Decizia nr. 12/2023 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 426/1/2023 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 426/1/2023 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Loredana Brezeanu, procuror-şef al Biroului de reprezentare pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din cadrul Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un supliment la raport.

Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror Loredana Brezeanu solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii, în sensul că dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

În argumentarea acestui punct de vedere arată că dreptul prevăzut de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, este un drept de natură socială, în legătură cu situaţia locativă a poliţiştilor, recunoscut de legiuitor în condiţii limitative, expres prevăzute de lege. O condiţie sine qua non pentru recunoaşterea beneficiului constând în compensaţia lunară pentru chirie este aceea ca nici poliţistul, nici soţul/soţia acestuia să nu deţină o locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului.

Conform principiului tempus regit actum, condiţiile de fond şi situaţia juridică a potenţialilor beneficiari ai compensaţiei se examinează la un moment ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, moment la care reclamanţii-poliţişti nu mai îndeplineau una dintre condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din aceeaşi lege, aceea de a nu deţine o locuinţă proprietate personală.

În situaţia acestor poliţişti, dreptul la acordarea compensaţiei pentru chirie s-a stins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, astfel încât, în lipsa voinţei exprese a legiuitorului, nu se poate considera că, în temeiul noii legi, dreptul a fost reactivat.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La data de 13 februarie 2023, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Legea nr. 288/2018), în sensul de a se stabili dacă dreptul la compensaţia lunară pentru chirie poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contractele de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14 februarie 2023, formându-se Dosarul nr. 426/1/2023. II. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava rezultă că în practica instanţelor nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, în sensul că unele instanţe recunosc dreptul reclamanţilor-poliţişti la compensaţia pentru chirie, admiţând acţiunile cu un astfel de obiect, în timp ce alte instanţe resping asemenea cereri. III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze în vederea aplicării unitare următoarele prevederi legale:

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare Art. 31. – ” (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii. (1 1 ) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia. (1 2 ) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1 1 ) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. (…)” Art. 32. – „(1) Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii. (…)” IV. Examenul practicii judiciare

Din verificarea practicii instanţelor judecătoreşti Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a identificat existenţa a două orientări distincte în această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, acţiunile cu un astfel de obiect au fost respinse. Pornind de la principiul aplicării în timp a legii civile, s-a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 288/2018 nu se pot aplica retroactiv situaţiilor născute înainte de intrarea lor în vigoare.

În acest sens s-a reţinut că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 funcţionarul nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, întrucât achiziţionase un imobil prin încheierea unui contract de credit cu plata preţului în rate, astfel că pierduse dreptul de a beneficia de compensaţia amintită.

Deşi se admite că la momentul încheierii contractului de credit reclamantul ar fi putut beneficia de acordarea compensaţiei prevăzute de Legea nr. 288/2018, în condiţiile în care i se deconta chiria, totuşi legea nouă nu produce efecte retroactive, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Argumentul că legea nouă ar putea fi aplicabilă şi acestei ipoteze, care ar viza un efect viitor al unei situaţii juridice anterioare, nu a fost găsit întemeiat pentru motivul că legiuitorul nu a recunoscut, în mod neechivoc, beneficiul solicitat şi în ceea ce priveşte efectele viitoare ale unei situaţii juridice trecute, prin menţionarea în mod expres a acordării compensaţiei şi în cazul încheierii anterioare a contractelor de credit, apreciindu-se că reglementarea expresă este singura modalitate în care ar fi putut să ia naştere un nou drept la acordarea compensaţiei lunare, întrucât acest drept a încetat în cazul reclamantului în momentul încheierii contractului de credit.

De asemenea, nici jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, potrivit căreia legea nouă s-ar aplica tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi, nu este aplicabilă, deoarece textul legal reglementează dreptul de a beneficia de compensarea lunară a chiriei, drept pe care funcţionarul l-a pierdut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, textul nefiindu-i aplicabil în raport cu conţinutul beneficiului acordat.

