ÎCCJ, Decizia nr. 110/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele.

Prin Hotărârea nr. 14P din 21 noiembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror-șef în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a și art. 99 lit. t) teza I rap. la art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

În motivare, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, instanța de disciplină a apreciat că dispozițiile legale și regulamentare pretins a fi încălcate și care au fost reținute de Inspecția Judiciară, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 81 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție nu au caracter administrativ, fiind doar reglementări cu caracter de principiu, general și care guvernează activitatea oricărui magistrat.

În aceste condiții, s-a reținut că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, și, pe cale de consecință, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtului.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I raportat la art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 141 alin. (6), art. 522 alin. (2), art. 139 alin. (4) și art. 102 alin. (2) și art. 2 din C. proc. pen., instanța de disciplină a constatat că fapta reținută de Inspecția Judiciară în sarcina procurorului A. nu se circumscrie elementului material al acestei abateri disciplinare, împrejurare față de care s-a reținut că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri și, pe cale de consecință, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a angaja răspunderea disciplinară apăratului.

Astfel, s-a constatat că există o vădită contradicție între normele de procedură penală reținute ca pretins a fi încălcate, respectiv art. 141 alin. (6) și art. 139 alin. (4) din C. proc. pen. și situația de fapt reținută de Inspecția Judiciară și nu poate fi imputată procurorului A. încălcarea unei norme de procedură, care, prin analogie, se poate aprecia că are aplicabilitate în prezenta speță.

Totodată, norma de procedură reținută ca fiind încălcată, respectiv art. 522 alin. (2) din C. proc. pen., nu instituie în sarcina procurorului niciun fel de obligație, astfel încât această prevedere legală nu poate face obiectul elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la nerespectarea obligației de a pune, de îndată, în executare dispozițiile cuprinse într-o hotărâre definitivă, s-a arătat că, față de succesiunea datelor ce rezultă din probatoriul administrat, a existat o justificare pentru faptul că, în perioada 18 octombrie 2017 - 23 martie 2018, intimatul nu a luat măsurile și nu a efectuat activitățile necesare pentru executarea hotărârii definitive a instanței de judecată de distrugere a probelor obținute în temeiul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate, referitor la petentul B.

Neîntemeiată a fost apreciată și susținerea Inspecției Judiciare potrivit căreia existența la dosar a înregistrărilor privindu-l pe petentul B., timp de 5 luni după dispunerea distrugerii acestora reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 102 alin. (2) și art. 2 din C. proc. pen., deoarece simpla prezență a acestora, fără ca acestea să fi fost valorificate în vreun fel, nu presupune folosirea acestora în cadrul unui proces penal.

De asemenea, s-a reținut că Inspecția Judiciară nu a motivat în ce fel a fost încălcat principiul legalității procesului penal prin conduita procurorului A., raportat la situația de fapt reținută, respectiv întârzierea punerii în executare a dispozițiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilite prin încheierea nr. 62 din 17 octombrie 2017 și nici nu a precizat care au fost sancțiunile încălcării acestui principiu ca urmare a întârzierii punerii în executare a dispozițiilor instanței.

Împotriva Hotărârii nr. 14P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2014.

În susținerea recursului, s-au invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, recurenta a susținut faptul că elementul material al acestei abateri îl constituie nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a art. 81 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, iar instanța de disciplină, în mod eronat, a apreciat că dispozițiile legale și regulamentare încălcate nu au caracter administrativ, în condițiile în care a admis expres că acestea se situează în sfera îndatoririlor de serviciu care guvernează activitatea magistraților și care reprezintă esența actului de justiție.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că, pe de-o parte, instanța de disciplină nu a avut în vedere întregul material probator, pe de altă parte, probele administrate în cauză nu au fost interpretate în mod obiectiv și just, iar fapta săvârșită de domnul procuror A. a adus atingere atât principiilor fundamentale care guvernează activitatea Ministerul Public, cât și drepturilor fundamentale ale părților.

Nerespectarea normelor de procedură prevăzute de art. 141 alin. (6), art. 552 alin. (2), art. 139 alin. (4) și art. 102 alin. (2) și art. 2 din C. proc. pen. de către domnul procuror A. s-a făcut cu rea-credință, acesta manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Angajarea răspunderii disciplinare cere, și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și existența unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod nejustificat […] a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente", Înalta Curte reține că, pentru existența acesteia, este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina procurorului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege sau înscrisă în regulamentul de ordine interioară și să existe o nerespectare a acestei obligații din partea judecătorului, iar, sub aspectul laturii subiective, este necesar ca nerespectarea acestei obligații să fie nejustificată.

Art. 4 alin. (1) al Titlului I "Dispoziții generale"- Capitolul I - "Noțiuni și principii" din Legea nr. 303/2004 vizează respectarea supremației legii, a drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a egalității lor în fața legii, asigurarea unui tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, iar Titlul IX "Atribuțiile personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție" - Capitolul I "Atribuțiile procurorilor/procurorilor militari" - art. 81 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție statuează că procurorii/procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au, printre atribuții generale, și pe aceea privind asigurarea respectării legii și independenței autorității judecătorești prin activitățile desfășurate.

Aceste prevederi legale nu conțin dispoziții cu privire la procedura administrativă de urmat în cazul punerii în executare a unei hotărâri judecătorești prin care se dispune distrugerea datelor obținute în urma supravegherii tehnice, ci, așa cum rezultă din însăși denumirea marginală a capitolelor din care fac parte, principii cu caracter general în desfășurarea activității magistratului.

