ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

fața primei instanțe

Prin Acțiunea înregistrată la 17 februarie

2011, reclamantele A.A., A.A.C.R.R., A.C.I.L.P.E., F.C.R.J., F.C.E.I.P.R.C. -

C.R.I.S.S. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., să se

dispună:

- anularea în parte a

Hotărârii nr. 366 din 24 noiembrie 2010, emisă de pârât, respectiv pct. 4 din

dispozitiv, în sensul de a se constata că M.A.E. este de asemenea răspunzător

pentru faptele de discriminare sesizate prin Petiția nr. 1567 din 26 februarie

2010 și obligarea pârâtului să sancționeze adecvat această instituție;

- obligarea pârâtului

să sancționeze adecvat (cu avertisment sau cu amendă) faptele de discriminare

constatate la pct. 2 din dispozitivul Hotărârii nr. 366 din 24 noiembrie 2010;

- să se constate că

declarațiile sesizate de reclamante în Petiția nr. 1567 din 26 februarie 2010

încalcă prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată și să fie

obligat pârâtul să emită un nou act administrativ pentru încălcarea

prevederilor art. 15 și art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au susținut că Hotărârea nr. 366 din 24 noiembrie 2010 a

fost adoptată de pârât cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (5) și

art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deoarece pentru contravenția constatată

a emis numai o recomandare neprevăzută de lege și nu a aplicat o sancțiune

contravențională.

Reclamantele au mai

arătat că pârâtul nu s-a pronunțat explicit în dispozitivul hotărârii atacate,

cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000,

republicată și nu a constatat o conduită discriminatorie față de M.A.E., deși

acesta este de asemenea răspunzător pentru declarațiile publice rasiste ale

Ministrului Afacerilor Externe din data de 11 februarie 2010, declarații care

au cauzat un prejudiciu grav și cert comunității rome.

Prin Sentința civilă

nr. 7125 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată, dar această sentință a fost casată și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ca urmare a

admiterii recursului declarat de către reclamante prin Decizia nr. 5026 din 17

aprilie 2013 pronunțată de I.C.C.J., secția de contencios administrativ și

fiscal.

În considerentele

deciziei instanței de recurs s-a reținut că, deși persoanele reclamate -

Ministrul Afacerilor Externe și M.A.E. au fost citate în faza

administrativ-jurisdicțională și Hotărârea nr. 366 din 24 noiembrie 2010 a fost

emisă în contradictoriu cu acestea, în faza judecătorească, la instanța de

fond, s-a omis citarea lor, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului lor la

apărare și a dreptului la un proces echitabil, conform prevederilor art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanța de control

judiciar a mai reținut că instanței de rejudecare îi revine obligația de a

stabili dacă au fost încălcate prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000,

republicată și dacă există răspunderea persoanei juridice, în ipoteza

întrunirii elementelor constitutive ale contravenției.

De asemenea, s-a

constatat că legislația în materia prevenirii și sancționării tuturor formelor

de discriminare, materializată prin O.G. nr. 137/2000, nu cunoaște sancțiunea

recomandării dispusă de C.N.C.D., motiv pentru care instanța de rejudecare

urmează să aprecieze asupra legalității recomandării înscrise la pct. 3 din

dispozitivul Hotărârii nr. 366 din 24 noiembrie 2010.

de fond

În fond după casare,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat Sentința civilă nr. 3977 din 11 decembrie 2013, prin care a admis în

parte acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 366 din 24 noiembrie 2010 emisă de pârâtul

C.N.C.D., a obligat pârâtul C.N.C.D. la emiterea unei hotărâri prin care să

aplice pârâtului Ministrul Afacerilor Externe - T.B. o sancțiune

contravențională pentru fapta prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr.

137/2000 și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Hotărând astfel,

instanța de fond a constatat că este întemeiată critica reclamantelor vizând

nelegalitatea măsurii recomandării aplicate de C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 366

din 24 noiembrie 2010, măsură care nu este prevăzută de dispozițiile O.G. nr.

137/2000 și nu se regăsește nici în lista sancțiunilor contravenționale

principale sau complementare prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantelor de încadrare a faptei constatate și pe prevederile art.