În acest sens au pronunţat decizii Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Bacău.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, soluţiile de admitere a acţiunilor au avut drept argument faptul că situaţiile juridice în discuţie reprezintă facta pendentia, cu consecinţa aplicării legii noi, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Codul civil, că dispoziţiile trebuie interpretate în spiritul legii şi în contextul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi că legiuitorul a urmărit nu doar sprijinirea poliţiştilor care urmează să contracteze un credit după data intrării în vigoare a art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, întrucât o asemenea interpretare ar conduce la diferenţe nejustificate de tratament, neexistând deosebiri relevante între situaţia unei persoane care a contractat un credit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, dar îl plăteşte integral sau parţial ulterior, şi cea a unei persoane care l-a contractat ulterior.

În această opinie s-a reţinut ca fiind relevant faptul că reclamantul a contractat creditul pentru care solicită sprijinul în anul 2007, dar într-un moment în care era deja adoptat art. 32 din Legea nr. 360/2002. 26. Ţinând cont de conţinutul şi cronologia reglementărilor, este evident că art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 a fost adoptat în vederea concretizării măsurii de sprijin reglementate de art. 32 din aceeaşi lege. Astfel, este de observat că art. 32, în forma iniţială a Legii nr. 360/2002, stabileşte că statul sprijină poliţistul în construirea şi cumpărarea unei locuinţe. În condiţiile în care ulterior, respectiv în anul 2018, s-a introdus art. 31 alin. (1 2 ), conform căruia se suportă de către stat o parte din rată în cazul în care poliţistul contractează un credit pentru cumpărarea unei locuinţe, este evident că aceasta este o măsură de sprijin dintre cele la care se referă art. 32 menţionat anterior.

Conform susţinerilor pârâţilor, atât timp cât la intrarea în vigoare a art. 31 alin. (1 2 ) reclamantul deţinea locuinţa cumpărată prin creditul în privinţa căruia solicită sprijin, acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1), la care face referire art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, întrucât acest text prevede condiţia de a nu deţine nicio locuinţă. Or, interdicţia de a deţine o locuinţă nu se poate referi tocmai la locuinţa pentru cumpărarea căreia persoana în cauză achită ratele creditului pentru care se solicită sprijinul. Astfel, prin ipoteză, în toate situaţiile în care se aplică art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, în momentul în care se acordă sprijinul, persoana în cauză deţine o locuinţă, respectiv locuinţa cumpărată prin creditul în vederea căruia se solicită sprijinul. Aceasta indiferent dacă locuinţa era sau nu deja cumpărată la data intrării în vigoare a art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002. Uzual, în momentul contractării unui credit imobiliar, proprietatea asupra imobilului se transferă debitorului din contractul de credit, concomitent cu acordarea acestui credit.

În consecinţă, nu se poate accepta ideea că interdicţia de a avea în proprietate o locuinţă se referă tocmai la cea cumpărată prin creditul raportat la care se solicită sprijinul. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia că prevederile art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 nu s-ar aplica niciodată, întrucât persoanele vizate ar deţine în proprietate o locuinţă, respectiv locuinţa în vederea cumpărării căreia au contractat creditul.

Instanţele care au îmbrăţişat această orientare au reţinut că art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 nu prevede că se aplică doar persoanelor care contractează un credit ulterior intrării sale în vigoare. Menţiunea „contractează” este una generală, relevantă fiind stabilirea condiţiei de contractare a unui credit, şi nu timpul verbului utilizat.

În sprijinul acestei interpretări este şi faptul că reglementarea referitoare la sprijinirea poliţistului în vederea cumpărării unei locuinţe există din anul 2002, deci inclusiv la data contractării de către reclamant a creditului pentru care solicită sprijinul. În consecinţă, cum art. 31 alin. (1 2 ) este o concretizare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 360/2002, existent şi la data contractării creditului de către reclamant, este logic să se considere că legiuitorul a urmărit şi sprijinirea persoanelor care suportă un contract încheiat sub imperiul acestei reglementări.

Totodată, se reţine că ar fi cu totul ilogic ca legiuitorul să urmărească doar sprijinirea poliţiştilor care urmează să contracteze un credit după data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002. Indiferent de data contractării creditului, efortul financiar depus este acelaşi, iar momentul efectuării acestui efort este, de asemenea, acelaşi, respectiv cel în care se achită rata aferentă creditului contractat; scopul achitării respectivei rate este identic, respectiv acela de a rambursa creditul contractat pentru cumpărarea unei locuinţe. O altă interpretare ar conduce la diferenţe nejustificate de tratament, neexistând deosebiri relevante între situaţia unei persoane care a contractat un credit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, dar îl plăteşte integral sau parţial ulterior şi cea a unei persoane care l-a contractat ulterior.

