Decizia nr. 4733/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 1134/2023 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 ianuarie 2023 pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, să se dispună nulitatea/anularea încheierii nr. 83/15.12.2022 și anularea deciziei nr. X/D90/2022 emise de Curtea de Conturi a României în ce privește componentele din partea a doua (aliniatul 2) a pct. I.1 din decizie.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1134 din 20 iunie 2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1134 din 20 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Decizia instanței de recurs Prin decizia nr. 535 din 5 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității recursului și a constatat nul recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 1134 din 20 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei civile menționate în punctul I.4. supra, recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2025, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și, în rejudecarea recursului său promovat în dosarul nr. x/2023, admiterea acestuia, cu consecința anulării actului administrativ în partea criticată prin cererea de chemare în judecată. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea a considerat, în esență, că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, instanța de recurs statuând eronat, în optica părții contestatoare, în sensul că ultima zi pentru promovarea căii de atac a recursului ar fi fost cea de 7 aprilie 2024, ce reprezenta o zi nelucrătoare, când, în realitate, termenul de 15 zile pentru declararea recursului s-a împlinit la data de 8 aprilie 2024. Totodată, contestatoarea a evocat faptul că actul de procedură reprezentat de recurs a fost transmis prin fax la data de 8 aprilie 2024, în interiorul termenului de recurs, calculat conform art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., deficiențele funcționale ale faxului instanței neputând fi imputate contestatoarei. Adițional celor arătate în precedent, contestatoarea a învederat că recursul a fost depus la oficiul poștal în data de 8 aprilie 2024, că motivarea recursului se regăsește în cererea de recurs depusă în termen, iar, potrivit principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 și art. 224 din C. proc. civ., în opinia contestatoarei, invocarea, din oficiu a excepției tardivității trebuia comunicată recurentei autoritate publică.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata Curtea de Conturi a României, subsecvent unei succinte prezentări a situației de fapt referitoare la emiterea actului administrativ atacat, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, apreciind, în esență, că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. III. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este nefondată, pentru următoarele considerente: Cazul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale", presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: hotărârea contestată să fi fost pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului și să fi fost rezultatul unei erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, de natură a influența soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Totodată, Înalta Curte reține că, prin reglementarea acestui caz de casare, legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale, expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că acele motive expuse în contestația în anulare ce se referă la însuși modul în care instanța de recurs a interpretat și aplicat prevederile normative nu pot face obiectul verificărilor în calea de atac examinată prin hotărârea pendinte, întrucât nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este aceasta reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. În continuare, examinând argumentele contestatoarei exclusiv prin prisma parametrilor specifici instituției reglementate de textul normativ învederat în precedent, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de recurs nu este rezultatul unei erori materiale, criticile formulate prin contestația în anulare nefiind fondate. În ceea ce privește determinarea datei la care se împlinea termenul înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, contrar celor afirmate de contestatoare, Înalta Curte observă că, în fila x a deciziei atacate, instanța de recurs a reținut că un atare termen s-a prelungit până în data de luni, 8 aprilie 2024. Pe cale de consecință, nu se confirmă aspectele evocate de contestatoare privind neobservarea, de către instanța de recurs, a faptului că ziua de 7 aprilie 2024 nu reprezenta o zi lucrătoare, câtă vreme soluția de constatare a nulității recursului declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 1134 din 20 iunie 2023, pentru tardivitatea căii de atac ce a fost depusă la data de 9 aprilie 2024, a fost dispusă de instanța de recurs în raport de reținerea zilei de 8 aprilie 2024 drept ultimă zi a termenului de declarare a căii de atac examinate de aceasta. Or, câtă vreme, după cum chiar contestatoarea afirmă, sentința civilă nr. 1134 din 20 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 22 martie 2024, nu se poate reține că dezlegarea dată chestiunii momentului la care se împlinea termenul de recurs este rezultatul unei erori materiale. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de recurs a observat și valorificat corect elementele existente în dosarul cauzei ce prezintă relevanță în planul dovedirii datei la care contestatoarea a formulat recurs. Relevante în analiza pe care instanța învestită cu contestația în anulare este chemată să o realizeze din această perspectivă sunt aspectele dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin paragrafele 113-114 și 117 din Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018. Conform acestora: "113. În contextul în care aceste modalități de trimitere a actelor de procedură sunt acceptate de lege și nu presupun un program de lucru, deoarece accesarea lor nu depinde de un orar, fiind funcționale și accesibile independent de programul de activitate al instanței, astfel că nu există o oră la care activitatea acestor servicii să înceteze, nu există niciun impediment pentru aplicarea regulii instituite prin art. 182 alin. (1) din C. proc. civ. și a se considera că actul de procedură transmis prin intermediul acestor mijloace de comunicare în ultima zi a termenului și recepționat de faxul sau calculatorul instanței, anterior orei 24:00 a acestei zile, este depus în termen. 114. În acest caz, potrivit actualei reglementări, data care produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a actului de procedură este data și ora atestate de faxul sau de calculatorul instanței, iar nu data certă - a înregistrării actului la instanță, determinată conform art. 199 din C. proc. civ. și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015. 117. Atât în cazul faxului, cât și în cazul poștei electronice operațiunile de transmitere se stochează în memoria acestor aparate aflate în dotarea instanței, fiind asigurată astfel reflectarea cu acuratețe atât a operațiunilor de transmitere și a datei și orei la care acestea au avut loc și, prin urmare, determinarea cu certitudine a acestora." Din cuprinsul deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a observat fila imprimată, cuprinzând un raport transmisie fax din data de 8 aprilie 2024, din care reiese încercarea de trimitere a recursului prin această modalitate de comunicare la distanță, dar a statuat că raportul nu atestă depunerea recursului la data de 8 aprilie 2024 la Curtea de Apel București (instanță la care trebuia depusă calea de atac), ci doar încercarea nereușită de transmitere a acestuia, câtă vreme lectura raportului relevă două mențiuni, respectiv "Lucrări nelivrate" și "Lucrarea nu a fost transmisă", fiind indicată și durata transmiterii - "0 secunde" și starea aparatului - "Ocupat". Or, în contextul în care voința legiuitorului a fost de a conferi efecte juridice datei și orei atestate de faxul sau de calculatorul instanței, iar nu tentativelor eșuate ale părții de a comunica prin aceste modalități de trimitere actul de procedură (caracterul eșuat al tentativei de transmitere fiind, de altfel, cunoscut părții care a și administrat proba cu raportul transmisiei fax), în lipsa unei dovezi la dosar apte a atesta o transmitere reușită a recursului prin fax, nu se poate aprecia că soluția pronunțată de instanța de recurs ar fi rezultatul unei erori materiale. Nefondate sunt și susținerile contestatoarei privind comunicarea prin poștă a recursului la data de 8 aprilie 2024. Examinând recipisa poștală depusă în copie de contestatoare, Înalta Curte reține, pe de o parte, că aceasta nu a fost depusă în recurs, iar, după și contestatoarea arată, greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei erori materiale. Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că mențiunile olografe aplicate pe o latură a recipisei referitoare la data de 8 aprilie 2024 nu pot fi valorificate în sensul dorit de contestatoare, câtă vreme apartenența/proveniența acestor mențiuni olografe nu este certă, iar aceste mențiuni nu au natura probatorie reglementată de art. 183 din C. proc. civ., fiind infirmate de ștampila aplicată în mod neechivoc de oficiul poștal pe plicul aflat la dosarului de recurs, în care a fost comunicată calea de atac. Pe cale de consecință, nici din această perspectivă, nu se poate reține existența unei erori materiale. Cât privește alegațiile contestatoarei referitoare la o nerespectare a principiului contradictorialității procesului prin demersul instanței de a invoca, din oficiu, excepția tardivității, fără a comunica recurentei, autoritate publică, o atare invocare, Înalta Curte observă că sus indicata chestiune excedă limitelor verificărilor permise de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. ce vizează instituția "erorii materiale" și vizează fie o chestiune de legalitate a deciziei instanței de recurs (ce nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare), fie o intenție a contestatoarei de a invoca prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte observă, însă, că, pentru termenul de judecată din data de 5 februarie 2025, recurenta - reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost legal citată, potrivit dovezii de la dosarului de recurs, partea recurentă alegând să nu se prezinte la sus indicatul termen și să uziteze de prevederile art. 223 alin. (3) teza finală din C. proc. civ.. Obligația reglementată de art. 14 alin. (5) și art. 224 din C. proc. civ. vizează doar demersul de a supune/pune în discuția părților inclusiv excepțiile invocate din oficiu, iar nu o obligație a instanței de comunicare, anterior invocării din oficiu, a unei atare intenții. Din cuprinsul deciziei nr. 535 din 5 februarie 2025 rezultă că, în dosarul nr. x/2023, instanța de recurs a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității recursului, partea prezentă formulând concluzii în privința acestui aspect. Principiul contradictorialității a fost respectat prin citarea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului pentru termenul din data de 5 februarie 2025, lipsa acesteia de la un termen de judecată pentru care a fost legal citată reprezentând un act de voință aparținând exclusiv unei atare părți, fără a fi, însă, apt a genera incidența prevederilor art. 503 din C. proc. civ. În raport de cele indicate în precedent, neputând fi reținută incidența motivelor de contestație în anulare reglementate de art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 535 din 5 februarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.