15 din O.G. nr. 137/2000, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite

condițiile cumulative pentru incidența acestui text de lege, pentru că nu a

fost dovedită existența scopului pe care îl implică încălcarea dreptului de

demnitate. În acest sens, s-a avut în vedere că nu a existat intenția de a leza

demnitatea etniei rome sau crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori

ofensiv, fapt care denotă lipsa vinovăției, ca element constitutiv al

răspunderii contravenționale.

Instanța de fond a

apreciat, ca nefondată, și solicitarea reclamantelor vizând sancționarea

contravențională a M.A.E., reținând că afirmația în cauză a fost postată pe

site-ul autorității publice exclusiv în contextul unei declarații de presă a

ministrului, în virtutea garantării dreptului la informare în legătură cu

activitatea acestuia, fără a fi însușită de către minister.

Astfel, s-a avut în

vedere că, declarația respectivă a fost adaptată prompt pe site în acord cu

criticile formulate în scrisoarea de protest semnată de organizațiile

neguvernamentale și prin acest demers, ministerul s-a disociat de afirmația în

cauză.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recurs reclamantele A.A., A.A.C.R.R., A.C.I.L.P.E.,

F.C.R.J., F.C.E.I.P.R.C. - C.R.I.S.S., solicitând modificarea în parte a

hotărârii atacate, în sensul de a se reține și încălcarea dispozițiilor art. 15

din O.G. nr. 137/2000, precum și răspunderea M.A.E., pentru următoarele motive

invocate în baza dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. din 1865 și

art. 20 din Legea nr. 554/2004:

3.1. Hotărârea

atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la soluția de respingere a

cererii de constatare a încălcării prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentele au

învederat că, în cadrul a patru paragrafe consecutive, instanța de fond a

reținut două opinii vădit contradictorii: prima, în sensul că art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 nu este condiționat de existența scopului/intenției, iar a doua,

în sensul că, scopul/intenția este o condiție esențială pentru aplicarea

acestuia.

3.2. Hotărârea

atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 15 din

O.G. nr. 137/2000.

Recurentele au

susținut că instanța de fond a interpretat, în mod greșit, art. 15 din O.G. nr.

137/2000, reținând că scopul/intenția este o condiție esențială pentru

aplicarea acestuia, deși în materia contravențiilor, forma de vinovăție cerută

de lege este inclusiv culpa și deci în lipsa unei norme speciale contrare,

contravențiile pot fi săvârșite și din culpă, nu numai cu intenție.

Chiar dacă s-ar

disocia cerința scopului de analiza formelor de vinovăție, recurentele au

arătat că nu se poate ajunge la concluzia că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 este

condiționat de existența unui scop.

În opinia

recurentelor, concluzia C.N.C.D. și a instanței de fond că scopul este o

cerință esențială pentru aplicabilitatea art. 15 din O.G. nr. 137/2000 este

nefundamentată, din moment ce legiuitorul a înțeles să prevadă o alternativă la

cerința scopului și anume, ca aceste comportamente să vizeze atingerea

demnității sau crearea unei anumite atmosfere de intimidare, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare.

3.3. Hotărârea

instanței de fond cu privire la neatragerea răspunderii M.A.E. denotă o greșită

înțelegere a principiilor de drept care guvernează persoana juridică.

Recurentele au

susținut că M.A.E., ca de altfel orice persoană juridică, nu poate acționa

decât prin organele sale și deci nicio faptă a ministerului nu poate exista în

lipsa unei acțiuni corespunzătoare a unui reprezentant al său, astfel că, a

accepta o interpretare contrară (în sensul unor acțiuni proprii ale persoanei

juridice, disociate de orice fapte corespondente ale reprezentanților săi) duce

la o situație absurdă și echivalează cu imposibilitatea aplicării în practică a

sancțiunilor legale și persoanei juridice.

Recurentele au arătat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 din Decretul nr.

31/1954 pentru angajarea răspunderii persoanei juridice, fiind dovedit faptul

ilicit (contravenția), săvârșit de conducătorul persoanei juridice, în

exercitarea funcției sale.

Din acest motiv, s-a

precizat că, dacă s-ar accepta interpretarea greșită a instanței de fond,

atunci publicarea declarațiilor ministrului pe site-ul M.A.E. ar reprezenta, în

mod indubitabil, o însușire a acestora.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

prin care s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru existența unor

argumente contradictorii cu privire la raționamentul juridic care a determinat

pronunțarea soluției este nefondat, constatându-se că prima instanță a

prezentat o motivare coerentă, clară și lipsită de contradicții sau

ambiguități.

