ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată prin cererile depuse la 18 aprilie 2017 și la 15 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș, a solicitat:

a) anularea parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3518/C din 28.09.2016 și obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită un nou ordin de salarizare în beneficiul reclamantului, prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 9.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

b) obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare a reclamantului conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 1.12.2015 și până la data de 1.10.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

c) obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș la plata către reclamant a diferențelor salariale rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 9.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 2317 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției referitor la capătul de cerere privind plata diferenței salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureș referitor la capătul de cerere privitor la plata diferențelor salariale rezultate, anterioare datei de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, invocată din oficiu;

(iii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Mureș referitor la capătul de cerere privitor la plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, invocată din oficiu;

(iv) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș;

(v) a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin pârâtul Ministrul Justiției, să emită reclamantului ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel:

- producătoare de efecte juridice în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 347,10 RON;

- producătoare de efecte juridice în perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 381,823 RON;

- producătoare de efecte juridice începând cu data de 1.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON;

(vi) a obligat pârâtul Tribunalul Mureș să plătească diferențele salariale rezultate în intervalul 9.04.2015 - 30.10.2015, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective;

(vii) a obligat pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș să plătească diferențele salariale rezultate începând cu data de 1.11.2015, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective;

(viii) a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș, ca neîntemeiată;

(ix) a respins capătul de cerere privind plata diferenței de drepturi salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(x) a respins capătul de cerere privitor la plata diferențelor salariale rezultate, anterioare datei de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(xi) a respins capătul de cerere privitor la plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mureș, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva Sentinței civile nr. 2317 din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Ministerul Justiției.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat casarea, în parte, a sentinței recurate și, în rejudecare, obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", începând cu data de 9.04.2015 și în cuantum de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de fond în mod greșit a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială în cuantum de 347,10 RON pentru perioada 9.04.2015 - 1.12.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială în cuantum de 381,823 RON pentru perioada 1.12.2015 - 30.09.2016. Acest mod de calcul contravine dispozițiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, precum și Legii nr. 293/2015, potrivit cărora, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", se aplică o valoare de referință sectorială începând în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, respectiv de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

Recurentul-reclamant a susținut că pretențiile sale referitoare la modalitatea de stabilire a valorii de referință sectorială pentru perioadele indicate se întemeiază pe recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 4.07.2017, pe Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, precum și pe Decizia nr. 2369/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, urmare a emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C din 21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, indemnizația de încadrare brută a reclamantului, în intervalul 1.08.2016 - 1.10.2016, a fost recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal.

Astfel, prin ordinul menționat s-a dispus ca, începând cu data de 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, ordinul menționat prevede că, începând cu data de 1.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

A arătat pârâtul că dispozițiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 nu prevedeau sintagma "nivel maxim în plată", această sintagmă fiind introdusă prin dispozițiile O.U.G. nr. 43/2016, astfel încât, numai de la data de 1.08.2016 se poate pune problema raportării indemnizațiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

Ulterior, Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C din 21.12.2016 a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 219 din 1.02.2017, care a prevăzut că, începând cu data de 1.10.2016, judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. Prin urmare, începând cu luna februarie 2017, reclamantul a primit indemnizația majorată.

În mod greșit instanța de fond și-a motivat hotărârea pe dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, întrucât, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, această decizie are putere numai pentru viitor, neputând constitui temeiul recalculării drepturilor salariale aferente perioadei anterioare publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.

3.3. Prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a învederat că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018, s-a stabilit că indemnizațiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și ale asistenților judiciari se calculează, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,50 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai arătat că, în baza acestui ordin, a fost emis ordinul individual în beneficiul reclamantului, respectiv Ordinul Ministrului Justiției nr. 95/C/2019, motiv pentru care, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea petitului privind emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămas fără obiect, iar a celui având ca obiect plata drepturilor bănești, ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 septembrie 2017, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de părți, Înalta Curte reține următoarele considerente:

