Decizia nr. 2587/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 273/2015 a Curții de Apel Ploiești

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, la data de 14.04.2015, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Județean Prahova a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea Hotărârii nr. 137/04.03.2015 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 273 din 09 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Prahova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a anulat Hotărârea nr. 137/4.03.2015, emisă de instituția pârâtă, a obligat pârâta la plata sumei de 50 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezentul proces.

Cererile de recurs și motivele de recurs invocate de recurenți Împotriva Sentinței nr. 273 din 09 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A.. Prin cererea de recurs, pârâtul A. a solicit anularea sentinței și, implicit, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu consecința menținerii Hotărârii nr. 137/04.03.2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a reiterat situația de fapt care a condus la emiterea Hotărârii nr. 137/04.03.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În critica sentinței recurate, recurentul-pârât apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că există o problemă de necorelare a unor dispoziții legale, respectiv a Ordinului nr. 1113/2010 al Ministerului Sănătății și Legea nr. 95/2006 și astfel ar exista o problemă de aplicare în cazul concursului dintre norme juridice cu conținut contradictoriu. Din contră, recurentul-pârât apreciază că cele două acte normative nu sunt contradictorii, ci se completează, în speță instanță de fond făcând confuzie între calitatea de manager și calitatea de candidat la postul de manager, în raport cu prevederile art. 178 din Legea nr. 95/2006. În critica sentinței recurate, recurentul-pârât face referire și la un potențial conflict de interese între Curtea de Apel Ploiești și Consiliul Județean Prahova, deoarece sediul în care funcționează instanța este închiriat de la reclamant. Acesta precizează și că instanța de fond nu a analizat cauza pe fond, ci s-a limita la analiza unor excepții. Criticile invocate de recurentul-pârât A. se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat. 3.2. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în critica sentinței recurate a învederat instanței că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită, deoarece legiuitorul național, în cuprinsul art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, precizează că managerul persoană fizică și nu candidatul pentru postul de manager trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical or să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management medical. În aceste condiții, recurentul-pârât apreciază că legea face o distincție clară între calitatea de manager și calitatea de candidat la postul de manager, distincție ce nu a fost aplicată în Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, aprobat de Președintele Consiliului Județean Prahova, aspect ce a condus în mod legal la sancționarea reclamantului pentru discriminarea pârâtului A., prin respingerea candidaturii acestuia la concurs. În drept, recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant Consiliul Județean Prahova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-reclamant, în apărarea sa, apreciază că la momentul susținerii concursului pentru ocuparea funcției de manager, legea aplicabilă era Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, aprobat prin Dispoziția nr. 245/16.08.2010 a Președintelui Consiliului Județean Prahova și nu Ordinul nr. 1113/2010 al Ministerului Sănătății, act ce a intrat în vigoare ulterior. Acesta apreciază că instanța de fond a stabilit în mod legal că fapta imputată Consiliului Județean Prahova de către recurentul-pârât nu este discriminatorie.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu al recursurilor la 08 septembrie 2017. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurenții-pârâți, cât și intimatul-reclamant nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu. Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, le-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond, în ședință publică, pentru data de 19 iunie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și motivul de casare invocat, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt nefondate. Din situația de fapt corect reținută de prima instanță, susținută în întregime de actele dosarului și necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză s-a reținut că: Prin anunțul nr. x/16.01.2014, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a adus la cunoștință publică faptul că se scoate la concurs funcția de manager, persoană fizică, a acestui spital, concurs ce va avea loc la sediul Consiliului Județean Prahova în perioada 3.03.2014 - 14.03.2014. Concursul a fost organizat potrivit Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, din spitalele publice de interes județean, aprobat de către Președintele Consiliului Județean Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 179 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prin Dispoziția nr. 245/16.08.2010, în cadrul căruia, la Capitolul III art. 