ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2015

Decizia nr. 2434/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 424/2011 din 6 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2011, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A. SRL și s-a respins acțiunea formulată de reclamantele SC B. SRL și SC C. SRL în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL și D.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele SC B. SRL și SC C. SRL, care a fost admis, prin Decizia nr. 84 din 12 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2011 și pe cale de consecință a fost schimbată sentința, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON daune morale către reclamanți, precum și la plata sumei de 5.426 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâții SC A. SRL și D.

Prin Decizia nr. 1327 din 2 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/95/2011 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC A. SRL și a admis recursul declarat de pârâtul D., a fost casată hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se în considerentele deciziei că recursul declarat de pârâta SC A. SRL nu a fost timbrat anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligației de timbrare pentru termenul de judecată din data de 2 aprilie 2015, când a avut termen în cunoștință, în raport de prevederile art. 153 C. proc. civ., situație în raport cu care s-au făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, în sensul că a anulat recursul declarat de pârâta SC A. SRL, ca netimbrat.

Referitor la recursul declarat de pârâtul D., Înalta Curte a constatat că este fondat, întrucât acesta a invocat, prin întâmpinarea depusă, excepția lipsei calității procesuale pasive care nu a fost pusă în discuția părților, astfel că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, lipsind părțile de dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și incidența motivului de casare instituit de prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.

În pronunțarea soluției din recurs, Înalta Curte a avut în vedere și dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că, în cauză, nu a fost respectat principiul rolului activ raportat la art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Deși recurentul a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag casarea și altele modificarea, Înalta Curte, pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtul D. împotriva Deciziei nr. 84/2012 din 12 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca restul criticilor să fie analizate în rejudecare, după casare.

Prin Decizia nr. 138 din 24 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul D. prin întâmpinare și s-au admis apelurile reclamantelor împotriva Sentinței nr. 424 din 6 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că, a admis în parte acțiunea împotriva pârâtului D., pe care l-a obligat la plata sumei de 100.000 RON daune morale către reclamante.

Prin aceeași decizie, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea acțiunii față de pârâta SC A. SRL și a obligat pe pârâtul D. la plata sumei de 5.426 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

În rejudecare, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată de intimatul-pârât D. prin Întâmpinarea depusă la data de 15 martie 2012, în respectarea dispozițiilor deciziei de casare în temeiul art. 315 C. proc. civ. și, pe care a respins-o pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a apreciat-o ca fiind o cerere nouă, invocată direct în apel, în considerarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: în apel nu poate fi schimbată calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

În plus, instanța de apel a respins această apărare, deoarece, astfel cum s-a dovedit prin declarația martorului E., angajat al societății, la momentul apariției articolului, autorul articolului, "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți", semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru", este însuși redactorul-șef D.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, la data de 27 aprilie 2011, a fost publicat articolul intitulat "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți", în cotidianul săptămânal "F.", editat de intimata pârâtă SC A. SRL, sub conducerea lui D. - redactor-șef.

Ulterior, în cotidianul "F." din perioada 17 - 23 mai 2011, a fost acordat apelantei reclamante SC B. SRL dreptul la replică, însă a fost publicat un nou articol, în aceeași notă ironică și calomnioasă, fiind reluate acuzațiile la adresa apelantei-reclamante. Din analiza depoziției martorului audiat E., de profesie ziarist și fost angajat al intimatei pârâte SC A. SRL, a rezultat că autorul articolului, intimatul pârât D., care a semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru", a adoptat "o atitudine vecină cu teribilismul".

În considerentele deciziei s-au expus, pe larg, în exercitarea profesiei de jurnalist obligațiile acestuia, conform Codului deontologic al jurnalistului, cu privire la publicarea unui articol, sens în care a redat și indicat jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, prin prisma obligațiilor specifice ziaristului, prevăzute prin Codul deontologic și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că, fapta intimaților pârâți SC A. SRL și D. de a publica articolul "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți", în modul descris, fără ca, în prealabil, să verifice informația, reprezintă o prezentare vădit deformată a realității, lipsită de orice bază reală, întrucât nu au existat la Oficiul pentru Protecția Consumatorului reclamații privind conținutul și calitatea produselor, iar expertiza efectuată arată că limitele aditivilor încorporați respectă limitele admise în România.

