ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 86 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău s-au dispus următoarele:

- În baza disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire Ia art. 323 C. pen. și cu aplic, art. 320

1

- În temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

Conform disp. art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 33 lit. a) rap. la 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul Ț.I. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a constatat că inculpatul Ț.I. a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 369 din 22 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și în baza disp. art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin aceasta și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în total 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului Ț.I. iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestul preventiv de la 30 martie 2012, la zi.

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ț.I. a sumei de 10.500 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de risc.

Totodată, s-a menținut măsura sechestrului asiguratoriu cu privire la suma de 3.400 euro și 650 lei ridicată de la inculpatul Ț.I., ce va servi la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, în mod egal pentru inculpații Ț.I. și S.Ș.G.

- în baza disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 320

1

- în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.Ș.G. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv de la 30 martie 2012 la 17 aprilie 2012.

Au fost menținute dispozițiile privind liberarea provizorie sub control judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău.

S-a dispus confiscarea cantităților de 1,46 grame cannabis și 0,69 grame cannabis rămase în urma constatărilor tehnico-științifice și predate I.G.P.R., D.C.C.O., L.C.A.P.D. cu procesele-verbale din 19 octombrie 2011.

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10.500 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de risc.

III.- S.Ș.C., fără antecedente penale, astfel:

- în baza disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplic, art. 320

1

- în temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

în baza disp. art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

- în temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320

1

În baza disp. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul S.Ș.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, în baza disp. art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului S.Ș.C. iar în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestul preventiv de la 30 martie 2012, la zi.

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 13.500 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de risc.

S-a menținut măsura sechestrului asigura toriu dispusă prin ordonanța procurorului din 6 aprilie 2012,cu privire la suma de 150 lei ridicată de la inculpatul S.Ș.C., consemnată la C.E.C. Bank - Sucursala Buzău, cu recipisa din 1 din 6 aprilie 2012, sumă ce va servi la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În baza disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 9,39 grame cananbis, ridicată cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului S.Ș.C., rămasă în urma constatării tehnico-știfnțifice și predată I.G.P.R., D.C.C.O., L.C.A.P.D. cu procesul-verbal din 27 aprilie 2012.

- În baza disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

În baza disp. art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din 30 martie 2012.

Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V.R.V. pe termenul de încercare de 4 ani.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza disp. art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni intenționate pe durata termenului de încercare.

În temeiul disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 3,36 grame cananbis, ridicată cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului V.R.V., rămasă în urma constatării tehnico-științifice și predată I.G.P.R., D.C.C.O., L.C.A.P.D. cu procesul-verbal din 27 aprilie 2012.

În baza dispo. artl7 alin. (2) din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 700 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de risc.

Totodată, s-a menținut măsura sechestrului asigurătorul dispusă prin ordonanța procurorului din 6 aprilie 2012, cu privire la suma de 300 lei ridicată de la inculpatul V.R.V., consemnată la C.E.C. Bank-Sucursala Buzău cu recipisa din 1 din 6 aprilie 2012, sumă ce va servi la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații C.Ș.M., la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 320

1

1

1

1

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 42/D/P/2011 din 12 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T. - Biroul Teritorial Buzău s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Ț.I., S.Ș.C., S.Ș.G., C.Ș.M. și O.R. pentru comiterea infracțiunilor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpatul S.Ș.C. și pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de disp. art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpatului V.R.V. pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că în perioada august 2011 -ultima decadă a lunii martie 2012, inculpatul Ț.I. s-a asociat în baza unei înțelegeri infracționale distincte cu inculpații S.Ș.C. și S.Ș.G. în vederea cumpărării și apoi revânzării de droguri de risc.

Pentru realizarea acestui scop, inculpatul a vândut către mai mulți tineri din municipiul Râmnicu Sărat și investigatorului sub acoperire cantitatea de 300 grame rezină de cannabis.

S-a reținut, totodată, că același inculpat l-a sprijinit pe inculpatul C.Ș.M. pentru a procura cantitatea de 21,01 grame cannabis de la o persoană cu numele „W.", neidentificată.

