ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cererii de

revizuire de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea depusă la data de 21 martie 2014

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, N.C. a formulat cerere de

revizuire a Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind indicate ca temei al cererii dispozițiile art. 322

pct. 5 C. proc. civ.

instanței de recurs atacată cu revizuire.

A. Prin Decizia nr.

3876 din data de 5 iulie 2011 - pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție

au fost admise recursurile formulate de Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de Comisia Parlamentară a

Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a fost modificată în parte sentința

atacată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului

N.C.

Instanța a menținut

sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității și a

lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Parlamentară a

Revoluționarilor din Decembrie 1989.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de recurs.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin cererea de

chemare în judecată reclamantul N.C. a solicitat obligarea pârâtei Comisia

Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 să avizeze favorabil

propunerea pârâtului SSPR, Președintele Comisiei să-i semneze certificatul

doveditor preschimbat, iar pârâtul SSPR să-i acorde titlul de Luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989.

În motivare, s-a

arătat că prin adresa nr. 20856/2007 pârâtul SSPR i-a comunicat că dosarul său

a fost analizat și este complet din punct de vedere tehnic, dar nu a fost

trimis spre avizare Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie

1989, deoarece nu există un Decret al Președintelui României, publicat în

Monitorul Oficial, prin care să i se fi acordat reclamantului titlul de

Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989.

S-a mai arătat faptul

că, printr-o adeverință (fără număr și dată), Comisia pentru Cinstirea Eroilor

Revoluției din Decembrie 1989 a confirmat că la 10 mai 1997 dosarul

reclamantului a fost înregistrat la nr. 15764, însă nu i s-a eliberat

certificat tipizat datorită lipsei formularelor.

Prima instanță a

admis acțiunea reclamantului, considerând că dosarul a fost analizat deja de

Comisia Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru

Cinstirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, fără ca aceste autorități să

finalizeze procedura înainte de a se desființa, astfel încât s-a apreciat ca

nejustificat refuzul pârâților de continuare a procedurii de preschimbare a

certificatului reclamantului.

A reținut instanța de

control judiciar că la această soluție au contribuit și erorile pârâtului

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, care a depus la

dosarul cauzei înscrisuri privind o altă persoană, cu nume identic cu al

reclamantului - N.C., născut la 2 octombrie 1954 în localitatea Târgu Jiu (în

timp ce reclamantul s-a născut la 15 decembrie 1949 în comuna Plenița) acesta

având certificat de Luptător pentru Victoria Revoluției și Brevet acordat prin

Decretul nr. 37 din 26 februarie 2000 al Președintelui României, precum și

toate înscrisurile doveditoare cerute de lege.

Aceeași instituție a

susținut, datorită confuziei generată de identitatea numelor, că reclamantului

i-a fost eliberat certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluției din

Decembrie 1989 nr. 4352/1993, deși reclamantul nu a făcut niciodată o asemenea

susținere, iar acest certificat nu a fost depus la dosarul cauzei de niciuna

dintre părțile din proces.

Înalta Curte a

constatat că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile

pentru preschimbarea certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din

Decembrie 1989, întrucât operațiunea de preschimbare a certificatelor

doveditoare a calității de Luptător în Revoluție privea persoanele care aveau

deja certificate doveditoare eliberate în baza Legii nr. 42/1990 sau cele care,

din motive obiective, respectiv lipsa formularelor tipizate, nu dispuneau de un

asemenea certificat, dar care depuseseră documentele necesare la fosta Comisie

pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989.

Instanța de recurs a

reținut că intimatul-reclamant a pretins că a înregistrat dosarul său, numărând

20 file, cu actele doveditoare necesare eliberării certificatului de Luptător

în Revoluție sub nr. 15764 din 10 mai 1997, conform bonului de înregistrare de

la dosar fond și adeverinței fără număr eliberată de Comisia pentru cinstirea

și sprijinirea eroilor revoluției din Decembrie 1989 la aceeași dată.

A constatat instanța

de recurs că potrivit practicii Comisiei, numărul de înregistrare al dosarului

reprezenta numărul certificatului ce urma să se elibereze solicitantului, ca

urmare a epuizării tipizatelor, or dosarului cu numărul indicat de petent -

15764, îi corespunde certificatul eliberat pe numele altei persoane - N.C., iar

dosarul cu nr. 15764 -privește, de asemenea, o altă persoană - D.C.

