ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 6500 din
21 mai 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis
acțiunea formulată de reclamanta SC R.I.X. SRL București împotriva pârâtei SC T.V.C.
SA București cu consecința obligării acesteia să execute lucrări de reparații
la imobilul „Hală depozit țevi și service" situat în București, sector 4,
conform punctului de vedere al experților desemnați de instanță (ing. C.A., A.H.
și L.C.E.). Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei/zi de întârziere
de la data pronunțării sentinței și până la începerea efectivă a lucrărilor de
reparații cu 39.950,47 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cererea
reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție
prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei
la executarea lucrărilor de reparații la imobilul „Hală depozit țevi și
service", situat administrativ în București, sector 4, precum și plata
unor daune cominatorii de 1.000 lei pe zi întârziere, iar în subsidiar,
încuviințarea executării acestor lucrări cu o altă societate urmând ca pârâta
să suporte contravaloarea.
Invocând prevederile art. 1073 și urm.
C. civ. și ale Legii nr. 10/1995, reclamanta a susținut că prin contractul de antrepriză
nr. 21 din 12 august 2003 încheiat între părți, pârâta s-a obligat să execute
obiectivul anterior menționat, însă ulterior finalizării construcției au început
să apară deficiențe constând în fisurarea panourilor de închidere, precum și
alte vicii identificate inclusiv de Inspectoratul de stat în Construcții. Deși
i s-a comunicat această situație pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei
de a le remedia.
În acest context, tribunalul a arătat
că potrivit art. 9 din contract pârâta și-a asumat obligația de a executa
lucrările la nivel cantitativ și calitativ corespunzător, în conformitate cu
prevederile din standardele și prescripțiile tehnice în vigoare și să remedieze
fără plată părțile din lucrări executate cu deficiențe sau abateri peste limitele
admisibile, constatate în timpul execuției, la recepția preliminară sau în
perioada de garanție.
Raportul de expertiză efectuat inițial
nu a fost luat în considerare cu motivarea că expertul desemnat în cauză nu
este autorizat MLPAT, situație în care s-a dispus efectuarea unei noi expertize
din ale cărei concluzii a rezultat că în concepția și proiectarea clădirii
exista deficiențe în privința structurii și subansamblurilor de închidere și se
impune efectuarea lucrărilor de reparații.
În temeiul art. 29 din Legea nr. 10/1995
pârâta în calitate de executant răspunde pentru viciile ascunse ale
construcției, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în conformitate cu art. 1073
și art. 1082 C. civ.
Referitor la cererea reconvențională
prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de
26.777.416,2 lei cu titlu de rest de plată conform contractului și a convenției
din 26 mai 2004, prima instanță a reținut că contrar susținerilor pârâtei,
reclamanta nu și-a asumat obligația de a achita această sumă.
Pe de altă parte, dacă această sumă
reprezintă garanția de bună execuție, cererea pârâtei este, de asemenea,
nejustificată în condițiile în care aceasta nu a semnat procesul-verbal de
recepție finală din 25 august 2005.
Apelul declarat de pârâtă a fost
respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 564 din 18 noiembrie 2010 a
Curții de Apel București , secția a V-a comercială.
Pentru a proceda astfel, instanța de
apel a arătat că răspunsurile cuprinse în raportul de expertiză efectuat în
această etapă procesuală conține aprecieri de ordin subiectiv ale expertului
judiciar, nefiind obținute pe baza unor metode de calcul verificate științific
pe baza cărora să se obțină rezultate obiective, motiv pentru care s-a raportat
la expertiza întocmită de cei trei experți desemnați de tribunal de pe lista
comunicată de MLPAT.
Prin urmare, s-au înlăturat criticile
apelantei potrivit căreia prin obligarea la efectuarea lucrărilor de reparații
s-ar schimba starea tehnică a imobilului convenită de părți, cu motivarea că
dacă s-ar lua aceste măsuri s-ar înfrânge voința legiuitorului care stabilește
răspunderea executantului pentru viciile apărute. Totodată, potrivit art. 9
lit. g) din contract pârâta s-a obligat să răspundă pentru obligațiile ce îi
revin în baza Legii nr. 10/1995, astfel încât răspunderea sa contractuală este
în legătură cu întreaga investiție din faza de proiect și până la finalizarea
lucrării, indiferent cine a fost executantul unei părți din această lucrare.
S-au
respins și criticile referitoare la interpretarea convenției părților încheiată
în luna mai 2004 și a modului de soluționare a cererii reconvenționale având în
vedere faptul că reclamanta a renunțat strict la pretențiile referitoare la
viciile aparente expres și limitativ enumerate în înscrisul respectiv.
