ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2015

Deliberând asupra recursurilor, din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5529 pronunțată la data de 27 aprilie 2012 de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, s-au dispus următoarele: Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA. Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a SC D.F.L.I. SA. Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D.F.L.I. SA, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC T.C.

SRL și în consecință s-a pronunțat decizia nr. 316 din 13 mai 2014 a secției a Vl-a civilă de la Curtea de Apel București, prin care apelul a fost respins, ca nefondat. Reclamanta SC T.C. SRL a declarant recurs împotriva deciziei civile nr. 316/2014 a secției a Vl-a civilă a Curții de Apel București, în temeiul art. 299 și urm., menționând că motivele de recurs vor fi formulate după redactarea și comunicarea deciziei, însă reclamanta nu a depus la doar motivele recursului și nici nu s-a conformat deciziei instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2.957 RON și timbru judiciar în sumă de 5 RON, așa cum i s-a comunicat prin citația primită de recurentă la data de 15 octombrie 2014. Cum problema timbrajului este prioritară oricăror excepții, cereri sau motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru”, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

În speță, în sarcina recurentei-reclamante a fost stabilită obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.957 RON și de a depune timbru judiciar în valoare de 5 RON. Recurenta-reclamantă SC T.C. SRL, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului, nici până la acest termen de judecată, respectiv 18 martie 2015. Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Constatând că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 18 martie 2015, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și va anula ca netimbrată cererea de recurs formulată de reclamanta SC T.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 316 din 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

În raport de soluția adoptată privind anularea recursului reclamantei, deoarece nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, urmează a fi respinsă excepția referitoare la nulitatea acestui recurs, ca fiind lipsită de obiect. Expertul tehnic judiciar C.M. a declarat recurs împotriva încheierilor din data de 12 noiembrie 2013, 14 ianuarie 2014, 11 februarie 2014 și 11 martie 2014, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 105 alin. (2), coroborat cu art. 108 C. proc. civ., art. 212 C. proc. civ., art. 22 1 din O.G. nr. 2/2000 solicitând în principal, modificarea în parte a încheierii din data de 12 noiembrie 2013 în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de constatare a nulității raportului de expertiză întocmit de C.M.

împreună cu experții tehnici C.G. și S.I.C., cerere care a fost formulată de reclamanta SC T.C. SRL și obligarea acesteia la plata către C.M. a sumei de 1.000 RON reprezentând onorariul de expert cuvenit pentru coîntocmirea raportului de expertiză înregistrat la dosar la data de 9 septembrie 2013 și pe care l-a restituit ca urmare a măsurii dispuse de instanță prin încheierile din 11 februarie 2014 și 11 martie 2014. De asemenea a solicitat obligarea apelantei-reclamante SC T.C. SRL la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În subsidiar, în cazul în care instanța de recurs consideră ca întemeiată măsura anulării raportului de expertiză, solicită ca instanța de recurs să constate că măsura înlocuirii cu o altă comisie de experți, dispusă prin încheierea din 14 ianuarie 2014, este una nelegală întrucât chiar și în ipoteza legalității și temeiniciei anulării raportului de expertiză instanța în mod legal trebuia să dispună o refacere a raportului de expertiză și nu să dispună efectuarea unui nou raport de către alți experți. În motivarea recursului, se susține, în esență că la data de 17 aprilie 2013, ora 10:00, comisia de experți, a convocat la sediul Poliției B. toate părțile procesului precum și pe D.F. (șoferul autoturismului accidentat) precum și pe R.M.

(șoferul buldoexcavatorului) pentru a proceda la analizarea locului unde s-a produs scufundarea autoturismului. La data, ora și locul convocării s-au prezentat avocatul apelantei-reclamante SC T.C. SRL, D.C.G. precum și reprezentantul SC G.A. SA, P.P. După 20 de minute de așteptare, având în vedere că nici D.F. și nici R.M. nu s-au prezentat, comisia de experți a hotărât să se deplaseze către locul producerii incidentului, însă avocatul apelantei-reclamante SC T.C. SRL, a refuzat să-i însoțească fapt care a determinat comisia de experți să pornească la locul producerii accidentului, însoțită doar de reprezentantul pârâtei SC G.A. SA întrucât era nevoie de efectuarea de măsurători. Toate acestea au fost comunicate instanței la termenul următor din 14 mai 2013, solicitându-se un nou termen pentru ca experții să poată întocmi raportul.

