ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5886/2013

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 632 din 26 noiembrie 2009, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea pârâtului la soluționarea corespunzătoare a reclamației nr. 5520 din 27 mai 2009, înregistrată la C.N.C.D. - Dosar nr. 229/2009, în termenul legal de 90 de zile. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul a formulat o reclamație împotriva SC T.R. SA în data de 27 mai 2009, pentru faptele de discriminare și hărțuire la care societatea l-a supus, respectiv: izolarea de colectiv, atât fizic, cât și la nivelul mijloacelor de comunicare electronice, acesta fiind repartizat într-un birou transformat în depozit de aparatură uzată, înconjurat fiind, la o jumătate de metru distanță, de 11 calculatoare, 7 monitoare, 10 tastaturi și cutii de carton neetanșe, aspecte constatate la fața locului de echipa de investigație a C.N.C.D. în data de 17 iunie 2009. Cu toate că reclamantul a prezentat conducerii societății peisajul degradant în care aceasta l-a forțat să își desfășoare activitatea, prin informările nr. 2 din 11 mai 2009 și nr. 7 din 19 mai 2009, depuse și la dosarul ce face obiectul reclamației înregistrate pe rolul C.N.C.D. la data de 20 iulie 2009, nu s-a luat nicio măsură în sensul schimbării condițiilor de lucru, nici măcar după investigația efectuată de echipa de inspectori a instituției pârâte. De asemenea, la Dosarul nr. 229/2009, reclamantul a mai depus completările cu nr. 6678 din 6 iulie 2009 cu privire la noi fapte de discriminare la care a fost supus de către doi angajați ai SC T.R. SA, respectiv jurista societății, doamna E.T. și domnul I.J. Mai mult, cu ocazia controlului efectuat de echipa de inspectori C.N.C.D., aceștia au constatat, afirmă reclamantul, încă un nou fapt de discriminare, prin aceea că mai mulți colegi ai săi și-au exprimat, verbal, refuzul de a lucra în același birou cu acesta. Totodată, a mai arătat reclamantul că a revenit, fără succes, cu alte două solicitări de soluționare a reclamației, respectiv solicitarea nr. 9867 din 6 noiembrie 2009 și solicitarea nr. 932 din 4 februarie 2010, prin care a cerut să-i fie comunicat și procesul verbal de constatare a situației de fapt, întocmit de echipa de inspectori C.N.C.D. care s-a deplasat la fața locului, proces verbal ce nu se află la Dosarul nr. 229/2009, despre care, un angajat C.N.C.D. i-a spus că „se află în altă parte”. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 1 și urm. din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, republicată și de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Procedura derulată la prima instanță Prin întâmpinarea depusă la data de 8 iunie 2011, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr. 632 din 26 noiembrie 2009, având în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare. În ședința publică de la data de 14 septembrie 2011, reclamantul a depus completare la contestație, prin care a întregit motivele de fapt ale contestației, arătând că de la Dosarul nr. 229/2009 lipsesc, atât procesul-verbal de constatare a situației de fapt, de fixare a probelor, întocmit de echipa de inspectori a C.N.C.D. care s-a deplasat la fața locului în data de 17 iunie 2009, proces verbal solicitat repetat de petent să-i fie pus la dispoziție, în solicitarea nr. 9867 din 6 noiembrie 2009 (pag. 86 din dosarul cauzei) și solicitarea nr. 932 din 4 februarie 2010 (pag. 105 din dosarul cauzei), cât și procesul verbal întocmit de Comisia de audieri a C.N.C.D. din 16 iulie 2009, fapte care probează nerespectarea procedurii de soluționare a petiției, atrăgând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii contestate.

