ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2016

Decizia nr. 729/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Acțiunea judiciară;

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/36/2013, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâtul B. - C. - D. Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 024 din 28 februarie 2013 emisă de C. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14 noiembrie 2013, reclamanta a formulat cerere completatoare la ac

țiunea introductivă de instanță prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 105 din 30 septembrie 2013 emisă de aceeași autoritate pârâtă.

1.2.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/36/2013

, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâtul B. - C. - D. Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 024 din 28 februarie 2013 emisă de C. până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestui act administrativ, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea

de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2014, în baza dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., a dispus conexarea Dosarului nr. x/36/2013 la Dosarul nr. x/36/2013.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 20 februarie 2014

, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a dispus anularea Deciziilor nr. 024 din 28 februarie 2013 și nr. 105 din 30 septembrie 2013 emise de C., a obligat pârâta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, și a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ fiscale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul B., reprezentat de F. Galați, prin D. Constanța, care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei.

Î

n motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Î

n dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

- Excep

ția inadmisibilității acțiunii a fost greșit soluționată, deoarece reclamanta a formulat cererea de chemare judecată înainte de rezolvarea recursului administrativ; nerespectarea termenului de 45 de zile, reglementat de art. 70 C. proc. fisc., s-a datorat în exclusivitate nedepunerii de către reclamantă a documentelor solicitate de organul fiscal.

- Reclamanta trebuia s

ă anexeze la documentația ce însoțea cererea de reautorizare a antrepozitelor fiscale autorizațiile de mediu sau dovada că a întreprins demersuri pentru obținerea acestora. Dacă nu există activitate de producție în unele antrepozite nici reautorizarea acestora nu se justifică, cu atât mai mult cu cât pentru locațiile acestea nu a fost declarată nici capacitatea tehnologică de producție.

- Prin adresa din 15 mai 2012, E. Constan

ța a propus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de reclamantă cu motivarea că partea a constituit doar o garanție de 5.000 euro. Ulterior, prin adresa din 25 iulie 2012, aceeași instituție a precizat că reclamanta a constituit o garanție de 10.522 euro, situație în care nu se mai impune a fi luată măsura revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal, fără să rezulte din documentația existentă la dosarul societății aflat în evidența Direcției Generale de Management al Domeniilor Reglementate Specific modul în care aceasta a fost calculată.

- Antrepozitarul face confuzie

între obligația prevăzută la art. 206

54

alin. (1) C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 108 alin. (8

1

) și (8)

6

din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. - de a constitui garanția în calitate de antrepozitar - și cea reglementată de pct. 108 alin. (14) - (20) din același act normativ - de a constitui garanția actualizată, stabilită de autoritatea vamală teritorială.

-

În temeiul prevederilor art. 206

54

alin. (4

1

) C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, reclamantei i s-a solicitat constituirea unei garanții în sumă de 2.500 euro pentru fiecare antrepozit fiscal, însă societatea a depus doar o garanție de 10.522 euro, motiv pentru care i s-a pus în vedere să constituie o garanție de 25.000 euro, corespunzător garanției constituite de antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic și/sau băuturi spirtoase.

Revocarea autoriza

țiilor de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, s-a datorat nerespectării de către reclamantă a prevederilor referitoare la constituirea garanției de 25.000 euro.

ărările formulate în cauză;

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 29-33 dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Intimata a formulat punct de vedere la raport (filele 44-49 dosar).

Prin

încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 11 martie 2016.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, cu luarea în considerare a cadrului legal aplicabil în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Controlul judiciar declan

șat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalității:

1.

Deciziei nr. 024 din 28 februarie 2013 prin care C. din cadrul B. a dispus:

a) revocarea autoriza

țiilor de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003;

b) respingerea cererii de reautorizare ca antrepozitar pentru antrepozitele fiscale situate

în com. Chirnogeni, jud. Constanța; Constanța; sat Tariverde, com. Cogealac, jud. Constanța, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 30/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 125/2012 și O.U.G. nr. 68/2012, conform cărora antrepozitarii autorizați care dețineau autorizații de antrepozit fiscal valabile la data de 01 ianuarie 2012 aveau obligația de a se conforma prevederilor art. 206

22

alin. (3) lit. h), i), art. 206

23

alin. (1) lit. h) și art. 206

54

alin. (4

1

) din C. fisc., până la data de 19 decembrie 2012;

2.

