Decizia nr. 14 din 26 iunie 2023

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.305/1/2023 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi un punct de vedere al judecătorilor-raportori faţă de opinia exprimată de procurorul general.

Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, expunând orientările jurisprudenţiale identificate în problema de drept supusă dezlegării, arată că procurorul general apreciază că este în litera şi spiritul legii acea orientare a practicii în care s-a reţinut că funcţia de manager de spital public – persoană fizică/şef de secţie din spital public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi dintre cele prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu titlu prealabil arată că, prin punctul de vedere întocmit, procurorul general a propus reformularea problemei de drept, în sensul că starea de incompatibilitate se referă la calitatea de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, aceasta fiind chestiunea dezlegată în hotărârile judecătoreşti depuse de titularul sesizării în dovedirea caracterului neunitar al practicii, cu menţiunea că, pe fond, prin această reformulare, nu se modifică problema de drept aflată în dezbatere.

În motivarea poziţiei adoptate susţine că această orientare jurisprudenţială se sprijină pe argumente de interpretare, din perspectiva evoluţiei legislative şi a scopului legii. Interpretarea normei în cauză trebuie să aibă în vedere conţinutul propriu-zis al acesteia şi termenii folosiţi, reglementarea de ansamblu în care este cuprinsă norma, dar şi scopul acesteia. Folosind metodele de interpretare gramaticală, sistematică şi teleologică se ajunge la concluzia că dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică atât managerului de spital public, cât şi directorului medical, directorului financiar-contabil, şefilor de secţii, şefilor de laborator şi şefilor de serviciu medical din cadrul spitalelor publice şi vizează incompatibilitatea cu funcţia de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii, în sensul celor arătate.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La data de 8 mai 2023, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), respectiv ale art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ – forma în vigoare până la data de 31 august 2015, data republicării legii.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 mai 2023, formându-se Dosarul nr. 1.305/1/2023, cu termen de soluţionare la 26 iunie 2023. II. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că problema de drept soluţionată diferit priveşte, în esenţă, regimul incompatibilităţilor reglementat de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fiind necesar a se stabili prin prezentul mecanism procedural de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii dacă funcţia de manager persoană fizică de spital public/şef de secţie din spital public este sau nu incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi dintre cele prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990). III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 185. – „(…) (15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016) Art. I. – Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…) 10. Articolul 178 se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 178. – (1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)” IV. Examenul practicii judiciare

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a identificat existenţa a două orientări jurisprudenţiale distincte în această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate între calitatea de manager de spital public persoană fizică/şef de secţie al unui spital public şi cea de administrator al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, dat fiind faptul că funcţia de manager şi cea de administrator implică, în esenţă, acelaşi tip de activitate, respectiv activitatea de conducere, gestionare şi control, ţinându-se seama, totodată, de scopul urmărit de legiuitor în reglementarea regimului incompatibilităţilor.

În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere faptul că în Legea nr. 95/2006 nu este definit termenul „manager”, situaţie în care s-a apreciat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i atribui acestuia înţelesul ce rezultă din sensul comun al cuvântului. Astfel, conform Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), prin „manager” se înţelege: „persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parţial, funcţiile de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse”, iar prin „administrator” se înţelege „persoană care administrează, care conduce o administraţie sau un serviciu de administraţie”.

Astfel, deşi activităţile de manager şi administrator sunt codificate diferit prin clasificarea ocupaţiilor, conţinutul celor două noţiuni se referă la exercitarea în mod identic a activităţii de organizare, coordonare şi control.