Hotărârea curții de apel Prin sentința civilă nr. 6588 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Prin Hotărârea nr. 632/26/11/2009, pârâtul C.N.C.D. a clasat dosarul având ca obiect plângerea reclamantului V.A. pentru discriminare, reținând că nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 modificată. - Prin petiția adresată C.N.C.D., reclamantul a arătat că a fost discriminat și hărțuit, fiind mutat singur într-un birou fără telefon și discreditat profesional, reținându-i-se ilegal și impozit pe venit. - Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege”. - În acest context, prima instanță a constatat că fapta imputată societății nu s-a dovedit că ar fi fost urmarea unei discriminări în sensul legii. Astfel, simpla plasare a reclamantului singur într-un birou sau faptul că biroul nu deține telefon sau un alt mijloc de comunicare în exterior nu sunt prin ele însele de natură să conducă la ideea unei discriminări, depinzând mai degrabă de logistica societății și de considerații de oportunitate, de ordin practic, ce nu pot fi supuse cenzurii C.N.C.D., dacă nu se dovedește și incidența unuia dintre criteriile legale mai sus menționate, precum și legătura de cauzalitate dintre un astfel de criteriu interzis de lege și tratamentul discriminatoriu incriminat. - S-a mai reținut că nu s-a relevat de către reclamant că exercitarea cărui drept ar fi fost restrânsă sau împiedicată prin faptele imputate. - Cât privește faptul că izolarea sa a fost motivată de societate ca fiind generată de exercitarea dreptului la petiție al reclamantului, s-a reținut de către prima instanță că pentru dovedirea acestei susțineri, a fost depusă la dosar adresa din 26 mai 2009 (fila 111), din care însă nu rezultă decât faptul că societatea înțelege să comunice în scris cu reclamantul pentru a preîntâmpina denaturarea conținutului discuțiilor, și nu justificarea plasării lui într-un birou, singur sau vreo amenințare privind exercitarea de către acesta, în continuare, a dreptului său la petiție. - Cât privește „reținerile nelegale din salariu”, prima instanță a considerat că reclamantul are la îndemână alte mijloace procedurale pentru rezolvarea unei astfel de probleme, care excedează în mod evident competențelor C.N.C.D., astfel că nu se poate imputa acestuia faptul că a „omis” să se pronunțe cu privire la acest aspect.

Recursul declarat de V.A. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurentul a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: - au fost nesocotite dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, nefiind analizate aspectele sesizate cu privire la hărțuirea sa de către angajații societății reclamante, indicate în „completarea” cu nr. 6678 din 6 iulie 2009; - conținutul înscrisurilor administrate a fost prezentat trunchiat, fiind omise paragrafele care demonstrau că hărțuirea sa a fost generată de exercitarea dreptului său legal de petiționare; - nu s-au atașat la dosar procesul verbal de constatare a situației de fapt întocmit de inspectorii C.N.C.D. la 17 iunie 2009 și nici procesul verbal întocmit de Comisia de audieri din 16 iulie 2009, ceea ce demonstrează nelegalitatea hotărârii C.N.C.D.

Apărările C.N.C.D. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimatul a arătat că prima instanță a stabilit corect că aspectele sesizate nu îndeplinesc cumulativ elementele constitutive ale discriminării, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între criteriul interzis de lege (criteriul general) și presupusul tratament diferit la care a fost supus recurentul, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată. Cât privește susținerea că nu au fost analizate faptele de hărțuire, intimatul a punctat că instanța a analizat situația reclamată, conchizând că simpla plasare a reclamantului singur într-un birou sau împrejurarea că biroul nu deține telefon sau alt mijloc de comunicare în exterior nu pot conduce la ideea unei discriminări.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., instanța de recurs constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. Recurentul-reclamant V.A. a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 632 din 26 noiembrie 2009 prin care C.N.C.D. a clasat Dosarul nr. 229/2009 privind petiția acestuia, constatând faptul că faptele reclamate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Prima instanță, analizând punctual toate aspectele cuprinse în petiția nr. 5520 din 27 mai 2009 depusă la intimat, care au făcut obiectul hotărârii atacate, a ajuns la concluzia că aceasta este legală. Aceasta este și concluzia adoptată de instanța de recurs. Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, pentru a răspunde la criticile formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la obiectul sesizării Potrivit recurentului, atât C.N.C.D., cât și instanța de judecată, au ignorat acea parte a petiției care viza „hărțuirea continuă” la care a fost supus de către societatea angajatoare dar și de către doi salariați ai acesteia, indicați în „completările” înregistrate la C.N.C.D. sub nr. 6678 din 6 iulie 2009. În realitate, Înalta Curte observă că aspectele suplimentare reclamate pe parcursul derulării procedurii administrativ jurisdicționale, după întocmirea raportului de investigație din 1 iulie 2009 (filele 66-69, dosar fond), se circumscriau aceleiași problematici prezentate în sesizarea inițială (nr. 5520 din 27 mai 2009, redate la pct. 3 al acestei decizii, respectiv acreditau teza că este marginalizat la locul de muncă din cauza numeroaselor litigii pe care le are cu angajatorul SC T.R. SA. Cât privește susținerea că instanța ar fi omis să analizeze cauza și prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, limitându-se doar la prevederile alin. (1) al aceluiași articol care definesc discriminarea, Înalta Curte constată că premisa de la care pornește recurentul este greșită. În accepțiunea ordonanței indicate, hărțuirea nu reprezintă o faptă de-sine-stătătoare, ci este o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor directivelor Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane fără deosebire de origine rasială sau etnică și nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (5) din ordonanță hărțuirea presupune „orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități”. Chiar dacă nu s-a raportat expres în considerente la aceste prevederi legale, curtea de apel a reținut că simpla plasare a reclamantului singur în birou ori faptul că nu i se asigură mijloace de comunicare cu exteriorul nu au aptitudinea să conducă la ideea unei discriminări din partea angajatorului, câtă vreme nu există elemente care să probeze că persoane aflate în situații comparabile au fost tratate diferit pe baza unui criteriu de natura celor enumerate de legiuitor. Pe de altă parte, echipa de investigații a C.N.C.D. care s-a deplasat la locul său de muncă pentru a constata nemijlocit situația de fapt reclamată, potrivit căreia a fost „izolat de colectiv” fiind repartizat într-un birou „transformat acum în depozit de aparatură uzată” a reținut în Raportul întocmit la data de 1 iulie 2009 (fila 69, dosar fond) că aspectele semnalate nu se confirmă, realitatea fiind prezentată distorsionat de recurentul-reclamant. În fine, carențele de igienă pe care i le-au reproșat unii colegi nu pot fi examinate ca reprezentând „criteriu” generator de hărțuire, excedând în mod evident scopului protectiv al prevederii citate. Referitor la procedura derulată La dosarul de fond s-a atașat Raportul echipei de investigație a C.N.C.D. care s-a deplasat la sediul SC T.R. SA la data de 17 iunie 2009, raport întocmit la data de 1 iulie 2009. De asemenea, pentru audierile din data de 16 iulie 2009, părțile au fost citate conform art. 20 alin. (4) din ordonanță și au fost prezente. Împrejurarea că, distinct de Hotărârea nr. 632 din 26 noiembrie 2009 nu s-a întocmit un act de procedură și pentru audierile din 16 iulie 2009 nu este de natură să afecteze legalitatea actului final al procedurii administrativ jurisdicționale, câtă vreme recurentul-reclamant nu a putut demonstra vreo vătămare care să decurgă din această împrejurare. Cât privește interpretarea înscrisurilor administrate de către instanță, Înalta Curte observă că paragrafele redate de recurent nu pot conduce la soluția scontată de acesta. Întregul context al cauzei de față, grefat pe conflicte de muncă anterioare și concomitente, a fost analizat în mod echilibrat de judecătorul fondului care a făcut distincția necesară între diferitele tipuri de încălcări afirmate de reclamant, limitându-se la cadrul fixat prin O.G. nr. 137/2000 și Legea nr. 554/2004. De asemenea, s-a apreciat corect că întreaga corespondența internă la care se referă recurentul a fost justificată plauzibil de către societate ca reprezentând unicul mod de comunicare nesusceptibil de interpretări, neputând avea semnificația creării unui cadru ostil, intimidant.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive care să atragă reformarea sentinței, se va respinge recursul de față, ca nefondat.