ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 61/2017

Circumstanțele cauzei; 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 aprilie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.: - anularea Deciziei nr. 96/2865 din 22 noiembrie 2013 privind soluționarea contestației înregistrate la B. sub nr. 317387 din 10 octombrie 2013; - anularea Deciziei nr. 77/2384 din 10 octombrie 2013 privind soluționarea contestației înregistrate la B. sub nr. 281456 din 29 august 2013; - desființarea Deciziei de impunere nr. 156/289192 din 10 septembrie 2013, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la B. prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale principale de plată în cuantum de 721.917,00 lei, dobânzi de întârziere în cuantum de 467.123,19 lei și penalități de întârziere în cuantum de 108.287,55 lei, și a Raportului de inspecție fiscală nr. 156/289191 din 10 octombrie 2013; - obligarea pârâtei la restituirea sumei stabilite prin decizia de impunere, respectiv suma de 721.917 lei, achitată de societate la 07 octombrie 2013; - exonerarea de plată a sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii, respectiv suma de 467.123,19 lei reprezentând dobânzi de întârziere și suma de 108.287,55 lei reprezentând penalități de întârziere; - exonerarea la plată a sumelor reprezentând obligații fiscale accesorii ce urmează a fi calculate și instituite în sarcina sa de la data de 01 iulie 2013 până la data de 07 octombrie 2013 aferente obligației fiscale principale; - recunoașterea dreptului său de restituire a sumei de 10.861 lei reprezentând contribuția pentru emisii de poluanți în atmosferă generate de surse mobile, declarată și virată de către societate în perioada 2008-2012, fără a avea această obligație. 1.

Prin sentința nr. 2934 din 31 octombrie 2014, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei SC A. SRL, a anulat actele atacate, a exonerat reclamanta de la plata sumelor stabilite prin actele anulare și a dispus restituirea sumelor achitate pârâtei fără temei legal. 2. Calea de atac exercitată; 2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică. 2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru; Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2016, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit art. 498 și art. 499 din N.C.P.C. 3.1. Recursul este întemeiat, fiind admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, instanța de fond a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă, a anulat actele administrative fiscale atacate, a exonerat-o de la plata sumelor stabilite de organele de control și a obligat autoritatea pârâtă să restituie sumele achitate. În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, în primul rând, că decizia de impunere nu este motivată în fapt și în drept, cu privire la ce anume a săvârșit intimata. Totodată, în doilea rând, a reținut că autoritatea pârâtă nu a probat faptul că deșeurile/paleți au rămas pe teritoriul României, din moment ce, între societatea reclamantă și firma de management a transportului de mărfuri importate - C. a existat un contract de predare/ primire a deșeurilor/paleților. 3.3. În recursul formulat, autoritatea recurentă, așa cum s-a menționat la pct. 2.1. al prezentei decizii, a invocat motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În concret, instanța de recurs a constatat că B. a susținut următoarele critici: - în legătură cu concluzia instanței de fond, că decizia de impunere nu a fost motivată, B. recurentă a susținut că actul de impunere a fost motivat corespunzător prevederilor art. 43 alin. (2) C. proc. fisc. care, potrivit prevederilor art. 109 alin. (3), stă la baza emiterii deciziei de impunere; - în legătură cu soluția dată pe fondul cauzei, a susținut că au fost ignorate tocmai dovezile contrare concluziei instanței de fond, cât și faptul că paleții care au intrat în țară ar fi fost preluați în sistem retur de Casa de expediții C. În concluzie, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii. 3.

În întâmpinarea depusă, societatea intimată a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în condițiile art. 488 C. proc. civ., republicat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, atât în ceea ce privește nemotivarea în fapt și în drept a actelor administrative atacate, cât și în ceea ce privește stabilirea fără temei a unor obligații de plată suplimentare la B. 3.