Cu titlu exemplificativ, în cuprinsul Deciziei nr. 3.816 din 23 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au reţinut următoarele: ” Admiţând că, în lipsa unei definiţii exprese sau a trimiterii la o normă interpretativă, înţelesul noţiunii de manager se desluşeşte prin raportare la sensul comun, Înalta Curte constată că din cuprinsul explicaţiilor DEX, esenţial pentru definirea funcţiei de management este ca persoana în cauză să exercite prerogativa de conducere a entităţii economice, iar o atare prerogativă se materializează prin îndeplinirea, integral sau parţial, a funcţiei de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse. (…) Enumerarea distinctă a funcţiilor specifice societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 nu reprezintă un argument pentru a demonstra tratamentul diferit al funcţiei de administrator de cea de manager, ci un argument al concluziei potrivit căreia legiuitorul a înţeles să reglementeze de o manieră exhaustivă instituţia incompatibilităţii, demnă de remarcat fiind sintagma „sau orice funcţie de conducere ori de execuţie”, de unde rezultă faptul că enumerarea cuprinsă de norma analizată (I) nu este limitativă, ci exemplificativă şi (II) că legiuitorul a urmărit să evite exercitarea funcţiei publice concomitent cu orice altă funcţie de conducere din cadrul societăţilor comerciale sau entităţilor menţionate în text.”

În acelaşi sens, în cuprinsul Deciziei nr. 2.706 din 12 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, se arată că: ” Din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să instituie în mod expres situaţia de incompatibilitate în care şefii de secţie ai spitalelor publice exercită concomitent şi activităţi sau funcţii în organele de conducere ale altor unităţi spitaliceşti din sectorul public. În acest sens, chiar Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 611/2018, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 178 alin. (1) lit. b) şi art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, că aceste prevederi legale sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea oricărei alte activităţi constituie un mijloc apt să impună transparenţă şi obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcţiei de şef de secţie şi sunt justificate, deoarece funcţia de şef de secţie presupune încheierea unui contract de administrare şi angajarea de cheltuieli în limita bugetului repartizat, potrivit art. IV alin. (1) pct. 7 din Contractul de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 320/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2007.”

Un alt argument în susţinerea acestei opinii îl reprezintă reglementarea unui nou caz de incompatibilitate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016, ce constă în deţinerea funcţiei de manager de spital public – persoană fizică concomitent cu exercitarea funcţiei de membru în organismele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 [a se vedea art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006]. S-a apreciat că, prin modificarea operată prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016, legiuitorul a urmărit să clarifice un caz de incompatibilitate preexistent, în scopul asigurării transparenţei şi obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal: nr. 2.889 din 20 septembrie 2018, nr. 2.018 din 11 aprilie 2019 (cu majoritate), nr. 3.956 din 13 septembrie 2019, nr. 5.208 din 30 octombrie 2019, nr. 3.816 din 23 iulie 2020 (cu majoritate), nr. 5.772 din 23 noiembrie 2021 (cu majoritate), nr. 5.558 din 18 noiembrie 2022, nr. 2.706 din 12 mai 2022.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a statuat că nu există incompatibilitate între funcţia de manager de spital public persoană fizică/şef de secţie al unui spital public şi cea de administrator al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, argumentele invocate vizând sensul diferit din punct de vedere juridic al celor două noţiuni (cea de „manager” şi cea de „administrator”) – cu aplicarea principiului legislativ al unităţii terminologice reglementat de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), potrivit cărora „în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”; câmpul de aplicare diferit al celor două noţiuni (sistemul public – pentru funcţia de manager şi cel privat – pentru cea de administrator) şi regimul strict de interpretare şi aplicare a legii în materia incompatibilităţilor.

În argumentarea acestei opinii s-a apreciat că noţiunile de „manager” şi de „administrator” nu se suprapun, sfera incidenţei stării de incompatibilitate fiind restrânsă numai la sectorul public.

Totodată, s-a reţinut că, în materia incompatibilităţilor, normele legale sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât noţiunea de „manager” în înţelesul Legii nr. 95/2006 trebuie interpretată stricto sensu ca făcând referire exclusiv la funcţia specifică instituţiilor publice.

Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 465 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au reţinut următoarele: ” (…) dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 [art. 180 alin. (1) lit. b) în forma în vigoare până la data republicării legii] nu prevăd pentru situaţia de incompatibilitate, calitatea de administrator al unor societăţi comerciale, ci prevăd exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager. Sensurile noţiunilor de administrator şi manager sunt diferite. Deşi de esenţa ambelor funcţii este atributul de conducere, din punct de vedere juridic este necesar a fi avute în vedere cele două noţiuni în contextul actelor normative în care se regăsesc şi la care se raportează, cu aplicarea art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora «(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni. (2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.» În cadrul Legii nr. 95/2006, noţiunea de manager este prevăzută distinct, cu privire la conducerea serviciilor de ambulanţă, conducerea spitalului public, care se realizează de un manager, acesta încheie un contract de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă a activităţii şi atribuţiile managerului. În Legea nr. 95/2006 nu este prevăzută noţiunea de administrator. Aceasta este prevăzută de Legea nr. 31/1990, cu privire la societăţi, act normativ în care nu este prevăzut termenul de manager. Legea nr. 161/2003 prevede atât noţiunea de manager, cât şi cea de administrator, în mod distinct. Astfel, dispoziţiile art. 82, 84, 85, 87, 88, 90 reglementează incompatibilităţile calităţii de deputat şi senator, funcţiei de membru al Guvernului, funcţiei de prefect şi subprefect, funcţiei de primar şi viceprimar, funcţiei de consilier local sau consilier judeţean, atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator. Rezultă că, în situaţia în care legiuitorul a urmărit să instituie o incompatibilitate atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator, a folosit în mod expres ambele noţiuni. Legea nr. 95/2006, adoptată ulterior, se referă, în dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) [respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) în forma în vigoare până la data republicării legii] la exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager nu şi la aceea de administrator. Faţă de aceste împrejurări, nu rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a include în noţiunea de manager şi pe cea de administrator. În situaţia în care ar fi urmărit să instituie o incompatibilitate atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator, ar fi utilizat ambele noţiuni, astfel cum a procedat în Legea nr. 161/2003. În condiţiile în care în materia incompatibilităţilor legea nu poate fi interpretată extensiv, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, noţiunea de manager nu poate fi interpretată în sensul că se referă la atribuţia de conducere şi include, astfel, şi noţiunea de administrator. Dacă s-ar accepta interpretarea intimatei, norma juridică ar deveni imprevizibilă întrucât s-ar institui o incompatibilitate între funcţia de manager al unei unităţi spitaliceşti şi funcţii care nu sunt numite ca atare în nicio normă legală şi în niciun act, dar care ar putea fi asimilate funcţiei de manager în raport de anumite trăsături netransparente, care nu sunt aduse la cunoştinţa publicului, punând destinatarul normei în imposibilitatea de a prevedea consecinţele faptelor sale şi de a-şi adapta în mod conştient conduita.”

De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 436 din 29 ianuarie 2020 se arată că: ” Din această perspectivă, Înalta Curte consideră a fi fondate criticile de nelegalitate formulate de reclamant cu privire la lipsa unei identităţi conceptuale şi atribuţionale între noţiunile de «administrator» şi «manager», întrucât, în opinia Înaltei Curţi, nu orice activitate de conducere şi administrare din sectorul privat se subsumează unei activităţi sau funcţii de manager. Pornind de la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevăzute de Legea nr. 24/2000, se constată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din acest act normativ stabilesc următoarele: «(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni. (2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.» Rezultă, aşadar, că o noţiune nu poate avea înţelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiaşi act normativ, ci trebuie înţeleasă, atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiţii, iar în cazul în care legea nu conţine vreo definiţie, atunci înţelesul noţiunii trebuie să fie acelaşi, oriunde ar fi cuprinsă această noţiune în cadrul respectivei legi. În materia incompatibilităţilor, normele legale sunt de strictă interpretare, reţinându-se că Legea nr. 95/2006, care stabileşte expres incompatibilităţile pentru funcţia de şef de secţie, operează cu noţiunea de «manager», dispunând prin dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), raportat la art. 185 alin. (15) din acest act normativ, că funcţia de şef de secţie este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager. Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 privind societăţile nu foloseşte termenul de «manager» pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societăţii comerciale. Potrivit legislaţiei naţionale, societăţile comerciale şi celelalte entităţi private sunt conduse de administratori sau directori, în funcţie de sistemul de conducere ales de către aceste entităţi. (…) Mai mult, Legea nr. 161/2003 menţionează distinct funcţia de manager de cea de administrator, ceea ce denotă faptul că, atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu funcţie publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată, a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea nr. 31/1990, respectiv, administrator, director, cenzor etc. În cazul de faţă, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă posibilitatea unui şef de secţie medicală de a deţine simultan funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi utilizat termenul de administrator, potrivit terminologiei Legii nr. 31/1990, iar nu pe cel de manager.”