Deciziei nr. 105 din 30 septembrie 2013 prin care C. din cadrul B. a respins plângerea prealabilă formulată de intimată împotriva deciziei anterior arătate.

Prima instan

ță a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a dispus anularea celor două decizii, reținând refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea societății, în sensul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția curții de apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în materie, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reevalu

ând înscrisurile existente la dosar și răspunzând la criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

- Critica recurentului referitoare la solu

ționarea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită, aceasta având în mod evident un caracter formal.

Î

n primul rând, după cum în mod justificat a reținut și prima instanță, autoritatea recurentă nu a respectat obligația instituită prin art. 70 C. proc. fisc. de a soluționa plângerea prealabilă formulată de intimată împotriva Deciziei nr. 024 din 28 februarie 2013 în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Î

n al doilea rând, intimata a solicitat prin cererea completatoare depusă la data de 14 noiembrie 2013 și anularea Deciziei nr. 105 din 30 septembrie 2013 prin care a fost soluționată contestația administrativă.

- Nici celelalte critici formulate de recurent cu privire la solu

ția pronunțată pe fondul cauzei nu pot fi primite.

Autoritatea recurent

ă a respins cererea intimatei având ca obiect reautorizarea antrepozitelor sale fiscale de producție pentru nedepunerea autorizațiilor de mediu și neconstituirea garanției.

-

Într-adevăr, în raport de dispozițiile art. 206

22

alin. (3) lit. h) C. fisc. (forma în vigoare în perioada de referință), antrepozitarul trebuie să prezinte autorizația de mediu/autorizația integrată de mediu, eliberată potrivit legislației în domeniu, sau dovada că au fost întreprinse demersurile în vederea obținerii acestora.

Î

n mod justificat instanța de fond a apreciat că intimata a respectat obligația legală impusă de norma anterior individualizată, în condițiile în care partea a prezentat:

-

Autorizația de Mediu din 06 februarie 2012 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța pentru SC A. SA aferentă amplasamentului din jud. Constanța, cu valabilitate de 10 ani, respectiv până la data 06 februarie 2022 (filele 35-38 dosar fond);

- Autorizația de Mediu din 06 februarie 2012 (filele 39-42) emisă de aceeași autoritate publică pentru SC A. SA aferentă amplasamentului din com. Chirnogeni, jud. Constanța, cu o valabilitate de 10 ani, respectiv până la 06 februarie 2022 (filele 39-42 dosar fond);

- Decizia nr. 5124/RP din 28 octombrie 2005 emisă de Agenția Pentru Protecția Mediului Constanța pentru SC A. SA aferentă amplasamentului din Medgidia, jud. Constanța.

Pentru celelalte dou

ă antrepozite fiscale - situate în sat Tariverde, com. Cogealac, jud. Constanța și în Megidia - nu mai era necesară obținerea autorizației de mediu.

Astfel, pentru antrepozitul fiscal din s

at Tariverde, com. Cogealac, jud. Constanța, intimata a formulat cerere de renunțare la autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 (producție vinuri liniștite), comunicată prin adresa din 22 mai 2012, iar E. Constanța, după efectuarea verificărilor, a încheiat procesul-verbal de control din 13 iulie 2012 și a transmis Comisiei pentru Autorizare cererea părții, prin adresa din 28 septembrie 2012. Mai mult decât atât, această măsură fost propusă prin Nota din data de 23 septembrie 2013 întocmită de către B. - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific.

Î

n ceea ce privește antrepozitul fiscal situat în Medgidia, prezintă relevanță punctul de vedere exprimat de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, prin adresa din 23 septembrie 2013, în sensul că nu este necesară emiterea autorizației de mediu în condițiile în care în acest amplasament nu se desfășoară activitate de producție.

