ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2015

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la data de 21 martie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, N.C. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind indicate ca temei al cererii dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1. Hotărârea instanței de recurs atacată cu revizuire. A. Prin Decizia nr. 3876 din data de 5 iulie 2011 - pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile formulate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului N.C.

Instanța a menținut sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de recurs. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul N.C.

a solicitat obligarea pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 să avizeze favorabil propunerea pârâtului SSPR, Președintele Comisiei să-i semneze certificatul doveditor preschimbat, iar pârâtul SSPR să-i acorde titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. În motivare, s-a arătat că prin adresa nr. 20856/2007 pârâtul SSPR i-a comunicat că dosarul său a fost analizat și este complet din punct de vedere tehnic, dar nu a fost trimis spre avizare Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989, deoarece nu există un Decret al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial, prin care să i se fi acordat reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. S-a mai arătat faptul că, printr-o adeverință (fără număr și dată), Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 a confirmat că la 10 mai 1997 dosarul reclamantului a fost înregistrat la nr. 15764, însă nu i s-a eliberat certificat tipizat datorită lipsei formularelor.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantului, considerând că dosarul a fost analizat deja de Comisia Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, fără ca aceste autorități să finalizeze procedura înainte de a se desființa, astfel încât s-a apreciat ca nejustificat refuzul pârâților de continuare a procedurii de preschimbare a certificatului reclamantului.

A reținut instanța de control judiciar că la această soluție au contribuit și erorile pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, care a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind o altă persoană, cu nume identic cu al reclamantului - N.C., născut la 2 octombrie 1954 în localitatea Târgu Jiu (în timp ce reclamantul s-a născut la 15 decembrie 1949 în comuna Plenița) acesta având certificat de Luptător pentru Victoria Revoluției și Brevet acordat prin Decretul nr. 37 din 26 februarie 2000 al Președintelui României, precum și toate înscrisurile doveditoare cerute de lege. Aceeași instituție a susținut, datorită confuziei generată de identitatea numelor, că reclamantului i-a fost eliberat certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 nr. 4352/1993, deși reclamantul nu a făcut niciodată o asemenea susținere, iar acest certificat nu a fost depus la dosarul cauzei de niciuna dintre părțile din proces.

Înalta Curte a constatat că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile pentru preschimbarea certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, întrucât operațiunea de preschimbare a certificatelor doveditoare a calității de Luptător în Revoluție privea persoanele care aveau deja certificate doveditoare eliberate în baza Legii nr. 42/1990 sau cele care, din motive obiective, respectiv lipsa formularelor tipizate, nu dispuneau de un asemenea certificat, dar care depuseseră documentele necesare la fosta Comisie pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Instanța de recurs a reținut că intimatul-reclamant a pretins că a înregistrat dosarul său, numărând 20 file, cu actele doveditoare necesare eliberării certificatului de Luptător în Revoluție sub nr. 15764 din 10 mai 1997, conform bonului de înregistrare de la dosar fond și adeverinței fără număr eliberată de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor revoluției din Decembrie 1989 la aceeași dată.

A constatat instanța de recurs că potrivit practicii Comisiei, numărul de înregistrare al dosarului reprezenta numărul certificatului ce urma să se elibereze solicitantului, ca urmare a epuizării tipizatelor, or dosarului cu numărul indicat de petent - 15764, îi corespunde certificatul eliberat pe numele altei persoane - N.C., iar dosarul cu nr. 15764 -privește, de asemenea, o altă persoană - D.C. Dosarul nr. 20856/2007 indicat în adresa nr. 18/2804/2009 a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor de la fila 33 dosar fond privește o altă persoană decât intimatul și anume pe numita R.T.R., așa cum reiese din copia copertei dosarului de la dosar recurs.

De altfel, a reținut instanța de control judiciar că înscrisurile copii xerox de la dosar fond au fost completate cu pix asemănător celui cu care s-a atestat conformitatea, antetul Comisiei din adeverința de la fila 32 conține o greșeală ("pentru spriminirea" în loc de "sprijinirea") iar confirmarea, printr-o adeverință, că în aceeași zi s-a depus dosarul, că "a fost susținut în fața comisiei" și ca "a fost declarat Luptător pentru fapte deosebite" la aceeași dată, iar toate acestea creează serioase îndoieli cu privire la autenticitatea înscrisurilor prezentate. A constatat instanța de control judiciar că, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 566/96, activitatea Comisiei în ședința plenară se desfășura numai în anumite zile de marți, miercuri și joi, celelalte zile fiind afectate studierii dosarelor - art. 30 din H.G.

nr. 566/96, iar discutarea dosarelor se făcea pe orașe, grupat pe asociațiile de revoluționari care au dat recomandarea potrivit art. 2 din Legea nr. 42/1990. La discuții putea fi invitat reprezentantul asociației și nicidecum persoana interesată, dezbaterile și rezultatul votului se consemnau în stenograme, pentru fiecare caz emițându-se o decizie de admitere sau respingere - art. 34, 35 din H.G. nr. 56/1996. Prin urmare, a reținut Înalta Curte că cele consemnate, în adeverința de la fila 34 dosar fond, contravin Regulamentului de Organizare și Funcționare a Comisiei.