Nu se pune problema că în această situaţie art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 s-ar aplica retroactiv, întrucât oricum, în temeiul acestui text, poliţistului nu i se pot suporta ratele creditului plătite anterior intrării sale în vigoare sau anterior formulării cererii de acordare a compensaţiei pentru chirie.

În acest sens s-au pronunţat decizii de către Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, precum şi mai multe sentinţe de către tribunalele Bihor, Brăila, Giurgiu, Maramureş, nedefinitive la data sesizării. V. Opinia titularului sesizării – Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava nu şi-a exprimat opinia asupra problemei de drept. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analizând orientările jurisprudenţiale identificate în practica instanţelor, procurorul general a apreciat că prima orientare jurisprudenţială este în spiritul şi litera legii.

Astfel, raportat la natura dreptului în discuţie şi la condiţiile acordării sale, procurorul general observă că, deşi măsura analizată are şi valenţe de sprijinire a personalului Ministerului Afacerilor Interne în ceea ce priveşte construirea/cumpărarea unei locuinţe proprietate personală, totuşi, formal, dreptul la compensarea chiriei în ipoteza specifică, ce face obiectul problemei de drept, nu a fost reglementat în cuprinsul art. 32 din Legea nr. 360/2002, ci în art. 31 din acelaşi act normativ.

Măsurile de sprijin prevăzute de art. 32 din Legea nr. 360/2002 au constat în programe de construire a locuinţelor coordonate de Ministerul Afacerilor Interne, pentru care au fost adoptate reglementări distincte, conţinute în art. 17 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007), şi în Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 129/2010 privind construirea de locuinţe proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Afacerilor Interne (Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 129/2010), iar acest aspect nu poate fi ignorat în soluţionarea problemei de drept sesizate.

Faţă de modalitatea în care legiuitorul a transpus în cadrul Legii nr. 360/2002 măsura de protecţie socială aflată în discuţie şi de faptul că, din perspectiva sferei beneficiarilor compensaţiei, există o suprapunere perfectă între ipotezele prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) şi cele prevăzute în alin. (1 2 ) şi (1 4 ) ale aceluiaşi articol, rezultă că ceea ce diferă este doar opţiunea poliţistului îndreptăţit la acordarea acestei compensaţii de a folosi sumele aferente pentru plata chiriei ori pentru plata ratelor unui credit imobiliar/ipotecar/preţului unei locuinţe.

În raport cu expunerea de motive a Legii nr. 288/2018, în care s-a arătat expres că implementarea soluţiei legislative propuse nu va conduce la o creştere a cheltuielilor bugetare, ci acestea vor rămâne la acelaşi nivel, doar scopul acordării compensaţiei fiind diversificat, sfera beneficiarilor rămânând aceeaşi, rezultă că legiuitorul nu a instituit un drept nou, ci a reglementat doar o opţiune suplimentară pentru poliţişti, în ceea ce priveşte utilizarea sumelor aferente pentru plata totală sau parţială a ratelor unui credit ipotecar/imobiliar ori a ratelor preţului unei locuinţe.

Din perspectiva aplicării în timp a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, reprezintă facta futura situaţia juridică a poliţiştilor care, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din aceeaşi lege, după data de 9 decembrie 2018, contractează un credit imobiliar/ipotecar în vederea achiziţionării unei locuinţe, nu şi situaţia poliţiştilor care au în derulare asemenea contracte, întrucât au dobândit dreptul de proprietate asupra unei locuinţe mai înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, astfel încât, după această dată, nu mai îndeplineau una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea compensaţiei, conform principiului tempus regit actum. În situaţia acestora din urmă, dreptul la acordarea compensaţiei pentru chirie s-a stins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, astfel încât, în lipsa unei dispoziţii exprese a legiuitorului, nu se poate considera că, în temeiul noii legi, dreptul a fost reactivat.

