ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost condamnați, printre alții, după cum urmează:

În baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, calculată cu începere de la data executării pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni, în total 1 an și 7 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, pedeapsă pe care o va executa alături de cea aplicată prin sentință, inculpatul având de executat în total 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar.

Împotriva Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, în termen legal, a declarat apel, printre alții și inculpatul A., care a criticat sentința primei instanțe, pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește greșita revocare a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 768 din 05 septembrie 2013 a Judecătoriei Buzău, susținând că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel încât instanța de fond ar fi trebuit să înlocuiască pedeapsa închisorii aplicată prin aceasta cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, iar apoi, în conformitate cu art. 129 C. pen., să aplice pedeapsa închisorii pentru faptele judecate în prezenta cauză, majorate cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative.

Instanța de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 22 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 deoarece, potrivit acestora, pedeapsa închisorii, a cărei executare a fost suspendată potrivit C. pen. din 1969, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ doar în cazul în care suspendarea executării se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni.

S-a arătat că în cauza de față, infracțiunile deduse judecății au fost comise de inculpat pe durata termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 768 din 05 septembrie 2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la data de 17 septembrie 2013, astfel încât s-a apreciat că în mod temeinic și legal instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin aceasta, dispunând executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă stabilită în cauză potrivit art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău.

În raport de soluția dispusă, potrivit art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. și, de asemenea, ca rămasă fără obiect sesizarea formulată de Biroul de Supravegheri din cadrul I.J.P. Buzău privind pe același inculpat.

Împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 24 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele inculpatului și al apărătorului ales al acestuia, domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a reținut că recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). S-a arătat că, în mod nelegal s-a dispus, prin hotărârile atacate revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău și a fost contopită această pedeapsă, prin cumul aritmetic, cu pedeapsa aplicată faptelor din prezentul dosar.

Înalta Curte a constatat că numai aspectele privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. se circumscriu cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., s-a apreciat că sub acest aspect recursul în casație este admisibil în principiu.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul A., este corespondentul fostului art. 385<SUP>9</SUP>

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, astfel că jurisprudența anterioară poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că în mod nelegal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău și a fost contopită această pedeapsă, prin cumul aritmetic, cu pedeapsa aplicată faptelor din prezentul dosar. Astfel, s-a susținut că, în mod greșit, au fost aplicate dispozițiile art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei aplicată pentru o faptă săvârșită în timpul minorității. S-a arătat că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Or, potrivit acestui text de lege, prima instanță trebuia să înlocuiască pedeapsa închisorii aplicată prin Sentința penală nr. 768/05.09.2013 a Judecătoriei Buzău cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, adică pe o perioadă de 8 luni, iar ulterior, potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., să aplice pedeapsa închisorii pentru faptele judecate în prezenta cauză (1 an și 7 luni), majorată cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative (adică cu cel puțin 2 luni), rezultând, astfel, o pedeapsă aplicabilă ce putea fi cuprinsă ca limite între 1 an și 9 luni și 2 ani și 3 luni.

Referitor la cuantumul final al pedepsei, s-a susținut că acesta trebuia stabilit prin justificarea duratei cuprinse între 2 luni și 8 luni, ce urma să se adauge la pedeapsa stabilită pentru faptele noi (raportat la circumstanțele reale ale faptei și la cele personale ale făptuitorului). În acest sens, s-a subliniat că durata maximă de 8 luni nu putea fi adăugată automat la pedeapsa de 1 an și 7 luni, stabilită pentru faptele săvârșite ulterior.

În plus, s-a apreciat că situația din speța dedusă judecății se încadrează în motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dispoziții ce nu trebuie interpretate restrictiv, în sensul că se aplică doar situațiilor în care pedeapsa excede limitelor prevăzute de lege, ci se aplică și situațiilor în care o pedeapsă a fost "sporită" automat cu un maxim, deși legea nu prevedea acest lucru, ci obliga la individualizare între anumite limite, cu atât mai mult cu cât pedeapsa rezultantă s-a obținut prin neaplicarea dispozițiilor legale corespunzătoare.

Înalta Curte reține că, în speță, prin Sentința penală nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni, în total 1 an și 7 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, pedeapsă care s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată prin sentință, inculpatul având de executat în total 2 ani și 3 luni închisoare.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău.

În analiza criticilor formulate, Înalta Curte are în vedere următoarele dispoziții legale:

Art. 22 din Legea nr. 187/2012:

"(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza C. pen. din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după intrarea în vigoare a C. pen.

(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni, pedeapsa închisorii se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.

(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care:

a) dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabilește și pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea;

b) dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancțiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din C. pen."

Art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen.:

"(2) În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care:

(...) b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat; (...)".

Înalta Curte constată că fapta pentru care recurentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013, a fost săvârșită în timpul minorității.

Ca atare, în prezenta cauză erau incidente dispozițiile art. 22 alin. (4) lit. b) cu referire la alin. (2) al aceluiași articol din Legea nr. 187/2012, ce impuneau înlocuirea pedepsei de 8 luni închisoare (dispusă prin Sentința penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013) cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 8 luni, și ulterior aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv majorarea pedepsei închisorii cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative.

Revocând suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 768 din 05.09.2013 a Judecătoriei Buzău, definitivă la 17.09.2013), în temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. și executarea acestei pedepse alături de cea stabilită în prezenta cauză, instanța a aplicat o pedeapsă finală în alte limite decât cele prevăzute de lege, care este rezultanta unui tratament sancționator contrar legii.

Înalta Curte apreciază că această nelegalitate se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care aplicarea unei alte modalități de calcul a sancțiunii decât cea prevăzută de lege produce consecințe directe asupra limitelor de pedeapsă. Jurisprudența instanței supreme este în același sens, reținându-se incidența cazului de casare menționat în cazul stabilirii unui tratament sancționator prevăzut de alte dispoziții decât cele care erau aplicabile în cauză (Decizia penală nr. 124/RC din 08 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Nelegalitatea constatată, vizând aplicarea pedepsei rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor (conform art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen. - "dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat), nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. (Deciziile nr. 357/RC din 27 septembrie 2016 și nr. 554/RC din 19 decembrie 2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate și examinate alte chestiuni decât cele referitoare la aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, va casa, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpatul A. și va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești spre rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, numai în ceea ce privește aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu e reținut sau arestat în altă cauză.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpatul A. și trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești spre rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, numai în ceea ce privește aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 10 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 778 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 și punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu e reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - GV