ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 45/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 951/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Tribunalul Gorj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 martie 2020, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă decizia menționată prin care s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen, își mai produce efectele ca urmare a modificării legislative a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018).

Art. 182 din Codul de procedură civilă "Împlinirea termenului"

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 27 septembrie 2019 cu nr. 14.725/318/2019 reclamanta X a solicitat instanței de tutelă, pe calea ordonanței președințiale, să pronunțe o hotărâre prin care să stabilească numele de familie al minorei după numele său, ca urmare a lipsei acordului pârâtului Y.

În motivare, reclamanta a susținut că, la data de 20 iulie 2019, a născut-o pe minoră în urma unei relații pe care a oficializat-o cu actualul ei soț. A mai arătat că se afla în procedură de divorț cu fostul ei soț la data când a conceput-o pe minoră.

Pentru acest motiv Serviciul de stare civilă din cadrul Direcției Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu nu a putut elibera certificatul de naștere al minorei, prezumându-se că aceasta a fost concepută în timpul căsătoriei cu fostul soț al reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 449 alin. (3) din Codul civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința Civilă nr. 7.587/2019 din 25 noiembrie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea reclamantei de emitere a unei ordonanțe președințiale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 997 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada caracterului vremelnic al măsurii solicitate, neputându-se dispune pe calea ordonanței președințiale decât măsuri provizorii.

Or, stabilirea numelui minorei impune o măsură definitivă, iar nu una provizorie.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat apel, prin care a susținut, în esență, că acțiunea a fost respinsă fără a se avea în vedere dispozițiile legale incidente și interesul superior al minorei.

Tribunalul Gorj - Secția I civilă a reținut că apelul a fost transmis prin fax, în ultima zi a termenului, la ora 20,12, astfel cum rezultă din data transmiterii efectuate prin fax, fiind înregistrat la instanță a doua zi, conform rezoluției menționate pe cererea de apel, motiv pentru care a invocat excepția tardivității apelului.

Asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:

Litigiul este în curs de judecată, tribunalul urmând a soluționa pricina în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauza se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului.

Cât privește admisibilitatea din perspectiva condiției reprezentate de ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, tribunalul a reținut că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei.

Autorul sesizării a reținut că excepția tardivității reprezintă un impediment procesual cu un efect final peremptoriu față de obiectul cauzei, iar soluționarea acestei excepții depinde de interpretarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă dezlegarea dată prin această decizie își mai produce efectele ca urmare a modificării art. 183 din Codul de procedură civilă.

Așadar, tribunalul a apreciat că urmează să se pronunțe în ultimă instanță, iar pentru soluționarea excepției tardivității apelului este necesară lămurirea chestiunii de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 183 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se preciza dacă actul transmis prin fax sau e-mail este în termen numai dacă ora primirii faxului sau a e-mailului, astfel cum aceasta este atestată de calculatorul sau faxul de primire al instanței, este anterioară orei de încetare a activității instanței, conform interpretării date prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sau această decizie își încetează efectele, potrivit art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă și, prin urmare, data trimiterii actelor de procedură prin fax sau poștă electronică va coincide cu data și ora primirii faxului sau e-mailului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, fiind irelevant dacă ora de primire se încadrează sau nu în programul de lucru al registraturii instanței.

Chestiunea de drept de dezlegarea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.

Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificate la data sesizării.

Părțile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție de către instanța de sesizare.

Completul de judecată al instanței de sesizare, făcând trimitere la paragrafele 101, 102 și 104 ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat că s-ar putea aprecia că intenția legiuitorului de a modifica soluția legislativă anterioară care nu permitea să se considere data e-mailului sau a faxului ca dată de depunere în termen a actului, dacă acesta era transmis după ora la care activitatea înceta la instanță, este evidențiată de faptul că aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităților alternative la modalitatea depunerii la registratura instanței, alături de depunerea prin poștă sau serviciul de curierat rapid, depunerea la unitatea militară sau la administrația locului de deținere, astfel cum reiese din art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă.

Sub acest aspect, art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sprijină o asemenea interpretare, deoarece acest text de lege nu se aplică în cazul trimiterii actelor de procedură prin fax sau poștă electronică. În cazul acestor trimiteri, dispozițiile art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabilesc data și ora la care se consideră depuse actele de procedură transmise prin aceste mijloace electronice. Așa fiind, art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă va prevala față de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, s-ar putea interpreta că nu se poate acorda transmiterii actelor prin fax sau poștă electronică aceleași valențe ca în cazul actelor depuse la oficiul poștal, serviciul de curierat rapid sau la alt serviciu specializat de comunicare. Aceasta întrucât, în ipoteza acestora din urmă, care nu presupun o depunere personală și directă la instanță, dovada datei la care actul se depune de partea interesată este realizată de către o terță persoană care intervine în lanțul cauzal (dintre parte și instanță) pentru a conferi siguranța și certitudinea cu privire la data depunerii. În schimb, în cazul actelor transmise prin fax sau poștă electronică (de asemenea care nu presupun o depunere personală și directă la instanță) nu mai există această verigă intermediară pentru confirmarea primirii actului.

Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că, din perspectiva probei depunerii în termen a actului de procedură, distincția între depunerea actului personal, printr-un mijloc de comunicare electronic și de către un terț (serviciul poștal sau de curierat), este una artificială. În mod indiscutabil metodele moderne de comunicare asigură un plus de acuratețe cu privire la data comunicării actului.

De asemenea probele oferite de instrumentele electronice sunt mai dificil de contestat decât constatările oricărui agent intermediar. Pe de altă parte, acceptarea interpretării contrare ar face inutilă modificarea art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, în sensul recunoașterii acestor mijloace tehnice de transmitere ca modalități alternative de depunere a actelor de procedură.

Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Pitești și Târgu Mureș au comunicat că nu au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curțile de apel Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor din care au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie s-a apreciat că Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu mai produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, ca urmare a modificării dispozițiilor art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 (Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal - în opinie majoritară, Judecătoria Buhuși, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Negrești-Oaș, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Judecătoria Brașov, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Secția a IV-a civilă, Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Secția a III-a civilă, Secția a IV-a civilă, Secția a V-a civilă, Secția a VI-a civilă, Secția a VII-a civilă, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și judecătoriile din circumscripția sa - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomița și judecătoriile din circumscripția sa, Tribunalul Ilfov și judecătoriile din circumscripția sa, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă - în opinie majoritară, Judecătoria Galați - în opinie majoritară, Judecătoria Liești, Judecătoria Tecuci - în opinie majoritară, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Judecătoria Iași, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pătârlagele, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă, Tribunalul Caraș-Severin - în opinie majoritară, Tribunalul Arad - Secția a II-a civilă, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Babadag, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalul Mehedinți - Secția I civilă, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare și, în opinie majoritară, instanțele din circumscripția Curții de Apel Suceava).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept produce efecte în continuare, chiar dacă dispozițiile art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 (Tribunalul Bacău - Secția I civilă, Judecătoria Onești, Judecătoria Roman, Tribunalul Cluj - Secția civilă, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Zalău, Judecătoria Baia Mare, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Tribunalul Galați - Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Prahova - Secția I civilă, Judecătoria Timișoara - în opinie majoritară, Tribunalul Arad - Secția I civilă - în opinie majoritară, Tribunalul Constanța, Tribunalul Dolj și judecătoriile din circumscripția sa și Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal).

Curțile de apel București, Cluj, Iași, Oradea, Ploiești Suceava și Timișoara au comunicat că au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Hotărârile transmise de curțile de apel București, Ploiești și Suceava au fost pronunțate în procese/executări silite începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, iar hotărârea transmisă de Curtea de Apel Iași vizează o cerere de apel transmisă prin e-mail în ultima zi a termenului, în timpul programului de lucru al instanțelor, fiind astfel irelevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

În sensul primei opinii sunt următoarele hotărâri definitive:

În sensul celei de-a doua opinii sunt următoarele hotărâri definitive:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 27 din această decizie s-a reținut că: trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță, și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului.

Aceste considerente se regăsesc și în Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 182 alin. (2) și art. 183 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Prin Decizia nr. 464 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 17 august 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen."

La nivelul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Judecătorii-raportori au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și că actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestei dispoziții legale: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din cuprinsul normei enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții formale prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite.

În acest sens, se reține că Tribunalul Gorj a fost legal învestit cu soluționarea căii de atac a apelului declarat de reclamantă împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu, în primă instanță, prin care a fost soluționată cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță președințială.

Cauza în care a fost formulată prezenta sesizare se află în curs de judecare, în apel, pe rolul secției civile din cadrul Tribunalului Gorj (instanța de trimitere).

Potrivit Încheierii de sesizare din 11 martie 2020, prima instanță a calificat acțiunea în cadrul căreia a fost formulată întrebarea prealabilă ca fiind o cerere de ordonanță președințială întemeiată pe dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă, iar părțile nu au criticat această împrejurare în apel.

Fiind astfel clarificat temeiul de drept al acțiunii, devin incidente dispozițiile art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, dacă nu se prevede altfel prin legi speciale, precum și cele ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, care prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În consecință, nefiind incidentă o lege specială, care să cuprindă norme derogatorii de la art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă în ceea ce privește calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe, cauza urmează a fi soluționată în ultimă instanță, deoarece în materia în care a fost declanșată această procedură judiciară hotărârea ce urmează a se pronunța este supusă numai apelului, astfel încât hotărârea ce va fi pronunțată în apel este definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să judece litigiul în ultimă instanță.