Cu privire la inculpatul S.Ș.C. s-a arătat că în perioada august 2011-martie 2012 și ianuarie-martie 2012, în cadrul unei înțelegeri infracționale distincte, s-a asociat cu inculpații Ț.I. și C.Ș. în vederea cumpărării și apoi revânzării de droguri de risc. Inculpatul a cumpărat și apoi revândut inculpatului Ț.I. cantitatea de aproximativ 300 grame cannabis iar inculpatului C.Ș., cantitatea de 30 grame cannabis.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reținut și deținerea în vederea consumului, în noaptea de 20/30 martie 2012, a cantității de 9,83 grame cannabis cumpărate de la o persoană numită „I."

Referitor la inculpatul S.Ș.G. s-a reținut că în perioada august 2011- sfârșitul lunii martie 2012, s-a asociat cu inculpatul Ț.I. în vederea cumpărării și revânzării de droguri de risc, ulterior acesta vânzând drogurile către tineri din municipiul Râmnicu Sărat și investigatorului sub acoperire, acestuia din urmă, inculpatul i-a vândut cantitatea de 3,92 grame cannabis în datele de 30 septembrie, 1 octombrie, 21 octombrie, 10 decembrie 2011, în total, cantitatea de 300 grame cannabis.

De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare a fost găsită la locuința inculpatului cantitatea de 0,41 grame cannabis deținută în vederea vânzării.

Referitor la inculpatul C.Ș.M. s-a reținut că în toamna anului 2011 s-a asociat cu inculpatul Ț.I. și în luna februarie 2012, cu inculpații S.Ș. și O.R., în vederea vânzării de cannabis de către inculpatul Ț.I. înțelegerea viza, de asemenea, ca inculpatul C.Ș. să vândă drogurile de risc potențialilor cumpărători care îl contactau pe inculpatul O.R. La rândul său, inculpatul S.Ș. trebuia să-i vândă droguri de risc inculpatului C.Ș. ori de câte ori era solicitat în acest sens, începând cu luna februarie 2012.

S-a reținut în același act de sesizare că inculpatul C.Ș. a mai vândut și cantitatea de 35 grame cannabis, cumpărată în mai multe zile din luna februarie 2012 de la inculpatul S.Ș. către tineri din Râmnicu Sărat.

Cât privește investigatorul sub acoperire, inculpatul C.Ș. a vândut acestuia, la data de 24 februarie 2012, cantitatea de 1,30 grame cannabis, iar la data de 29 martie 2012 cantitatea de 5,5 grame cannabis, iar împreună cu inculpatul O.R., în cursul lunii februarie, a vândut cantitatea de 6 grame cannabis învinuitului M.T.G.

Totodată, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul O.R. s-a asociat cu inculpații Ț.I., S.Ș. și C.Ș. în vederea vânzării de droguri de risc, rolul acestuia fiind de a-i pune în contact pe posibilii cumpărători de droguri de risc cu inculpații Ț.I. și C.Ș., de a cumpăra, periodic cannabis de la inculpatul S.Ș. și de a-l vinde unor tineri din municipiul Râmnicu Sărat.

Cât privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, același inculpat O.R. a vândut, în cursul lunilor februarie-martie 2012, aproximativ 15 grame cannabis către tineri din Râmnicu Sărat; de asemenea, inculpatul a vândut, împreună cu inculpatul C.Ș., în cursul lunii februarie, cantitatea de 6 grame cannabis către învinuitul M.T.G.

În sarcina inculpatului V.R.V. s-a reținut că acesta a vândut, în luna martie cantitatea de 10 grame cannabis, cumpărată de la o persoană rămasă neidentificată, numită „F." și a deținut, în scop de vânzare, cantitatea de 3,86 grame cannabis ce a fost descoperită la percheziția domiciliară din 30 martie 2012.

În instanță, la termenul de judecată din 03 mai 2012, inculpații au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

Tribunalul a încuviințat judecata cauzei în conformitate cu disp. art. 320

1

Analizând mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de certificare a convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de către inculpați, dar și procesele-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire, Rârnrviceanu Marius, persoană ce a fost autorizată să cumpere droguri de la inculpați, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații Ț.I., S.Ș.G., C.Ș.M., O.R. și V.R.V. erau studenți la data comiterii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și se cunoșteau de mai mult timp, fiind din orașul Râmnicu Sărat, o parte dintre aceștia locuind în căminele studențești din C.A. București.

