ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1527/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâții S.I.M., S.C., O.C., I.M. și SC S.B. SRL, solicitând să se constate că dreptul de a culege fructele pentru spațiul comercial din Sibiu, îi aparține, în calitate de proprietar, să se constate că pârâților persoane fizice li s-a cuvenit chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30 noiembrie 2002, să fie obligată persoana juridică pârâtă la 201,094,90 lei pentru folosința spațiului pentru perioada noiembrie 2002 - 30 iunie 2005 și pârâții să fie obligați la cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 2453/ C din 26 noiembrie 2007 a respins excepția lipsei concilierii directe, a admis excepția lipsei interesului și calității procesuale active privind constarea dreptului persoanelor fizice la chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30 noiembrie 2002, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a autorității de lucru judecat invocate de SC S.B. SRL, a respins acțiunea și a obligat pe reclamant la 900 lei cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice. Instanța de fond a reținut, în esență, calificarea de acțiune în constare și starea de fapt care relevă situația imobilului intrat în proprietatea pârâților persoane fizice în anul 1998 și revenit pe patrimoniul reclamantei în anul 2005, ceea ce face ca interesul acțiunii și calitatea procesuală activă să nu existe pentru reclamantă.

Pe de altă parte între reclamantă și SC S.B. SRL, pe calea somației de plată, prin Ordonanța nr. 600/2007 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta intrând în puterea lucrului judecat odată cu respingerea cererii în anularea ordonanței. A mai reținut instanța de fond că între părți nu au existat raporturi contractuale. Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 45/ A din 4 aprilie 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de apel a determinat cadrul procesual în care se desfășoară litigiul, considerând că două dintre cele trei capete de acțiune au ca obiect constarea unui drept iar cel de-al treilea pretenții.

Totodată a stabilit că reclamanta este proprietara imobilului și are interes în promovarea acțiunii, iar autoritatea de lucru judecat nu operează în cazul acțiunilor întemeiate pe O.G. nr. 5/2001. Curtea de apel a considerat greșită și rezolvarea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune în condițiile în care nu s-a verificat momentul la care s-a născut dreptul la acțiune. În rejudecare, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 315/ C din 3 martie 2009, a respins acțiunea, obligând pe reclamantă să plătească pârâtelor persoane fizice sume de 900 lei cheltuieli de judecată și persoanei juridice 700 lei. Tribunalul a reținut că dreptul de a culege fructele se cuvin proprietarului, însă pentru perioada 2001 - 2002 a intervenit prescripția, în perioada decembrie 2002 - iunie 2005 este afectată de efectele hotărârii irevocabile prin care persoanelor fizice li s-a recunoscut dreptul asupra imobilului.

În privința pretențiilor împotriva pârâtei SC S.B. SRL instanța a considerat că prin contractul încheiat în 2001 a cărui valabilitate a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta a avut un titlul valabil până la 1 iulie 2005 când contractul a expirat iar raporturile juridice s-au desfășurat între locatar și proprietarii care ulterior au pierdut dreptul. Prin Decizia comercială nr. 82/ A din 2 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că în mod judicios instanța de fond a constat că în temeiul unui contract valabil SC S.B. SRL a plătit chiria persoanelor considerat proprietari a imobilului la acel moment, iar pentru a fi admisibilă acțiunea în pretenții era necesară cauzarea unui prejudiciu prin lipsirea reclamantei de folosință fără vreun drept.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că în mod greșit curtea de apel a reținut valabilitatea titlului cu care SC S.B. SRL a deținut spațiul, fără a ține cont de Decizia nr. 3782 din 31 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție prin care dreptul de proprietate a revenit reclamantei. Cu toate acestea pârâta a constituit un depozit cu sumele plătite cu titlu de chirie. Mai susține recurenta că în mod greșit a fost reținută autoritatea de lucru judecat privind validitatea contractului în temeiul căruia pârâții au cules fructele imobilului, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile O.G. nr. 5/2001.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: În limitele determinate de motivele de recurs, analiza raportului juridic dintre părți se circumscrie valabilității sau invalidării contractului de închiriere dintre aceștia. Aflată într-o regretabilă confuzie, reclamanta susține că nu există un titlu valabil de închiriere cât timp prin Decizia nr. 3782/2002 a Curții supreme de Justiție imobilul a revenit în proprietatea sa iar sentința nr. 1634/2007 irevocabilă este întemeiată de O.G. nr. 5/2001. Raporturile locative dintre părți s-au desfășurat odată cu încheierea contractului de închiriere din 2001, a cărui valabilitate a fost constată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 1545 din 3 aprilie 2005 a Judecătoriei Sibiu - nu sentința nr. 1634/2007 a Tribunalului Sibiu), iar plata chiriei a fost achitată locatorilor, chiar dacă aceștia au pierdut ulterior dreptul de proprietate asupra imobilului.

Pârâtei SC S.B. SRL nu i se poate imputa plata chiriei către un neproprietar cât timp obligația era prevăzută într-un contract validat de instanțele judecătorești; iar constituirea unui depozit de către locatar, cu sumele reprezentând chiria pentru spațiul închiriat nu putea afecta raportul contractual, cu atât mai mult cu cât mențiunile privind proprietarii imobilului în C.F. au fost efectuate la 14 iunie 2006. Pe de altă parte instanțele de fond nu au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1634/2007 care a confirmat obligarea societății comerciale la plata chiriei, ci sentința nr. 1545/2005 a Judecătoriei Sibiu care a stabilit valabilitatea contractului de închiriere. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 82/ A din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia. În considerarea art. 274 C. proc. civ. și a culpei procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC S.B. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 82/ A din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba - lulia, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC S.B. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.