ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 07.12.2016, ulterior modificată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței de contencios administrativ:

- obligarea pârâtului Ministerul Public să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, și în cuantum de 445,50 RON, începând cu data de 1 decembrie 2015 (405 RON +10%, conform Legii nr. 293/2015);

- obligarea pârâților Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit prezentei cereri, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 445,50 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație pozitiv și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Prin sentința civilă nr. 2020 din 30 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată.

A obligat pârâtul să emită dispoziții de salarizare pentru reclamanți, cu aplicabilitate de la 09.05.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 și de 445,50 RON începând cu data de 01.12.2015.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor salariale, actualizată cu indicele de inflație pozitiv.

A respins cererea de intervenție formulată de N., ca inadmisibilă

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurentul că acțiunea reclamanților este lipsită de interes având în vederea emiterea Ordinului nr. 2536/21.12.2016.

A susținut recurentul că Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea legii.

În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

Recurentul a făcut trimitere la dispozițiile O.G. nr. x susținând că inechitățile salariale existente în cadrul aceleiași categorii profesionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 prin care a dispus ca începând cu 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorate cu 18 %.

Însă, urmare a art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016 și art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, aplicarea Ordinelor mai sus arătate a rămas fără fundament legal, întrucât la emiterea acestora au fost avute în vedere drepturi salariale sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, adică tocmai pe care textul actual o excludea.

În consecință, prin Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus încetarea Ordinelor nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 începând cu data de 1 august 2016 urmând ca drepturile salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să fie cele stabilite anterior acestei date.

Pentru considerentele expuse, a susținut recurentul că Ordinul nr. 171/2 septembrie 2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost emis conform prevederilor legale în vigoare.

A mai susținut recurentul că urmare a deciziei nr. 974/15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, Procurorul General la data de 21.22.2016 a emis Ordinul nr. 2536 prin care, începând cu data de 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%, practic fiind repuse în vigoare Ordinele nr. 154, nr. 155, nr. 156 din 12 august 2016 a căror aplicare a fost suspendată de Ordinul nr. 171/2016.

A susținut recurentul că față de acest aspect, acțiunea reclamantilor a devenit lipsită de interes.

Față de lipsa de interes a acțiunii, recurentul a solicitat și respingerea cererilor accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond și în rejudecare respingerea acțiunii reclamanților ca lipsită de interes.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând criticile invocate în recurs raportat la soluția instanței de fond și la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepția privind respingerea acțiunii reclamanților ca lipsită de interes, excepție invocată de recurent, Înalta Curte o va respinge.

În susținerea acestei excepții, recurentul a arătat că înțelege să invoce această excepție ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2536/21.22.2016 pe care l-a anexat cererii de recurs.

Însă din analiza actelor dosarului Înalta Curte constată că ordinul la care a făcut referire recurentul nu se regăsește la dosarul cauzei.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

Față de aceste dispoziții, în situația în care la dosarul cauzei nu se regăsește Ordinul nr. 2536/21.12.2016, invocat de recurent, pentru ca instanța de recurs să verifice și să aprecieze cu privire la efectele acestuia asupra cauzei prezente, dar și folosul practic, legitim și actual în obținerea unei soluții, Înalta Curte găsește nefondată excepția invocată de recurent.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aprecierea a dispozițiilor legale în materie și cu privire la situația de fapt în cauza prezentă.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice s-a introdus alin. (5)

1

la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text ce prevede că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin urmare, în considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte, prin decizia nr. 23/2006, ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în mod corect a constatat instanța de fond că dispozițiile art. 1 alin. (5) indice 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 se aplică și personalului autorității judecătorești și, în consecință, reclamanții din prezenta cauză, în condițiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, sunt îndreptățiți la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Având în vedere aceste considerente, în mod corect instanța de fond a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON.

Nu în ultimul rând, în mod corect instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 1

1

din Legea nr. 293/2015, prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexele acestei legi, respectiv anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamanților este de 445,50 RON, de la data de 1 decembrie 2015, și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor salariale, actualizată cu indicele de inflație pozitiv.

Prin urmare, criticile recurentului nu sunt fondate, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 2020 din 30 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.