Dosarul nr.

20856/2007 indicat în adresa nr. 18/2804/2009 a Secretariatului de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor de la fila 33 dosar fond privește o altă persoană

decât intimatul și anume pe numita R.T.R., așa cum reiese din copia copertei

dosarului de la dosar recurs.

De altfel, a reținut

instanța de control judiciar că înscrisurile copii xerox de la dosar fond au

fost completate cu pix asemănător celui cu care s-a atestat conformitatea,

antetul Comisiei din adeverința de la fila 32 conține o greșeală ("pentru

spriminirea" în loc de "sprijinirea") iar confirmarea, printr-o

adeverință, că în aceeași zi s-a depus dosarul, că "a fost susținut în

fața comisiei" și ca "a fost declarat Luptător pentru fapte deosebite"

la aceeași dată, iar toate acestea creează serioase îndoieli cu privire la

autenticitatea înscrisurilor prezentate.

A constatat instanța

de control judiciar că, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin H.G. nr.

566/96, activitatea Comisiei în ședința plenară se desfășura numai în anumite

zile de marți, miercuri și joi, celelalte zile fiind afectate studierii

dosarelor - art. 30 din H.G. nr. 566/96, iar discutarea dosarelor se făcea pe

orașe, grupat pe asociațiile de revoluționari care au dat recomandarea potrivit

art. 2 din Legea nr. 42/1990. La discuții putea fi invitat reprezentantul

asociației și nicidecum persoana interesată, dezbaterile și rezultatul votului

se consemnau în stenograme, pentru fiecare caz emițându-se o decizie de

admitere sau respingere - art. 34, 35  din H.G. nr. 56/1996.

Prin urmare, a

reținut Înalta Curte că cele consemnate, în adeverința de la fila 34 dosar

fond, contravin Regulamentului de Organizare și Funcționare a Comisiei.

Intimatul a depus la

fila 33 dosar un răspuns al recurentului SSPR la o notificare, prin care i se

comunică că dosarul său înregistrat la nr. 20856/2007 este complet din punct de

vedere tehnic, dar lipsește documentul care să ateste Monitorul Oficial în care

s-a publicat Decretul Prezidențial de acordare a titlului solicitat de intimat,

însă la numărul de intrare a acestui înscris, 18/2804 din 23 aprilie 2009,

instituția recurentă are înregistrat un referat al unui salariat privind

servicii de internet, așa cum rezultă din copia extrasă registrului de intrare

- ieșire, iar dosarul cu nr. 20856/2007 aparține altei persoane - R.R.A.

Niciuna dintre

recurente nu recunoaște că există un dosar întocmit potrivit prevederilor

legale, care să fi îndreptățit intimatul să i se atribuie certificatul de

"Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989" și ulterior

să solicite preschimbarea acestuia.

Pentru dosarele

analizate de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din

Decembrie 1989, considerate a îndeplini condițiile prevăzute de Legea nr.

42/1990, dar pentru care nu au mai existat certificate tipizate, s-au emis

adeverințe prin care s-a atestat calitatea de Luptător în Revoluție a persoanei

interesate și după data încetării activității acestei Comisii - 13 mai 1997.

Prin O.U.G. nr.

184/1999 a fost abilitat recurentul-pârât SSPR să facă propuneri Președintelui

României pentru acordarea, prin decret a titlurilor și brevetelor respective,

numai pentru solicitanții avizați favorabil de această Comisie, care au primit

adeverințe de atestare a titlului și au dovedit că au depus la Comisie cererile

și dosarele ce-i îndreptățesc să obțină acest titlu, propuneri ce puteau fi

contestate în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

A reținut instanța de

control judiciar că intimatul-reclamant N.C. nu a dovedit că dosarul său a

făcut obiectul analizei Comisiei și că aceasta a decis acordarea titlului

solicitat, (documentele depuse în acest sens fiind neconcludente și contrazise

de înscrisurile noi depuse în recurs de pârâtul SSPR) pe numele intimatului

nefiind emis și publicat Decretul prezidențial privind acordarea titlului de

Luptător în Revoluție.

