ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 33/2016

Titularul sesizării este Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta D.S.P. O. împotriva Sentinței civile nr. 984 din 1 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția I civilă.

Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanță un litigiu având ca obiect cererea reclamantului-angajator de obligare a pârâtului-salariat la restituirea sumei reprezentând plata nelegală a sporului pentru muncă suplimentară, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 62/2011), art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea din 16 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.619/104/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat, în temeiul dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunilor de drept sus-menționate.

Întrucât se solicită rezolvarea de principiu a problemei aplicării în timp a prevederilor legale ce exonerează de la obligația restituirii personalul plătit din fonduri publice, pentru sumele constând în drepturi de natură salarială încasate necuvenit, pe baza interpretării dispozițiilor art. 1 lit. a) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, obiectul sesizării, astfel cum acesta este menționat în încheierea de sesizare, se impune a fi reformulat, pornind și de la analiza prevederilor art. 3 din același act normativ.

În acest context se apreciază că se solicită clarificarea următoarei probleme de drept - "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 124/2014, cu modificările ulterioare, care este data până la care este exonerat de la obligația restituirii sumelor încasate necuvenit, cu titlu de venituri de natură salarială, personalul plătit din fonduri publice?"

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția I civilă, reclamanta D.S.P. O. a chemat în judecată pe pârâta S.A.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.252 lei, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere de la data acordării până la data efectivă a plății, sumă ce reprezintă plata nelegală a sporului pentru munca suplimentară, în cuantum de 10%, pentru perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014.

Reclamanta a arătat că, în urma unui audit financiar desfășurat de auditorii Curții de Conturi a României - Camera județeană de conturi, finalizat prin Decizia nr. 6 din 3 aprilie 2015, privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de audit financiar nr. 1.763 din 26 februarie 2015, s-a constatat încălcarea prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar referitoare la efectuarea cheltuielilor de personal, mai exact că au fost efectuate plăți nelegale reprezentând sporuri pentru munca suplimentară, de care a beneficiat și pârâta, contrar prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Prima instanță, prin Sentința nr. 984 din 1 octombrie 2015, a reținut că, întrucât pârâta a efectuat muncă suplimentară, fără a beneficia de ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, sporul acordat nu poate avea caracter necuvenit, astfel că nu este îndeplinită condiția inexistenței datoriei, în condițiile în care sumele încasate de pârâtă au echivalent în munca efectiv prestată, iar, potrivit art. 159 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, reclamanta a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția I civilă cu nr. 1.619/104/2016.

În apel, prin raportare la problemele de drept care sunt supuse atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție prin prezenta sesizare, apelanta a susținut că intimata nu a prestat efectiv ore de muncă suplimentară, întrucât activitatea s-a desfășurat pe parcursul unui program de activitate normal de 8 ore/zi, "fiind vorba de o activitate desfășurată în cadrul structurii de securitate în cadrul unei instituții publice cu program normal de lucru, și nu de activitate prestată peste durata normală a timpului de lucru".

În faza judecății în apel, apelanta a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că salariata a avut, în anul 2014, de regulă, un program de 8 ore zilnic, iar, pentru perioadele când a prestat câte 9 ore zilnic, s-a acordat timp liber corespunzător conform legii. După administrarea acestor probe în apel, pârâta a invocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 124/2014, depunând la dosarul cauzei două decizii pronunțate de Curtea de Apel Craiova în cauze identice, prin care s-a reținut că sporul pentru muncă suplimentară a fost acordat necuvenit, însă obligația de restituire nu există, deoarece sumele fac parte din categoria celor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 124/2014, astfel că se exonerează de la plată.

Legea nr. 124/2014:

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, întrucât de dezlegarea problemelor în discuție depinde soluționarea litigiului, chestiunile de drept care fac obiectul sesizării sunt noi, asupra acestora Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat și nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la problemele de drept ce constituie obiectul sesizării.

În opinia completului de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 124/2014 nu se aplică pentru exonerarea de la plata sumelor achitate necuvenit începând cu 1 ianuarie 2014 personalului din sistemul bugetar salarizat potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013, deoarece domeniul de aplicare al Legii nr. 124/2014, definit la art. 1 lit. a), nu cuprinde drepturile salariale stabilite potrivit acestui act normativ.

Astfel, arată autorul sesizării, toate instanțele care au pronunțat hotărâri contradictorii în interpretarea Legii nr. 124/2014 au considerat că drepturile salariale a căror restituire se solicită prin cererea de chemare în judecată au fost achitate pe parcursul anului 2014, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013.

În stabilirea domeniului de aplicare al Legii nr. 124/2014, legiuitorul a considerat necesar să menționeze, cronologic, o serie de acte normative care au reglementat salarizarea personalului din sectorul bugetar, începând cu Legea-cadru nr. 330/2009, ultimul termen al enumerării fiind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013. Această enumerare, însă, prezintă un specific aparte, deoarece toți termenii înșiruirii trebuie raportați la expresia dinaintea acestei enumerări, textul legal menționând că "se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare (...)".

