ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2074/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu nr. 298/42/2013, reclamantul Consiliul Județean Prahova a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 102 din data de 6 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 164 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul Județean Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a invocat ca prim motiv de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură privind fixarea primului termen de judecată, în condițiile în care nu a fost comunicată citația, astfel că nu a avut cunoștință de termenul de judecată fixat în cauză. De asemenea, a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în sensul că în mod nefondat s-a constatat că fapta întrunește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G.

nr. 137/2000. S-a arătat în acest sens că autoritatea a întreprins o serie de demersuri pentru a crea condiții proprii desfășurării activității de învățământ, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui alt spațiu, propunere respinsă de către Consiliul de administrație al școlii. S-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Procedura în fața instanței de recurs Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 decembrie 2013 s-a admis în principiu recursul. Prin întâmpinarea formulată intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului apreciind că hotărârea emisă este legală și temeinică, punctul de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fiind împărtășit și de către prima instanță.

Considerentele și soluția instanței de recurs În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, prin Hotărârea nr. 102 din data de 6 martie 2013 pronunțată de Consiliul Naționale pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că aspectele sesizate, respectiv mutarea unor copii cu nevoi speciale într-o clădire în care umiditatea și mirosul de mucegai persistă de ani de zile, intră sub incidența art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; s-a recomandat reclamantului să depună toate diligențele necesare pentru a remedia situația pentru anul școlar următor, în sensul identificării unui imobil care să corespundă nevoilor unei categorii defavorizate de elevi. În drept, dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, prevăd că "prin discriminare potrivit prezentei ordonanțe se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." De asemenea, dispozițiile art. 10 lit. h) din aceeași ordonanță prevăd "constituie contravenție, dacă fapta nu intra sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauza prin, refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități." În ceea ce privește primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată netemeinicia acestuia, raportat la dovada de înmânare aflată la dosar fond, dovadă care poartă ștampila Registraturii Consiliului Județean Prahova și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței. Astfel, pe dovada de înmânare este menționat termenul din data de 13 iunie 2013, mențiunile agentului procedural făcând dovada până la înscrierea în fals, neavând nicio relevanță înregistrările efectuate de către recurenta reclamantă în registrul intern, în fapt fiind invocată propria culpă. Recursul este însă întemeiat în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc.

civ. Potrivit textelor de lege prezentate anterior, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv să existe un tratament diferențiat a unor situații analoage, existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, tratamentul diferențiat sa nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Deși sunt recunoscute drepturile unei categorii defavorizate, în speță copii cu nevoi speciale, de a-și desfășura activitatea școlară în condiții proprii, apreciază Înalta Curte că, pentru a exista fapta de discriminare nu este suficient, astfel cum s-a reținut în hotărârea pronunțată de către pârâtă, să se stabilească doar existența condițiilor de umiditate excesivă de la demisolul Centrului Special nr. 1 Ploiești și a împrejurării că reclamantul a cunoscut sau nu aceste condiții. Astfel, se constată că nu s-a probat în cauză existența situațiilor analoage și comparabile în care s-a aplicat tratamentul diferențiat, prin care s-a urmărit restrângerea acestui drept, nerespectarea drepturilor de către autoritățile publice locale nereprezentând o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres și limitativ prevăzute de ordonanță sau pe alte criterii având aceeași natură. Deși atât pârâta, cât și instanța de fond s-au reportat la principiile Curții Europene de Justiție și la definițiile discriminării cuprinse în Convenția Națiunilor Unite, se constată că nu s-a arătat în ce măsură, în concret, fapta dedusă judecății constituie o discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000. Pârâta, prin hotărârea pronunțată, a imputat reclamantei o atitudine pasivă față de problemele unei categorii defavorizate, care ar fi asimilată unei discriminări, atitudine contrazisă de situația de fapt, susținută de de înscrisurile de la dosar.

În acest sens, Înalta Curte reține că imobilele în care și-au desfășurat cursurile copiii cu nevoi speciale din Centrul Special Ploiești au fost retrocedate, astfel că acesta a fost mutat începând cu 1 septembrie 2011 în imobilul din strada F. Totodată, se reține că reclamantul a renovat imobilul pentru începerea anului școlar, însă ulterior, în lunile aprilie - mai 2012, s-a constatat că datorită umezelii excesive datorată apropierii pânzei freatice, imobilul a fost afectat de igrasie și de mucegai. În aceste condiții, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond, Consiliul Județean Prahova a solicitat Centrului Școlar Special Ploiești o estimare a costurilor pentru lucrările necesare, fiind notificată și societatea care a efectuat lucrarea de renovare pentru remedierea de urgență a deficiențelor apărute.

De asemenea, astfel cum a constatat și echipa de investigație prin Raportul nr. 84 din 5 noiembrie 2012, s-a propus conducerii Centrului Școlar Special Ploiești ca pe timpul desfășurării lucrărilor de refacere a imobilului elevii să fie mutați în imobilul proaspăt renovat din strada Rafinorilor nr. 4, unde s-a constatat că există centrală termică proprie, aer condiționat, supraveghere video, rețea de televiziune, telefonie, internet, curte și parcare împrejmuită, cerere respinsă în urma ședinței Consiliului de administrație al școlii din data de 9 octombrie 2012. Toate considerentele expuse converg către concluzia că hotărârea instanței de fond este nelegală și în consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite acțiunea neîntemeiată acțiunea formulată de recurentul reclamant Consiliul Județean Prahova Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc.

civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Județean Prahova, va modifica sentința pronunțată de prima instanță în sensul admiterii acțiunii și anulării Hotărârii nr. 102 din 06 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Județean Prahova împotriva Sentinței nr. 164 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Prahova și dispune anularea Hotărârii nr. 102 din 06 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2014. Procesat de GGC - GV