Totodată, analizând problema de drept din punctul de vedere al principiului egalităţii în faţa legii şi al aplicării unui tratament juridic nediscriminatoriu pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, procurorul general a apreciat că, deşi din perspectiva plăţii ratelor unui credit imobiliar/ ipotecar aflat în derulare se poate considera că reclamanţii se află într-o situaţie comparabilă cu cea a poliţiştilor care au contractat/vor contracta aceleaşi credite după data de 9 decembrie 2018, totuşi, elementul obiectiv menţionat anterior, coroborat cu lipsa unei voinţe exprese a legiuitorului de a reactiva, în privinţa reclamanţilor, dreptul la compensaţia pentru chirie stins prin dobândirea unei locuinţe anterior intrării în vigoare a noii legi, conduce la concluzia că diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului prevăzut de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 nu constituie o discriminare în temeiul vreunui criteriu dintre cele enunţate de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia) şi că aceasta a avut o bază rezonabilă şi obiectivă, dată de neîndeplinirea, în persoana reclamanţilor, a uneia dintre condiţiile prevăzute cumulativ de lege.

Pentru toate aceste argumente a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 86 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 15 iunie 2022 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 3 martie 2022), Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, reţinând următoarele: ” 33. (…) prevederile art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 au fost introduse în cuprinsul acestui act normativ prin Legea nr. 288/2018, care a intrat în vigoare la 9 decembrie 2018 şi instituie condiţii privind dreptul poliţistului la compensaţia lunară pentru chirie, în situaţia contractării unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe. Astfel, poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 360/2002, constând, în esenţă, în a nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. 34. Raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că acestea nu relevă un fine de neconstituţionalitate, de vreme ce textele de lege criticate, astfel cum sunt redactate, nu instituie ca destinatari ai normei doar poliţiştii care contractează un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 şi nici nu îi exclud de la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie pe poliţiştii care contractează un astfel de credit anterior intrării în vigoare a legii menţionate. 35. În aceste condiţii, Curtea constată că, în realitate, problema supusă spre examinare nu este una de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu poate face obiectul unui control de constituţionalitate. Astfel, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să interpreteze şi să aplice dispoziţiile legale criticate, acesta fiind atributul instanţelor judecătoreşti, care, în caz de litigiu, prin analiza elementelor de fapt şi de drept specifice fiecărei cauze, au competenţa de a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie. 36. Faptul că unele instanţe judecătoreşti recunosc dreptul la compensaţia lunară pentru chirie poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, în timp ce alte instanţe judecătoreşti pronunţă o soluţie diferită, reprezintă strict probleme de interpretare şi aplicare a legii, care pot fi eventual supuse aprecierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe calea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a recursului în interesul legii, după caz.” VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile regularităţii învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, au apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, se aplică şi poliţiştilor care au încheiat contractele de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

La dosar a fost depus şi un supliment la raport, prin care s-a opinat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a aceloraşi dispoziţii legale, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contractele de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi suplimentul la raport, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analiza condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în raport cu dispoziţiile art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

În raport cu acest text normativ, se constată că cerinţa referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită, întrucât colegiul de conducere al curţii de apel se regăseşte printre subiectele de drept prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.

Prin norma evocată sunt instituite anumite condiţionări, de a căror îndeplinire depinde admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Condiţia primară a admisibilităţii recursului în interesul legii este suficient de clară şi ea pretinde să existe o problemă de drept. Se impun acestei probleme de drept anumite caracteristici, respectiv să fi format obiectul unei judecăţi şi să fi fost soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti. Complementar, legiuitorul introduce şi condiţia referitoare la dovada unei rezolvări neunitare, posibilă exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive, care trebuie anexate cererii de recurs în interesul legii.

Examinând hotărârile judecătoreşti anexate cererii de recurs în interesul legii, se constată existenţa unei practici neunitare, reflectată într-un număr consistent de hotărâri provenind de la majoritatea curţilor de apel, care reflectă interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 cât priveşte sfera destinatarilor normei şi aplicarea în timp a legii.

Una dintre particularităţile recursului în interesul legii o reprezintă chiar obiectul său, constând în unificarea practicii instanţelor judecătoreşti în anumite probleme de drept. Prin urmare, ipoteza este aceea în care instanţele judecătoreşti au pronunţat soluţii diferite sau chiar contrare, în una şi aceeaşi problemă de drept, situaţie în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie intervine pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară.