În prealabil, Înalta Curte menționează că, în perioada 31 ianuarie 2013 - 30 iulie 2013, societatea intimată a făcut obiectul unei inspecții fiscale pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2012 privind modul de calcul, constituire, declarare și virare a obligațiilor la bugetul B. și stabilirea eventualelor diferențe suplimentare de plată la acest buget. Astfel, s-a constatat că, în perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2012, societatea a achiziționat din spațiul intracomunitar și din import bunuri ambalate și ambalaje de desfacere pentru lanțul de restaurante fast-food x (produse alimentare: carne, chifle, cartofi, sosuri etc.; produse de curățenie; ambalaje de desfacere: boluri salată cu capac, pahare de suc și de ea cu capac; jucării și alte produse promoționale etc.). Activitățile respective generează obligații de plata la bugetul B. pentru contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind B., aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare. Baza de impunere pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul B. se stabilește prin diferența dintre obiectivele anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, și obiectivul efectiv realizat de către agentul economic. În urma inspecției fiscale s-a mai constatat și că: - societatea a introdus pe piața națională bunuri ambalate: produse alimentare: carne, chifle, cartofi, sosuri, etc; produse de curățenie; ambalaje de desfacere: boluri salată cu capac, pahare de suc și de cafea cu capac; jucării și alte produse promoționale, etc; - societatea a fost responsabilă pentru ambalajele introduse pe piața națională prin bunurile ambalate menționate mai sus, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare; - produsele achiziționate de pe piața externă au următoarele ambalaje: ambalaje primare constituite din pungi de plastic; ambalaje secundare constituite din cutii de carton, lădițe din plastic; ambalaje terțiare pentru transport, constituite din paleți de lemn, paleți din plastic; - greutățile ambalajelor menționate mai sus au fost determinate prin cântărire pe fiecare produs în parte, ele fiind consemnate într-un proces verbal de determinare cantitativă a ambalajelor; - societatea a păstrat evidența ambalajelor returnabile, iar pentru celelalte ambalaje are numai evidența deșeurilor generate; - societatea a încheiat Contractul din 19 decembrie 2007 de preluare a responsabilității îndeplinirii obiectivelor de valorificare a deșeurilor de ambalaje cu SC D. SA, contractul fiind prelungit prin acte adiționale pentru toată perioada vizată de control; - societatea a depus cu întârziere declarațiile fiscale privind obligațiile la B. în cazul perioadelor iulie 2008, septembrie 2008, noiembrie 2008 - ianuarie 2009, martie 2009, septembrie 2009, aprilie 2010 și iulie 2010. În urma finalizării inspecției fiscale, a fost întocmită Decizia de impunere nr. 56/289192 din 10 septembrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la B., prin care s-a stabilit în sarcina societății obligații suplimentare în cuantum total de 1.297.328,00 lei, reprezentând: - contribuție datorată: 721.917,00 lei; - dobânzi (majorări de întârziere) datorate:467.123,00 lei; - penalități de întârziere datorate: 108.288,00 lei. Prin Decizia nr. 96/2013, înregistrată la DJRU-B. sub nr. 2865/DJRU din 22 noiembrie 2013, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de societatea recurentă împotriva Deciziei de impunere nr. 156/289192 din 10 septembrie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 156/289191 din 10 septembrie 2013. 3.

Așa cum s-a menționat la pct. 1.1. al prezentei decizii, prin acțiunea formulată, Societatea a cerut și anularea Deciziei nr. 77/2384 din 10 octombrie 2013, capăt de cerere la care instanța de fond nu s-a mai referit în considerentele sentinței și nici în dispozitiv, iar societatea nu a formulat recurs în legătură cu această omisiune. Prin Decizia nr. 77/2384 din 10 octombrie 2013, B. a respins ca inadmisibilă o contestație prin care societatea a solicitat emiterea raportului de inspecție fiscală, reținându-se că atât raportul cât și decizia de impunere fuseseră comunicate societății la data de 10 septembrie 2013. 3.

În ceea ce privește concluzia instanței de fond potrivit căreia Decizia de impunere nr. 156 din 10 septembrie 2013 este lovită de nulitate ca urmare a nemotivării în fapt și în drept, instanța de recurs a constatat ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă. Astfel, este de necontestat că, în conținutul deciziei, motivele de fapt ale actului sunt enunțate la pct. II.2, iar la pct. II.3 sunt prezentate motivele de drept, prin indicarea dispozițiilor legale în baza cărora a fost emis actul. Este adevărat că, în ceea ce privește motivele de fapt, la pct. II.2 al deciziei se face trimitere la anexa I a raportului de inspecție fiscală, în ceea ce privește obligațiile fiscale de plată stabilite suplimentar, și la anexa II a raportului, în ceea ce privește accesoriile calculate la obligațiile fiscale de plată suplimentar, procedeul folosit fiind conform cu dispozițiile legale în vigoare, cât și cu practica administrativă. Astfel, potrivit art. 109 alin. (3) lit. a) C. proc. fisc., raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere pentru diferențe de obligații fiscale aferente perioadei verificate, cum rezultă și din Anexa 1 la Ordinul nr. 1021/2013. Or, raportul de inspecție fiscală are natura juridică a unei operațiuni administrative, în temeiul căreia stă la bază, este emis actul administrativ fiscal producător de efecte juridice, existând posibilitatea atacării lui odată cu decizia de impunere și cu decizia de soluționare a contestației, lucru pe care societatea l-a făcut în prezenta cauză. Pe de altă parte, este necontestat că, totuși, cauza a fost soluționată și pe fond, judecătorul fondului confirmând astfel existența elementelor de fapt și de drept necesare și suficiente pentru exercitarea controlului judecătoresc de fond asupra actelor administrative fiscale supuse cenzurii sale. 3.

