ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată,
reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții pârâta C.N.C.D. și C.N.S.A.S.,
repunerea în termenul de contestare a hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010,
emisă de pârâtul C.N.C.D. și, pe cale de consecință, anularea acestei hotărâri.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin petiția înregistrată sub nr. 3949 din 18 mai 2010
a solicitat C.N.C.D. să constate existența unor fapte cu caracter
discriminatoriu, în legătură cu acțiunea în constatare formulată de C.N.S.A.S..
Soluționând petiția, C.N.C.D.
a emis hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010, comunicată reclamantului la 09
decembrie 2010.
Reclamantul a arătat
că a înțeles să formuleze recurs împotriva hotărârii anterior menționate, cu
respectarea dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, recurs
trimis C.N.C.D. la 23 decembrie 2010.
În mod surprinzător,
în loc să-și îndeplinească obligația firească de a înainta recursul, în vederea
judecării, instanței de contencios administrativ, C.N.C.D. a preferat să rețină
în mod nelegal recursul, iar apoi, prin adresa nr. 83 din 06 ianuarie 2011, a
formulat aprecieri la care nu era îndreptățit.
Considerând că a
formulat contestația în termenul legal, reclamantul solicită instanței să
dispună repunerea sa în termen și anularea hotărârii nr. 246 din 22 septembrie 2010.
Prin întâmpinare C.N.C.D.
a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, susținând că astfel cum
rezultă din actele dosarului, hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010. emisă de
C.N.C.D., a fost comunicată reclamantului la 09 decembrie 2010.
Împotriva acestei
hotărâri reclamantul a formulat, la data de 23 decembrie 2010, acțiune în
anulare, intitulată “recurs”, acțiunea fiind adresată C.N.C.D., cu solicitarea
de a fi înaintată de această autoritate instanței competente.
Prin adresa nr. 83
din 06 ianuarie 2011, întocmită în urma primirii cererii reclamantului, C.N.C.D.
i-a adus la cunoștință reclamantului că împotriva hotărârii nr. 246 din 22
septembrie 2010 are posibilitatea de a formula acțiune la instanța de
contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare și faptul că nu
este necesară plângerea prealabilă, anterior învestirii instanței.
Prin sentința civilă nr.
6867 din 18 noiembrie 2011 Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul T.I., în
contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.N.S.A.S., ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut că împotriva hotărârilor emise de Colegiul
Director al C.N.C.D., partea interesată poate formula acțiune la instanța de
contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel cum
rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 20 pct. 9 și 10 din O.G. nr. 137/2000,
și faptul că o atare acțiune nu constituie un recurs, cum greșit susține
reclamantul.
Împotriva hotărârii
instanței de fond reclamantul T.I. a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că punctul de vedere reținut de instanță este greșit și în
contradictoriu cu prevederile art. 299 Cod de procedură civilă .
Conform acestui articol,
„Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile
prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt
supuse recursului."
Așa fiind, este
evident recurentul mai arată că în raport de conținutul hotărârilor, calea de
atac corectă era și este recursul, astfel încât greșit Curtea de Apel își însușește
opinia C.N.C.D. și apreciază că a exercitat o cale eronată de atac.
Actul juridic dedus
judecății îl reprezintă calea de atac exercitată împotriva Hotărârii nr: 246
din 22 septembrie 2010 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D..
Chiar și în ipoteza în
care această cale de atac nu ar fi fost corect denumită, ea s-ar încadra cel
mult la situația unei plângeri greșit îndreptate, ce nu ar fi avut ca și
efecte sancțiunea unei nulități.
Se mai arată că recursul
împotriva Hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010 a fost redactat în interiorul
termenului de 15 zile, data primirii hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010
fiind 09 decembrie 2010 .
Mai mult, în
preambulul dezvoltării motivelor de recurs s-a arătat în mod expres solicitarea
de a fi înaintat instanței de judecată competentă să-l judece.
Recurentul mai susține
că actului juridic dedus judecații reprezentat de calea de atac exercitată, i
s-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Examinând cauza și
sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile
legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la
această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările
dosarului rezultă că hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010. emisă de C.N.C.D.,
a fost comunicată reclamantului la 09 decembrie 2010.
Împotriva acestei
hotărâri reclamantul a formulat, la data de 23 decembrie 2010, acțiune în
anulare, intitulată “recurs”, acțiunea fiind adresată C.N.C.D., cu solicitarea
de a fi înaintată de această autoritate instanței competente.
Prin adresa nr. 83
din 06 ianuarie 2011, întocmită în urma primirii cererii reclamantului, C.N.C.D.
i-a adus la cunoștință reclamantului că împotriva hotărârii nr. 246 din 22
septembrie 2010 are posibilitatea de a formula acțiune la instanța de
contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare și faptul că nu
este necesară plângerea prealabilă, anterior învestirii instanței.
Înalta Curte constată
că recurentul a formulat „recurs” împotriva hotărârii C.N.C.D., în cuprinsul căruia
a solicitat expres ca acesta să fie înaintat instanței de judecată competentă să
îl judece.
Prin urmare, instanța
de control judiciar constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea
ca tardiv formulată.
Potrivit art. 21 alin.
(1) și (2) din Constituția României, republicată, orice persoana se poate
adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor
sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Aplicarea principiilor
constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac
impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției
competente să le soluționeze.
Chiar dacă acțiunea a
fost intitulată greșit „recurs” și chiar dacă nu a fost depusă la instanța
competentă, în lumina dispozițiilor constituționale amintite precum și cele ale
Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că pârâtul C.N.C.D.,
în mod greșit nu a transmis cererea instanței competente, în acest sens fiind
și decizia Curții Constituționale nr. 303/2009.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța
de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală pe care o va casa, cu
consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia
rejudecării, instanța de fond va judeca cauza în raport cu dispozițiile art. 20
alin. (9) din OG nr. 137/2000.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va
trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 6867 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.