ÎCCJ, Decizia nr. 623/2001

Contract

de închiriere. Întoarcerea executării. Restabilirea situației anterioare.

Instanța competentă

Potrivit art.404

1

alin.(1) C.proc.civ.”

în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși

executarea silită”, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării” prin

restabilirea situației anterioare acesteia”, iar dacă nu s-a dispus

aceasta, cel îndreptățit o poate cere instanței judecătorești competente,

potrivit  legii.

Întreaga reglementare a executării silite precum și a

cererilor care vizează  executarea silită, stabilește  atribuții și

competențe doar pe seama judecătoriilor, ca instanțe de executare, fără a fi

relevante criteriul valoric sau calitatea părților.

(Secția comercială, decizia nr.1285

din 30 martie 2006)

Reclamanta SC L. SRL a chemat în judecată pe pârâții

Centrul teritorial de formare continuă pentru administrație publică locală și

Municipiul Sibiu, prin primar, pentru întoarcerea executării silite a

încheierii civile nr.590/2001 a Tribunalului Sibiu, pentru reintroducerea sa în

spațiul comercial aflat în Sibiu, Bdul.V., din care a fost evacuată, în baza

unui titlu desființat și obligarea pârâtului Municipiul Sibiu la plata contravalorii

investițiilor de amenajare și modernizare  a spațiului cât și instituirea

unui drept de retenție asupra acestuia până la plata debitului de către

proprietarul imobilului.

În motivarea cererii, a arătat că a

deținut spațiul comercial (Cofetăria Universității)  în baza unui contract

de închiriere, încheiat cu pârâtul Centrul teritorial de formare continuă

pentru administrație publică locală, în anul 1998,  iar starea acestuia

este într-o degradare improprie folosirii, fapt pentru care a fost supus la

renovare  integrală.

În baza încheierii

nr.590/C/2001, s-a procedat la evacuarea sa din spațiu comercial, într-o

manieră nelegală, sancționată de Curtea de Apel

Alba Iulia

, prin decizia nr.623/2001; soluție

menținută de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr.2334/2002.

Pârâtul, Centrul teritorial de

formare continuă pentru Administrație Publică Locală Sibiu, a formulat cerere

reconvențională, pentru obligarea reclamantei la plata contravalorii lipsei de

folosință a spațiului comercial, în perioada cuprinsă între 2 iulie 2000 – 20

aprilie 2001, întrucât contractul de închiriere a expirat la 2 iulie 2000.

Tribunalul Sibiu, prin sentința nr.67

din 24 ianuarie 2005, a respins acțiunea principală și a admis acțiunea

pârâtului-locator, obligând reclamanta la contravaloarea lipsei de folosință.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că reclamanta a formulat cererea în pretenții, fără a respecta

procedura concilierii prealabile, situație în care pretenția  formulată

apare ca inadmisibilă.

Cu privire la întoarcerea executării,

s-a constatat că, potrivit contractului de închiriere, locațiunea a fost

determinată pe o perioadă de 2 ani, nefiind prelungită prin acordul părților,

fapt recunoscut de reclamantă prin acțiune, astfel că nu se justifică reintroducerea

în spațiul comercial.

Cum reclamanta a folosit spațiul după

expirarea contractului încheiat, s-a procedat la acordarea lipsei de folosință,

al cărei cuantum   s-a stabilit în baza concluziilor raportului de

expertiză, efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat apel, criticile vizând, în principal, necompetența

materială a tribunalului față de obiectul cauzei dedus judecății  și

faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității

procesuale active.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția

comercială și de contencios administrativ , prin decizia civilă nr.126 din 17

iunie 2005, a admis apelul, a anulat sentința criticată și a trimis cauza spre

competentă soluționare, Judecătoriei Sibiu.

Instanța de control judiciar a

reținut că, potrivit art.373 alin.(2) C. proc.civ., competența de soluționare a

cauzei revenea Judecătoriei Sibiu.

Atât acțiunea principală  cât și

cererea reconvențională, nu erau de competența tribunalului, având în vedere că

acțiunea a fost introdusă la 11 februarie 2002, anterior modificărilor

aduse Codului de procedură civilă, prin OUG nr.58/2003.

Cu petiția înregistrată la data de 22

septembrie 2005, pârâtul, Centrul teritorial de formare continuă pentru

Administrație Publică Locală Sibiu, a declarat recurs, criticile vizând aspecte

de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

A susținut că au fost încălcate

dispozițiile art.404 indice2 alin.(1) C.proc.civ., întrucât chiar dacă s-a

solicitat restabilirea situației anterioare, competența aparține tribunalului,

iar cu privire la competența de soluționare a celorlalte capete de cerere,

criticile se referă la modul de interpretare a dispozițiilor art.II din OUG

nr.58/2003, care prevedeau expres că „procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanței legal investite, vor continua judecata de

acele instanțe”. Recursul s-a respins ca nefondat.

Potrivit art.404 indice 1 alin.(1)

C.proc.civ. „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși

executarea silită”, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării „prin

stabilirea situației anterioare acesteia” iar conform art.404 indice 3 alin.(3)

C.proc.civ. „dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării,

în condițiile art.404 indice 2 alin.(1) și (2) C.proc.civ. , cel îndreptățit o

va putea cere instanței judecătorești competente, potrivit legii”.

Pentru a lămuri sintagma inserată în

cuprinsul art.402 indice 2 alin.(3) C.proc.civ. „instanța judecătorească

competentă potrivit legii” (din interpretarea dispozițiilor procedurale privind

executarea), este de reținut că întreaga reglementare a executării silite,

precum și a cererilor care vizează această instituție juridică, stabilește

atribuții și competențe doar pe seama judecătoriilor, ca instanțe de executare,

criteriul valoric sau calitatea părților fiind irelevante în această

materie.