Raportul a fost întocmit și depus la data de 9 septembrie 2013, pentru termenul din 10 septembrie 2013. La data de 8 octombrie 2013, apelanta-reclamantă SC T.C. SRL, a formulat cerere prin care a solicitat ca instanța să constate nulitatea raportului de expertiză. În motivarea acestei cereri, apelanta-reclamantă învederează mai multe aspecte. Primul se referă la faptul că în raport se menționează ca oră de convocare 10:45 pe când în realitate această oră este 10:00 și care aspect în viziunea apelantei-reclamante, ar fi o încercare a experților de a ascunde un neadevăr inserat în adresa depusă de aceștia pentru termenul din 14 mai 2013, când s-au adus la cunoștință instanței demersurile efectuate și s-a solicitat un nou termen pentru ca experții să poată întocmi raportul.

În continuarea motivării, apărătorul apelantei-reclamante SC T.C. SRL susține că nu a participat la continuarea lucrărilor expertizei deoarece „a constatat că nu se poate desfășura expertiza, tocmai pentru că nu se cunoaște locul producerii accidentului” și că experții nu trebuiau să întocmească raportul de expertiză. De aceea, în viziunea apelantei-reclamante SC T.C. SRL, rezultă că experții nu au încunoștiințat-o despre data și ora desfășurării expertizei motiv pentru care nu a putut participa la desfășurarea acesteia încălcându-se dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 88 C. proc. civ.

Deși instanța constată că nu se poate reține că poate fi vorba despre o altă oră de convocare decât ora 10:00 întrucât pe convocator este menționată ora 10 și chiar apărătorul apelantei-reclamante recunoaște că întâlnirea a avut loc la ora 10, iar mențiunea din raport, precum că ora convocării a fost 10:45 nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale, totuși admite cererea apelantei-reclamante SC T.C. SRL și constată nulitatea raportului de expertiză întocmit de C.M. împreună cu cei doi experți, C.G. și S.I.C., cu motivarea că există o lipsă de probe cu privire la decizia luată la 17 aprilie 2013 (în sensul că nu s-a întocmit niciun proces-verbal în acest sens) și că astfel apelanta-reclamantă a fost vătămată prin efectuarea lucrării în lipsa sa.

În raport de acest motive, recurentul solicită să se constate caracterul nelegal și netemeinic al soluției instanței și prin urmare să se dispună modificarea în parte a încheierii din data de 12 noiembrie 2013 în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de constatare a nulității raportului de expertiză și prin urmare să se dispună obligarea apelantei-reclamante SC T.C. SRL (întrucât aceasta este cea care a solicitat expertiza, în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată și cea care până la urmă a căzut în pretenții) la plata către C.M. a sumei de 1.000 RON reprezentând onorariul cuvenit pentru coîntocmirea raportului de expertiză, onorariu pe care recurentul l-a restituit ca urmare a acestei măsuri dispuse de instanță prin încheierile din datele de 11 februarie 2014 și 11 martie 2014. În privința restituirii onorariului, temeiul găsit de instanța de apel pentru a justifica măsura restituirii și anume art. 22 1 din O.G.

nr. 2/2000 care prevede „(1) Dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale pot dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă”, este inaplicabil în situația de față deoarece nu a avut loc o înlocuire ci o anulare și nu este imputabilă experților ci doar ca urmare a refuzului apelantei de a participa la continuarea lucrărilor.

În subsidiar, în cazul în care instanța de recurs consideră ca întemeiată măsura anulării raportului de expertiză, solicită să se constate că măsura înlocuirii cu o altă comisie de experți dispusă prin încheierea din 14 ianuarie 2014, este una nelegală întrucât chiar și în ipoteza legalității și temeiniciei anulării raportului de expertiză, instanța de apel, în mod legal, trebuia să dispună o refacere a raportului de expertiză și nu să dispună efectuarea unui nou raport de către alți experți. Intimata SC G.A.

SA a formulat întâmpinare, solicitând să se constate nulitatea recursului formulat de reclamantă, deoarece nu a fost motivat și admiterea recursului formulat de C.M., motivat de faptul că în cauză s-au efectuat două expertize tehnice auto ale căror concluzii sunt contradictorii și că pentru stabilirea situației de fapt trebuie avute în vedere concluziile raportului de expertiză la care a participat și recurentul, raport care demonstrează în mod clar că avariile suferite de autoturismul Mercedez - Benz nu se corelează cu modul declarat de producere a accidentului.

Înalta Curte, analizând cele patru încheieri împotriva cărora s-a declarat recurs, precum și actele și lucrările dosarului (în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare prin care s-a solicitat formal admiterea recursului fără a se aduce vreo critică de nelegalitate încheierilor), constată următoarele: Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2013 s-a admis cererea privind constatarea nulității raportului de expertiză tehnică auto întocmită de experții C.M., C.G. și S.I., formulată de apelanta SC T.C. SRL și s-a dispus anularea raportului de expertiză tehnică. Măsura anulării raportului de expertiză a fost luată de instanță deoarece, pe fond, probele nu relevă situația de fapt existentă pe teren la data de 17 aprilie 2013 și anume ce părți au fost prezente față de cele ce au fost convocate, ora întâlnirii și decizia luată.