Din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti anexate actului de sesizare se reţine o interpretare diferită a modului de aplicare sub aspect temporal şi sub aspectul destinatarilor normei în discuţie, având drept consecinţă pronunţarea unor soluţii potrivnice.

În concret, s-au conturat cele două orientări jurisprudenţiale diferite vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor expuse anterior, care justifică pronunţarea unei decizii menite să asigure unitatea de jurisprudenţă.

Ca atare, constatând îndeplinite condiţiile de sesizare prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă, precum şi condiţiile de ordin formal, reglementate de art. 515 din acelaşi cod, luând în considerare rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti – se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii. IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018.

Legea nr. 288/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 6 decembrie 2018, a completat articolul 31 din Legea nr. 360/2002, introducând după alineatul (1 1 ) trei noi alineate, alineatele (1 2 )-(1 4 ), cu următorul cuprins: ” (1 2 ) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1 1 ) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. (1 3 ) În situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei. Compensaţia lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situaţia prevăzută la alin. (1) şi (1 1 ) şi pentru situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), caz în care poliţistul optează pentru una dintre aceste situaţii. (1 4 ) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1 2 ), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.”

Divergenţa priveşte împrejurarea dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie poate fi recunoscut şi poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Potrivit art. 60 alin. (1) şi art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, dispoziţiile de completare încorporându-se, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Astfel, dreptul poliţiştilor la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în scopul plăţii ratelor unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe este reglementat începând cu data de 9 decembrie 2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.

Determinarea sferei destinatarilor normei are loc prin raportare la condiţiile cerute de normă pentru acordarea dreptului la compensaţie, iar numai cu îndeplinirea acestor condiţii se dobândeşte vocaţia la aplicarea normei.

Dreptul prevăzut de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 este recunoscut de legiuitor în condiţiile limitative ce pot fi decelate din coroborarea textului care îl consacră cu prevederile alin. (1) şi (1 1 ) ale aceluiaşi articol, la care se face trimitere expresă.

Potrivit art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din Legea nr. 360/2002, coroborate cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005), pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, calculată în raport cu salariul de funcţie aflat în plată corespunzător lunii pentru care se cuvine acest drept, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: – poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine o locuinţă proprietate personală în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, indiferent dacă aceasta este o altă localitate decât cea de domiciliu sau localitatea de domiciliu [condiţie negativă rezultată din art. 31 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 360/2002, art. 2 lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005]; – unitatea de poliţie la care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător [condiţie negativă rezultată din art. 31 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 2 lit. c) şi art. 3 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005]; – poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, o locuinţă din fondul locativ de stat în localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului sau în localitatea de domiciliu [condiţie negativă prevăzută de art. 2 lit. d) şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005]; – poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, altul decât cel prevăzut de art. 2 lit. d) sau, după caz, art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei [condiţie pozitivă prevăzută de art. 2 lit. e) şi art. 3 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005].

Prin art. 31 alin. (1 2 ) şi (1 4 ) din Legea nr. 360/2002, texte introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, beneficiul la compensaţia lunară pentru chirie a fost recunoscut şi poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din acelaşi act normativ şi care contractează un credit imobiliar/ipotecar destinat achiziţionării unei locuinţe ori încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.

Deşi mecanismul compensaţiei prevăzute de art. 31 alin. (1 2 ) şi (1 4 ) din Legea nr. 360/2002 este cel al decontării totale sau parţiale a ratelor creditului ipotecar/imobiliar ori a ratelor preţului plătite de poliţist în temeiul unui contract de credit sau al unui contract de vânzare-cumpărare a unei locuinţe, indicarea acestui drept sub titulatura de „compensaţie lunară pentru chirie” este explicată în lucrările parlamentare prin trimitere la intenţia de reglementare a legiuitorului, aceea „de a implementa doar o opţiune de utilizare a compensaţiei lunare pentru chirie care se acordă şi în prezent aceleiaşi categorii de personal îndreptăţite, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului” (aşa cum reiese din amendamentele admise, anexă la Raportul comun nr. 4c-6/488 din 27.02.2018 al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi nr. 4c-12/1.229/2017 din 27.02.2018 al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor).