În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că și aceasta este îndeplinită în cazul sesizării de față.

În jurisprudența sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății.

În cauză, deși sesizarea pune în discuție chestiuni de drept constând în interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale procedurale în legătură cu soluționarea cererii de ordonanță președințială, în condițiile în care art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește un termen de decădere în care poate fi formulată calea de atac a apelului, consecințele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influențeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află.

Astfel, de interpretarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă depinde soluționarea excepției tardivității apelului, care constituie o chestiune ce trebuie rezolvată prioritar analizei pe fond a acestei căi de atac.

În corelație cu această condiție de admisibilitate, deși art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept", în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei probleme de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar, fiind susceptibilă, în aceste condiții, să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.

Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării hotărârii prealabile, în condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială, reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42).

Realizând, în lumina acestor considerații, analiza caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că titularul sesizării evidențiază dificultățile de interpretare a art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă apărute în practică ulterior modificării aduse art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în contextul în care Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cuprinde, în considerentele sale, mai multe paragrafe în privința cărora se impune a se determina dacă rezolvarea de principiu dată chestiunii de drept, care viza interpretarea acelorași norme legale, în forma anterioară modificărilor aduse acestora prin Legea nr. 310/2018, rămâne sau nu aplicabilă și noii reglementări a art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Examenul jurisprudențial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudență consistentă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, fiind identificate un număr de șapte hotărâri judecătorești prin care problema de drept supusă interpretării a fost soluționată diferit, unele instanțe opinând în sensul aplicării raționamentului expus în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, inclusiv în cazul litigiilor începute ulterior modificării art. 183 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, iar alte instanțe au apreciat că, ulterior acestor modificări legislative, căile de atac transmise prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului, după terminarea programului de lucru al instanței, au fost depuse în termen.

Este de observat, de asemenea, faptul că, în urma consultării instanțelor, au fost transmise opinii teoretice care evidențiază ambele variante posibile de interpretare, anterior prezentate, iar argumentele invocate susțin teze antinomice. Altfel spus, înțelegerea noii soluții legislative consacrate de Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018, s-a dovedit a fi oarecum anevoioasă, cu potențial de a da naștere unor interpretări diverse și chiar contradictorii în jurisprudență.

Așadar, deși există rigori ale determinării aplicării în timp a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se remarcă tendințe de interpretare jurisprudențială diferite generate fie de modalitatea de determinare a efectelor în timp ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fie de unele considerente ale acesteia, care au suscitat controverse în privința aplicabilității lor pentru identitate de rațiune.

Luând în considerare dificultatea de interpretare generată de corelarea dispozițiilor legale menționate, care prefigurează apariția unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, se apreciază chestiunea de drept supusă dezlegării ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită și cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiție distinctă de admisibilitate.

Astfel, problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislația care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei jurisprudențe neunitare.

Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din perspectiva celor expuse, în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură prin fax sau e-mail, ulterior pronunțării Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au intervenit modificări legislative, art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă fiind modificat prin Legea nr. 310/2018, ceea ce este de natură să confere caracter de noutate interpretării dispozițiilor procedurale menționate.

În consecință, această condiție este îndeplinită, câtă vreme textele de lege ce suscită lămuriri nu au făcut obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor procedurale de unificare a jurisprudenței, printr-o hotărâre obligatorie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul problematicii semnalate de instanța de sesizare, devenind actuală cerința de a se da o rezolvare de principiu modului de interpretare și aplicare a normelor de drept analizate.

În acest sens, prin Decizia nr. 52 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2020, s-a reținut cu privire la efectele Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Această decizie a avut, așadar, de rezolvat o altă situație, aceea a actelor depuse la instanță prin fax sau poștă electronică, instanța supremă reținând că acestea nu pot cădea sub incidența dispozițiilor prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere și prevederile art. 183 alin. (3) din același act normativ, care prevăd, în mod expres, că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, deoarece, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poștă electronică, nu există o prevedere similară. Ca atare, și considerentele pe care decizia se sprijină trebuie privite în contextul obiectului de analiză asupra căruia instanța s-a pronunțat".

Autorul sesizării supune dezlegării instanței supreme următoarea chestiune de drept ce face obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă decizia menționată prin care s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen, își mai produce efectele ca urmare a modificării legislative a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.

