ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin sentința nr.

1732 din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca rămas fără obiect, capătul principal de

cerere formulat de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției, privind obligarea pârâtului la emiterea unei rezoluții prin care să

stabilească termenul la care se va analiza cererea sa de redobândire a

cetățeniei române; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate și a

obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4,3 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că principalul capăt

de cerere a rămas fără obiect, față de împrejurarea că cererea reclamantei a

fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în ședința din 02

decembrie 2009, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată de către pârât.

Capetele de cerere

privind obligarea pârâtului la plata unei amenzi judiciare de 10% din salariul

minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată, precum și

obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON au fost respinse

ca neîntemeiate, prima instanță reținând, pe de-o parte, că cererea a fost

soluționată, iar pe de altă parte, faptul că reclamanta nu a dovedit existența

unui prejudiciu moral prin nesoluționarea cererii sale până la data de 02

decembrie 2009.

În baza art. 274 C.

proc. civ., față de culpa procesuală a pârâtului, instanța de fond l-a obligat

pe acesta la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

de pârât

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în

sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de

atac, recurentul susține că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

cheltuielile de judecată revin în sarcina părții care cade în pretenții, însă

strict în situația în care această parte acționează în mod culpabil.

În speță, nu se poate

reține culpa sa procesuală, câtă vreme obiectul pretențiilor a fost realizat

înainte de primul termen de judecată.

Pe de altă parte,

recurentul afirmă că „punerea în întârziere înainte de cererea de chemare în

judecată”, potrivit art. 275 C. proc. civ., poate fi făcută doar prin

notificare, însă, raportat la obiectul acțiunii – constatarea refuzului

nejustificat – este discutabilă incidența în speță a instituției punerii în

întârziere.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

În speță, reclamanta

a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2005.

În temeiul art. 12

din Legea nr. 21/1991 și pentru că nu a fost soluționată într-un termen

rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 25 noiembrie 2009.

Prima instanță a respins

capătul principal de cerere ca rămas fără obiect, reținând că la data de 02

decembrie 2009 cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia

pentru cetățenie din cadrul autorității pârâte și a obligat pârâtul la plata cheltuielior

de judecată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală

a acestuia.

Referitor la cheltuielile

de judecată acordate reclamantei în cuantum de 4,3 RON reprezentând plata taxei

judiciare de timbru, Înalta Curte reține că soluția este în acord cu dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și se impune a fi menținută.

Fundamentul obligației

de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., care prevede că: „

Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

Potrivit textului, la

baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă

din expresia „p

artea care cade în pretenții”.

În speță,

sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului reclamantei s-a datorat atitudinii

culpabile a autorității pârâte, care, investită cu cererea reclamantei în anul 2005,

cu revenire de urgentare în martie 2009, a procedat la avizarea acesteia abia la

data de

02

decembrie 2009,

cu nesocotirea termenului rezonabil.

Prima instanță

a reținut în mod corect culpa procesuală a pârâtului, câtă vreme demersul judiciar

al reclamantei care a implicat efectuarea cheltuielilor de judecată

a fost unul justificat,

determinat de atitudinea de pasivitate manifestată

de

pârât.

Avizarea cererii, ulterior

sesizării instanței, nu înlătură culpa procesuală a recurentului, astfel că în mod

corect a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată, conform art. 274 C.

proc. civ., soluție ce se impune chiar și în ipoteza în care instanța a respins

primul capăt de cerere ca rămas fără obiect, în raport de avizarea tardivă a cererii

reclamantei.

Pe de altă parte, potrivit

art. 275 C. proc. civ., „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai

dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

Fiind în culpă cu nesoluționarea

cererii reclamantei și aceasta pentru o perioadă care depășește cu mult durata unui

termen rezonabil, recurentul-pârât se afla de drept în întârziere înaintea învestirii

instanței, fără a mai fi necesară o notificare din partea reclamantei, potrivit

art. 1079 alin. (1) pct. 3 C. civ.

În aceste condiții, aplicarea

dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. nu are consecința juridică pretinsă de recurent,

exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, întrucât este incidentă ipoteza ultimă

a normei legale, de exceptare de la exonerarea cheltuielilor de judecată, pentru

existența de drept în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte

reține că sentința atacată este legală și temeinică, prima instanță aplicând în

mod corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1732 din 15 aprilie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.