Restituirea garanției de bună execuție nu se justifică deoarece pârâta nu a
semnat procesul-verbal de recepție finală, situație în care perioada de
garanție s-a prelungit automat.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.V.C. SA București criticând-o
pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.
civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invoca
faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile contractului
încheiat între părți și a nesocotit forța obligatorie a acestuia, concluzionând
contrar convenției părților că răspunderea sa contractuală poate fi antrenată
în legătură cu întreaga investiție, de la faza de proiect până la finalizarea
acesteia, ceea ce excede obligațiilor asumate prin contractul părților.
Pornind de la premisa greșită că recurenta
și-ar fi asumat și obligația întocmirii proiectului tehnic al detaliilor de
execuție, instanța de apel prin decizia recurată, menținând hotărârea primei
instanțe a dispus efectuarea unor lucrări de reparații care a dispus efectuarea
unor lucrări de reparații care vizează aducerea imobilului într-o altă stare
tehnică în privința soluțiilor constructive decât acelea prevăzute în proiectul
tehnic ce face parte din contractul de antrepriză nr. 21 din 12 august 2003.
În legătură cu acest aspect, deși s-a
încuviințat efectuarea unei noi expertize, ulterior instanța de apel încălcând
prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a înlăturat nejustificat această
probă argumentându-și soluția exclusiv pe baza concluziilor raportului de
expertiză efectuat la tribunal, pronunțând astfel o soluție lipsită de temei
legal.
De asemenea, arată recurenta, instanța de
apel a interpretat eronat convenția părților din 26 mai 2004 cu privire la
reglarea financiară a contractului cu consecința obligării sale și la
efectuarea unor lucrări de reparații pentru realizarea cărora s-a diminuat
valoarea contractului.
O altă critică vizează nelegalitatea deciziei
din perspectiva criticilor referitoare la modul de soluționare al cererii reconvenționale,
în condițiile în care reclamanta intimată s-a obligat în mod expres și
necondiționat să achite suma ce a format obiectul acestei critici.
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanta a investit prima instanță
cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la executarea lucrărilor de
reparații la imobilul anterior identificat, cu motivarea că aceasta în calitate
de executant nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale asumate
prin contractul de antrepriză.
Soluționând apelul, instanța de apel, deși a
apreciat că față de expertiza întocmită la tribunal este necesară suplimentarea
probațiunii prin efectuarea unei noi expertize, prin decizia recurată această
probă este înlăturată având în vedere că nu se bazează pe argumente științifice,
soluția întemeindu-se pe probele administrate de prima instanță.
În acest context, Înalta Curte observă, că
deși instanța de apel a considerat că este necesară această probă stabilind din
oficiu și alte obiective față de cele propuse de părți, ulterior a înlăturat
concluziile raportului de expertiză efectuat în această etapă procesuală cu
motivarea că este rezultatul unei aprecieri de ordin subiectiv, astfel încât se
impune să se raporteze la concluziile expertizei întocmite de experții MLPAT desemnați
de tribunal, deși această probă a fost contestată prin motivele de apel, iar la
rândul său instanța aplicând art. 292 și art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a
apreciat că este necesară completarea probelor administrate la primă instanță.
Acest raționament este nu doar contradictoriu
dar a avut drept consecință și încălcarea prevederilor art. 312 alin. (3) și (5)
C. proc. civ. în sensul că procedând în acest mod, instanța de apel a
soluționat procesul fără a cerceta fondul prin prisma obligațiilor ale pârâtei
asumate prin contractul de antrepriză, a limitelor în care răspunderea
contractuală a acesteia poate fi angajată, prin examinarea în concret a
criticilor formulate de apelanta în aceste privințe.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt
incidente dispozițiile art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ., raportat la art. 314
C. proc. civ. în sensul că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite,
situație în care soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului
pârâtei, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași
instanțe, situație în care cererea de suspendare a executării silite a rămas
fără obiect, iar analizarea celorlalte critici formulate de recurentă nu este
posibilă.
În rejudecare, instanța de apel va analiza
toate motivele și va administra la cerere sau din oficiu toate probele necesare
inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate pentru justa soluționare a
cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a
executării silite formulată de recurenta - pârâtă SC T.V.C. SA BUCUREȘTI ca
lipsită de obiect.
Admite recursul declarat de pârâta SC T.V.C.
SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 564 din 18 noiembrie 2010
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o
casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.