ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (actual Ministerul Educației și Cercetării Științifice) și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând:

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâta Curtea de Apel Galați a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei. Cu privire capătul de cerere privind constatarea discriminării, pârâta a arătat că solicitarea reclamantei a rămas fără obiect față de decizia civilă nr. 290/04.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2014, în urma căreia Ministerul Justiției a emis Ordinul privind acordarea sporului de doctorat de 15 % în favoarea reclamantei.

Pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2016, prima instanță a disjuns capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, reținând incidența prevederilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 24.10.2014, reclamanta și-a precizat sesizarea adresată CNCD, solicitând acestei instituții: constatarea existenței discriminării prin neacordarea sumei compensatorii prevăzută de art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 corespunzătoare sporului de 15% prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006; înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente, respectiv pârâtele din cauză, pentru modificarea textelor de lege; acordarea sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale constând în suferința psihică provocată de starea de disconfort creată de nedreptatea suferită, lipsirea de un drept material; respingerea excepției de necompetență materială a CNCD, invocate din oficiu.

Prin sentința civilă nr. 557 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinări și de către instanță din oficiu; a respins primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (Ministerul Educației și Cercetării Științifice) și Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat, în parte, Hotărârea nr. 38/21.01.2015 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește primele două capete de cerere din sesizarea precizată a reclamantei; a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze, prin hotărâre, sesizarea precizată a reclamantei având nr. 6149/12.09.2014 (primele două capete de cerere), în sensul de a se statua dacă există sau nu discriminarea invocată și în sensul aprecierii asupra sesizării sau nu a autorităților competente.

De asemenea, prima instanță a menținut Hotărârea nr. 38/21.01.2015 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește capătul de cerere din sesizarea precizată a reclamantei referitor la acordarea daunelor morale.

Împotriva sentinței civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii introductive.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. arată că sentința recurată este nefondată și contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008 și Deciziei nr. 828/16.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și că a răspuns la pretențiile reclamantei prin punctul de vedere anexat Hotărârii nr. 38/21.01.2015 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a constatat inechități nejustificate obiectiv de dispozițiile legale invocate.

Referitor la obligația stabilită de către instanță în sarcina sa, arată că soluționarea petiției în baza art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 nu se poate rezuma la constatarea faptei și adoptarea unei recomandări, ci presupune și aplicarea unei sancțiuni juridice când se constată o discriminare.

Consideră că reținerea necompetenței sale de a soluționa petiția conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000 este în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, prin care s-a statuat că acest text de lege este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, susține că prima instanță a făcut o interpretare eronată și parțială a acestei decizii, deoarece Curtea Constituțională a recunoscut, ca posibilitate, rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a putea constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente pentru modificarea respectivelor texte de lege, dar nu în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, prin adoptarea unor hotărâri în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că soluția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de la pct. 1 al dispozitivului Hotărârii 38/2015 este în concordanță cu opinia instanței constituționale.

Recurentul-pârât arată că are și o atribuție de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative, dată în baza art. 18 alin. (1) teza finală, raportat la art. 16 din O.G. nr. 137/2000.

Cu toate acestea, atunci când este vorba despre necompetența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în domeniul aplicării O.G. nr. 137/2000, aceasta se referă la o necompetență generală și absolută în plan administrativ-juridicțional a Consiliului, dirimantă și peremptorie, care presupune o respingere ca inadmisibilă a petiției.

În speță, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 5 alin. (1), alin. (1)

1

și alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de respectivul spor.

În ceea ce privește Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 671/2013, invocată de reclamantă, arată că aceasta a fost adoptată în executarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5060/2013, fără a reprezenta conduita voluntară a emitentului, astfel că împrejurarea că acesta ar fi pronunțat o altă hotărâre pe fondul unei alte sesizări, este lipsită de relevanță. Astfel, consideră că adoptarea unei hotărâri în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000, în ceea ce o privește pe reclamantă, nu i-ar aduce acesteia niciun beneficiu material sau concret suplimentar punctului de vedere emis deja în cauză și nici nu ar avea relevanță juridică, în sensul obligării destinatarilor recomandării la modificarea unor acte normative, cu atât mai mult cu cât emiterea unei recomandări este lăsată la aprecierea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pe de altă parte, arată că destinatarii unei hotărâri prin care s-ar constata caracterul discriminatoriu al unor texte de lege de către CNCD ar fi îndreptățiți să invoce excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind activitatea administrativ-jurisdicțională a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

4.1. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită să se constate că recurentul-pârât nu a criticat soluția primei instanțe de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, motiv pentru care apreciază că, sub acest aspect, hotărârea primei instanțe a intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Intimatul-pârât arată că, având în vedere respingerea acțiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, presupune că interesul reclamantului, urmărit prin promovarea acțiunii în justiție, nu se poate realiza față de cel chemat în judecată, întrucât intimatul nu este nici emitent al Hotărârii nr. 38/21.01.2015, nici parte reclamată în dosarul nr. x/2014 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și nici nu are calitatea de ordonator de credite sau angajator în raporturile de muncă ale contestatoarei. Mai mult, arată că în dosarul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 543/2014, care a avut ca obiect petiția nr. 6149/12.09.2014, hotărârea a fost dată fără citarea Consiliului Superior al Magistraturii, acesta neavând calitatea de parte în dosar.