Intimatul a depus la fila 33 dosar un răspuns al recurentului SSPR la o notificare, prin care i se comunică că dosarul său înregistrat la nr. 20856/2007 este complet din punct de vedere tehnic, dar lipsește documentul care să ateste Monitorul Oficial în care s-a publicat Decretul Prezidențial de acordare a titlului solicitat de intimat, însă la numărul de intrare a acestui înscris, 18/2804 din 23 aprilie 2009, instituția recurentă are înregistrat un referat al unui salariat privind servicii de internet, așa cum rezultă din copia extrasă registrului de intrare - ieșire, iar dosarul cu nr. 20856/2007 aparține altei persoane - R.R.A. Niciuna dintre recurente nu recunoaște că există un dosar întocmit potrivit prevederilor legale, care să fi îndreptățit intimatul să i se atribuie certificatul de "Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989" și ulterior să solicite preschimbarea acestuia.

Pentru dosarele analizate de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, considerate a îndeplini condițiile prevăzute de Legea nr. 42/1990, dar pentru care nu au mai existat certificate tipizate, s-au emis adeverințe prin care s-a atestat calitatea de Luptător în Revoluție a persoanei interesate și după data încetării activității acestei Comisii - 13 mai 1997. Prin O.U.G. nr. 184/1999 a fost abilitat recurentul-pârât SSPR să facă propuneri Președintelui României pentru acordarea, prin decret a titlurilor și brevetelor respective, numai pentru solicitanții avizați favorabil de această Comisie, care au primit adeverințe de atestare a titlului și au dovedit că au depus la Comisie cererile și dosarele ce-i îndreptățesc să obțină acest titlu, propuneri ce puteau fi contestate în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

A reținut instanța de control judiciar că intimatul-reclamant N.C. nu a dovedit că dosarul său a făcut obiectul analizei Comisiei și că aceasta a decis acordarea titlului solicitat, (documentele depuse în acest sens fiind neconcludente și contrazise de înscrisurile noi depuse în recurs de pârâtul SSPR) pe numele intimatului nefiind emis și publicat Decretul prezidențial privind acordarea titlului de Luptător în Revoluție. Se constată că în mod corect pârâtul SSPR a refuzat preschimbarea unui certificat care nu a fost emis și eliberarea unui titlu cu încălcarea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004, H.G. nr. 566/1996 și H.G. nr. 1412/2004, nefiind în nici un caz vorba de refuzul nejustificat de a soluționa o cerere legitimă, în sensul art. 1 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci dimpotrivă, autoritatea pârâtă a respectat dispozițiile legale.

Nici recurenta-pârâtă Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu poate fi obligată să avizeze favorabil o propunere a SSPR pe care acesta nu a înaintat-o și nici să preschimbe un certificat cu încălcarea dispozițiilor legale. II. Decizia instanței de revizuire Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, analizând motivele formulate, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauza, va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înalta Curte reține că revizuentul a invocat existența unor înscrisuri noi obținute la data de 11 martie 2014, prin care demonstrează faptul că, în urma procesului de inventariere a dosarelor de preschimbare a certificatelor doveditoare conform Legii nr. 341/2004, aflate în arhiva SSPR, sunt prezentate 147 de dosare care lipsesc din arhivă, iar la poziția nr. 132 se observă dosarul revizuentului cu nr. 21499. Revizuentul a susținut că dosarul cu nr. 21499 din 30 decembrie 2008 se găsește și pe cele două liste ce au fost discutate în ședințele Comisiei Parlamentare pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, din luna octombrie 2009, astfel încât a făcut dovada că a depus documentele pentru preschimbare, anterior momentului 2010, când s-a făcut inventarierea arhivei.

În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră. Este evident că nu poate fi cerută revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii. Înalta Curte reține că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimaților.

Or, în cauza dedusă judecății, revizuentul nu a produs o asemenea dovadă, limitându-se ca în motivarea cererii de revizuire să afirme numai acum, la aproape 3 ani de la data deciziei atacate cu revizuire, un număr nou, diferit față de multele numere indicate în dosarul ce a privit cererea introductivă și care au fost analizate fiecare în parte de instanța de recurs, care a constatat că niciunul dintre numerele de dosar indicate de reclamant nu îl privește pe acesta. O asemenea susținere însă nu poate fi primită de instanța de revizuire, care a constatat că la dosar nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, prin care reclamantul să fi încercat, încă în faza judecății pe fond, să obțină toate înscrisurile existente în dosarul întocmit pentru preschimbarea certificatului doveditor conform Legii nr. 341/2004.

Or, în cauza de față actele depuse de revizuent nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că în acest caz condiția de admisibilitate analizată presupune nu doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecății de fond, ci și ca existența și conținutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment.

În revizuire se indică un număr nou de dosar ce aparține revizuentului și care nu mai există, fiind pierdut, iar proba ce a fost făcută acum nu face decât să demonstreze faptul că numărul dosarului indicat nu este cel din cererea depusă la instanța de fond, fiind greu de acceptat faptul că revizuentul nu a cunoscut numărul de înregistrare al dosarului său la SSPR, până la data de 11 martie 2014. Având în vedere raporturile dintre revizuent și instituția care deținea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la dosarele de preschimbare a certificatelor doveditoare conform Legii nr. 341/2004, simpla lor necunoaștere de către revizuent nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, ci reprezintă mai degrabă o deficiență de apărare în procesul de fond.

Pentru aceste considerente, înscrisul nou prezentat nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, întrucât nu poate fi stabilită, în baza acestui act, o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de control judiciar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de N.C. împotriva Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație.și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015. Procesat de GGC - GV