ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia, în principal:

- să emită, pe numele reclamanților, dispoziții de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată, începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, aplicat de la data de 09 aprilie 2015 și până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu titlu de daune moratorii;

În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare, care să prevadă:

- De la data de 09.04.2015 și până la data de 30.09.2016, o indemnizație de încadrare calculată în raport de valoarea de referință sectorială de 381,823 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 01 decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe;

- Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut efectiv dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 și până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu titlu de daune moratorii;

- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pe care le vor avansa, în caz de opunere.

1.2 În cauză au formulat cereri de intervenție principală, DDD. și EEE..

Prin sentința nr. 4368 din data de 15.11.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției [excepția/excepțiile inadmisibilității/prescrierii dreptului la acțiune și excepția autorității (provizorii) de lucru judecat față de obiectul dosarului nr. x/2016], ca neîntemeiate.

A admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., precum și cererea de intervenție principală formulată de intervenienții FFF. și EEE., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, prin ministru, în sensul că:

A obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți și intervenienți ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A obligat pârâții Curtea de Apel Timișoara și Curtea de Apel București, (în funcție de instanța în cadrul căreia au fost/sunt încadrați reclamanții/respectiv intervenienții) să plătească reclamanților și intervenienților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Împotriva sentinței nr. 4368 din data de 15.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pârâta Curtea de Apel Timișoara, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Ministerul Justiției arată că instanța de fond, fără temei legal a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizației acestuia în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

După cum se cunoaște, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2O16, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1)

1

- 1

4

din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. în soluționarea excepției, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. 14din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepția art. 3 alin. (1)

1

- 1

3

din O.U.G. nr. 57/2015 și a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivel maxim trebuie să includă și drepturile obținute prin hotărâri judecătorești, fiind respinse celelalte aspecte, după cum s-a arătat.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curții Constituționale dar și prin alte decizii ale Curții. Astfel, se observă că pretențiile reclamanților pe o perioadă anterioară acestora nu sunt admisibile.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând c"" data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariate aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

în consecință, față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condițiile în care aceasta valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Astfel, în acest sens au procedat și înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, etc.

Așadar, în contextul celor mai sus arătate, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, acordându-le diferențe salariate începând cu data de 9.04.2015, depășindu-și în acest mod atribuțiile puterii judecătorești, făcând o aplicare incorectă a legii.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite. În acest sens menționează că reclamanților le-a fost comunicat OMJ nr. 1489/C/2017 prin care la pozițiile din Anexa la ordin, reclamanților le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, așa cum prevede legislația în vigoare.

Prin urmare arată că, începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017. De asemenea, precizează că în decembrie 2017 au fost achitate toate drepturile salariale prevăzute în ordinele de salarizare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 496 din noul C. proc. civ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Curtea de Apel Timișoara a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcare sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016 și mai ales pe cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente reclamanții solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 și în raport de o valoare de referință sectorială de 445,5 RON de la data de 01.12.2015.

Trebuia precizat, însă că Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, a constatat neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene precum și unele măsuri fiscal bugetare, cu modificările și completările ulterioare.

În cuprinsul punctului 3

2

din Decizia sa, Curtea Constituțională stabilește că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 31 alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie sa includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Așadar, personalul cam beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat ia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

în ceea ce privește efectele acestei decizii, din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că aceasta produce efecte numai pentru viitor.

în susținerea celor menționate mai sus sunt de amintit următoarele considerente din decizii ale Curții Constituționale:

- Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 care în motivare a statuat că în ceea ce privește deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unor dispoziții care nu mai sunt în vigoare, Curtea Constată că acestea nu produc efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor...) Cu alte cuvinte, decizia Curții prin care se admite excepția de neconstituționalitate este general obligatorie și are putere numai pentru viitor în toate situațiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuă să-și producă efectele juridice neconstituționale, în virtutea principiului "tempus regit actum".

- Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 prin care Curtea statuează că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial (...).

Prin urmare, interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obținerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri.

Având în vedere cele arătate mai sus, apreciază că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată, întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Normele legale în vigoare și nici antemenționata decizie a Curții Constituționale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcție de o valoare de referință sectorială de 445 RON.

Față de cele menționate anterior consideră că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, acordând drepturi salariate pentru reclamanți cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON de la 09.04.2015 și de 445 RON de la 1 decembrie 2015.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 03 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul judiciar declanșat are ca obiect obligarea pârâților să emită, pe numele reclamanților, dispoziții de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată, începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C/01.02.2017, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, aplicat de la data de 09 aprilie 2015 și până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu titlu de daune moratorii.

Prima instanță a admis acțiunea dedusă judecății și a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți și intervenienți ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pârâtele Curtea de Apel Timișoara și Curtea de Apel București, (în funcție de instanța în cadrul căreia au fost/sunt încadrați reclamanții/respectiv intervenienții) au fost obligate să plătească reclamanților și intervenienților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurenții-pârâți afirmă că instanța de fond și-a motivat soluția invocând Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluției de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menționată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanță a reținut forța obligatorie a deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiției, prin ministrul justiției, în raport de care era ținut a da eficiență juridică raționamentului instanței constituționale, inclusiv în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât Ministerul Justiției avea obligația de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

Relevant în cauza de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială, de care beneficiau anumiți judecători.

Pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, prima instanță a avut în vedere situația ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deși acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referință sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuși personalul său a fost nevoit să îl acționeze în justiție pentru recunoașterea unei valori de referință sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menționat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentința nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecință, la data pronunțării hotărârii de față, sentința Curții de Apel București nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupațională "Justiție", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reține că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză și cea soluționată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat privește inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinței nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în care s-a soluționat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți cu privire la majorările de 2%, 5% și 11%, acordate magistraților și personalului asimilat se răsfrânge și asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurenților-pârâți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți CURTEA DE APEL TIMIȘOARA ȘI MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 4368 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.