Așadar, textele anterior menționate nu instituie în sarcina intimatului obligații cu caracter administrativ a căror nerespectare poate atrage incidența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004; recurenta nu a indicat dispoziția cu caracter administrativ pretins încălcată de magistratul-procuror, neputând fi asimilată acesteia refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească, Înalta Curte constatând că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că, în sarcina intimatului magistrat, nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

Dispoziția de distrugere stabilită prin Încheierea nr. 62 din 17 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nu poate echivala cu o obligație cu caracter administrativ în sensul art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, cu atât mai mult cu cât punerea în executare a acesteia s-a realizat ca urmare a demersurilor întreprinse de intimat însuși prin solicitarea de comunicare a acesteia la 14 martie 2018; de la momentul primirii acesteia și până la data finalizării s-a scurs un termen de 13 zile apreciat de Înalta Curte ca fiind rezonabil față de complexitatea măsurilor de aducere la îndeplinire a dispozitivului hotărârii, motiv pentru care, nici sub aspect subiectiv, nu poate fi angajată răspunderea intimatului.

Este de menționat că în lipsa unui text de lege care să prevadă procedura de urmat pentru distrugerea probelor înregistrate pe suporți optici și, implicit a unui termen până la care ar fi trebuit realizat acest lucru - cu atât mai mult cu cât chiar prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul are obligația de a reglementa și o procedură a conservării și/sau a distrugerii datelor interceptate prin punerea în executare a măsurii contestate" - nu poate fi reținută vinovăția magistratului - procuror.

Culpa intimatului trebuie apreciată și în raport cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, care a relevat lipsa procedurii de distrugere a probelor; or, în aceste condiții, recurenta nu a dovedit caracterul nejustificat al inacțiunii magistratului- procuror.

În al doilea rând, prin recursul declarat se impută intimatului săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi raportat la art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcției cu rea-credință" și "există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

În ceea ce privește această abatere disciplinară, se apreciază că, din punctul de vedere al laturii obiective, este necesar ca magistratul să adopte o decizie în afara oricăror prevederi procesuale pentru care nu se poate găsi o justificare, iar, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se constate că magistratul a realizat o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări, ceea ce echivalează cu lipsa de onestitate în exercitarea profesiei.

Înalta Curte, în deplin acord cu instanța disciplinară, reține că pârâtul a respectat normele de drept procesual penal menționate în raport cu circumstanțele de fapt ale cauzei penale, apreciind că nu au fost încălcate prevederile art. 2 și 102 alin. (2), art. 139 alin. (4), art. 141 alin. (6), art. 550 alin. (1) și 552 alin. (2) din C. proc. pen.

Art. 2 din C. proc. pen. are în vedere legalitatea procesului penal, respectiv desfășurarea procesului penal potrivit dispozițiilor prevăzute de lege, art. 102 alin. (2) stabilește imposibilitatea folosirii în procesul penal a probelor obținute în mod nelegal, art. 139 alin. (4) vizează condițiile în care se poate realiza supravegherea tehnică a reprezentantului convențional al unei persoane, art. 141 alin. (6) se referă la infirmarea măsurii luate de către procuror, iar art. 550 alin. (1) și art. 552 alin. (2) privesc caracterul definitiv și executoriu al hotărârii penale.

Normele de procedură anterior menționate nu instituie în sarcina procurorului niciun fel de obligație pentru a se putea reține încălcarea acestora și vizează o altă situație de fapt decât cea prezentată de Inspecția Judiciară.

Astfel, situația premisă constă în pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a unei hotărâri - Încheierea nr. 62 din 17 octombrie 2017 - prin care, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, s-a dispus și "distrugerea probelor obținute în temeiul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate" cu privire la doi petenți, fără a stabili un termen de executare a măsurii luate.

Pentru a proceda la punerea în executare, în lipsa comunicării de către instanța care a luat măsura a minutei încheierii și a motivării acesteia, intimatul, luând cunoștință de soluție prin intermediul aplicației ECRIS, la 14 martie 2018 a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție comunicarea unui exemplar al încheierii pronunțate.

Copia acesteia a fost înregistrată la Serviciul Teritorial Brașov la 19 martie 2018 și, la 4 zile după primirea acesteia, magistratul-procuror a emis o ordonanță prin care a dispus punerea în executare a măsurii dispuse, activitate finalizată la 27 martie 2018.

Astfel fiind, cu just temei a apreciat instanța disciplinară că nu sunt identificate elemente de natură a conduce la concluzia că pârâtul ar fi adoptat o măsură în afara oricăror dispoziții procesuale, că ar fi săvârșit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări, demonstrând o lipsă de onestitate în exercitarea profesiei.

În perioada 18 octombrie 2017 - 23 martie 2018 a existat o justificare pentru faptul că nu a fost adusă la îndeplinire obligația de distrugere a probelor dispusă prin Încheierea nr. 62 din 17 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, anume instanța supremă nu a comunicat extrasul hotărârii, acest lucru realizându-se ca urmare a demersului întreprins de intimat.

Conduita procurorului, raportat la situația de fapt reținută, nu poate reprezenta o încălcare a principiului legalității instituit de art. 2 din C. proc. pen. și nici a caracterului executoriu și definitiv al unei hotărâri penale, cu atât mai mult cu cât nu a existat o vătămare a intereselor unei părți.

Normele de procedură prevăzute de art. 102 alin. (2), art. 139 alin. (4) și 141 alin. (6) din C. proc. pen. nu au aplicabilitate în speță, la acel moment neexistând o procedură reglementată de legiuitor - situație recunoscută, așa cum s-a mai arătat, de instanța supremă prin încheierea pronunțată și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 244/2017 - care să fi fost încălcată cu intenție de către magistratul-procuror.

În concluzie, se observă că secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2019.

Procesat de GGC - NN