În ceea ce privește concluzia pe fond a primei instanțe, instanța de recurs a constatat ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă. În cauză, este necontestat că societatea, în cadrul activităților desfășurate, a introdus pe teritoriul României deșeurile, paleții în litigiu, însă instanța de fond și-a fundamentat concluzia pe afirmația că, „în speță nu a rezultat din acte că paleții vizați de control au rămas pe teritoriul României”. Altfel spus, instanța de fond a cerut autorității recurente să probeze cu acte că paleții respectivi „au rămas pe teritoriul României”, deși instanța a achiesat la apărarea Societății care a susținut că paleții au ieșit de pe teritoriul României ca urmare a relației contractuale pe care transportatorul mărfurilor importate o avea cu C. Deci, cu alte cuvinte, instanța de fond era datoare să ceară Societății să probeze cu acte/ înscrisuri, documente faptul că paleții în litigiu au ieșit de pe teritoriul României. Este adevărat că la dosar a fost depus un înscris o declarație a C., în care se menționează că „soldul privind paleții între C. și SC A. SRL este 0 (zero) la data de 31 decembrie 2012”, însă această afirmație nu se coroborează/ nu este susținută de niciun document, înscris, etc. Însă, chiar în conținutul scrisorii C., se menționează expres (fila 145, dosar fond) următoarele: „Ordinul nostru d transport obligă transportatorii să mențină o evidență a paleților și prevede următoarele: 4.) Europaleții trebuie să fie schimbați la locurile noastre de încărcare la contra livrare. Schimbul trebuie să fie menționat în scris pe un document corespunzător (eticheta paletului sau confirmarea separată pe CMR) care trebuie să fie furnizat împreună cu factura cea mai recentă pentru transportul de marfă. Numărul nostru de Tur și numărul de Expediție trebuie să fie menționate în scris. Paleții care nu au fost schimbați trebuie returnați la locul de încărcare fără nicio întârziere, dar doar în urma agreării cu departamentul nostru de administrare a paleților. Compania este considerată ca fiind în culpă după trecerea a 4 săptămâni de la data Încărcării. În cazul oricăror inconsistențe sau dacă paleții nu au fost înlocuiți la locurile de încărcare, nu suntem entitatea care trebuie contactată nici pentru Germania, nici pentru alte țări! In caz de nerespectare a condițiilor, vom taxa 9,50 euro pentru fiecare paiet care nu a fost înlocuit (valoarea de înlocuire și taxa de serviciu). Returul paleților după 4 săptămâni nu va fi acceptat. Facturile noastre trebuie să fie achitate imediat. Dacă europaleții sunt returnați la o dată ulterioară agreată cu departamentul nostru de administrare a paleților, noi vom credita valoarea acestor paleți în contul dumneavoastră. Transportatorul este responsabil pentru schimbul de europaleți la locul de descărcare. Mai mult, Transportatorii trebuie să se angajeze să mențină o documentație de schimb a paleților, care să conțină numărul de paleți de la fiecare loc de încărcare și descărcare. Noi informăm transportatorii noștri că vom accepta facturile lor doar în măsura în care sunt însoțite de o serie de documente, printre care și documentul de schimb al paleților”. Or, în cauză, este necontestat că societatea nu a fost în măsură să prezinte organelor de control asemenea documente, înscrisuri, etc., cu care să probeze că deșeurile, paleții în litigiu au ieșit de pe teritoriul României, în ce sortimente, cantități, la ce date, etc. 3.

Astfel fiind, recursul este întemeiat, urmând ca sentința instanței de fond să fie casată și, rejudecând cauza, potrivit considerentelor de mai sus, acțiunea să fie respinsă, actele administrative fiscale fiind legale și temeinice.