Curtea a apreciat că trebuia încheiat un document constatator, semnat de părțile prezente și de experți, în care să se fi menționat opinia acestora în caz de refuz de a semna. Neexistând astfel de probe nu se poate verifica dacă decizia luată de experți pentru că nu s-au prezentat persoanele citate care trebuiau să indice locul accidentului a fost în sensul de a nu se mai desfășura expertiza cum susține apelanta prin avocat sau dimpotrivă. Având în vedere însă lipsa de probe cu privire la decizia luată la 17 aprilie 2013, curtea a apreciat că față de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a fost vătămată prin efectuarea lucrării în lipsa sa și a admis cererea cu consecința anulării raportului de expertiză tehnică.

Ca urmare a anulării raportului de expertiză, prin celelalte trei încheieri, curtea a pus în vedere celor trei experți să restituie onorariile încasate, în sumă de 1.000 RON fiecare. Referitor la motivele de recurs formulate de C.M., se impune o primă constatare în sensul că temeiurile de drept invocate nu sunt incidente în materia recursului, textele legale prevăzute de C. proc. civ. fiind art. 304 pct. 1-pct. 9, însă din redactarea motivelor se constată că acestea pot fi încadrate în art. 304 pct. 9, întrucât recurentul susține că s-a făcut o greșită aplicare a legii care a avut ca efect anularea raportului de expertiză. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de motivarea recursului și de critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale în sensul că instanța de apel, după anularea raportului de expertiză trebuia să dispună refacerea acestuia de aceeași experți și nu înlocuirea lor se constată că nici art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat în concluziile orale de apărătorul recurentului, nu este incident în cauză. Din analiza expertizei tehnice întocmită de experții C.M., C.G. și S.I.C., rezultă că s-au trimis scrisori de convocare la data de 17 aprilie 2013, ora 10:00 la sediul Poliției B., reclamantei SC T.C. SRL, pârâtelor SC G.A. SA și SC D.F.L.I. SA și persoanele fizice D.F., conducătorul autoturismului implicat în accident și R.M.

care a condus buldoexcavatorul cu care a fost scos din lacul F. autoturismul. Ca urmare a convocării s-au prezentat doar reprezentantul reclamantei și pârâtei SC G.A. SA. După depunerea expertizei a rezultat faptul că reprezentantul reclamantei a plecat după circa 20 de minute întrucât șoferul autoturismului și conducătorul buldoexcavatorului, nu s-au prezentat pentru a indica locul în care autoturismul s-a scufundat în lac. În aceste condiții experții au efectuat constatarea la fața locului, în lipsa reprezentantului reclamantei fără să menționeze în raportul de expertiză cele precizate mai sus, sau să întocmească un înscris separat în care să precizeze efectuarea constatărilor în lipsa reprezentantului reclamantei precum și motivele lipsei, deși fusese legal convocat.

Din analiza motivelor reținute de curtea de apel rezultă fără putință de tăgadă că la data de 17 aprilie 2013 nu s-a consemnat într-un înscris, ce părți au fost convocate, la ce oră, ce părți au fost prezente, care să fi și semnat în acest înscris, ce părți au fost prezente și apoi au plecat, refuzând să participe la constatările experților. Curtea de apel a reținut în mod legal că în raport de lipsa de probe privind soluția adoptată de cei trei experți la data de 17 aprilie 2013, această soluție a vătămat interesele reclamantei prin efectuarea expertizei în lipsa reprezentantului acesteia și în consecință, făcând aplicarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. a dispus anularea raportului și restituirea onorariilor încasate de cei trei experți, câte 1.000 RON fiecare.

Osebit de aceasta, Înalta Curte mai constată și că expertul C.G. a considerat legală măsura luată, deoarece nu a atacat-o cu recurs, (cel de-al treilea expert S.I.C. a decedat). Critica recurentului referitoare la greșeala instanței constând în aceea că a dispus întocmirea expertizei de alți trei experți este, de asemenea, nefondată și pro causa, deoarece recurentul și cei doi experți desemnați inițial trebuiau să refacă ei înșiși convocarea pentru o altă dată, astfel încât să fie asigurată reprezentarea legală a tuturor părților. Deși nu a procedat legal, recurentul invocă propria culpă în susținerea motivului de recurs privind refacerea expertizei, ceea ce este inadmisibil. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul C.M. Respinge recursul declarat de recurentul C.M. împotriva încheierilor din 12 noiembrie 2013, din 14 ianuarie 2014, din 11 februarie 2014 și din 11 martie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de reclamanta SC T.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 316 din 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.