ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2254/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2254/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători, a solicitat casarea Rezoluției nr. 1979/IJ/1331/DIJ din 25 iulie 2013 și obligarea pârâtei la judecarea cererii.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 512 din data de 25 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinței civile nr. 512 din 25 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., ținând seama și de prevederile art. 499 din același Cod.
Astfel, Înalta Curte constată că, la data de 05 iunie 2015 recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu suma de 200 lei, iar la data de 15 iunie 2015 aceasta a formulat cerere de reexaminare cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, apreciind ca taxa de timbru ar trebui să fie în cuantum de 19,50 lei.
Prin încheierea din data de 23 iunie 2015, dată în Camera de Consiliu, în Dosarul nr. x/1/2013*/a1 a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de petenta SC A. SRL.
După această dată recurenta-reclamantă nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în cauză.
De asemenea, se constată că, inclusiv prin Raportul întocmit în cauză, asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat recurentei, magistratul asistent a sesizat faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, aferentă celor două cazuri de casare invocate; fiind menținută obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, până la analiza admisibilității în principiu a recursului.
Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Soluția instanței de recurs.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și 3 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 512 din 25 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 septembrie 2016.
Procesat de GGC - NN