ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1527/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M. SA a

chemat în judecată pe pârâții S.I.M., S.C., O.C., I.M. și SC S.B. SRL,

solicitând să se constate că dreptul de a culege fructele pentru spațiul

comercial din Sibiu, îi aparține, în calitate de proprietar, să se constate că

pârâților persoane fizice li s-a cuvenit chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30

noiembrie 2002, să fie obligată persoana juridică pârâtă la 201,094,90 lei

pentru folosința spațiului pentru perioada noiembrie 2002 - 30 iunie 2005 și

pârâții să fie obligați la cheltuieli de judecată.

Tribunalul

Sibiu, prin sentința civilă nr. 2453/ C din 26 noiembrie 2007 a respins

excepția lipsei concilierii directe, a admis excepția lipsei interesului și

calității procesuale active privind constarea dreptului persoanelor fizice la

chiria pe perioada 1 iulie 2001 - 30 noiembrie 2002, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și a autorității de lucru judecat invocate de

SC S.B. SRL, a respins acțiunea și a obligat pe reclamant la 900 lei cheltuieli

de judecată către pârâții persoane fizice.

Instanța de

fond a reținut, în esență, calificarea de acțiune în constare și starea de fapt

care relevă situația imobilului intrat în proprietatea pârâților persoane

fizice în anul 1998 și revenit pe patrimoniul reclamantei în anul 2005, ceea ce

face ca interesul acțiunii și calitatea procesuală activă să nu existe pentru

reclamantă.

Pe de altă

parte între reclamantă și SC S.B. SRL, pe calea somației de plată, prin

Ordonanța nr. 600/2007 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune,

aceasta intrând în puterea lucrului judecat odată cu respingerea cererii în

anularea ordonanței.

A mai reținut

instanța de fond că între părți nu au existat raporturi contractuale.

Curtea

de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 45/ A din 4 aprilie 2008, a

admis apelul reclamantei, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare.

Instanța

de apel a determinat cadrul procesual în care se desfășoară litigiul,

considerând că două dintre cele trei capete de acțiune au ca obiect constarea

unui drept iar cel de-al treilea pretenții. Totodată a stabilit că reclamanta

este proprietara imobilului și are interes în promovarea acțiunii, iar

autoritatea de lucru judecat nu operează în cazul acțiunilor întemeiate pe O.G.

nr. 5/2001.

Curtea

de apel a considerat greșită și rezolvarea excepției prescripției extinctive a

dreptului la acțiune în condițiile în care nu s-a verificat momentul la care

s-a născut dreptul la acțiune.

În

rejudecare, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 315/ C din 3 martie

2009, a respins acțiunea, obligând pe reclamantă să plătească pârâtelor

persoane fizice sume de 900 lei cheltuieli de judecată și persoanei juridice

700 lei.

Tribunalul a

reținut că dreptul de a culege fructele se cuvin proprietarului, însă pentru

perioada 2001 - 2002 a intervenit prescripția, în perioada decembrie 2002 -

iunie 2005 este afectată de efectele hotărârii irevocabile prin care

persoanelor fizice li s-a recunoscut dreptul asupra imobilului.

În privința

pretențiilor împotriva pârâtei SC S.B. SRL instanța a considerat că prin contractul

încheiat în 2001 a cărui valabilitate a fost consfințită printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, pârâta a avut un titlul valabil până la 1 iulie

2005 când contractul a expirat iar raporturile juridice s-au desfășurat între

locatar și proprietarii care ulterior au pierdut dreptul.

Prin Decizia comercială nr. 82/ A din

2 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul

reclamantei, considerând că în mod judicios instanța de fond a constat că în

temeiul unui contract valabil SC S.B. SRL a plătit chiria persoanelor

considerat proprietari a imobilului la acel moment, iar pentru a fi admisibilă

acțiunea în pretenții era necesară cauzarea unui prejudiciu prin lipsirea

reclamantei de folosință fără vreun drept.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

susține că în mod greșit curtea de apel a reținut valabilitatea titlului cu care

SC S.B. SRL a deținut spațiul, fără a ține cont de Decizia nr. 3782 din 31

octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție prin care dreptul de proprietate a

revenit reclamantei. Cu toate acestea pârâta a constituit un depozit cu sumele

plătite cu titlu de chirie.

Mai

susține recurenta că în mod greșit a fost reținută autoritatea de lucru judecat

privind validitatea contractului în temeiul căruia pârâții au cules fructele

imobilului, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile O.G. nr. 5/2001.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

În

limitele determinate de motivele de recurs, analiza raportului juridic dintre

părți se circumscrie valabilității sau invalidării contractului de închiriere

dintre aceștia.

Aflată

într-o regretabilă confuzie, reclamanta susține că nu există un titlu valabil

de închiriere cât timp prin Decizia nr. 3782/2002 a Curții supreme de Justiție

imobilul a revenit în proprietatea sa iar sentința nr. 1634/2007 irevocabilă

este întemeiată de O.G. nr. 5/2001.

Raporturile

locative dintre părți s-au desfășurat odată cu încheierea contractului de

închiriere din 2001, a cărui valabilitate a fost constată prin hotărâre

judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 1545 din 3 aprilie 2005 a

Judecătoriei Sibiu - nu sentința nr. 1634/2007 a Tribunalului Sibiu), iar plata

chiriei a fost achitată locatorilor, chiar dacă aceștia au pierdut ulterior

dreptul de proprietate asupra imobilului.

Pârâtei

SC S.B. SRL nu i se poate imputa plata chiriei către un neproprietar cât timp

obligația era prevăzută într-un contract validat de instanțele judecătorești;

iar constituirea unui depozit de către locatar, cu sumele reprezentând chiria

pentru spațiul închiriat nu putea afecta raportul contractual, cu atât mai mult

cu cât mențiunile privind proprietarii imobilului în C.F. au fost efectuate la

14 iunie 2006.

Pe de altă

parte instanțele de fond nu au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 1634/2007 care a confirmat obligarea societății comerciale la plata

chiriei, ci sentința nr. 1545/2005 a Judecătoriei Sibiu care a stabilit

valabilitatea contractului de închiriere.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva Deciziei nr.

82/ A din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia.

În

considerarea art. 274 C. proc. civ. și a culpei

procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la 2.500 lei cheltuieli

de judecată către intimata pârâtă SC S.B. SRL.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC M. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 82/ A din

23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba - lulia, secția comercială,

ca nefondat.

Obligă

recurenta la 2.500 lei cheltuieli de judecată către

intimata - pârâtă SC S.B. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.