II.1. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce se succed

În esență, argumentele pârâtul sunt circumscrise modalității de calculare a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, prin prezentarea succintă a prevederilor legale incidente cauzei (incluzând deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii), raportate la conținutul ordinelor colective de salarizare emise de Ministrul Justiției sub nr. x din 21.12.2016 și nr. y din 1.02.2017. Concluzionează recurentul-pârât că, prin aceste ordine, indemnizația de încadrare brută a recurentului-reclamant a fost recalculată prin raportare la valorile de referință sectorială stabilite de instanța de fond, astfel încât pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reține, însă, că aceste critici nu se raportează la conținutul concret al obligațiilor dispuse în sarcina pârâtului de către instanța de fond și nici la obiectul pretențiilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unui ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale cuvenite reclamantului A., cu indicarea perioadelor și valorilor de referință sectorială ce vor fi avute în vedere. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că emiterea celor două ordine colective (generice) nu echivalează cu emiterea ordinului individual, considerente pe care recurentul-pârât nu le-a criticat prin cererea de recurs.

Înalta Curte constată a fi corecte aspectele reținute de instanța de fond, cu privire la neemiterea ordinului de salarizare individual până la data pronunțării sentinței recurate, având în vedere că acest act administrativ, reprezentat de Ordinul nr. 95/C, a fost emis la data de 4.01.2019 și depus de către pârât la dosarul instanței de control judiciar la data de 3.03.2020, în timpul judecării căii de atac, împreună cu un alt ordin colectiv, respectiv Ordinul nr. 2066/C, emis la data de 24.05.2018.

În consecință, chiar dacă ordinele colective (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcție de anumite valori de referință sectoriale, precum și prin includerea majorărilor de 2%, 5% și 11%) au fost emise de pârât după promovarea cererii de chemare în judecată, dar anterior pronunțării sentinței recurate, Înalta Curte constată că ordinul individual care îl vizează pe reclamant nu a fost emis decât după depunerea cererii de recurs. Or, chiar dacă s-ar aprecia că ordinele colective respectă dispozițiile legale incidente, din punct de vedere al stabilirii cuantumului drepturilor salariale cuvenite categoriei profesionale vizate, relevanță în soluționarea cauzei prezintă actul cu caracter individual, prin care sunt tranșate pretențiile de natură salarială ale reclamantului care fac obiectul cererii de chemare în judecată, act pe care pârâtul l-a emis cu întârziere, în timpul judecării căii de atac.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare, prin Ordinele nr. 4680/C din 21.12.2016 și nr. 219/C din 1.02.2017, a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamantului A., acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actului administrativ individual.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26 - 32 din această hotărâre (citate in extenso în cuprinsul sentinței recurate), forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicare unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 9.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a mai susținut, prin concluziile scrise depuse la dosarul instanței de recurs, că, urmare a emiterii Ordinelor nr. 2066/C/2018 și nr. 95/C/2019, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantului de a-i fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinelor anterior indicate, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Justiției. Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantului și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte îl va respinge, ca lipsit de interes, reținând următoarele argumente:

Recursul declarat de reclamant vizează soluția de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de salarizare, aferent perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială în cuantum de 347,10 RON, iar pentru perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială în cuantum de 381,823 RON. Criticând hotărârea instanței de fond, reclamantul a apreciat că valorile de referință sectorială pentru perioadele indicate sunt de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, respectiv de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

Înalta Curte constată că, ulterior declarării căii de atac, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018, s-a stabilit că indemnizațiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și ale asistenților judiciari se calculează, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,50 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs.

Ulterior, Ministrul Justiției a emis și Ordinul nr. 95/C/2019, prin care a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș în raport de valorile de referință sectorială menționate în cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/2018, iar din anexa la acest ordin, rezultă că reclamantul a beneficiat de această recalculare, conform pozițiilor 164 - 170 din anexă.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât recursul declarat de reclamant vizează obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, prin care să fie avute în vedere valorile de referință salarială de 405 RON, respectiv de 405 RON + 10%, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Or, în raport de faptul emiterii de către pârât a Ordinelor nr. 2066/C/2018 și nr. 95/C/2019, prin care s-a stabilit o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 9.04.2015 și de 463,50 RON, de la data de 1.12.2015, Înalta Curte reține că, în prezent, reclamantul A. nu mai justifică un interes în susținerea recursului, pârâtul procedând deja la recalcularea indemnizației de încadrare brută prin raportare la valori de referință sectorială mai ridicate decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de recurs.

Constatând că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes, iar în ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru motivele anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2317 din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - MM