ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 291 din

21 iunie 2013, Tribunalul Prahova, în baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 alin.

(1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 15 ani

închisoare pentru infracțiunea de omor calificat.

S-au aplicat

disp. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege

și conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară prev. de art.

64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3

ani, începând după executarea pedepsei principale.

Potrivit art.

350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a

arestării preventive de la 24 aprilie 2013 la zi.

A fost admisă

acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă D.B.M., inculpatul

fiind obligat la plata sumei de 5.000 euro daune materiale și 5.000 euro daune morale

către partea civilă D.B.M.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că în dimineața zilei de 21 aprilie 2013 inculpatul a fost în

vizita la locuința victimei D.E. pentru a vedea dacă acesta din urmă i-a reparat

o combină muzicală.

Cu aceasta ocazie

cei doi au consumat băuturi alcoolice, respectiv 1,5 litri bere și aproximativ 300

ml țuică. În jurul orei 13.00 inculpatul a plecat acasă, iar la ora 17.00 D.E. a

venit la locuința acestuia pentru a-l ajuta la treburi gospodărești.

La ora 18.00 la

locuința inculpatului a venit Ț.N. cu un bidon cu 5 litri vin și toți trei au consumat

aceasta băutura alcoolică.

În jurul orelor

20.30 după ce au servit masa, la insistentele soției inculpatului, (martora M.S.),

D.E. și Ț.N. au plecat spre locuințele lor.

La poartă, D.E.

le-a adus la cunoștință celorlalți doi că ar mai fi rămas aproximativ 1 litru de

vin în bidonul adus de Ț.N. și a insistat să se întoarcă să-l consume.

Inculpatul și

victima au revenit în curte unde au servit anterior masa și în timp ce consumau

restul de vin au început să se certe referitor la reparația combinei muzicale.

După ce au consumat

vinul rămas D.E. a plecat din nou spre casă, iar la poarta locuinței inculpatului,

pe fondul altercației anterioare au intrat din nou în conflict și cei doi s-au lovit

reciproc cu pumnii. Cum inculpatul avea un fizic net inferior victimei, pentru a

suplini diferența de forță fizică a luat o șipcă din lemn dintr-un gard interior

și l-a lovit cu acest obiect contondent pe D.E. în cap.

Victima a reușit

sa iasă din curte, însă, urmare a loviturii deosebit de puternice aplicată într-o

zona vitală a căzut în drumul public, unde inculpatul a continuat agresiunea lovindu-l

cu scândura din lemn peste corp.

După comiterea

acestor violențe inculpatul a revenit în locuință și i-a precizat soției sale, martora

M.S., intrigată de faptul că l-a văzut murdar de sânge pe corp și pe haine, că s-au

bătut cu D.E.

Victima a rămas

căzută la pământ în stradă, însă a reușit să se deplaseze până în zona locuinței

martorului S.F., care, alarmat de gemetele acestuia, a ieșit din casă și observând

starea în care se afla, a anunțat imediat organele de poliție, iar D.E. a fost transportat

la spital, unde, deși i-au fost acordate îngrijiri medicale, la data de 23

aprilie 2013 a decedat.

Deși nu a făcut

o analiză strictă a tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. la individualizarea

pedepsei instanța de fond a făcut trimitere la starea de recidivă postexecutorie

în care inculpatul a comis prezenta infracțiune, dar și la faptul că a dorit să

fie judecat numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform

art. 320

1

C. proc. pen., beneficiind în consecință de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.I. care a solicitat reducerea

pedepsei care este mult prea aspră, întrucât a recunoscut comiterea faptei.

Prin decizia penală

nr. 148 din data de 21 august 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul

M.I. împotriva sentinței penale nr. 291 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul

Prahova.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat corect că această

faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev.

de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece cele mai multe dintre lovituri,

inculpatul i le-a aplicat victimei în fața casei sale, respectiv în stradă care,

conform art. 152 lit. a) C. proc. pen., este considerat loc public.

Totodată, s-a

reținut că coroborând această atitudine a inculpatului, avută în timpul desfășurării

activității infracționale cu faptul că anterior a fost condamnat pentru mai multe

infracțiuni comise cu violență, una chiar pentru tentativă la omor, așa cum rezultă

din fișa de cazier judiciar, instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa

de 15 ani închisoare a fost corect dozată de către instanța de fond, prin raportare

la toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., cât și la scopurile pedepsei instituite

de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei

nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul

M.I. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.

Examinând recursul

declarat de inculpatul M.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instituind o limită

a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede in alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede la alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 21 august 2013, deci ulterior

intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește

în speță.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că M.I., prin apărătorul său ales, nu a depus

la dosar motivele de recurs, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, în

realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat

de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al

art. 385

9

C. proc. pen., caz de casare susținut oral, dar care a stabilit

că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul M.I., a criticat decizia

penală pronunțată sub aspectul cuantumului prea mare al pedepsei, solicitând reducerea

pedepsei, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit

nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din

categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară,

pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea

condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.

Chiar dacă s-ar

accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul G.G. se circumscriu

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea

lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (1) și (2) C proc. pen., care condiționează analizarea

respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată. Conform art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța

de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.

Drept urmare,

ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului,

Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care,

în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere

din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art.

385

17

alin. (4) C proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată

inculpatului, va deduce durata prevenției de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de

300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data

de 21 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata prevenției de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru

inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 09 ianuarie 2014.