Faţă de modalitatea în care legiuitorul a transpus în cadrul Legii nr. 360/2002 măsura de protecţie socială aflată în discuţie şi de faptul că, din perspectiva sferei beneficiarilor compensaţiei, există o suprapunere perfectă între ipotezele prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) şi cele prevăzute în alin. (1 2 ) şi (1 4 ) ale aceluiaşi articol, rezultă că ceea ce diferă este doar opţiunea poliţistului îndreptăţit la acordarea acestei compensaţii de a folosi sumele aferente pentru plata chiriei ori pentru plata ratelor unui credit imobiliar/ipotecar/preţului unei locuinţe.

Ca atare, beneficiază de dreptul conferit de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 poliţistul care îndeplineşte următoarele condiţii: a) fiind numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul sau în localitatea în care îşi are domiciliul, după caz, nu deţine o locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia/acesteia; b) angajatorul nu îi poate asigura un spaţiu de locuit corespunzător; c) nu a mai beneficiat anterior de acordarea compensaţiei lunare pentru chirie prevăzute de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, dat fiind că aceasta se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată în timpul carierei [art. 31 alin. (14) teza întâi din Legea nr. 360/2002].

Rezultă că o condiţie sine qua non pentru recunoaşterea beneficiului constând în compensaţia lunară pentru chirie este aceea ca nici poliţistul, nici soţia/soţul acestuia/acesteia să nu deţină o locuinţă proprietate personală în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului. Or, poliţiştii care au dobândit o locuinţă anterior intrării în vigoare a normei supuse interpretării nu mai îndeplinesc această condiţie.

Unul dintre principiile generale ale dreptului civil îl reprezintă egalitatea în faţa legii civile, însă egalitatea (şi generalitatea) acţiunii legii civile asupra persoanelor nu trebuie să conducă la concluzia că norma de referinţă este aplicabilă atât poliţiştilor care contractează un credit imobiliar pentru achiziţia unei locuinţe după data intrării în vigoare a legii, cât şi celor care au contractat un astfel de credit anterior, câtă vreme aceştia din urmă nu îndeplinesc condiţia amintită.

Tratamentul diferit este justificat de însuşi conţinutul normei, pe baza căruia s-a stabilit sfera destinatarilor, şi de principiile aplicării în timp a legii civile, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.

Aplicarea în timp a normelor juridice de drept substanţial este guvernată de principul neretroactivităţii legii noi, consacrat la nivel constituţional de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit art. 6 alin. (1) şi (5) din Codul civil, legea civilă nu are putere retroactivă, iar dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Deci, art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 se aplică situaţiilor juridice ivite începând cu data intrării sale în vigoare.

Pentru a defini situaţia juridică ce atrage aplicarea normei supuse interpretării, raportarea are loc tot la condiţiile pe care textul de lege le impune pentru acordarea dreptului. Deci, situaţia juridică este aceea a poliţistului numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul sau în localitatea în care îşi are domiciliul, după caz, care nu deţine o locuinţă proprietate personală în acea localitate şi căruia angajatorul nu îi poate asigura un spaţiu de locuit corespunzător sau care a închiriat o locuinţă pentru care beneficiază de compensaţia lunară prevăzută de art. 31 alin. (1) sau (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 şi care contractează un credit imobiliar pentru achiziţia unei locuinţe.

Situaţia juridică a poliţistului care îndeplinea anterior intrării în vigoare a art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 condiţiile menţionate reprezintă facta praeterita, căreia nu i se poate aplica norma nouă.

Art. 6 alin. (2) din Codul civil stabileşte că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

În cazul poliţistului care a dobândit deja o locuinţă proprietate personală prin contractarea unui credit imobiliar anterior datei de 9 decembrie 2018, dreptul de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie s-a stins la data dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate asupra respectivei locuinţe.

În lipsa unei statuări exprese în cuprinsul Legii nr. 288/2018, în sensul că de compensaţia prevăzută de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 beneficiază şi poliţiştii care au îndeplinit anterior condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi ale căror credite ipotecare/imobiliare se află în derulare la data intrării în vigoare a legii, nu se poate considera că vechiul drept la compensaţia lunară pentru chirie a fost reactivat începând cu data intrării în vigoare a normei supuse interpretării.