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal: nr. 3.996 din 12 decembrie 2017, nr. 2.426 din 26 iunie 2017, nr. 1.744 din 11 mai 2017, nr. 1.171 din 23 martie 2017, nr. 71 din 18 ianuarie 2018, nr. 3.561 din 25 octombrie 2018, nr. 3.935 din 15 noiembrie 2018, nr. 4.220 din 28 noiembrie 2018, nr. 2.704 din 21 iunie 2018, nr. 1.799 din 3 aprilie 2019, nr. 737 din 14 februarie 2019, nr. 436 din 29 ianuarie 2020, nr. 465 din 28 ianuarie 2021. V. Opinia titularului sesizării – Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că întrucât potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar chestiunea disputată este o problemă de drept veritabilă, în raport cu soluţiile şi considerentele hotărârilor definitive sus-evocate există practică judiciară neunitară, astfel că recursul în interesul legii este admisibil. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analizând orientările jurisprudenţiale identificate în practica instanţelor, procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în spiritul şi litera legii.

Preliminar, a propus reformularea problemei de drept, apreciind că practica neunitară a apărut în legătură cu situaţia de incompatibilitate cu funcţia de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată.

Procedând la interpretarea gramaticală, sistematică şi teleologică a normei legale, procurorul general a apreciat că dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 se aplică atât managerului de spital public, cât şi directorului medical, directorului financiar-contabil, şefilor de secţii, şefilor de laborator şi şefilor de serviciu medical din cadrul spitalelor publice şi vizează incompatibilitatea cu funcţia de administrator al unei societăţi cu răspundere limitată.

Astfel, recurgând la interpretarea gramaticală a normei, a apreciat că, în lipsa unei definiţii exprese sau a trimiterii la o normă interpretativă, înţelesul noţiunii de „manager” se desluşeşte prin raportare la sensul comun, din cuprinsul explicaţiilor cuprinse în D.E.X., esenţială pentru definirea funcţiei de „manager” fiind exercitarea prerogativelor de conducere a unei entităţi economice, prerogativă care se materializează prin îndeplinirea, integral sau parţial, a funcţiei de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse.

Că managerul de spital public este o persoană care exercită prerogativă de conducere rezultă inclusiv din dispoziţiile art. 176 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care prevăd că: „Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică.”

Administratorul unei societăţi comerciale exercită, de asemenea, prerogativa de conducere a entităţii economice, efectuând toate operaţiunile necesare desfăşurării activităţii societăţii în baza mandatului dat de către asociaţii/acţionarii acesteia.

În raport cu aceste dispoziţii legale, procurorul general a apreciat că, prin ambele noţiuni, legiuitorul a definit persoana care desfăşoară o activitate de organizare, conducere a activităţii şi administrare a cheltuielilor financiare şi patrimoniului, diferenţa rezultând din modul de organizare a entităţii juridice, în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 fiind folosită o altă terminologie („administrator”, „director”).

În consecinţă, esenţial pentru problema de faţă privitor la termenii „administrator” şi, respectiv, „manager” este sensul comun pe care aceştia au ajuns să îl aibă: persoane care, având putere de decizie asupra activităţii, drepturilor, obligaţiilor şi intereselor unei persoane juridice, instituţii sau organizaţii, conduc activitatea acesteia. Interpretarea în sensul că norma în cauză priveşte inclusiv administratorul unei societăţi nu este extensivă, ci literală.