Precizează că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și în raport de cererea subsidiară a reclamantei prin care a solicitat să se constate că reclamanta se află într-o evidentă situație discriminatorie, să se dispună repararea prejudiciului produs prin acordarea unor daune morale de 150.000 RON și restabilirea situației anterioare, având în vedere că intimatul-pârât nu este autoritate legiuitoare și nu poate modifica dispozițiile legale pretins discriminatorii.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care arată că recursul este fondat, motiv pentru care solicită admiterea acestuia, având în vedere că plângerea petentei adresată C.N.C.D. nu a vizat aplicarea aceleiași dispoziții legale, într-un mod diferit, în situații asemănătoare, ci aplicarea în timp a unor prevederi legale cuprinse în acte normative diferite, dat fiind faptul că o lege poate să sufere modificări de-a lungul timpului.

Consideră că soluția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este corectă, întrucât prin obligarea acestei instituții să soluționeze o cerere care privește conținutul unei dispoziții legale și nu aplicarea sa, se nesocotește principiul separației puterilor în stat, cu atât mai mult cu cât CNCD a formulat deja o îndrumare raportat la conținutul acesteia și la efectele pe care le produce.

Susține că în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituționale, prin care s-a încălcat principiul separației puterilor în stat.

4.3. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galați a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, arătând că sentința recurată este temeinică și legală în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Galați, față de capătul de cerere referitor la solicitarea anulării Hotărârii nr. 38/21.01.2015 dată în dosarul nr. x/2014 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea stării de discriminare, arată că este inadmisibilă cererea de obligare a Curții de Apel Galați la daune morale, cât timp instituția bugetară a aplicat doar legile în vigoare, neavând nicio culpă pentru a fi antrenată răspunderea.

4.4. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și să se constate starea de discriminare în care se află.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 38/21.01.2015 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și trimiterea cauzei spre soluționare pe fond de către acest pârât, respectiv să se constate, în mod direct, că se află într-o situație discriminatorie, astfel că se impune repararea prejudiciului, prin acordarea unor daune morale în sumă de 150.000 RON, înlăturarea consecințelor discriminării și restabilirea situației anterioare, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul obligării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la formularea de recomandări sau la sesizarea autorităților competente, celelalte pârâte din cauză urmând a modifica respectivele texte de lege.

După cum rezultă din prezentarea rezumativă a circumstanțelor cauzei, intimata - reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 38 din data de 21.01.2015 privind petiția nr. 6149/12.09.2014, prin care recurentul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția necompetenței sale materiale, Colegiul director a considerat necesară emiterea unui punct de vedere de specialitate cu privire la situația de fapt, în conformitate cu art. 16 și 18 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., obligarea sa la soluționarea sesizării nr. 6149/12.09.2014, formulate de reclamantă, în sensul de a se statua dacă există sau nu discriminarea invocată și în sensul aprecierii asupra sesizării sau nu a autorităților competente, respectiv a primelor două capete de cerere.

Referitor la acest aspect, se constată că prima instanță a ajuns la concluzia că hotărârea adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în procedura administrativ jurisdicțională, este nelegală în parte, având în vedere că pornește de la premisa greșită că, prin decizia sa, Curtea Constituțională ar fi stabilit că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate să statueze asupra existenței unei discriminări ce rezultă din conținutul unor acte normative.

Soluția curții de apel reflectă interpretarea judicioasă a cadrului normativ aplicabil și a deciziei Curții Constituționale menționate.

Prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale, admițându-se excepția de neconstituționalitate, s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din nici un considerent al deciziei indicate nu rezultă că recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-ar fi fost înlăturate atribuțiile de a constata existența unor discriminări care își au sorgintea în acte normative și de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente în vederea asanării respectivelor prevederi.

Dimpotrivă, Curtea Constituțională a constatat că:

"în vederea îndeplinirii rolului său de garat al respectării și aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării".

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că, în fapt, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării rămâne autoritatea publică independentă, la nivel național, ce are ca atribuție esențială constatarea/identificarea existenței unor discriminări reclamate de orice persoane fizice sau juridice, iar atribuția legală a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a constata existența situațiilor discriminatorii nu a fost înlăturată prin Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, ci, dimpotrivă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării.

A accepta raționamentul recurentului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării înseamnă a ajunge la concluzia absurdă că nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, implicit, nici instanțele de judecată nu ar mai putea constata existența discriminării care provine din aplicarea unor acte normative, sub cuvânt că interferează cu puterea legislativă, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat pentru că s-ar încălca mai multe principii, între care principiul constituțional al liberului acces la justiție.

Numai în situația în care prin petiția formulată, intimata - reclamantă ar fi solicitat acordarea sporului de 15% de care beneficiază colegii în raport cu care se socotește discriminată, s-ar fi pus problema incidenței deciziei Curții Constituționale analizate și, implicit, a clasării petiției sale.

Cum, însă, nu există o atare solicitare, singurul remediu preconizat vizând acordarea unor despăgubiri materiale sau morale în condițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că este legală soluția de a impune Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării examinarea fondului petiției nr. 6149/12.09.2014.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 557 din 23 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.