Inculpatul S.Ș.C., student la rândul său în București, a fost identificat de către organele de urmărire penală ca fiind furnizorul de droguri de risc pentru cei cinci inculpați menționați anterior, droguri pe care inculpatul S.Ș. le-a vândut cu prețul de 45 lei/gram. In luna august 2011, inculpatul Ț.I. a cumpărat, în mod repetat cannabis și rezină de cannabis de la inculpatul S.Ș., droguri pe care le-a vândut unor tineri din Râmnicu Sărat, de obicei la sfârșit de săptămână, atunci când se întorcea la domiciliu.

Începând din luna septembrie 2011, inculpații Ț.I. și S.Ș.G. au locuit împreună, aproximativ două luni de zile, în același apartament din Râmnicu Sărat, ce a aparținut inculpatului S.Ș.

A mai reținut tribunalul că, începând cu luna septembrie 2011 și până la sfârșitul lunii martie 2012, cei doi inculpați în urma unei înțelegeri infracționale ce a avut drept scop cumpărarea de cannabis de la inculpatul S.Ș. și vânzarea ulterioară a acestor droguri către tineri din Râmnicu Sărat, drogurile au urmat să fie cumpărate de inculpatul Ț.I. de la inculpatul S.Ș., iar vânzarea acestora a urmat să se facă de către ambii inculpați.

Drogurile au fost ascunse în locuința inculpatului S.Ș., în diferite nișe din interiorul pereților sau containerelor clădirii ce adăposteau centrala termică din zona blocului unde au locuit cei doi inculpați și apoi vândute pentru prețul de 70 lei/gram.

S-a reținut, totodată, că inculpatul S.Ș. a vândut investigatorului sub acoperire cannabis și rezină de cannabis, respectiv: la datele de 30 septembrie 2011 și 1 ianuarie 2011, cantitatea de 2,47 grame rezină de cannabis; la data de 21 octombrie 2011, cantitatea de 0,74 grame cannabis și la 10 decembrie 2011, cantitatea de 0,71 grame cannabis.

Inculpații Ț.I. și S.Ș. au deținut împreună drogurile în vederea vânzării, aspect rezultat din împrejurarea că aceștia foloseau un telefon în comun, la care puteau fi apelați de eventualii cumpărători.

Potrivit mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și recunoașterii inculpaților Ț.I. și S.Ș. a rezultat că aceștia au vândut, până la intervenția organelor de urmărire penală în luna martie 2012 cantitatea de aproximativ 300 grame cannabis cumpărată de la inculpatul S.Ș.

Cât privește pe inculpatul Ț.I., începând cu anul 2012 acesta s-a asociat cu inculpații C.Ș. și O.R. în vederea cumpărării și revânzării de droguri.

Înțelegerea viza ca, inculpatul C.Ș. să vândă drogurile de risc cumpărătorilor care îl contactau pe inculpatul O.R. La rândul său, inculpatul S.Ș. a trebuit să-i vândă droguri de risc inculpatului C.Ș. de câte ori era solicitat în acest sens, începând cu luna februarie 2012. Prețul drogurilor cumpărate de la inculpatul S.Ș. a fost plătit acestuia după ce au fost vândute de către inculpații C.Ș. și O.R.

Inculpatul C.Ș. a vândut unor tineri din Râmnicu Sărat, în luna februarie, în mod repetat, cantitatea de 35 grame cannabis. Același inculpat a vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 1,30 grame cannabis la data de 24 februarie 2012, ce a fost anterior cumpărată de la inculpatul S.Ș., iar la data de 29 martie 2012 cantitatea de 7 grame cannabis, procurată de la numitul „W." din București.

Referitor la inculpatul O.R. s-a reținut că a vândut, în luna februarie 2012, în mod repetat, cantitatea de 15 grame cannabis unor tineri din Râmnicu Sărat, droguri de risc procurate de la inculpatul S.Ș..