Conform principiului tempus regit actum, condiţiile de fond şi situaţia juridică a potenţialilor beneficiari ai compensaţiei se examinează la un moment ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, la care poliţiştii menţionaţi nu mai îndeplineau una dintre condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din aceeaşi lege, aceea de a nu deţine o locuinţă proprietate personală.

Raţionamentul în sens contrar, care ataşează efectele noii legi unei situaţii juridice trecute, stinse anterior intrării sale în vigoare, contravine principiului neretroactivităţii legii civile.

Dreptul la compensaţia pentru chirie nu mai exista la data intrării în vigoare a legii noi, iar în lipsa unei voinţe exprese a legiuitorului, dreptul astfel stins nu ar putea fi reactivat de interpretul legii.

În lipsa oricăror distincţii în actul normativ supus interpretării, condiţiile pentru a beneficia de compensaţia prevăzută de lege trebuie îndeplinite la un moment ulterior intrării sale în vigoare, nu la un moment anterior.

Legea ar retroactiva nu doar dacă sprijinul ar fi recunoscut pentru plata ratelor de credit aferente unor perioade anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, ci şi dacă ar fi recunoscut pentru plata ratelor de credit scadente ulterior datei de 9 decembrie 2018 şi aferente unor contracte de credit imobiliar/ipotecar aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018; plata ratelor de credit în temeiul unor contracte de credit imobiliar/ipotecar încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018 nu poate fi considerată, din perspectiva aplicării în timp a legii, efect viitor al unei situaţii juridice trecute, căreia legea nouă i s-ar aplica fără a se ajunge la aplicarea retroactivă a legii.

Potrivit art. 6 alin. (6) din Codul civil, dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Aceste dispoziţii însă nu sunt aplicabile în cazul dreptului instituit de norma supusă interpretării.

Un prim argument în acest sens este acela că situaţia juridică nu derivă din raporturile juridice durabile în timp, expres menţionate în art. 6 alin. (6) din Codul civil.

Al doilea argument este acela că situaţia juridică ce atrage aplicarea normei supuse interpretării nu are o singură componentă, respectiv contractarea unui contract de credit imobiliar, ci, aşa cum s-a arătat în precedent, situaţia juridică este reprezentată de un cumul de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cel care solicită acordarea dreptului.

Altfel spus, ceea ce se analizează în primul rând sunt condiţiile de fond pentru stabilirea dreptului, chestiunea folosirii sumelor aferente compensaţiei pretinse, fie pentru plata chiriei, fie pentru achitarea ratelor unui credit imobiliar/ipotecar, fiind un aspect subsecvent, care prezintă relevanţă doar în măsura în care solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea respectivului drept.

Imperativul asigurării unui tratament juridic nediscriminatoriu din perspectiva principiului egalităţii în faţa legii, raportat la împrejurarea că ambele categorii de poliţişti – atât cei care au încheiat contracte de credit imobiliar/ipotecar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, cât şi cei care au încheiat aceste contracte ulterior intrării în vigoare a acestei legi – suportă aceeaşi sarcină financiară constând în achitarea ratelor creditului, nu poate conduce la concluzia că aceştia s-ar afla, din perspectiva scopului reglementării, în situaţii juridice identice pentru ca sprijinul financiar să fie recunoscut în egală măsură ambelor categorii de poliţişti.

Premisele tratamentului diferit şi diferenţa de situaţie juridică între cele două categorii mai sus menţionate rezultă din însuşi conţinutul normei şi din aplicarea principiului neretroactivităţii legii. 91. Şi pe baza interpretării teleologice a normei se ajunge la aceeaşi concluzie a lipsei de analogie juridică între cele două categorii.

Din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 288/2018 rezultă că iniţiatorii acesteia au avut ca scop instituirea unei modalităţi de recompensare a poliţiştilor (şi militarilor), în vederea loializării faţă de instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, menţionându-se însă expres că iniţiativa legislativă nu implică un efort bugetar pentru instituţiile implicate, respectiv pentru bugetul de stat, deoarece beneficiarii săi au deja dreptul la compensarea chiriei.

Prin art. II din Legea nr. 288/2018 a fost completat şi art. 20 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, introducându-se alin. (2 1 )-(2 3 ), prin care s-a stipulat în mod similar acelaşi drept şi în favoarea cadrelor militare. Astfel, militarii care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (2) ale textului de lege şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plat