ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/20177 pe rolul Tribunalului Suceava, SCAF, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex la PARCHETUL de pe lângă JUDECĂTORIA SUCEAVA au formulat CONTESTAȚIE împotriva Deciziei nr. 12 din 13 februarie 2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție de fond, de ordine publică, ce derivă din faptul că persoana chemată în judecată nu are legitimare procesuală și nu poate fi obligată să răspundă față de pretențiile formulate de reclamanți prin actul de sesizare al instanței.

Reclamanții au formulat precizări la acțiune, arătând următoarele:

Astfel, prin Hotărârea nr. 15036/2017, Consiliul Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite din sistemul judiciar aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", începând cu data de 09.04.2015 și în cuantum de 405 RON plus 10%, începând cu data de 01.12.2015.

De asemenea, prin Decizia nr. 2369/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, I.C.C.J. a menținut soluția de admitere a cererii prin care Curtea de Apel București a pronunțat-o într-o speță similară cu prezenta cauză.

In speță D. a solicitat admiterea acțiunii doar pentru perioada 01.04.2016 - 01.10.2016, motivat de faptul că prin decizia nr. 123 din 23.05.2017 Curtea de Apel Suceava a dispus plata diferențelor salariale începând cu data de 09.04.2015 până la 01.04.2016, perioadă în care a fost salariată la Judecătoria Suceava.

Prin sentința nr. 3700 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 4872 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția prescripției extinctive, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Suceava, a anulat în parte Deciziile nr. 12/13.02.2017 și nr. 13/13.02.2017 emise de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava(în privința reclamanților) și a obligat acest pârât la emiterea în favoarea reclamanților noi decizii de reîncadrare salarială care să cuprindă în valoarea indemnizației de încadrare salarială brută lunară și valoarea VRS de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015, cu excepția reclamantei D. pentru care pârâtul este obligat să emită o nouă decizie de reîncadrare salarială numai pentru perioada 01.04.2016-1.10.2016,care să cuprindă VRS de 445 RON, a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze demersurile necesare pentru alocarea sumelor necesare aferente plății în favoarea reclamanților a acestor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății efective, a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească în favoarea reclamanților, conform celor menționate în cuprinsul prezentei, diferențele de drepturi salariale corespunzătoare noilor încadrări, în valoarea actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, în termen de 30 de zile de la alocarea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fondurilor bănești necesare acestor plăți, a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care instanța de fond a respins-o în mod greșit.

În opinia recurentului, raporturile de muncă ale personalului auxiliar se stabilesc de angajator, în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ordonatorul de credite fiind procurorul general al acestui parchet. Prin urmare, între pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și subiectul obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății nu există identitate.

Recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, a anulat deciziile atacate, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.

Totodată, recurentul susține că solicitarea intimaților - reclamanți și admiterea acesteia de către instanța de fond încalcă principiul neretroactivității legii, iar instanța a încălcat acest principiu.

Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 09.04.2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

A mai susținut recurentul-pârât că prima instanță în mod greșit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin Legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Deciziile nr. 12 și nr. 13 ambele din 13.02.2017, emise de pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava s-a stabilit ca începând cu data de 01.10.2016 personalul auxiliar de specialitate și conex (inclusiv intimații-reclamanți din prezenta cauză care își desfășoară în această funcție activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava) de la parchetele din circumscripția teritorială a Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Suceava să beneficieze de indemnizația de încadrare salarială brută lunară luându-se în considerare VRS de 445,50 RON.

Împotriva celor două decizii intimații-reclamanți au formulat contestație administrativă, adresând atât solicitarea de revocare a celor două decizii, cât și solicitările formulate prin prezenta acțiune, însă prin Hotărârea nr. 8/29.03.2017 emisă de Colegiul de Conducere al pârâtului Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Suceava a fost respinsă această contestație.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție reiterată prin cererea de recurs, se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că intimații-reclamanți au înțeles să cheme în judecată această autoritate publică în calitatea sa de ordonator principal de credite și în temeiul dispozițiilor art. art. 70 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are personalitate juridică, iar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, neavând relevanță că acest pârât nu este emitent al actelor administrative contestate, legitimarea sa procesuală pasivă fiind justificată de atribuția de ordonator principal de credite cu relevanță asupra soluționării capătului de cerere privind plata sumelor necesare achitării diferențelor de drept salariale cuvenite intimaților-reclamanți în urma emiterii unor noi acte administrative de încadrare salariale.

Pe fondul recursului, instanța de control judiciar constată că problema esențială de drept de dezlegat în prezenta cauză este legalitatea refuzului emiterii deciziei de încadrare salarială în favoarea intimaților-reclamanți având funcția de personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din perspectiva recunoașterii în favoarea acestora a dreptului de a beneficia de valoarea de referință sectorială de 405 calculată la indemnizația lunară de încadrare salarială a reclamantei începând cu data de 09.04.2015 (cu excepția reclamantei-intimate D. pentru care acțiunea vizează numai pentru perioada 01.04.2016-1.10.2016), majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015 conform legii nr. 295/2015, sub aspectul aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

) - (1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, precum și a Deciziei nr. 23/2016 pronunțată de ÎCCJ în completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, respectiv dacă valoarea VRS în cota solicitată se impunea a fi acordată începând cu datele menționate în favoarea fiecăruia dintre intimații-reclamanți.

În acord cu argumentele prezentate de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de această instanță este temeinică și legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 așa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut și că, prin excepție de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, "salarizat la același nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că, voința legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechitățile dintre salariații care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții, primeau salarii diferite.

Înalta Curte apreciază că, în susținerea soluției instanței de fond prezintă relevanță, atât evoluția legislativă în materie, cât și interpretările oferite de Înalta Curte ce Casație și Justiție și Curtea Constituțională.

Așadar, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la același nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităților din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 3

1

alin. (1) a stabilit excepția de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Sintagma "fiecare funcție" s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

1

) că reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, s-a stabilit prin art. 3

1

alin. (1

2

) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Instanța de fond a făcut referire și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituțională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Înalta Curte este așadar în acord cu opinia instanței de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferențiere între drepturile stabilite prin act normativ și cele recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar și a practicii judiciare, instanța de fond a reținut în mod corect că la nivelul autorității judecătorești și familiei ocupaționale "Justiție", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referință sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reținut instanța că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Reține Înalta Curte că prezintă relevanță în cauză și punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în ședința din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referință sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referință sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" începând cu data de 9 aprilie 2015 și în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituții."

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susținerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluția instanței de fond că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

De asemenea, Înalta Curte constată a fi nefondate și criticile aduse de recurentul-pârât cu privire la admiterea cererii accesorii a reclamanților privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale, recurentul-pârât nu a formulat critici, referindu-se doar la dobânda legală. Asupra acestui aspect, apreciază instanța de control judiciar că actualizarea cu indicele de inflație în mod corect a fost dispusă de prima instanță, aceasta având drept finalitate păstrarea drepturilor salariale la valoarea reală din momentul la care ar fi trebuit achitate.

Referitor la actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală, Înalta Curte reține că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cu care "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar constată că aceste aspecte au fost analizate în cuprinsul Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Astfel, instanța de control judiciar, fără a relua considerentele avute în vedere în cursul deciziei, reține că Înalta Curte - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Prin urmare, susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței nr. 4872 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.