Inculpații C.Ș. și O.R. au vândut, în perioada februarie-martie 2012, cantitatea de 15 grame droguri de risc învinuitului M.T., persoană care le-a revândut la rândul său unor tineri din Râmnicu Sărat.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele inculpaților la data de 30 martie 2012 au fost găsite diferite cantități de droguri de risc ce au fost deținute de către aceștia, în vederea vânzării, respectiv, inculpatul C.Ș. a deținut cantitatea de 14,01 grame cannabis, iar Ia locuința inculpatului S.Ș. a fost găsită cantitatea de 0,41 g. cannabis.

Inculpatul S.Ș. a deținut în camera de cămin cantitatea de 9,83 grame cannabis despre care a declarat că urma să o consume împreună cu prietenii cu ocazia unei deplasări în zona de munte.

A mai reținut instanța de fond că, distinct de activitatea acestor inculpați, în luna martie 2012, inculpatul V.R.V. a vândut, în mod repetat, unor tineri din Râmnicu Sărat, cantitatea de aproximativ 10 grame cannabis, despre care a susținut că a procurat-o de la numitul „F.", persoană rămasă neidentificată. Același inculpat a deținut, în scop de vânzare, cantitatea de 3,86 grame cannabis ce a fost găsită cu ocazia percheziției domiciliare din 30 martie 2012.

Inculpatul V.R.V. a declarat la urmărirea penală că a consumat droguri aproximativ doi ani de zile, context în care a aflat că inculpații Ț.I., S.Ș. și O.R. vindeau astfel de substanțe psihoactive, astfel încât a cumpărat de la aceștia droguri, pentru consumul propriu, cu prețul de 60 lei/gram.

A mai susținut inculpatul că a fost solicitat de către tineri clin Râmnicu Sărat, pe care i-a cunoscut pentru a le vinde droguri, motiv pentru care a cumpărat și apoi revândut cantitatea de 10 grame cannabis.

S-a motivat de către tribunal că faptele inculpaților, astfel cum au fost arătate au fost dovedite cu următoarele probe și mijloace de probă: rapoarte de constatare tehnico-științifică, potrivit cărora substanțele vândute investigatorului sub acoperire ori deținute de către inculpați erau droguri de risc ce conțineau T.H.C., substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, ce reglementează drogurile de risc; procese - verbale de percheziție domiciliară; procese-verbale și rapoartele investigatorului sub acoperire; procese-verbale de certificare a convorbirilor telefonice; declarațiile inculpaților prin care au recunoscut comiterea faptelor; declarațiile învinuiților M.A.Ș., R.A.C., A.C., C.L., B.A.

În drept, tribunalul a reținut că faptele inculpaților Ț.I., S.Ș.G., S.Ș.C. de a iniția și constitui un grup, care nu este un grup infracțional organizat, în perioada august 2011-martie 2012, în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, fiecare dintre inculpați desfășurând în cadrul grupului activitățile menționate anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În sarcina inculpaților Ț.I., O.R. și C.Ș.M. s-a reținut că în perioada ianuarie-martie 2012 au constituit un grup infracțional, în vederea comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Inculpații Ț.I., S.Ș.G., S.Ș.C., O.R. și C.Ș.M. au comis și infracțiunile pentru care a fost inițiat și constituit grupul infracțional, respectiv au cumpărat, vândut și deținut în vederea vânzării droguri de risc, în mod continuat, în baza aceleași hotărâri infracționale, acțiuni prevăzute alternativ în elementul material al infracțiunii de trafic de droguri de risc, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului S.Ș.C. s-a reținut și infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, în sarcina inculpatului V.R.V. a fost reținută săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social concret ridicat al infracțiunilor comise determinat de modul în care au acționat inculpații, repetat, într-o perioadă mare de timp, prin vânzarea unor cantități importante de droguri de risc, în special tinerilor, precum și faptul că aceștia au stabilit modalitățile în care au urmat să cumpere și apoi să valorifice drogurile de risc persoanelor care au cunoscut deja preocupările lor în privința traficului de droguri; urmarea produsă, respectiv punerea în pericol a sănătății persoanelor cărora le erau destinate drogurile; datele ce au caracterizat persoanele inculpaților, care sunt tineri, studenți, au avut o conduită sinceră, nu au mai fost anterior condamnați, cu excepția inculpatului Ț.I., însă în perioada în care s-a reținut că au săvârșit infracțiunile a rezultat, potrivit probelor administrate, că aveau ca preocupare permanentă procurarea și comercializarea drogurilor de risc.

Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile cuprinse în art. 320

1

În ceea ce îl privește pe inculpatul Ț.I., prima instanță a reținut că a avut un rol important în cumpărarea și vânzarea drogurilor de risc, a vândut personal ori a încredințat inculpaților S.Ș., O.R. spre vânzare drogurile cumpărate de la inculpatul S.Ș., activitatea infracțională desfășurându-se din august 2011 până în martie 2012, semnificativ fiind și faptul că inculpatul a cumpărat și vândut, în această perioadă, împreună cu inculpatul S.Ș., cantitatea de aproximativ 300 grame de cannabis.

La individualizarea sancțiunilor ce au fost aplicate inculpaților Ț.I., S.Ș. și C.Ș.M. s-a avut în vedere și că inculpații erau cunoscuți în localitatea de domiciliu, orașul R.S., în rândul tinerilor care au dorit să cumpere droguri, ca fiind persoane care pot pune Ia dispoziție astfel de substanțe psihoactive, existând și un număr de telefon de contact la care puteau fi solicitate drogurile.

De asemenea, că inculpatul Ț.I. a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 369 din 22 decembrie 2012, pronunțată de către Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002.

S-a avut în vedere că infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.I., s-au epuizat în luna martie 2012, când organele de urmărire penală au întrerupt activitatea infracțională a inculpaților, condiții în care cele două infracțiuni se consideră săvârșite la data epuizării, care este ulterioară celei rămânerii definitive a sentinței anterioare de condamnare, respectiv 19 ianuarie 2012.

Ca atare, în ceea ce 1-a privit pe inculpatul Ț.I., s-a reținut că a încălcat prevederile art. 83 C. pen. care i-a impus obligația să nu comită alte infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate.

În ceea ce l-a privit pe inculpatul S.Ș.G. tribunalul a avut în vedere criteriile de individualizare menționate anterior, dar și contribuția acestuia la realizarea activității infracționale, perioada mare de timp în care a acționat împreună cu inculpații Ț.I., S.Ș., dar și gradul ridicat de vătămare a valorilor sociale protejate prin incriminarea infracțiunilor comise, faptul că persoanele cărora le erau destinate drogurile de risc erau tineri, precum și notorietatea pe care și-o creaseră inculpații în legătură cu vânzarea de substanțe psihoactive.

Tribunalul a apreciat, astfel, că nu s-a impus suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor comise, implicarea sa în comiterea acțiunilor infracționale, modul în care a înțeles să se asocieze cu ceilalți inculpați menționați, dar și cantitatea mare de droguri de risc pe care a vândut-o și sumele de bani însemnate obținute din această activitate. Cu toate acestea, la stabilirea pedepselor s-a reținut că inculpatul este tânăr, student și a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal.

Referitor la inculpatul S.Ș.C., tribunalul a avut în vedere rolul principal al acestuia în furnizarea drogurilor de risc, împrejurarea că a înțeles să se asocieze cu inculpații menționați anterior în vederea comercializării substanțelor psihoactive, fiind cunoscut în căminul studențesc în care locuia ca fiind persoana ce deține în permanență o cantitate de aproximativ 20 grame de cannabis ce a putut fi pusă la dispoziția tinerilor care au dorit să cumpere droguri, aspecte ce rezultă din declarațiile inculpaților audiați în cauză.

De asemenea, la aprecierea gradului de pericol social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, s-a avut în vedere și perioada mare de timp în care a acționat, cantitatea mare de droguri de risc pe care vândut-o și starea de insecuritate și vătămare adusă valorilor sociale protejate, respectiv sănătatea persoanelor predispuse la consumul de droguri, printre acestea fiind tineri din mediul studențesc.

