 20 august 2020, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020 prin care a fost încuviințată executarea silită. Totodată, a solicitat și suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare.

Prezentul conflict de competență a fost generat de aprecierile diferite ale instanțelor de judecată aflate în conflict cu privire la modul de interpretare al dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ., în raport de Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. dar și de decizia nr. 7/2016 din data de 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin în recurs în interesul legii.

Prin demersul judiciar inițiat, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a învestit Judecătoria Oradea cu o cerere de contestație la executare, formulate în cadrul dosarului de executare nr. 2469/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc F., în contradictoriu cu intimații-creditori A., B., C., D., E., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Astfel, contestația la executare formulată de petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este de competența materială a judecătoriei, în raport de dispoziția art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept prevăzute de același text legal care consacră regula potrivit căreia aceasta aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Textul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială alternativă (facultativă) în situația cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător, normă aplicabilă în mod corespunzător și în ipoteza în care un procuror are calitatea de pârât, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cum este cazul în speță.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecății, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Oradea, instanță competentă material și teritorial să soluționeze contestația la executare, în temeiul dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ca instanță în circumscripția căreia se află sediul debitorului; astfel, petentul nu s-a prevalat de posibilitatea de a sesiza o instanță dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunțând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

În aplicarea prevederilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., petentul avea posibilitatea sesizării oricăreia dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Oradea.

Or, cum petentul a înțeles să renunțe la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prin depunerea acesteia la Judecătoria Oradea, în aplicarea prevederilor art. 116 din C. proc. civ., a fixat în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că debitorul nu este o instanță judecătorească, ci Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca unitate aflată în subordinerea Ministerului Public, parte a autorității judecătorești.

În atare situație, în aplicarea principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nu devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, conform căreia dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. au fost apreciate ca fiind neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații D., B., C., A. și E., în favoarea Judecătoriei Oradea .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații D., B., C., A. și E., în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.