Curtea a considerat că, referirile făcute în cuprinsul articolului, opinia profesorului G., are drept scop, de a crea aparența de verificare a sursei, însă opiniile acestuia sunt generice, legate de majoritatea mezelurilor fabricate în România, fără a avea legătură directă cu cele produse de apelanta pârâtă SC B. SRL.

S-a apreciat ca fiind nefondată, aprecierea instanței de fond, în sensul că ziaristul a făcut verificări, înainte de publicarea informației, deoarece profesorul G. nu a analizat produsele în cauză, iar verificările la Oficiul pentru Protecția Consumatorului s-au efectuat în cursul judecății, prin încuviințarea acestor probe. Ziaristul putea și avea obligația, anterior publicării articolului, să verifice autorizarea fabricii de mezeluri și condițiile în care se lucrează, prin verificarea prealabilă a sesizărilor existente la Oficiul pentru Protecția Consumatorului.

Prin publicarea articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți" și prin reluarea acuzațiilor odată cu dreptul la replică, intimatul-pârât D. și-a asumat eventuale consecințe păgubitoare pentru cele două societăți, menționate expres în cele două două articole ca făcând parte dintr-un lanț, ce concură la producerea mezelurilor marca "B.". Totodată, Curtea a constatat că, tonul articolului și expresiile jignitoare depășesc limitele oricărei conduite profesionale, oricât ar fi aceasta în intenția de a informa cititorii și de a le atrage atenția asupra unor pericole, la care eventual s-ar putea expune, cu atât mai mult cu cât, autorul nu este un începător în acest domeniu, ci are o experiență profesională de peste 20 de ani.

În considerarea obligațiilor instituite prin Codul deontologic al profesiei de ziarist, al regulilor prevăzute de Rezoluția 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că, fapta autorului articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți", intimatul pârât D., întrunește condițiile unei fapte ilicite prejudiciabile, ceea ce dă naștere la dreptul de despăgubiri materiale și morale, pentru prejudiciul cauzat, potrivit art. 998 C. civ., ce constituie legea civilă în vigoare aplicabilă în speță, prin raportare la data săvârșirii faptei, adică la data publicării articolului - mai 2011.

S-a mai reținut, în esență, din probele administrate în cauză, că apelantele-reclamante SC B. SRL și SC C. SRL au făcut dovada prejudiciului moral suferit, ca urmare a publicării articolelor denigratoare, ce a avut drept urmări ruperea relațiilor de aprovizionare cu anumiți parteneri și scăderea semnificativă a vânzărilor, fiind nevoie de o amplă campanie publicitară, cu învestirea unor sume importante, în vederea refacerii imaginii pierdute.

Referitor la determinarea valorii daunelor morale, Curtea, având în vedere principiul reparației integrale, ce guvernează răspunderea civilă delictuală, a considerat că suma de 100.000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, reprezentând o despăgubire echitabilă și că suma pretinsă, ca și prejudiciu moral de apelantele reclamante, este ușor excesivă.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a apreciat că sunt îndeplinite acest text de lege și cum intimata SC A. SRL a intrat în procedura insolvenței - prin Sentința nr. 220, pronunțată la data de 18 februarie 2014, s-a deschis procedura insolvenței, fiind numit administrator judiciar H. SPRL - a dispus suspendarea acțiunii față de SC A. SRL.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâții SC A. SRL prin lichidator H. SPRL și D. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., fiind dezvoltate după cum urmează:

Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenții învederează că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, în argumentarea căruia arată că, a fost încălcat principiului legalității prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea 85/2006, în sensul că textul de lege conține o normă imperativă de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic, așa încât, în mod greșit a suspendat judecata numai față de intimata SC A. SRL.

Conform textului de lege menționat s-a soluționat fondul cauzei față de intimatul D., deși ambii intimați erau chemați în judecată în solidar, în opinia recurenților operează față de toate părțile din dosar.

În concret, pârâții sunt nemulțumit deoarece suspendarea judecății cauzei, în temeiul de lege invocat, a fost dispusă de instanța de apel numai cu privire la pârâta persoană juridică.

Recurenții conchid că, soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură referitoare la suspendarea de drept a judecății.

Un alt motiv de recurs - subsumat primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - formulat de recurenții-pârâți se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. invocată în întâmpinare, în apel de către instanța anterioară.

În susținerea acestui motiv de recurs, pârâții arată că, dispozițiile art 294 C. proc. civ. sunt aplicate în mod greșit de instanța de apel, care nu a avut în vedere că, la instanța de fond, pârâtul D. a arătat prin întâmpinare că, nu este autorul articolului preluat de pe internet, că acest articol nu este semnat de intimat și că acestuia nu îi revine nicio răspundere. în apel acesta a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pentru motivele invocate și la fond.