La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru inculpații C.Ș.M., O.R. și V.R.V. au fost avute în vedere criteriile de individualizare menționate anterior, acțiunile comise de fiecare inculpat cu privire la traficul de droguri de risc, faptul că inculpatul O.R. nu a beneficiat de sume de bani din comercializarea drogurilor de risc, poziția sinceră avută pe parcursul procesului penal și perioada mai scurtă de timp în care au desfășurat acțiuni vizând traficul de droguri de risc. Avându-se în vedere aceste considerente s-a dispus condamnarea inculpaților, iar în privința modalității de executare, s-a dispus suspendarea sub supraveghere conform art. 861 C. pen. a pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpaților O.R. și C.Ș.M. și suspendarea condiționată conform art. 81 C. pen. pentru cea aplicată inculpatului V.R.V.

De asemenea, s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a cărei executare a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere, după caz, condiționată.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării disp. art. 864 C. pen. și art. 83 C. pen.

Totodată, s-a dispus confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare și a sumelor de bani obținute de inculpați prin valorificarea drogurilor de risc, fiind menținute măsurile asigurătorii dispuse în timpul urmăririi penale.

Împotriva sentinței Tribunalului Buzău au declarat apel inculpații Ț.I., V.R.V., S.Ș.G. și S.Ș.C., criticând-o numai în privința netemeiniciei pentru greșita individualizare a pedepselor, stabilite de prima instanță.

Prin Decizia penală nr. 143 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpații Ț.I., aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, S.Ș.G. , S.Ș.C. și V.R.V., împotriva sentinței penale nr. 86 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău și în consecință:

A desființat, în parte, sentința primei instanțe în sensul că după descontopirea pedepselor rezultante aplicate fiecărui inculpat în componentele lor, a redus cuantumul acestora, după cum a urmat:

- pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 320

1

- pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

În temeiul disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele astfel modificate și a dispus ca inculpatul Ț.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 3 luni închisoare.

A menținut dispoziția privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 369 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în total 2 ani și 6 luni închisoare;

-pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 320

1

- pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

În temeiul disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele astfel modificate și a dispus ca inculpatul S.Ș.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 3 luni închisoare.

Conform art. 86

1

2

Pe durata termenului de încercare, inculpatul S.Ș.G. s-a supus măsurilor de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) C. proc. pen., după cum a urmat: a) să se prezinte Ia datele fixate de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 3 luni închisoare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

rap. la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracțiuni intenționate pe durata termenului de încercare sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.

După rămânerea definitivă a prezentei, a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitiv Poliției municipiului Râmnicu Sărat, Jandarmeriei județului Buzău, S.P.E.E.P.S. Buzău, I.G.P.F., I.P.J. Buzău - S.I.C.

- pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 320

1

- pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

În temeiul disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele astfel modificate și a dispus ca inculpatul S.Ș.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 86

1

2

Pe durata termenului de încercare, inculpatul S.Ș.C. s-a supus măsurilor de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) C. proc. pen., după cum a urmat: a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani și 3 luni închisoare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

rap. la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracțiuni intenționate pe durata termenului de încercare sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.

După rămânerea definitivă a prezentei, a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitiv Poliției municipiului Curtea de Argeș, Jandarmeriei județului Argeș, S.P.E.E.P.S. Argeș, I.G.P.F., I.P.J. Argeș - S.I.C.

- a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic, art. 320

1

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

A menținut starea de arest preventiv a inculpatului Ț.I., deținut la Penitenciarul Mărgineni și a computat din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2012, la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. . S-a reținut că pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: procesele verbale și rapoartele întocmite de investigatorul sub acoperire, procesele verbale de percheziție domiciliară, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate, rapoartele de constatare tehnico-științifică, dovezile de predare a drogurilor, ce s-au coroborat întrutotul cu declarațiile date de inculpați, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul judecății, în condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdus prin Legea nr. 202/2010, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, ce nu a fost contestată de inculpați.