Preliminar, întrucât actul de sesizare nu enunță în mod riguros chestiunea de drept, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a analiza și evalua întregul conținut al cererii cu care a fost sesizată și de a stabili, în raport cu acesta, limitele învestirii sale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține, așadar, că este necesară fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanța supremă a fost învestită, reținând că instanței de trimitere îi este utilă lămurirea aspectului dacă, ulterior modificării art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în ipoteza transmiterii unei căi de atac - în ultima zi a termenului calculat potrivit art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă - dar care nu primește dată certă în condițiile stabilite de art. 199 din Codul de procedură civilă, în aceeași zi, fiind trimisă ulterior orei la care încetează activitatea instanței, constituie sau nu o excepție de la regula consacrată de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Așadar, problema de drept punctuală din litigiul pendinte vizează efectele transmiterii unei căi de atac - act de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță - prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului procedural de decădere, în cazul în care ora primirii, evidențiată de calculatorul sau faxul instanței, este situată după ora la care activitatea încetează în mod legal la instanță, anume dacă actul este socotit a fi făcut în termen.

Dat fiind că într-un cadru de analiză mai larg sesizarea a fost fundamentată pe preexistența dezlegărilor regăsite în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe conținutul noilor reglementări ale art. 183 din Codul de procedură civilă și pe necesitatea de a lămuri, în aplicarea dispozițiilor art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă, în ce măsură noile soluții legislative ale Codului de procedură civilă au condus la încetarea aplicabilității dezlegărilor deciziei anterior menționate, tot cu titlu preliminar se impun a fi reliefate unele considerente teoretice referitoare la efectele în timp ale hotărârilor prealabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, potrivit art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă: "dispozițiile art. 518 se aplică în mod corespunzător". Potrivit acestei ultime dispoziții legale, hotărârea pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.

Or, potrivit art. I pct. 24 din Legea nr. 310/2018, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Acest text relevă neechivoc modificarea art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, astfel că, în prezența acestui eveniment legislativ care se circumscrie sferei celor menționate în cuprinsul art. 518 din Codul de procedură civilă, se constată că efectele obligatorii ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu pot fi extinse asupra normelor care nu au constituit obiect al interpretării, problema încetării efectelor acestei hotărâri fiind astfel lămurită.

Întrucât normele interpretate prin această decizie sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale acestei decizii doar litigiile declanșate anterior modificării aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.

De asemenea, lămurirea împrejurării dacă modificările aduse art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă lipsesc sau nu de valabilitate statuările anterioare ale instanței supreme, inserate în cuprinsul considerentelor acestei decizii obligatorii, presupune verificarea aspectului dacă aceste considerente cu caracter decizoriu au ca premisă o situație juridică similară, întrucât numai în ipoteza unei dezlegări de principiu a unei probleme de drept, identice, un astfel de raționament poate fi aplicat mutatis mutandis și, prin urmare, se impune a fi rezolvată o problemă de compatibilizare a aplicării considerentelor deciziei menționate cu noua formă a textelor de lege interpretate, iar nu și în ipoteza în care normele legale interpretate au suferit modificări de esență.

Efectele dispozițiilor de modificare a unei dispoziții legale sunt individualizate de art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că dispozițiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Modificarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parțial în același domeniu, impune ca norma modificată să nu poată fi interpretată și aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, ci în acord cu scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actului normativ modificator.

Trebuie observat că, în esență, interpretarea prevederilor art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, realizată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut ca premisă caracterul derogatoriu de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a art. 183 din Codul de procedură civilă, cu consecința aplicării metodei interpretării restrictive a ultimei norme de drept, care nu reglementa și ipoteza comunicărilor de acte de procedură realizate prin fax sau e-mail.

Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele "depunerii" actelor de procedură la instanță, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacelor moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În consecință, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului, poate fi considerat ca fiind depus în termen numai dacă ora depunerii - care, în lipsa altor dispoziții legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din Codul de procedură civilă și art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 - se situa înăuntrul programului de lucru al instanțelor.

Astfel, potrivit art. 182 și art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deși nu îndeplineau condiția de a fi fost depuse la instanță de parte personal sau prin reprezentant și nici de a fi fost transmise instanței prin poștă, curier, fax sau poștă electronică până la ora la care activitatea instanței încetează în mod legal.

Spre deosebire de forma avută de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la momentul adoptării Codului de procedură civilă, actuala formă a acestei norme, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, stabilește neechivoc faptul că actul de procedură, trimis prin fax sau e-mail, înăuntrul termenului prevăzut de lege, este socotit a fi făcut în termen.

Astfel, potrivit actualei forme a art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităților alternative celei a depunerii actelor de procedură la registratura instanței, alături de depunerea prin poștă sau serviciul de curierat rapid, respectiv depunerea la unitatea militară sau la administrația locului de deținere, ceea ce evidențiază voința legiuitorului de a asimila trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de c