11 se prevedea condiția că la concursul de selecție se pot prezenta candidații care întrunesc cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea [lit. b)] de a fi "absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii". Instanța de fond a reținut că pentru depunerea candidaturilor la concurs, s-a învederat că dosarul de înscriere a candidaților trebuie să cuprindă, printre altele, și "copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii". În ceea ce-l privește pe pârâtul A., acesta s-a înscris la acest concurs fără a depune dovada care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al Ministrului Sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii. Din acest motiv, Comisia de concurs constituită pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după verificarea dosarelor candidaților, a constatat că dintre cei trei candidați înscriși la concurs, pârâtul nu îndeplinește condiția din Regulamentul de organizare al concursului ce viza absolvirea unui curs de management sau management sanitar, considerente pentru care a respins dosarul de candidatură al acestuia. Decizia de respingere a fost contestată, iar prin Decizia nr. 1/27.02.2014, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Consiliului Județean Prahova a respins contestația, ca neîntemeiată, decizie ce i-a fost comunicată pârâtului la data de 03.03.2014 și pe care acesta nu a atacat-o în justiție. În acest context, pârâtul, la data de 12.12.2014, s-a adresat cu o petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apreciind că respingerea dosarului de candidatură reprezintă o faptă de discriminare. Răspunzând la petiția formulată, CNCD, prin Hotărârea nr. 137/4.03.2015, a constatat existența unui tratament discriminatoriu, în sensul art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000, a sancționat reclamantul cu amenda contravențională de 1000 RON și s-a dispus ca reclamantul să publice în mass-media un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 137/04.03.2015, emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Instanța de fond a admis cererea reclamantului, apreciind, în esență, că fapta imputată reclamantului de către pârâtul A. nu întrunește condițiile legale pentru calificarea ei ca fiind "discriminare", în sensul. art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Înalta Curte apreciază că atât criticile formulate de recurentul-pârât A., cât și de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", nu sunt întemeiate. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat cauza dedusă judecății în mod corect și a oferit o soluție legală. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". În raport de prevederile textului legal enunțat anterior, pentru calificarea unei fapte ca fiind o faptă de discriminare, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții. În speță, pârâtul A. a învederat că, deși toți cei trei candidați înscriși la concurs aveau situații identice/comparabile, tratamentul lor a fost diferențiat, ca urmare a faptului că doi au fost admiși la concurs, iar dosarul său a fost respins. Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect că situația celor trei candidați nu era similară. În cazul pârâtului A., condiția impusă prin Regulamentul de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, respectiv aceea de a prezenta o dovadă a absolvirii unui curs de management, ori management spitalicesc, nu a fost îndeplinită. Înalta Curte este în acord cu opinia instanței de fond, conform căreia toți cei trei candidați care s-au înscris la acest concurs au achiesat practic la condițiile impuse de Regulamentul de organizare a acestuia, deci inclusiv la condiția privind "absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății (...)", fără ca vreunul din aceștia să conteste legalitatea Regulamentului, la momentul înscrierii. Totodată, Înalta Curte apreciază corectă și interpretarea dată de instanța de fond în ceea ce privește aplicabilitatea Ordinului nr. 1113/2010, în vigoare la data organizării concursului, în sensul că Regulamentul de organizare a concursului a fost emis în baza dispozițiilor Legii nr. 95/2006, care conform art. 178 alin. (2) prevedeau că "managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior și să îndeplinească una dintre următoarele condiții (...) să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății (...).". În raport de cele de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect în considerentele sentinței recurate faptul că Regulamentul și anunțul de organizare a concursului se fundamenta pe o dispoziție legală, cu forță juridică superioară Ordinului nr. 1113/2010 emis de Ministerul Sănătății. Având în vedere aceste argumente juridice, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca fapta intimatului-reclamant să fie apreciată ca discriminatorie. În consecință, criticile formulate de recurenții-pârâți (rezumate la pct. 3. din prezenta decizie), în raport cu situația de fapt și temeiurile de drept arătate anterior, sunt neîntemeiate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, constată că motivul de casare invocat de recurenții-pârâți, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, și urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, să respingă recursurile formulate de aceștia, ca nefondate.