ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la 29 decembrie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților, N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. Roxana, EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD. au chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând:

- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 347.10 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347.10 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate:

a) a O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 115 alin. (4), art. 115 alin. (6) din Constituție:

b) a dispozițiilor art. 3

1

alin. 1

1

- I

4

din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. I alin. (4) și art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată.

La 27 decembrie 2016, reclamanții au formulat cerere adițională, în temeiul art. 30 alin. (5) și al art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

)-(1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, solicitând următoarele:

- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015:

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON). sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Reclamanții au renunțat la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 115 alin. (4), art. 115 alin. (6) din Constituție; a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

)-(1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016. prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 48 din 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților, N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. Roxana, EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., toți prin mandatar M., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, a obligat pârâtul să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul, a obligat pârâtul la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a Sentinței nr. 48 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Într-o primă critică

, pârâtul a arătat că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia.

Astfel, s-a arărat că pârâtul a procedat la recalcularea drepturilor salariale prin raportarea la valoarea de referință sectorială maximă în plată, începând cu data de 1 august 2016, având în vedere că Decizia CCR vizează dispozițiile art. 3 indice 1 alin. (12) din OUG nr. 57/2015, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG nr. 20/2016 și OUG nr. 43/2016, dispoziții care prevăd egalizarea salariilor în cadrul aceleiași familii ocupaționale, începând cu data de 1 august 2016.

În esență, s-a arătat că decizia CCR putea fi aplicată numai după data de 1 august 2016, astfel încât nu există temei pentru pârât să procedeze la reclacularea sumelor datorate reclamnaților, anterior datei menționate. În consecință, se impune respingerea în parte a acțiunii reclamanților pentru intervalul de timp cuprins între 9 aprilie 2015 și 31 iulie 2016.

O a doua critică

vizează valoarea de referință sectorială stabilită de instanța de fond pentru recalcularea sumelor datorate de pârât. S-a arătat că, în prezent, în urma deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, ordonatorii din sistemul justiției au stabilit că valoarea de referință sectorială aplicabilă de la 01.10.2016 este de 405 lei.

S-a procedat la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul instituției, începând de la data de 1 august 2016, în funcție de o valoare sectorială de 347,10 lei, la care s-a adăugat procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015. Valoarea sectorială de 405 lei a rezultat după data de 01.10.2016, astfel încât la stabilirea drepturilor salariale în aceatsă modalitate s-au avut în vedere considerentele deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, astfel încât acestea puteau fi aplicate numai după publicarea hotărârii instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României.

Prin Ordinul nr. 283/25.10.2016 al Președintelui ÎCCJ, s-a stabilit că începând cu data de de 01.10.2016, judecătorii și magistrații-asistenți, menționați în anexa 1 la ordin, vor fi salarizați la nivelul maxim aflat în plată la nivelul instanței supreme, pentru aceeași funcție, grad, vechime în muncă și în funcție, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Instanța de fond a admis în mod nelegal cererea reclamanților de acordare a valorii de referință sectorială de 405 lei, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale „justiție” calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 lei este aplicabil de la 01.10.2016.

Prin adresele nr. 2054 din 21.12.2016, instanța supremă a comunicat CSM că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toți judecătorii aflați în funcție este de 405 lei și nu include majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015.

Valoarea sectorială de referință în plată a fost de 347 lei pentru familia ocupațională „justiție” până la data de 30 septembrie 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

În consecință, se solicită admiterea recursului și respingerea în parte a acțiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 1 august și 30 septembrie 2016, raportat la diferența dintre valoarea de referință sectorială de 347 lei și cea de 405 lei. În subsidiar, s-a solicitat respingerea în parte a acțiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 9 aprilie 2015  - 31 iulie 2016, raportat la diferența dintre valoarea sectorială de 347 lei și cea de 405 lei.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 22 iunie 2017, dispunând citarea părților.

2.1. Apărările formulate în cauză

La data de 10.04.2017 au formulat întâmpinare reclamanții, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, s-a arătat că instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei pronunțate de instanța de contencios constituțional, iar în ceea ce privește valoarea sectorială de referință, aceasta a fost stabilită în raport de adresa emisă de instanța supremă care a fost obligată la modificarea ordinului de stabilire a salariului, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin sentința civilă nr. 350/01.03.2017 emisă de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5139/120/2016.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., urmând să fie analizate din aceatsă perspectivă.

Cu privire la incidența deciziei CCR nr. 794/15.12.2016

Este nefondată susținerea pârâtului CSM că instanța de fond a ignorat data de la care se aplică dispozițiile hotârării pronunțate de instanța de contencios constituțional, cu privire la acordarea valorii de referință sectoriale de 405 lei.

Înalta Curte reține că au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Astfel, potrivit actului normativ menționat :

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

„(51) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că :

« 6. La articolul 5, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:

„(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii — medii, superioare, postuniversitare, doctorale —, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției.”

Din interpretarea sistematică și teleologică

a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la

muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar

care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Curtea de Apel București a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Acest aspect nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016 care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarficările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea pârâtului CSM că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare, ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 lei

Este nefondată critica pârâtului privind aplicarea valorii sectoriale de referință de 405 lei, numai după data de 01.10.2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupațională „justiție”.

Curtea de Apel București a avut în vedere că prin adresa nr. 2054 din 21.12.2016, instanța supremă a comunicat CSM că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toți judecătorii aflați în funcție este de 405 lei și nu include majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015.

Dealtfel, trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Și cu privire la acest aspect trebuie subliniat că decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Mai mult, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art.3

1

alin (1)

2

din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

”Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.31 alin.(12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.20/2016(care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2016, prin art.1 alin.(51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr.71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.”

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art.3

1

alin (1)

2

din OUG nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nivelul maxim a fost calculat, așa cum reiese din adresa nr. 2054 din 21.12.2016 prin care instanța supremă a comunicat CSM că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toți judecătorii aflați în funcție este de 405 lei.

Cu privire la data de la care se aplică nivelul maxim la valorii de referință sectorială, în mod constant în jurisprudența instanțelor s-a reținut că aceasta este 09.04.2015, data intrării în vigoare a OUG nr. 57/2015, de exemplu sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj (filele 137-141 din dosarul ÎCCJ) și sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița (filele 158 -160 din dosarul ÎCCJ).

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtului că valoarea sectorială de referință în plată a fost de 347 lei pentru familia ocupațională „justiție” până la data de 30 septembrie 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. pr. civ. , urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 48 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2017.