Deși, instanța de fond nu a analizat susținerile intimatului-pârât în raport de calitatea procesuală pasivă a acestuia, acesta nu putea formula apel deoarece a avut câștig pe fondul cauzei și nu ar mai fi justificat interes pentru a formula apel.

Din aceste motive, recurenții-pârâți apreciază că, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în apel nu poate fi considerată cerere nouă, care să ducă la schimbarea calității părților, a obiectului, a cauzei cererii și la înrăutățirea situației reclamantelor în propria cale de atac.

Mai mult reclamantele intimate prin cererea introductivă au solicitat chemarea în judecată, în solidar, a pârâților fără a menționa calitatea în care intimatul pârât D. este chemat în judecată, respectiv administrator al societății sau redactor șef, situație în care se impune lămurirea acestui aspect.

În raport de motivele acțiunii, motivele apelului în care apelantele-reclamante menționează că recurentul este redactorul-șef al ziarului "F." și dispozițiile art. 30 alin. (8) din Constituția României care prevăd că răspunderea aparține autorului, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului D. se impunea a fi admisă. Materialul a fost republicat în cotidianul "F." care este editat de SC A. SRL al cărui administrator este pârâtul D., iar în motivele acțiunii și apelului acesta este chemat în judecată în calitate de redactor-șef al ziarului "F.", funcție pe care nu a avut-o în cadrul redacției ziarului "F.". Din analiza aspectelor relatate, rezultă că apelanții-reclamanți în mod greșit au chemat în judecată pe pârâtul D. și nu redacția ziarului "F."; recurenții arată că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, ce presupune obligația instanței de a motiva soluția în raport de probele depuse la dosar.

Declarația martorului E. nu poate constitui probă pentru a reține calitatea procesual pasivă a pârâtului D., deoarece acesta în declarația dată în fața instanței de apel nu și-a menținut aspectele menționate în declarația consemnată în înscrisul sub semnătură privată. Precizează că numitul E. nu a fost angajat al SC A. SRL și nici în cadrul ziarului "F.", activitatea acestuia la ziar rezumându-se la două - trei articole.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenții-pârâți reproșează instanței de apel modul în care a înțeles să aprecieze declarația martorului audiat în cauză, E., sub toate aspectele începând de la autorul articolelor în persoana lui D. și până la publicarea și conținutul articolelor publicate. Interpretarea acestei probe de instanța de apel, în sensul că D. este autorul articolelor este contrazisă și de fotocopiile site-urilor de pe internet și de declarația martorului care precizează că "i-am atras atenția după publicarea articolului și că nu au existat discuții pe plan local asupra calității produselor", după ce anterior afirmase că a primit răspuns că afirmațiile sunt inspirate din constatările unor organe de specialitate.

Recurenții-pârâți critică modul în care instanța de apel a apreciat că, sursa originară a materialului publicat a fost internetul și că materialul publicat conține modificări esențiale și mai ales expresii denigratoare, fără a preciza care expresie este luată de pe internet și care aparține ziaristului presupus autor.

Afirmațiile reținute denigratoare de instanță sunt: "Rețeta de fabricație este următoarea se bagă 70 de kg carne macră și rezultă cam 210 kg produs final. Restul sunt aditivi, proteina și diverse chimicale, se injectează saramură pentru a crește masa produsului de 2 - 3 ori, în fiecare lună vin mortăciuni din Cehia, Polonia și Slovacia, adică vite moarte congelate, iată cum ne apropriem mai repede de groapă din cauza unor oameni fără scrupule, ce aleargă după profit", sunt atribuite recurentului D. fără a observa că acestea sunt preluate de pe internet și autorul lor este cel care le-a publicat pe internet.

În acest context, recurenții fac trimitere la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, privind afirmațiile provocatoare, existența unui prejudiciu moral raportat la ruperea relațiilor de colaborare și necesitatea efectuării unei campanii de publicitate, fără a se motiva care sunt probele ce susțin acest prejudiciu. Intimatele, din bilanțul și balanța depusă la dosar, au încheiat anul pe profit și nu s-a făcut dovada existenței certe a prejudiciului. Nemulțumirea recurențiilor este în sensul că instanța anterioară înlătură nemotivat practica Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcând principiul discriminării, adică nu se motivează de ce ziaristului în cauză nu îi sunt aplicabile aceste argumente ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurenții sunt nemulțumiți de faptul că s-a admis apelul reclamantelor, în condițiile în care, în opinia lor, considerentele hotărârii se contrazic între ele și nu s-a avut în vedere faptul că persoana juridică este o ficțiune juridică și nu poate fi considerată că suportă durere pentru a fi acordat prejudiciul moral.