Referindu-se la actele normative aplicabile anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013, în mod logic, prin interpretarea gramaticală și literală, rezultă că textul legal vizează actele normative aplicabile până la data de 1 ianuarie 2014, dată de la care s-au aplicat în materia stabilirii drepturilor salariale pentru personalul din sistemul bugetar dispozițiile actului normativ sus-menționat.

În situația în care s-ar admite că exonerarea prevăzută la art. 2 din Legea nr. 124/2014 se referă și la sumele încasate necuvenit după data de 1 ianuarie 2014, atunci această exonerare nu poate viza drepturile primite necuvenit după data intrării în vigoare a legii.

Indiferent de data constatării neregulilor privind plata drepturilor salariale de către Curtea de Conturi, Legea nr. 124/2014 s-a referit la situațiile juridice deja născute înainte de intrarea sa în vigoare. Interpretarea în sensul că exonerarea de la plată operează și pentru drepturile primite necuvenit, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, ar conduce la ideea că această exonerare operează în permanență, pentru viitor, ceea ce ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor, de a șterge datorii preexistente intrării în vigoare a legii. Acesta este și sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 124/2014.

Prin Adresa nr. 941/C/2.689/III-5/2016 din 27 iulie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, majoritatea curților de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudență în materia supusă dezbaterii; singurele instanțe care au transmis jurisprudență și/sau puncte de vedere cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării sunt curțile de apel București, Constanța, Craiova, Galați, Suceava și Târgu Mureș și tribunalele Harghita, Mureș, Cluj, Sălaj, Brașov, Dolj, Gorj și Vrancea.

Din analiza jurisprudenței și a punctelor de vedere transmise de instanțe se desprind următoarele concluzii cu privire la orientarea instanțelor judecătorești în soluționarea chestiunilor de drept în discuție:

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 124/2014, prin Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015

În jurisprudența instanțelor europene nu au fost identificate hotărâri relevante pentru soluționarea problemelor de drept a căror dezlegare se solicită.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, se apreciază, referitor la admisibilitatea sesizării, în raport cu dispozițiile art. 519 din același cod, că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, iar punctul de vedere al judecătorilor-raportori referitor la rezolvarea de principiu a chestiunilor de drept supuse analizei este în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 124/2014, este exonerat de la obligația restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii - 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, astfel cum aceasta a fost reformulată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin textul de lege citat s-au instituit o serie de condiții de admisibilitate, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ, după cum urmează:

Din examinarea cauzei deduse judecății se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât Curtea de Apel Craiova este legal învestită cu soluționarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu vizând restituirea de către salariat a unor sume încasate de la angajator pretins nedatorate, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii; or, potrivit art. 214 raportat la art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, curțile de apel soluționează în ultimă instanță apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în materia conflictelor de muncă.

Totodată, de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei; astfel, prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea unor sume încasate de salariat în perioada ianuarie-decembrie 2014, cu titlu de spor pentru munca suplimentară, sume în privința cărora Curtea de Conturi a României - Camera județeană de conturi a constatat că s-au acordat cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2014, creându-se un prejudiciu ce se impune a fi recuperat. Câtă vreme, în apel, pârâta a susținut că este exonerată de la plata acestor sume, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014, pentru soluționarea pe fond a căii de atac se impune a statua nu numai asupra limitelor aplicării în timp a actului de clemență al legiuitorului, ci și asupra domeniului său de aplicare.

Cu privire la această chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat, iar aceasta nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cerința noutății problemei de drept este și ea îndeplinită, decurgând, în primul rând, din împrejurarea că se solicită interpretarea unor texte legale incluse într-un act normativ relativ recent, prin raportare la momentul sesizării; concret, Legea nr. 124/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014 și a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv la data de 27 septembrie 2014, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

Pe de altă parte, condiția noutății rezidă nu numai din faptul că amnistierea de la obligația restituirii unor sume de către personalul plătit din fonduri publice nu este o instituție analizată în lucrări de specialitate juridică, fie din domeniul dreptului muncii, fie de drept administrativ, ci și din împrejurarea că textele de lege ridică probleme reale de interpretare; or, normele de tehnică legislativă impun ca actele normative să fie formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, fără a se prejudicia stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor, conform art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000. O normă juridică redactată în termeni neclari poate conduce la soluții diferite în practica judiciară, de natură a afecta securitatea raporturilor juridice deduse judecății.

În cauză este îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare, fapt ce rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de instanțele consultate; astfel, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) raportate la art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014, unele instanțe au apreciat că sunt exonerate de la plată sumele încasate necuvenit de către personalul plătit din fonduri publice până la data intrării în vigoare a acestui act normativ (27 septembrie 2014), iar alte instanțe au arătat că nu încetează decât plata drepturilor de natură salarială încasate până la data de 1 ianuarie 2014, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2014, acesta fiind și punctul de vedere al titularului sesizării. Într-o altă opinie s-a susținut și că exonerarea de la plată operează pentru sumele încasate până la finele anului 2014.