Considerentele

sentinței recurate nu sunt vădit și nici aparent contradictorii, cum

neîntemeiat s-a susținut în recurs, reprezentând în realitate o interpretare

logică a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu referire

la circumstanțele concrete ale cauzei și, în acest mod, constituie un răspuns

explicit al instanței de fond la problema dedusă judecății.

prin care s-a invocat greșita interpretare dată de instanța de fond

dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, este nefondat,

constatându-se că, în mod judicios, instanța de fond a exceptat incidența

acestui text de lege în cauză și a fundamentat juridic soluția în limitele

prevederilor art. 2 alin. (5) din același act normativ.

Modul de redactare a

dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată nu reprezintă o

justificare obiectivă și rezonabilă pentru extinderea sferei delictului dincolo

de obiectul de reglementare al acestui act normativ, cum neîntemeiat s-a

pretins în prezentul recurs.

Semnificația

dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, a fost corect

stabilită de instanța de fond printr-o interpretare gramaticală, teleologică și

sistematică a normei respective, ca având înțelesul de orice comportament

manifestat în public, care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori

crearea unei atmosfere de intimidare etc., în legătură cu apartenența la o

anumită rasă etc., constituie contravenție, dacă nu intră sub incidența legii

penale.

În consecință, pentru

ca fapta să poată fi reținută ca ilicit contravențional în baza acestui text de

lege se impune îndeplinirea a trei condiții cumulative: caracterul public al

comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului de demnitate prin

discriminare și criteriul de discriminare.

Nefiind îndeplinite

aceste cerințe cumulative prin împrejurările concrete în care a fost săvârșită

fapta reclamată în cauză, instanța de fond a constatat întemeiat că nu se poate

reține incidența dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată și

completarea în acest sens a încadrării legale pentru aceeași contravenție, care

a fost deja constatată și sancționată în baza prevederilor art. 2 alin. (5) din

același act normativ.

prin care s-a invocat nelegalitatea soluției de neatragere a răspunderii

contravenționale și pentru M.A.E., este de asemenea nefondat, constatându-se că

instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 35 din Legea nr. 31/1954 și

principiile generale de drept referitoare la persoana juridică și răspunderea

juridică a acesteia pentru fapta reprezentanților săi.

Sub aspectul

elementelor constitutive ale contravenției, s-a reținut întemeiat că nu există

o legătură de cauzalitate între fapta reclamată și activitatea M.A.E., care

pentru garantarea dreptului la informare corectă și completă a publicului cu

privire la declarația de presă a unui oficial, a publicat pe site-ul propriu

declarația integrală a ministrului afacerilor externe din data de 11 februarie

2010.

Cum în cauză nu se

poate reține că fapta reclamată a fost săvârșită de conducătorul persoanei

juridice în limitele puterilor care i-au fost conferite, este corectă concluzia

instanței de fond că nu există temei pentru stabilirea răspunderii

contravenționale a ministerului intimat.

Particularitățile

concrete ale faptei reclamate confirmă că M.A.E. a avut numai rolul de

mijlocitor mass-media instituționalizat, care intermediază, prin mecanisme

instituționale de presă (comunicate, declarații de presă) relația ministrului

cu presa și implicit, cu cetățenii, iar sancționarea autorității publice pentru

exercitarea corespunzătoare a acestor atribuții legale poate reprezenta o

ingerință adusă dreptului constituțional la informare corectă.

Atitudinea obiectivă

și neutră a ministerului intimat, dovedită prin faptul că nu și-a însușit

declarația reclamată (ci dimpotrivă, aceasta a fost adaptată prompt, pe site-ul

instituției, în acord cu criticile aduse de organizațiile neguvernamentale)

exclude, de asemenea, existența laturii subiective a răspunderii

contravenționale a acestei instituții pentru fapta de discriminare sesizată

prin Petiția nr. 1567 din 26 februarie 2010.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

III. Soluția

instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.A., A.A.C.R.R., A.C.I.L.P.E., F.C.R.J., F.C.E.I.P.R.C. - C.R.I.S.S.

împotriva Sentinței civile nr. 3977 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2015.

Procesat de GGC - N