Repararea daunelor morale este și trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție; în continuare recurenții indică jurisprudența instanței supreme (a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011, Decizia nr. 10211 din 17 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 1534 din 21 februarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 1600 din 23 februarie 2011), precum și aspecte teoretice în materie.

Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece instanța de apel a analizat și reținut incidența dispozițiilor art. 998 vechiul C. civ. și nu a sancționat acțiunea reclamantelor întemeiată pe dispozițiile art. 253, 257, 1357, 1381 și 1386 din noul C. civ., dispoziții ce nu își găsesc aplicarea în speță, ele nefiind în vigoare potrivit dispozițiilor art. 3 - 5 din Legea 7/2011.

Recurenții-pârâți arată că, în cauza dedusă judecății în mod greșit s-au acordat daune morale, temeiurile de drept invocate în acțiune nefiind în vigoare, instanța de apel nu putea acorda daune morale în baza unei acțiuni neîntemeiate în drept.

Recurenții-pârâți mai susțin că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii, respectiv dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin faptul că, deși ziaristului nu i se poate cere să facă proba verității în prezenta cauză i-a fost respinsă în parte cererea de probatorii și nu i s-a respectat principiul egalității armelor în cadrul procesului, intimatele neputând face dovada că cele relatate în material sunt adevărate deși sarcina dovedirii falsității afirmațiilor revenea societăților apelante-reclamante.

Nu au fost dovedite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția. În dovedirea faptei ilicite, reaua-credință a intimatelor-pârâte a fost reținută în mod greșit de instanța de apel deoarece aceasta trebuia demonstrată și nu prezumată.

Motivarea hotărârii cu obligațiile jurnalistului prevăzute de Codul deontologic al jurnalistului este contrară practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în speță se reține obligația jurnalistului de a efectua verificări rezonabile, obligația de a exprima opinii pe o bază factuală, de a difuza știri bazate pe adevăr, dar nu se reține că jurnalistului i se permite jurnalistului să folosească expresii care pot șoca pentru a atrage atenția publicului.

Ceea ce instanța de apel nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei cât și la motivarea acesteia este că, în materialul republicat ziaristul, a exprimat o opinie bazată pe adevăr (aproape toate produsele alimentare conțin E-uri care consumate în cantități mari devin dăunătoare organismului uman, populația nu a fost instigată să nu consume produsele "B.", ci doar a fost informată că, un consum exagerat de E-uri poate fi dăunător).

De asemenea, în confirmarea argumentelor aduse, pârâți invocă, din nou, practica Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 27 februarie 2001, Cererea nr. 26958/95 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut că ziaristul este liber să-și exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general) arătând pe larg, aspecte privind libertatea de exprimare, libertatea presei și rolul presei într-o societate democratică.

Mai mult, din contractul de tranzacție însușit de reprezentantul apelantelor, rezultă că acestea au urmărit să limiteze posibilitatea SC A. SRL de a edita ziarul "F." și o asigurare că nu se va mai scrie despre aceste societăți indiferent de situație.

În mod greșit a reținut instanța de apel ruperea relațiilor de aprovizionare cu anumiți parteneri, la dosarul cauzei nefiind depuse probe în acest sens, pentru scăderea vânzărilor nu a fost dovedită legătura de cauzalitate cu materialul publicat. Scăderea vânzărilor trebuia analizată raportat la valoarea investițiilor efectuate și situația disponibilităților existente, dat fiind faptul că, deși instanța a solicitat depunerea balanței pe șase luni anterioare publicării materialului și șase luni ulterioare, reclamantele nu au putut depune balanțele și bilanțurile solicitate. În această situație instanța nu a avut date de comparație și nu a fost în măsură să facă aprecieri contabile.

Din adresa Oficiului pentru Protecția Consumatorului rezultă că SC B. SRL nu are puncte de lucru pe raza județului Gorj, dar în mod greșit instanța reține că s-au închis puncte de lucru. De asemenea, în mod greșit, instanța a reținut că sancțiunile aplicate sunt după publicarea materialului, din adresa menționată rezultă că sunt anterior publicării materialului, respectiv 24 martie 2011, 21 aprilie 2011, aspect ce dovedește că în cauză s-au efectuat verificări anterior publicării materialului și că societatea de presă a fost de bună credință.