Concluzia este că sesizarea întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și, prin urmare, se impune declanșarea mecanismului de unificare instituit de acest text de lege, în vederea atingerii dezideratului instituției procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluționării diferite a unei probleme de drept de către instanțele judecătorești (control a priori).

Prealabil interpretării textelor de lege ce constituie obiectul problemei de drept supuse dezlegării, astfel cum aceasta a fost reformulată, este necesar a analiza evoluția reglementărilor în materia salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv contextul legislativ care a determinat această intervenție normativă.

Astfel, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, personalul din sectorul bugetar, fie că ocupa funcții de demnitate publică și asimilate acestora, fie că beneficia de statute speciale (cazul funcționarilor publici), fie că era încadrat pe baza contractului individual de muncă, era salarizat în baza unor legi speciale, diferite pentru fiecare categorie în parte. Noua reglementare și-a propus să adopte o viziune unitară asupra sistemului de salarizare din sectorul bugetar, însă aplicarea prevederilor acestei legi urma a se realiza etapizat, prin adoptarea unor acte normative ulterioare. Drept urmare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 s-au luat măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și referitoare la stabilirea salariului acestora.

Legea-cadru nr. 330/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) și x) dinLegea-cadru nr. 284/2010, act normativ care, de asemenea, are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din bugetul general consolidat al statului. Aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 urma a se realiza, ca și în reglementarea anterioară, etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale, conform art. 7 alin. (1).

În executarea acestei dispoziții legale au fost adoptate acte normative succesive, începând cu Legea nr. 285/2010, ce au vizat încadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, acte enumerate în textul art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014, a cărui interpretare face obiectul sesizării de față.

De exemplu, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 s-a statuat în sensul că "În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare". Or, conform art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 125/2015, "În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, prin sintagma cuantumul brut al salariilor de bază se înțelege cuantumul brut al salariilor de bază care cuprinde, după caz, drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."

În raport cu ritmul alert al modificărilor legislative și, nu în ultimul rând, cu lipsa de coerență a acestora, în activitatea de încadrare și reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și de stabilire a salariilor acestora, în mod evident, s-au strecurat erori și, prin urmare, încălcări ale legislației în vigoare, anumite categorii de bugetari încasând sume de bani reprezentând venituri de natură salarială, pe care organele de control le-au considerat acordate ilegal și au dispus recuperarea acestora.

Înainte de a continua analiza cauzelor ce au determinat legiuitorul să adopte actul normativ în discuție este necesară și explicitarea noțiunii de "venituri de natură salarială" din textul art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 și, pe cale de consecință, a domeniului de aplicare a legii. În acest context se impune a arăta că, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele/indemnizațiile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi în bani și în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat și că noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile sau alte drepturi salariale cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor etc. (Î.C.C.J. - Secțiile Unite, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009).

Reluând prezentarea cadrului factual și normativ ce a făcut necesară intervenția legiuitorului, se constată că legislația fluctuantă și neclară, urmată de practici administrative incorecte în domeniul stabilirii veniturilor de natură salarială, au impus adoptarea unei legi prin care să se exonereze de la obligația restituirii acele categorii de personal ce au încasat sume de bani, care nu erau prevăzute de actele normative de salarizare anuală.

Se reține că stabilirea scopului urmărit de legiuitor la emiterea actului normativ analizat, ca modalitate de interpretare a legii, nu s-a putut realiza pe baza preambulului, prevăzut de art. 43 din Legea nr. 24/2000, întrucât Legea nr. 124/2014 nu îl conține. Totodată, se constată că expunerea de motive nu a fost publicată împreună cu actul normativ în cauză în Monitorul Oficial al României. Așa fiind, decelarea intenției legiuitorului urmează a se întemeia pe instrumentele de prezentare și motivare întocmite de inițiatori, pe conținutul avizelor, al modificărilor de fond aduse proiectului inițial în cursul dezbaterilor parlamentare etc., documente prezentate pe internet de autoritatea emitentă.

Dacă, în luna mai 2013, forma inițială a propunerii legislative a vizat, ca beneficiar al măsurii de exonerare de la plata sumelor primite necuvenit, doar personalul din sectorul bugetar ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificări, ulterior, pe parcursul procesului legislativ ce a durat până în luna septembrie 2014, sfera persoanelor beneficiare ale actului de clemență s-a extins: pentru personalul încadrat în unitățile de învățământ din localitățile Lupeni, Petroșani și Vulcan, județul Hunedoara, ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare; pentru personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii- cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare; pentru personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; în final, la lit. a) din cuprinsul art. 1 al Legii nr. 124/