-

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de primă jurisdicție a argumentat în sensul că recurentul trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 206

28

alin. (2) lit. e) și alin. (9) din C. fisc., potrivit cărora:

“(2) Autoritatea competentă poate revoca autorizația pentru un antrepozit fiscal în următoarele situații: (…) e) pentru situația prevăzută la alin. (9);

(

…)

(9) În cazul în care antrepozitarul autorizat dorește să renunțe la autorizația pentru un antrepozit fiscal, acesta are obligația să notifice acest fapt autorității competente cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație își produce efecte.”

Ca atare, prin

Decizia nr. 024 din 28 februarie 2013, C. trebuia să dispună revocarea autorizației de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, în temeiul dispoziției normative anterior citate, iar nu în baza art. 206

28

alin. (2) lit. c) din C. fisc.

Diferen

ța este semnificativă întrucât, în cazul revocării autorizației pentru temeiul legal indicat în decizia contestată, o nouă autorizație poate fi emisă de către autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puțin 6 luni de la data la care decizia de revocare a autorizației de antrepozit fiscal produce efecte, după cum impun dispozițiile art. 206

28

alin. (11) din C. fisc.

- Instan

ța de control judiciar apreciază că nu este fondată nici critica recurentului referitoare la nedepunerea garanției prevăzute de art. 206

54

alin. (4) C. fisc. și de pct. 108 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., în cuantum de 25.000 euro, corespunzător garanției constituite de antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic și/sau băuturi spirtoase.

C. fisc. stabilește în sarcina autorității competente obligația de emite anual o decizie prin care să stabilească suma ce trebuie achitată de către antrepozitarul fiscal cu titlu de garanție.

Pentru anul fiscal 2012,

E. Constanța nu a emis un astfel de act, însă, după cum a precizat și recurentul, prin adresa din 25 iulie 2012, aceeași instituție a arătat faptul că intimata a constituit o garanție de 10.522 euro, situație în care nu se mai impune a fi luată măsura revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de aceasta.

Prin Decizia nr. 23 din 08 februarie 2013,

E. Constanța a dispus actualizarea garanției antrepozitelor fiscale de producție deținute de SC A. SA la suma de 17.500 euro (echivalentul a 79.140,25 lei, la cursul de schimb de 4,5223 leu/euro, stabilit pentru anul 2013) și care se compune din următoarele sume:

- 5.000 euro aferent antrepozitului fiscal de producție situat în jud. Constanța, orașul Medgidia, producție băuturi spirtoase -, pentru care deține Autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003;

- 2.500 euro aferent antrepozitului fiscal de producție situat în mun.Constanța, producție vinuri liniștite -, pentru care deține Autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003;

- 2.500 euro aferent antrepozitului fiscal de producție situat în jud. Constanța, com. Chirnogeni, producție vinuri liniștite -, pentru care deține Autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003;

- 5.000 euro aferent antrepozitului fiscal de producție situat în mun.Constanța, - producție băuturi spirtoase -, pentru care deține Autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003;

- 2.500 euro aferent antrepozitului fiscal de producție situat în mun. Constanța, sat Tariverde, com. Cogealac, producție vinuri liniștite -, pentru care deține Autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003.

Este de observat faptul că recurentul nu a precizat care este actul administrativ prin care s-a stabilit în sarcina intimatei obligația plății unei garanții în sumă de 25.000 euro.

În memoriul de recurs se arată că intimata a făcut confuzie între cele două obligații fiscale care îi incumbă. Această confuzie nu există: în mod corect instanța de fond a arătat că reactualizarea garanției pentru anul 2013 reprezintă suplimentarea garanției plătită în anul 2012 cu suma de 6.978 euro, sumă care, de altfel, a fost calculată în mod eronat, fără a se ține seama de cererea intimatei de renunțare la autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003 (producție vinuri liniștite), comunicată prin adresa din 22 mai 2012, emisă pentru locația din satul Tariverde, com. Cogealac, jud. Constanța. Prin urmare, reactualizarea trebuia efectuată cu excluderea sumei de 2.500 euro aferentă acestui antrepozit fiscal, intimata având, în realitate, de plată doar o garanție în sumă de 4.478 euro, ce a fost achitată, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, fapt ce probează buna credință a societății.

Î

n consecință, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță, refuzul nejustificat al autorității recurente de a da curs cererii intimatei de reautorizare a antrepozitelor fiscale de producție.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B., prin F. - D. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 20 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.