ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții pârâta C.N.C.D. și C.N.S.A.S., repunerea în termenul de contestare a hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010, emisă de pârâtul C.N.C.D. și, pe cale de consecință, anularea acestei hotărâri. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin petiția înregistrată sub nr. 3949 din 18 mai 2010 a solicitat C.N.C.D. să constate existența unor fapte cu caracter discriminatoriu, în legătură cu acțiunea în constatare formulată de C.N.S.A.S.. Soluționând petiția, C.N.C.D. a emis hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010, comunicată reclamantului la 09 decembrie 2010. Reclamantul a arătat că a înțeles să formuleze recurs împotriva hotărârii anterior menționate, cu respectarea dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G.

nr. 137/2000, recurs trimis C.N.C.D. la 23 decembrie 2010. În mod surprinzător, în loc să-și îndeplinească obligația firească de a înainta recursul, în vederea judecării, instanței de contencios administrativ, C.N.C.D. a preferat să rețină în mod nelegal recursul, iar apoi, prin adresa nr. 83 din 06 ianuarie 2011, a formulat aprecieri la care nu era îndreptățit. Considerând că a formulat contestația în termenul legal, reclamantul solicită instanței să dispună repunerea sa în termen și anularea hotărârii nr. 246 din 22 septembrie 2010. Prin întâmpinare C.N.C.D.

a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, susținând că astfel cum rezultă din actele dosarului, hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010. emisă de C.N.C.D., a fost comunicată reclamantului la 09 decembrie 2010. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat, la data de 23 decembrie 2010, acțiune în anulare, intitulată “recurs”, acțiunea fiind adresată C.N.C.D., cu solicitarea de a fi înaintată de această autoritate instanței competente. Prin adresa nr. 83 din 06 ianuarie 2011, întocmită în urma primirii cererii reclamantului, C.N.C.D. i-a adus la cunoștință reclamantului că împotriva hotărârii nr. 246 din 22 septembrie 2010 are posibilitatea de a formula acțiune la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare și faptul că nu este necesară plângerea prealabilă, anterior învestirii instanței.

Prin sentința civilă nr. 6867 din 18 noiembrie 2011 Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.N.S.A.S., ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că împotriva hotărârilor emise de Colegiul Director al C.N.C.D., partea interesată poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 20 pct. 9 și 10 din O.G. nr. 137/2000, și faptul că o atare acțiune nu constituie un recurs, cum greșit susține reclamantul. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul T.I.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că punctul de vedere reținut de instanță este greșit și în contradictoriu cu prevederile art. 299 Cod de procedură civilă . Conform acestui articol, „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului." Așa fiind, este evident recurentul mai arată că în raport de conținutul hotărârilor, calea de atac corectă era și este recursul, astfel încât greșit Curtea de Apel își însușește opinia C.N.C.D. și apreciază că a exercitat o cale eronată de atac. Actul juridic dedus judecății îl reprezintă calea de atac exercitată împotriva Hotărârii nr: 246 din 22 septembrie 2010 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D..

Chiar și în ipoteza în care această cale de atac nu ar fi fost corect denumită, ea s-ar încadra cel mult la situația unei plângeri greșit îndreptate, ce nu ar fi avut ca și efecte sancțiunea unei nulități. Se mai arată că recursul împotriva Hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010 a fost redactat în interiorul termenului de 15 zile, data primirii hotărârii nr. 246 din 27 septembrie 2010 fiind 09 decembrie 2010 . Mai mult, în preambulul dezvoltării motivelor de recurs s-a arătat în mod expres solicitarea de a fi înaintat instanței de judecată competentă să-l judece. Recurentul mai susține că actului juridic dedus judecații reprezentat de calea de atac exercitată, i s-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că hotărârea nr. 246 din 22 septembrie 2010. emisă de C.N.C.D., a fost comunicată reclamantului la 09 decembrie 2010. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat, la data de 23 decembrie 2010, acțiune în anulare, intitulată “recurs”, acțiunea fiind adresată C.N.C.D., cu solicitarea de a fi înaintată de această autoritate instanței competente.

Prin adresa nr. 83 din 06 ianuarie 2011, întocmită în urma primirii cererii reclamantului, C.N.C.D. i-a adus la cunoștință reclamantului că împotriva hotărârii nr. 246 din 22 septembrie 2010 are posibilitatea de a formula acțiune la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare și faptul că nu este necesară plângerea prealabilă, anterior învestirii instanței. Înalta Curte constată că recurentul a formulat „recurs” împotriva hotărârii C.N.C.D., în cuprinsul căruia a solicitat expres ca acesta să fie înaintat instanței de judecată competentă să îl judece. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept. Aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze. Chiar dacă acțiunea a fost intitulată greșit „recurs” și chiar dacă nu a fost depusă la instanța competentă, în lumina dispozițiilor constituționale amintite precum și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că pârâtul C.N.C.D., în mod greșit nu a transmis cererea instanței competente, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 303/2009.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală pe care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va judeca cauza în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (9) din OG nr. 137/2000. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 6867 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.