Dacă legiuitorul dorea să limiteze incompatibilitatea doar la o altă funcţie de manager, denumită ca atare prin lege, modalitatea de exprimare în conţinutul normei ar fi putut fi „o altă funcţie de manager, denumită ca atare de lege”, şi nu modalitatea de exprimare pe care a folosit-o în cuprinsul normei. Prin modul de formulare a normei, legiuitorul a dorit să cuprindă, printr-o exprimare concisă, dar cuprinzătoare, şi alte funcţii de conducere, nu numai din sistemul public, ci şi din domeniul privat (administrator al unei societăţi comerciale).

În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, al cărei obiect a fost examinarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a normei ce face obiectul prezentei sesizări, autorii excepţiei fiind persoane care au exercitat concomitent funcţia de şef de secţie la un spital şi pe cea de administrator la o societate.

În ceea ce priveşte interpretarea sistematică a normei, analizând reglementarea de ansamblu în care este cuprinsă aceasta, precum şi istoricul legislativ al acestei norme, procurorul general observă că legiuitorul a fost constant în a menţine esenţa acestui caz de incompatibilitate, incompatibilitatea cu oricare alte funcţii, introducând, pe parcursul evoluţiei legislative, anumite excepţii referitoare la funcţii în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară ori în domeniul activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, în forma actuală a legii, art. 178 alin. (1) lit. a) prevăzând „exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) şi alin. (6)”.

Cât despre interpretarea teleologică a normei – scopul instituirii cazului de incompatibilitate, procurorul general arată că, reglementând incompatibilitatea managerului de spital public, persoană fizică, în condiţiile exercitării oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, legiuitorul nu o limitează la cea de manager de spital public ori la cea de manager public, întrucât norma urmăreşte evitarea conflictelor de interese în care s-ar putea afla managerul de spital public ce ar exercita o altă funcţie de conducere, fiind indiferent dacă activitatea de manager (conducere, administrare) se exercită într-o altă unitate spitalicească publică sau, dimpotrivă, în mediul privat, deci indiferent de forma de organizare a entităţii manageriate/conduse.

Împrejurarea că legiuitorul, prin diferite acte normative, a ales să dea diferite denumiri persoanelor cu atribuţii de conducere din cadrul diferitelor persoane juridice, organizaţii sau instituţii, pur şi simplu pentru a distinge doar formal, din punctul de vedere al denumirii diferitelor funcţii cu atribuţii de conducere din cadrul diferitelor persoane juridice, instituţii sau organizaţii, aşa cum s-a arătat mai sus, nu constituie un argument valid de natură a combate opinia I.

Scopul instituirii prin lege a incompatibilităţii în cauză este nu acela de a institui interdicţia deţinerii de funcţii cu denumire similară ori de a combate cumulul de funcţii, ci acela de a proteja un anumit sector de activitate datorită contrarietăţii de interese ce poate apărea din cauza exercitării simultane a două funcţii de conducere (ce pot avea, formal, sub aspectul calităţii persoanei ce exercită atribuţiile, diferite denumiri şi care presupun putere de decizie cu influenţă asupra intereselor ce pot intra în conflict).

În consecinţă, prin raportare la situaţia ce face obiectul sesizării de recurs în interesul legii, a opinat că dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 [respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, forma în vigoare până la data de 31 august 2015, şi art. 178 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, forma în vigoare în perioada 31 august 2015-21 noiembrie 2016] se interpretează în sensul că acestea se referă şi la funcţia de administrator al unei societăţi. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat, în repetate rânduri, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, respingând excepţiile ridicate.