Din coroborarea acestora a rezultat, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, că în perioada august 2011 - ultima decadă a lunii martie 2012, inculpatul Ț.I. s-a asociat cu inculpații S.Ș.C. și S.Ș.G. în scopul cumpărării și revânzării de droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, fiind sprijiniți de către inculpatul C.Ș.M. în procurarea cantității de 21,01 grame cannabis, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește pe inculpatul S.Ș.C., din coroborarea acelorași probe a rezultat că în cadrul unor înțelegeri infracționale distincte cu inculpații Ț.I. și respectiv, C.Ș.M., în perioada august 2011 - martie 2012, respectiv ianuarie -martie 2012, s-a asociat în vederea comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc, procedând la cumpărarea și revânzarea a circa 300 grame cannabis în relația cu inculpatul Țurloi și de aproximativ 30 grame cannabis în relația cu inculpatul C.Ș.M..

Același inculpat a deținut pentru consum propriu cantitatea de 9,82 grame cannabis cumpărată de la numita Imiran, faptele constituind infracțiunile prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din acest din urmă act normativ.

Referitor la inculpatul S.Ș.G., acesta s-a asociat în perioada august 2011 - sfârșitul lunii martie 2012, în cadrul unei înțelegeri infracționale, vizând cumpărarea de cannabis de către inculpatul Ț.I. de la inculpatul S.Ș.C. și revânzarea drogurilor cumpărate astfel de către S.Ș.G. și Ț.I. precum și deținerea cantității de 0,41 grame cannabis, la domiciliu, în vederea vânzării, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În fine, din probatorii a rezultat că inculpatul V.R.V., în baza unei rezoluții infracționale unice, în luna martie 2012 a vândut cantitatea de circa 10 grame cannabis procurată prin cumpărare de la o persoană cu numele F., neidentificată, și a deținut spre vânzare cantitatea de 3,86 grame cannabis descoperită la percheziția domiciliară din 30 martie 2012, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Situația de fapt, împrejurările comiterii infracțiunilor și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite de instanța de fond printr-o evaluare corespunzătoare a probatoriilor în raport de dispozițiile legale incidente și nu au fost contestate de către inculpați, care au solicitat soluționarea cauzei în procedura simplificată prev. de art. 320

1

1

alin. (4) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011, soluția adoptată de tribunal a fost legală și temeinică.

Referitor la încadrările juridice, corespund situației de fapt reținută și vinovăției fiecărui inculpat, astfel că și din această perspectivă sentința a fost justă.

În ceea ce privește individualizare judiciară a pedepselor, Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o evaluare parțial corespunzătoare a criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. și a aplicat sancțiuni care, în cuantumul și modalitatea de executare, au fost aspre, în raport de persoana fiecărui inculpat.

Infracțiunile imputate inculpaților au prezentat în concret un grad ridicat de pericol social, ce a rezultat atât din importanța relațiilor sociale ocrotite prin normele încriminatorii și regimul sancționator sever prevăzut în legile speciale dar mai ales din caracterul repetat al faptelor, perioada infracțională relativ îndelungată și nu în ultimul rânci, în raport de cantitatea de droguri de risc ce a făcut obiectul tranzacțiilor, care, în cazul inculpaților Ț.I., S.Ș.C. și S.Ș.G., este de circa 300 grame.

Acestea au fost, de altfel, și motivele ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive a acestora, constatându-se că apelanții inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv.

Ulterior însă, fiecare dintre apelanți, mai puțin inculpatul Ț.I., a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar, iar în perioada ce a urmat, aceștia au reluat cursurile universitare și s-au reîncadrat în muncă, ori au urmat alte forme de reintegrare în societate.

Astfel, din înscrisurile depuse în fața primei instanțe de control judiciar a rezultat că inculpatul S.Ș.C. a fost angajat de P.F.A., S.F.M. pe durată neterminată în funcția de responsabil de mediu în baza contractului individual de muncă din 22 august 2012, înregistrat la I.T.M. Argeș, conform dovezii aflată la fila 133, a întreprins demersurile legale în vederea susținerii examenelor restante din anul IV (filele 136-144), a participat la cursul pentru dobândirea competențelor „Responsabil gestiunea deșeurilor" desfășurat de SC A.T.V.A. SRL în perioada 08-10 august 2012 (fila 145), a solicitat acordarea de servicii integrate de asistență pentru consumatorii de droguri, astfel cum rezultă din adresa din 04 septembrie 2012 emisă de A.N.A. C.R.P.E.C.A. Argeș (fila 135), dovezi în raport de care s-a putut concluziona că prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și reeducarea acestuia pot fi realizate și prin aplicarea unor pedepse mai blânde și în condițiile prev. de art. 861 C. pen.