Cât privește campania de publicitate efectuată, scopul acesteia a fost reținut greșit de instanță dat fiind faptul că societățile reclamante și-au deschis puncte de lucru în orașele în care au efectuat publicitate și că, pentru promovarea acestora era necesară publicitatea. Mai mult contractele de publicitate sunt încheiate și anterior publicării materialului (Contract din 25 ianuarie 2011) fapt ce demonstrează că societățile reclamante efectuau publicitate pentru promovare, aspect susținut de reclamante în motivele acțiunii. Tot în mod greșit au fost acordate cheltuielile de judecată în totalitate intimatului D., deoarece acțiunea a fost admisă în pare, situație în care și cheltuielile de judecată trebuiau acordate în parte.

În temeiul art 312 C. proc. civ. și pentru considerentele expuse pârâții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond.

În subsidiar, pârâții solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile de nelegalitate învederate prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază recursul declarat de pârâți ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Se afirmă de către recurenții-pârâți că, prin hotărârea atacată, s-a încălcat principiul legalității prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 din același cod motiv pe care Înalta Curte îl apreciază ca nefondat.

Astfel, prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere că toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței. Măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Soluția legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu vizează însă toate acțiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane neimplicate în procedura insolvenței, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, instanța de apel a avut în vedere că față de intimata-pârâtă SC A. SRL prin Sentința nr. 220 din 18 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 115 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, s-a deschis procedura insolvenței, fiind numit administrator judiciar H. SPRL.

Prin urmare, suspendarea nu operează față de recurentul D., ci doar față de societatea pârâtă, cum în mod corect a stabilit instanța de apel în considerarea dispozițiilor legale evocate.

Nici criticile recurenților referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. privind excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât D. invocată în întâmpinarea depusă în apel, nu sunt fondate, în condițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care nu îngăduie în apel schimbarea calității părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

De remarcat că, în fața instanței de fond pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății SC A. SRL, pentru ca în fața instanței de apel să fie invocată, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului D.

Așa fiind, Înalta Curte constată, că în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. invocată direct în apel prin întâmpinarea formulată de pârâtul D., dat fiind că, aceasta este o cerere nouă în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Pe lângă cele arătate mai sus, ce denotă aplicarea corectă a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de către instanța de apel, trebuie remarcat că, respingerea apărării pârâtului vizând această excepție s-a făcut în considerarea faptului că, s-a dovedit prin declarația martorului E., angajat al intimatei-pârâte SC A. SRL la momentul apariției articolului, autorul articolului "mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți" - semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru" - era însuși redactorul șef al ziarului "F.", adică pârâtul D.

Pentru toate aceste considerente, vor fi înlăturate și celelalte susțineri ale recurenților, care nu fac decât să readucă în discuție situația de fapt deja stabilită, de lămurire în ce calitate a fost chemat pârâtul D., de redactor șef al ziarului "F." sau administratorul SC A. SRL; în atare condiții, toate susținerile recurenților vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului, nu pot fi examinate în contextul căi de atac exercitate.

După cum se poate observa, aceste aspecte conduc la schimbarea cadrului procesual stabilit și care nu pot constitui critici de nelegalitate și, mai mult decât atât, dreptul la un proces echitabil invocat de recurenți se referă, în realitate, la interpretarea probelor administrate în cauză, la declarația martorului E., în temeiul căreia instanța de apel a apreciat calitatea procesual pasivă a pârâtului D.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâți, Înalta Curte constată că, decizia atacată conține motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contrar susținerilor recurenților.

Practic, prin acest motiv de recurs, recurenții reiterează criticile din apel privind interpretarea probei dată declarației martorului E., ce reprezintă o chestiune de netemeinicie, vizând restabilirea situației de fapt, care nu poate fi supus controlului judiciar în recurs, întrucât cenzura în recurs se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ, respectiv în raport de exigențele art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Criticile referitoare la articolul publicat, nu mai pot fi analizate, întrucât acestea antamează chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel a examinat pricina atât din punct de vedere al dispozițiilor legale interne cât și raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia incidentă prezentei cauze. Examinarea și interpretarea declarației martorului indicat, de asemenea, nu mai pot fi supuse controlului judiciar al recursului, deoarece acestea se referă la administrarea și interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt chestiuni de netemeinicie.

