ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291 din 21 iunie 2013, Tribunalul Prahova, în baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. S-au aplicat disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege și conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani, începând după executarea pedepsei principale. Potrivit art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 24 aprilie 2013 la zi. A fost admisă acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă D.B.M., inculpatul fiind obligat la plata sumei de 5.000 euro daune materiale și 5.000 euro daune morale către partea civilă D.B.M. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în dimineața zilei de 21 aprilie 2013 inculpatul a fost în vizita la locuința victimei D.E. pentru a vedea dacă acesta din urmă i-a reparat o combină muzicală. Cu aceasta ocazie cei doi au consumat băuturi alcoolice, respectiv 1,5 litri bere și aproximativ 300 ml țuică.

În jurul orei 13.00 inculpatul a plecat acasă, iar la ora 17.00 D.E. a venit la locuința acestuia pentru a-l ajuta la treburi gospodărești. La ora 18.00 la locuința inculpatului a venit Ț.N. cu un bidon cu 5 litri vin și toți trei au consumat aceasta băutura alcoolică. În jurul orelor 20.30 după ce au servit masa, la insistentele soției inculpatului, (martora M.S.), D.E. și Ț.N. au plecat spre locuințele lor. La poartă, D.E. le-a adus la cunoștință celorlalți doi că ar mai fi rămas aproximativ 1 litru de vin în bidonul adus de Ț.N. și a insistat să se întoarcă să-l consume. Inculpatul și victima au revenit în curte unde au servit anterior masa și în timp ce consumau restul de vin au început să se certe referitor la reparația combinei muzicale.

După ce au consumat vinul rămas D.E. a plecat din nou spre casă, iar la poarta locuinței inculpatului, pe fondul altercației anterioare au intrat din nou în conflict și cei doi s-au lovit reciproc cu pumnii. Cum inculpatul avea un fizic net inferior victimei, pentru a suplini diferența de forță fizică a luat o șipcă din lemn dintr-un gard interior și l-a lovit cu acest obiect contondent pe D.E. în cap. Victima a reușit sa iasă din curte, însă, urmare a loviturii deosebit de puternice aplicată într-o zona vitală a căzut în drumul public, unde inculpatul a continuat agresiunea lovindu-l cu scândura din lemn peste corp. După comiterea acestor violențe inculpatul a revenit în locuință și i-a precizat soției sale, martora M.S., intrigată de faptul că l-a văzut murdar de sânge pe corp și pe haine, că s-au bătut cu D.E.

Victima a rămas căzută la pământ în stradă, însă a reușit să se deplaseze până în zona locuinței martorului S.F., care, alarmat de gemetele acestuia, a ieșit din casă și observând starea în care se afla, a anunțat imediat organele de poliție, iar D.E. a fost transportat la spital, unde, deși i-au fost acordate îngrijiri medicale, la data de 23 aprilie 2013 a decedat. Deși nu a făcut o analiză strictă a tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. la individualizarea pedepsei instanța de fond a făcut trimitere la starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul a comis prezenta infracțiune, dar și la faptul că a dorit să fie judecat numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320 1 C. proc.

pen., beneficiind în consecință de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.I. care a solicitat reducerea pedepsei care este mult prea aspră, întrucât a recunoscut comiterea faptei. Prin decizia penală nr. 148 din data de 21 august 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinței penale nr. 291 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat corect că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap.

la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece cele mai multe dintre lovituri, inculpatul i le-a aplicat victimei în fața casei sale, respectiv în stradă care, conform art. 152 lit. a) C. proc. pen., este considerat loc public. Totodată, s-a reținut că coroborând această atitudine a inculpatului, avută în timpul desfășurării activității infracționale cu faptul că anterior a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni comise cu violență, una chiar pentru tentativă la omor, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare a fost corect dozată de către instanța de fond, prin raportare la toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., cât și la scopurile pedepsei instituite de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul M.I. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei. Examinând recursul declarat de inculpatul M.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Instituind o limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede in alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede la alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 21 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că M.I., prin apărătorul său ales, nu a depus la dosar motivele de recurs, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Așa fiind, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., caz de casare susținut oral, dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpatul M.I., a criticat decizia penală pronunțată sub aspectul cuantumului prea mare al pedepsei, solicitând reducerea pedepsei, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul G.G. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., trebuie avute în vedere din oficiu. Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C proc.

pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, va deduce durata prevenției de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 09 ianuarie 2014.