Și în privința inculpatului S.Ș.G. s-a constatat că după liberarea provizorie sub control judiciar s-a angajat la SC P.S. SRL în funcția de agent vânzări, în baza contactului individual de muncă din 19 iulie 2012, înregistrat la I.T.M. Dolj, așa cum a rezultat din adresa din 05 septembrie 2012 (fila 146) și potrivit adeverinței din 02 septembrie 2012, acesta este student în anul I la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București.

Referitor la inculpatul Ț.I., judecat în stare de arest preventiv, s-a constatat că acesta este student la F.E.F.S., cursuri de zi din cadrul Universității O. Constanța, în curs de desfășurare, potrivit situațiilor școlare emise de instituția universitară (filele 148-151), iar în privința sa, SC N.B.C.S. SRL, prin administratorul său T.D.S., și-a exprimat disponibilitatea angajării în situația în care s-ar fi dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu motivarea că aptitudinile inculpatului au fost cunoscute de colectivul acestei societăți și a considerat că incidentul în care a fost implicat nu se va mai repeta.

Separat de aceasta, s-a constatat că, exceptând pe inculpatul Ț.I., care a comis faptele deduse judecății în termenul de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit prin sentința penală nr. 369 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 72 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești față de împrejurarea că infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 C. pen. s-a epuizat în luna martie 2012, prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii anterioare și în privința căruia sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 83 C. pen., ceilalți inculpați se află la prima încălcare a legii penale, sunt tineri, toți studenți, cu atitudine procesuală corespunzătoare pe tot parcursul procesului.

Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea a apreciat că scopul preventiv - educativ și sancționator poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse către limita minimă prevăzută de textele de lege încriminatorii, după aplicarea disp. art. 320

1

Așa cum s-a arătat anterior, inculpații au fost arestați preventiv, pe perioada detenției au conștientizat gravitatea faptelor și necesitatea adaptării comportamentului lor în spiritul respectării normelor legale iar în timpul liberării provizorii s-au conformat obligațiilor impuse de instanță, și-au reluat studiile și s-au încadrat în muncă, așa încât, întreruperea acestor din urmă activități ar afecta în mod serios continuarea studiilor universitate și chiar dezvoltarea ulterioară a acestora, ceea ce nu se urmărește.

În ceea ce îl privește pe inculpatul Ț.I., acesta, pe tot parcursul procesului a dat dovadă de regret profund față de comiterea infracțiunilor și urmările faptelor, este tânăr, cu studii universitare complete și altele în desfășurare, având o bunică în grija sa, astfel că chiar dacă prin sentința penală nr. 369 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Râmnicu Sărat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, ce a atras revocarea, s-a constatat că acesta a vizat alt gen de infracțiune și prin urmare, și în privința sa, scopul pedepsei a putut fi atins prin reducerea cuantumului acestora, către limita minimă, luând însă în considerare că acest apelant a avut cea mai amplă activitate infracțională.

Referitor la apelantul inculpat V.R.V., așa cum s-a susținut și în motivarea căii de atac, a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru o singură infracțiune prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că a traficat cantitatea de 10 gr. cannabis și a deținut la domiciliu, în același scop, circa 3,86 grame cannabis, circumstanțe în raport de care s-a putut aprecia că scopul preventiv-educativ și sancționator impus de art. 52 C. pen. poate fi atins și prin aplicarea unei pe

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost condamnați, printre alții, după cum urmează: În baza art. 367 alin. (1) și (3) C
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3846/2013
65 C. pen. și art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau
ÎCCJ 2013-09-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2622/2013
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 212 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a constatat admisibilitatea aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. p
ÎCCJ 2017-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală
itățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculp
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2654/2013
. (2) lit. a) C. pen., cu referire la art. 65 și 66 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, prec
Sursă