Înalta Curte constată că, instanța de apel a examinat în limitele învestirii sale cu raportarea la jurisprudența în materie, conform caracteristicilor impuse de speța de față, în concordanță cu exigențele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și art. 129 din același cod.

Faptul că s-a dat o soluție în contra pârâților, nu echivalează cu nemotivarea, ci, dimpotrivă, așa cum se poate observa din lecturarea considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanța de apel s-a raportat întocmai în analizarea obligațiilor ziaristului înserate în Codul deontologic cu particularitățile prezentei spețe și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.

În plus, față de analiza minuțioasă a aspectelor anterior menționate, instanța de apel a concluzionat motivat că, tonul articolului și expresiile jignitoare depășesc limitele oricărei conduite profesionale, ceea ce a condus la concluzia că fapta autorului articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. - fiți atenți ce mâncați ca să nu muriți", întrunește condițiile unei fapte ilicite prejudiciabile, împrejurare ce dă naștere la dreptul de despăgubiri materiale și morale, pentru prejudiciul cauzat, în considerarea dispozițiilor art. 998 C. civ.

Relevanța probelor administrate pe un anumit aspect al cauzei, pe care o aduce în discuție recurentul, este însă o chestiune ce ține de aprecierea probatoriului, care intră în competența exclusivă a instanțelor de fond, neputând fi cenzurată în recurs, cale extraordinară de atac, în care pot fi valorificate numai motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Reevaluarea probatoriului, la care se tinde prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, excede actualului cadru prevăzut de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, cadru care include numai motive de nelegalitate. Verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, nu mai este posibilă de către instanța de recurs, în condițiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea o asemenea verificare, a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât criticile formulate de recurent în acest sens nu pot fi analizate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale au fost corect aplicate în cauză și nu numai, dar și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Invocarea recurenților a jurisprudenței instanței supreme în materia despăgubirilor morale, după cum se poate observa, nu au nicio relevanță în cauză, în condițiile în care instanța anterioară a constatat existența faptei prejudiciale, cu repararea integrală a prejudiciului cauzat.

De adăugat că, susținerile recurenților privind greșita cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că acestea sunt motive de netemeinicie și nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, în lumina motivelor de nelegalitate prevăzute expres și restrictiv de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Opinia recurenților potrivit căreia daunele morale nu pot fi acordate persoanelor juridice, cu trimitere la opinia unor doctrinari, este nefondată așa cum s-a arătat la alineatul anterior. Cert și fără dubiu, toate susținerile recurenților referitoare la cuantificarea, evaluarea și criteriile de apreciere a daunelor morale antamează judecata în fond, sunt motive de netemeinicie.

Și cel de-al treilea motiv de recurs, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece în mod corect instanța de apel a analizat și reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 vechiul C. civ.

Instanțele de judecată puteau să recalifice cererea de chemare în judecată dacă era cazul și nicidecum sancționarea reclamantelor, așa cum solicită recurentul, dat fiind că acțiunea acestora s-ar întemeia pe dispozițiile art. 253, 257, 1357, 1381 și 1386 din noul C. civ., dispoziții ce nu își găsesc aplicarea în speță, nefiind în vigoare potrivit dispozițiilor art. 3 - 5 din Legea nr. 7/2011. De altfel, solicitarea recurentului sub acest aspect nu este motivată, iar pe de altă parte, instanța de judecată nu poate îngrădi accesul liber la justiție a reclamantelor cu sancționarea reclamantelor pentru invocarea unor dispozițiile legale care n-ar fi incidente în cauza dedusă judecății.

Nici celelalte critici formulate în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Susținerile recurenților potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu s-a respectat principiul egalității armelor în cadrul procesului, sunt simple afirmații, în realitate recurenții sunt nemulțumiți de faptul că li s-a respins cererea de probatorii solicitată și de modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză raportat la Codul deontologic al ziariștilor din perspectiva jurisprudenței în materie.