Astfel, prin Decizia nr. 386 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.274 din 30 decembrie 2022, constatând constituţionalitatea textelor analizate, Curtea a reţinut că: ” 16. (…) art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie deoarece exercitarea oricărei alte activităţi, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, în paralel cu aceea de manager într-un spital creează o stare de incompatibilitate. Faptul că legiuitorul nu a enumerat toate categoriile de activităţi ce creează respectiva stare nu aduce atingere principiului constituţional invocat, deoarece orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare. Revine instanţei, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, rolul de a identifica aceste cazuri. (…) 18. Curtea constată că în Legea nr. 95/2006 nu este definit termenul «manager». Într-o astfel de situaţie, definiţia conceptului utilizat de legiuitor este cea uzuală, cuprinsă în Dicţionarul explicativ al limbii române (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, paragraful 17, şi Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, paragraful 19). În acest context, Curtea reţine că revine autorităţilor, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, să determine dacă o persoană exercită sau nu această funcţie. 19. În ceea ce priveşte referirea la determinarea sferei noţiunii «funcţia de manager» prin raportare la prevederile Legii contractului de management nr. 66/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 13 octombrie 1993, Curtea constată că acest act normativ se referă la funcţia exercitată în cadrul societăţilor în care statul deţine acţiuni aferente unei cote de cel puţin 50% din capitalul social, fără legătură cu sfera noţiunii de «manager» în sensul Legii nr. 95/2006 sau de «administrator» (calitate deţinută de autoare) în sensul Legii societăţilor nr. 31/1990 (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 272 din 22 aprilie 2021, paragrafele 13-16). 20. Referitor la încălcarea prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 a prevederilor art. 16 alin. (3), ale art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 562 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 3 noiembrie 2016, paragraful 13, invocând jurisprudenţa sa în materie, a statuat, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, pentru o perioadă de 3 ani de la data eliberării, a destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 420 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 9 noiembrie 2018, paragraful 26, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate dau expresie art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia «Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii […].» 22. Referitor la critica privind încălcarea dreptului la muncă, jurisdicţia constituţională constată că prin textul de lege criticat legiuitorul limitează exercitarea acestuia deoarece are această prerogativă sub condiţia respectării principiului proporţionalităţii (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 611 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 5 martie 2019, paragraful 32). Astfel, conform principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională – adică să respecte justul echilibru între interesele concrete, pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporţionalitate, urmează să se stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30). Referitor la scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat, se reţine că acesta este justificat de necesitatea exercitării funcţiei de manager de spital în condiţii de integritate şi transparenţă decizională, pentru realizarea atribuţiilor sale. Prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea altor activităţi constituie un mijloc apt să impună transparenţă şi obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcţiei de manager. Referitor la caracterul necesar al măsurii, Curtea reţine că acesta este justificat, deoarece funcţia de manager presupune exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul spitalului public. Curtea mai observă, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general, referitoare la exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, şi protecţia dreptului fundamental la muncă al autorului. În concluzie, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la muncă, ci doar îl limitează, cu privire la exercitarea altor activităţi decât funcţia publică deţinută, pe o perioadă determinată. 23. În ceea ce priveşte încălcarea art. 53 din Constituţie, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 605 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.244 din 29 decembrie 2021, paragraful 40 şi Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013) a stabilit că invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie.” VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, au apreciat că există incompatibilitate între activitatea/funcţia de manager de spital persoană fizică şi cea de administrator al unei societăţi dintre cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, conform art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Faţă de propunerea procurorului general de reformulare a problemei de drept ce face obiectul interpretării, judecătorii-raportori au arătat că în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării cu recurs în interesul legii, cu foarte mici excepţii, nu există referiri la forma de societate, dovadă că acest aspect nu a fost relevant în pronunţarea soluţiilor. De aceea au apreciat că reformularea nu se impune. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

Totodată, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Aceste dispoziţii legale stabilesc, aşadar, mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti, dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii.

Nu în ultimul rând, este necesar ca sesizarea să fie de natură să ducă la atingerea scopului recursului în interesul legii, respectiv unificarea jurisprudenţei divergente, prin asigurarea interpretării şi aplicării textelor de lege supuse examinării, sub forma unei dezlegări de principiu.

În cauză este îndeplinită cerinţa de ordin formal prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă – dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării şi ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, acesta se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, întrucât priveşte o problemă de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, finalitatea recurgerii la această instituţie juridică fiind asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se reţine a fi îndeplinită.

De asemenea, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Sesizarea priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 [respectiv art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, forma în vigoare până la data de 31 august 2015, data republicării legii].

Dispoziţiile din Legea nr. 95/2006 interpretate diferit au următorul cuprins: Art. 185. – „(…) (15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.”