Se constată că în mod

corect pârâtul SSPR a refuzat preschimbarea unui certificat care nu a fost emis

și eliberarea unui titlu cu încălcarea procedurii speciale prevăzută de Legea

nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004, H.G. nr. 566/1996 și H.G. nr. 1412/2004,

nefiind în nici un caz vorba de refuzul nejustificat de a soluționa o cerere

legitimă, în sensul art. 1 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci

dimpotrivă, autoritatea pârâtă a respectat dispozițiile legale.

Nici recurenta-pârâtă

Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu poate fi obligată

să avizeze favorabil o propunere a SSPR pe care acesta nu a înaintat-o și nici

să preschimbe un certificat cu încălcarea dispozițiilor legale.

II. Decizia instanței

de revizuire

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, analizând

motivele formulate, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauza, va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele ce

urmează:

fapt și de drept relevante

Codul de procedură

civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art.

322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înalta Curte reține

că revizuentul a invocat existența unor înscrisuri noi obținute la data de 11

martie 2014, prin care demonstrează faptul că, în urma procesului de

inventariere a dosarelor de preschimbare a certificatelor doveditoare conform

Legii nr. 341/2004, aflate în arhiva SSPR, sunt prezentate 147 de dosare care

lipsesc din arhivă, iar la poziția nr. 132 se observă dosarul revizuentului cu

nr. 21499.

Revizuentul a

susținut că dosarul cu nr. 21499 din 30 decembrie 2008 se găsește și pe cele

două liste ce au fost discutate în ședințele Comisiei Parlamentare pentru

Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, din luna octombrie 2009, astfel

încât a făcut dovada că a depus documentele pentru preschimbare, anterior

momentului 2010, când s-a făcut inventarierea arhivei.

În sensul art. 322

pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai

un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei

revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a

fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.

Este evident că nu

poate fi cerută revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii.

Înalta Curte reține

că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste

a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia

înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări,

cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a

intimaților.

Or, în cauza dedusă

judecății, revizuentul nu a produs o asemenea dovadă, limitându-se ca în

motivarea cererii de revizuire să afirme numai acum, la aproape 3 ani de la

data deciziei atacate cu revizuire, un număr nou, diferit față de multele

numere indicate în dosarul ce a privit cererea introductivă și care au fost

analizate fiecare în parte de instanța de recurs, care a constatat că niciunul

dintre numerele de dosar indicate de reclamant nu îl privește pe acesta.

O asemenea susținere

însă nu poate fi primită de instanța de revizuire, care a constatat că la dosar

nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, prin care reclamantul să

fi încercat, încă în faza judecății pe fond, să obțină toate înscrisurile

existente în dosarul întocmit pentru preschimbarea certificatului doveditor

conform Legii nr. 341/2004.

Or, în cauza de față

actele depuse de revizuent nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art.

322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că în acest caz condiția de admisibilitate

analizată presupune nu doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar

cu prilejul judecății de fond, ci și ca existența și conținutul său să nu fi

fost cunoscute la acel moment. În revizuire se indică un număr nou de dosar ce

aparține revizuentului și care nu mai există, fiind pierdut, iar proba ce a

fost făcută acum nu face decât să demonstreze faptul că numărul dosarului

indicat nu este cel din cererea depusă la instanța de fond, fiind greu de

acceptat faptul că revizuentul nu a cunoscut numărul de înregistrare al

dosarului său la SSPR, până la data de 11 martie 2014.

Având în vedere

raporturile dintre revizuent și instituția care deținea, în propria arhivă,

înscrisurile referitoare la dosarele de preschimbare a certificatelor

doveditoare conform Legii nr. 341/2004, simpla lor necunoaștere de către

revizuent nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă

forței majore, ci reprezintă mai degrabă o deficiență de apărare în procesul de

fond.

Pentru aceste

considerente, înscrisul nou prezentat nu este de natură să justifice admiterea

cererii de revizuire, întrucât nu poate fi stabilită, în baza acestui act, o

altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de control judiciar.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de N.C. împotriva Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 a

Înaltei Curți de Casație.și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2015.

Procesat

de GGC - GV