ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2003

Decizia nr.823                                                                                                                                                                           Dosar

nr.851/2002

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții

L.V., L.M., R.I., R.V., C.L., O.E.și I.E.și de S.C.”U.”SA împotriva deciziei

nr. 199 A din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți toți

reprezentați de avocat C.L.și intimata-reclamantă G.F.reprezentată de avocat

B.T., lipsind S.C.”U.”SA, Primăria Municipiului Sibiu, prin Primar și

intimații-intervenienți G.E.,G.A., G.U.G.și G.W.H.

Avocații C.L.și B.T. depun taxele judiciare de timbru

conform dispozițiilor încheierii din data de 22 octombrie 2003 (filele 48 –

53).

Nefiind chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în

dezbaterea recursurilor cu care a fost investită.

Avocat C.L.solicită admiterea recursurilor așa cum au fost

formulate.

Avocat B.T. solicită respingerea recursurilor.

C U R T E A

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr.156/19 martie

2001 a respins acțiunea formulată de reclamanta G.F.împotriva pârâților: Statul

Român, reprezentat prin Primarul Municipului Sibiu, S.C.“U.” SA Sibiu, L.V.,

C.L., R. I., O.E., I.E., L.M., R.V..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

cererea de restituire în natură a imobilului situat  în CF 11357 Sibiu nr.top.

2672/412, 2673/2 formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Comisia pentru

aplicarea Legii 112/1995 de pe lângă Consiliul Județean Sibiu, a fost respinsă

iar dispozițiile acesteia nu au fost contrazise prin vreo hotărâre

judecătorească.

S-a mai arătat și faptul că chiriașii care au cumpărat

imobilele din litigiu au fost cumpărători de bună credință.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.199/28

martie 2001, a admis recursul declarat de reclamanta G.F.împotriva sentinței

civile nr. 156/19 martie 2001 a Tribunalului Sibiu, pe care a schimbat-o, în

sensul că a admis acțiunea introdusă de reclamanta G.F.împotriva pârâților

Statul Român prin Primarul Municipiului Sibiu, S.C.“U.” SA Sibiu, L.V., C.L.,

R.I., O.E., I. E., L.M. și R.V., precum și cererea de intervenție în interesul

reclamantei formulată de intervenienții G.E.W., G.A., G.U.G.și G.W.H.și pe cale

de consecință s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între pârâții I.G., L.V., C.L., R.I., O.E.și RAGCL Sibiu, având

numerele: 3214/1997, 3213/1997, 3210/1997, 3211/1997 și 3212/1997; s-a dispus

restabilirea situației anterioare în CF în sensul restabilirii dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea foștilor proprietari

G.G.W.și G.R..

Pentru a hotărî astfel instanța de apel, a reținut că

imobilul în litigiu este situat pe raza Municipiului Sibiu, str. Lungă nr. 15

cuprins în CF 11357, nr.top. 2672/4/2 și nr. 2673/2, care are nr. 76/1956.

Imobilul respectiv a aparținut autorilor: G.G.W. și G.R. și a fost naționalizat

în mod abuziv conform Decretului nr. 92/1950.

S-a mai reținut și faptul că chiriașii-intimați nu au fost

de bună credință atunci când au cumpărat imobilul în litigiu, ci, dimpotrivă,

au fost de rea credință acționând în sensul cumpărării, deși cunoașteau faptul

existenței cererii de retrocedare, fiind somați.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat

recurs pârâții: L.V., L.M., R.I., R.V., C.L., O.E.și I.E., criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece:

- contractele de vânzare-cumpărare nr.3214/1997,

3213/1997, 3210/1997, 3211/1997 și 3212/1997 au fost încheiate cu respectarea

condițiilor prevăzute de art. 9 și 14 din Legea 112/1995, respectiv după ce

cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanta G.F.a fost

respinsă prin decizia nr. 406/1996 a Comisiei pentru aplicarea Legii 112/1995

de pe lângă Consiliul Județeană, rămasă definitivă la data de 14 martie 1997;

- Pârâții (cumpărători) au fost de bună credință în

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare mai sus enunțate,

deoarece au fost respectate prevederile art. 9 și 14 din Legea nr.112/1995;

- invocarea de către reclamantă a prevederilor Hotărârii

Guvernului nr. 11/1997 în faza de apel nu are nici o relevanță, de vreme ce

cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului în litigiu a fost

respinsă prin Hotărârea nr. 406/1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995

de pe lângă Consiliul Județean Sibiu;

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului dintre reclamanta G.F.pe de o parte și

pârâții: Statul Român prin Primarul Municipiului Sibiu, RAGCL Sibiu, I.G.,

L.V., C.L., R.I., O.E., pe de altă parte, îl constituie imobilul situat în

Sibiu, str. Lungă nr. 15 cuprins în CF 11357, nr.top. 2672/4/2 și 2673/2 care

are nr.76/1956.

Imobilul mai sus menționat a aparținut autorilor

reclamantei, respectiv: G.G.W.și G.R.. El a fost naționalizat conform

Decretului nr. 92/1950.

Imobilul în litigiu a  făcut obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 3214/1997, 3213/1997, 3210/1997, 3211/1997, 3212/1997,

cumpărătorii imobilului au fost pârâții: I.G., L.V., C.L., R.I., O.E., iar

vânzătoarea a fost RAGCL Sibiu – f. 65 – 74 din dosarul de fond.

Instanța de apel și-a motivat decizia prin care a admis

apelul declarat de reclamanta G.F.împotriva sentinței civile nr. 156/19 martie

2001 a Tribunalului Sibiu, în sensul că pârâții-cumpărători ai imobilului în

litigiu au fost de rea credință în  momentul cumpărării imobilului.

Anularea titlului de proprietate al transmițătorului de

titlu oneros a unui imobil nu atrage anularea actului în ce privește pe

subachizitor, în cazul în care acesta este de bună -credință. Conform art. 1899

alin. 2 C. civ., buna-credință se presupune totdeauna, iar reaua-credință

trebuie dovedită.

În speță reținerea de către instanța de apel a faptului că

pârâții au fost de rea credință în momentul cumpărării imobilului în litigiu,

fără  însă să facă dovada celor afirmate nu este lipsită de critici deoarece se

impunea ca instanța de apel prin probe să dovedească că într-adevăr

cumpărătorii au fost de rea-credință, lucru pe care nu l-a făcut.

Pentru aceste considerente Curtea va reține că motivul

invocat de pârâții-recurenți se circumscrie motivului de casare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și în consecință în baza art. 312  alin. 2

C.proc.civ. se va admite recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile

nr. 198 A/28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o va casa. Se

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță respectiv Curtea de Apel

Alba Iulia.

Instanța de trimitere va administra probe pe baza cărora

să stabilească dacă pârâții au fost sau nu de rea credință în momentul

cumpărării imobilului în litigiu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții L.V., L.M., R.I.,

R.V., C.L., O.E.și I.E., precum și de pârâta S.C.”U.”SA declarate împotriva

deciziei nr. 199 A din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o

casează.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei

aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.