Problema de drept soluţionată diferit priveşte, în esenţă, regimul incompatibilităţilor reglementat de dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fiind necesar a se stabili prin prezentul mecanism procedural de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii dacă funcţia de manager de spital public persoană fizică/şef de secţie din spital public este sau nu incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990.

Pentru o facilă înţelegere trebuie precizat mai întâi că Legea nr. 95/2006 a fost iniţial publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, incompatibilitatea analizată fiind prevăzută în art. 180 alin. (1) lit. b), cu următorul cuprins: ” (1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate; (…).”

Legea a fost republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 184/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 a devenit astfel art. 178 alin. (1) lit. c), având exact acelaşi conţinut.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016, dispoziţiile art. 178 din legea menţionată au fost modificate şi completate, fiind reglementat un nou caz de incompatibilitate prin art. 178 alin. (1) lit. g), conform căruia funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu „exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Divergenţa de interpretare porneşte, în primul rând, de la stabilirea sensului juridic al celor două noţiuni (cea de „manager” şi cea de „administrator”).

Pentru a putea lămuri dacă noţiunile de „manager” şi „administrator” al unei societăţi sunt sau nu diferite, este necesară, mai întâi, raportarea la conţinutul acestor noţiuni, la atribuţiile îndeplinite în exercitarea lor.

În acest sens nu se poate porni de la aplicarea principiului legislativ al unităţii terminologice, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”, cât timp Legea nr. 95/2006 nu defineşte termenul „manager” şi nici „administrator”.

În schimb, astfel cum a arătat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 272 din 22 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 7 ianuarie 2022 (paragraful 16), făcând trimitere la Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019 (paragraful 17) şi la Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019 (paragraful 19), în Legea nr. 95/2006 nu este definit termenul „manager”, astfel că definiţia conceptului utilizat de legiuitor este cea uzuală, cuprinsă în D.E.X.

Or, potrivit D.E.X., noţiunea de „manager” presupune activităţi de organizare, conducere, administrare a cheltuielilor financiare etc.

În acelaşi sens este de remarcat că, deşi Legea nr. 95/2006 nu defineşte termenul „manager”, totuşi prevede expres, la art. 182 (devenit art. 180 după republicare), care sunt atribuţiile acestuia, rezultând în mod clar că este vorba despre atribuţii de organizare şi administrare, similar definiţiei din D.E.X.

În continuare, privind noţiunea de „administrator” se constată că nici aceasta nu este definită în vreun act normativ, însă Legea nr. 31/1990 şi Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 82/1991), reglementează atribuţiile administratorului unei societăţi, acestea fiind: administrarea procedurilor juridice legate de realizarea obiectului de activitate al societăţii; stabilirea şi verificarea programului de lucru; gestionarea bunurilor societăţii; administrarea operaţiunilor legale de încadrare în muncă a angajaţilor; semnarea documentelor oficiale în numele firmei (spre exemplu, contracte); reprezentarea societăţii în diferite situaţii.

Din dispoziţiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rezultă clar că administrarea societăţii nu este altceva decât o parte integrantă a noţiunii de management al societăţii.

Aşa fiind, este evident că, deşi activităţile de manager şi administrator sunt codificate diferit prin clasificarea ocupaţiilor, conţinutul celor două noţiuni se referă la exercitarea, identic, a activităţilor de organizare, conducere şi administrare, existând o identitate conceptuală şi atribuţională între noţiunile de „administrator” şi „manager”.

Privind câmpul de aplicare al celor două noţiuni (sistemul public sau privat), este de precizat că în analizarea termenului „manager” din Legea nr. 95/2006 nu trebuie făcută referire la prevederile Legii contractului de management nr. 66/1993, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 66/1993), întrucât „acest act normativ se referă la funcţia exercitată în cadrul societăţilor în care statul deţine acţiuni aferente unei cote de cel puţin 50% din capitalul social, fără legătură cu sfera noţiunii de «manager» în sensul Legii nr. 95/2006 sau de «administrator» (…) în sensul Legii societăţilor nr. 31/1990”, astfel