Înalta Curte, în limitele controlului de nelegalitate, constată că instanța anterioară în mod corect a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ., așa încât criticile recurenților subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de ar. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât instanța de apel a avut în vedere pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864, caracterul defăimător al afirmațiilor publice efectuate, dacă afirmațiile făcute au afectat dreptul la bună reputație și dreptul la imagine al reclamantelor, aspecte ce atrag incidența răspunderii civile delictuale și se încadrează în limitele unor simple judecăți de valoare, care se circumscriu libertății de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Fără a supune analizei criticile vizând interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt, ce nu pot constitui motiv de analiză în recurs, se constată că în speța supusă analizei, instanța de apel a analizat componentele ce țin de principiilor ce guvernează libertatea de exprimare.

În acest sens, dată fiind convingerea astfel formată a instanței, argumentele reținute de instanța de apel, impuse de raționamentul juridic, Curtea a dezvoltat, în rigorile impuse de lege, în considerentele deciziei atacate de ce a confirmat soluția tribunalului.

Instanța de apel s-a raportat la libertatea de exprimare, statuată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, însă dreptul garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut. Dacă parag. 1 al art. 10 consacră existența dreptului la libertatea de exprimare, parag. 2 al articolului menționat permite restrângerea exercitării acestui drept în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși.

Altfel spus, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranța națională, integritatea teritorială a statelor contractante, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal, anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea de a divulga informații confidențiale.

Aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenței unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunțate de art. 10 parag. 2 din Convenție. Instanța europeană a subliniat în repetate rânduri că restricțiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt compatibile cu dispozițiile art. 10 parag. 2, decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le impune în privința lor.

Conform celor ce rezultă din dispozițiile normei convenționale evocate, exercițiul libertății de exprimare presupune "îndatoriri și responsabilități" și el poate fi supus unor "formalități, condiții, restricții sau sancțiuni", ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite "ingerințe" în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, "scopul legitim" fiind dat de interesele de ordin general și de cele individuale prevăzute de parag. 2 al art. 10.

Recunoscând fără nicio rezervă rolul esențial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicția europeană a reamintit că parag. 2 al art. 10 din Convenție prevede limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanțele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea "îndatoririlor și responsabilităților" de care sunt ținuți ziariștii în exercitarea activității lor.

De asemenea, instanța de contencios european a statuat în jurisprudența sa că "dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție" (cauza Chauvy și alții împotriva Franței, par. 70), subliniind necesitatea găsirii unui echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media cu rea-credință. Curtea consideră că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție (cauza Petrina contra România, par. 39).

Instanța europeană a reiterat principiile stabilite în jurisprudența sa privitoare la libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenție (cauza Cumpăna și Mazăre contra României) și a făcut constant referiri la cauzele din jurisprudența sa privitoare la protecția oferită jurnaliștilor care dezbat probleme de interes public, precum și la limitele criticii acceptabile, limite care sunt mai largi în privința funcționarilor publici ori politicienilor decât în privința persoanelor private (cauza Ieremiov c. României nr. 1, 2009, par. 38).

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților care le incumbă, potrivit parag. 2 al art. 10, protecția oferită de art. 10 ziariștilor în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

În consecință, elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare și necesitatea respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european, sunt: calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan contra România), buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra România), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic (cauza Bugan contra România, cauza Dumitru contra România).

Or, în cauza dedusă judecății, instanța de recurs apreciază că aceste componente esențiale au fost analizate în concret de către instanța de apel, cu o analiză generală a principiilor care guvernează exercitarea libertății de exprimare din perspectiva protecției oferite de art. 10 parag. 1 din Convenție, precum și aprecierea corespunzătoare a instanței de apel potrivit căreia, reclamantele au făcut dovada prejudiciului suferit, ca urmare a publicării articolelor denigratoare, ce a avut drept urmări ruperea relațiilor de aprovizionare cu anumiți parteneri ai reclamantelor, fiind nevoie de o amplă campanie publicitară, în vederea refacerii imaginii pierdute.

În atare condiții, în mod legal și în raport de dispozițiile legale în materie, instanța anterioară a avut în vedere în determinarea valorii daunelor morale, principiul reparației integrale, ce guvernează răspunderea civilă delictuală și stabilirea sumei de 100.000 RON ca o sumă suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, reprezentând o despăgubire echitabilă și rezonabilă.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă și celelalte susțineri ale recurenților (reținerea de către instanța anterioară privind ruperea relațiilor de aprovizionare cu alți parteneri, a închiderii unor puncte de lucru, etc.) care, în realitate, antamează situația de fapt, întrucât se referă la modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul pârâților este nefondat și îl va respinge în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții A. SRL prin lichidator H. SPRL și D. împotriva Deciziei nr. 138 din 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - MI