ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2074/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, cu nr. 298/42/2013, reclamantul Consiliul

Județean Prahova a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 102 din data de 6 martie 2013

emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării.

Soluția

instanței de fond

Prin

Sentința nr. 164 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Prahova, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Recursul

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul Județean Prahova,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea cererii de recurs, a invocat ca prim motiv de recurs, dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 5, susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu

încălcarea normelor de procedură privind fixarea primului termen de judecată,

în condițiile în care nu a fost comunicată citația, astfel că nu a avut

cunoștință de termenul de judecată fixat în cauză.

De

asemenea, a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală,

fiind invocat și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care "hotărârea a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în sensul

că în mod nefondat s-a constatat că fapta întrunește condițiile prevăzute de

art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.

S-a

arătat în acest sens că autoritatea a întreprins o serie de demersuri pentru a

crea condiții proprii desfășurării activității de învățământ, inclusiv prin

punerea la dispoziție a unui alt spațiu, propunere respinsă de către Consiliul

de administrație al școlii.

S-a

solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre

rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea hotărârii și

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Procedura

în fața instanței de recurs

Prin

Încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 decembrie 2013 s-a admis în

principiu recursul.

Prin

întâmpinarea formulată intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului

apreciind că hotărârea emisă este legală și temeinică, punctul de vedere al

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fiind împărtășit și de

către prima instanță.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

În

conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul

urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor

cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la

prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte

reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare

arătate.

În fapt,

prin Hotărârea nr. 102 din data de 6 martie 2013 pronunțată de Consiliul

Naționale pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că aspectele sesizate,

respectiv mutarea unor copii cu nevoi speciale într-o clădire în care

umiditatea și mirosul de mucegai persistă de ani de zile, intră sub incidența

art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; s-a recomandat

reclamantului să depună toate diligențele necesare pentru a remedia situația

pentru anul școlar următor, în sensul identificării unui imobil care să corespundă

nevoilor unei categorii defavorizate de elevi.

În drept,

dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prevăd că "prin

discriminare potrivit prezentei ordonanțe se înțelege orice deosebire,

excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie,

limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o

categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau

a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

De

asemenea, dispozițiile art. 10 lit. h) din aceeași ordonanță prevăd

"constituie contravenție, dacă fapta nu intra sub incidența legii penale,

discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza

apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la

o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o

categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau

orientării sexuale a persoanelor în cauza prin, refuzarea acordării pentru o

persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități."

În ceea

ce privește primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.,

respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage

sancțiunea nulității, Înalta Curte constată netemeinicia acestuia, raportat la

dovada de înmânare aflată la dosar fond, dovadă care poartă ștampila

Registraturii Consiliului Județean Prahova și semnătura persoanei însărcinate

cu primirea corespondenței.

Astfel,

pe dovada de înmânare este menționat termenul din data de 13 iunie 2013,

mențiunile agentului procedural făcând dovada până la înscrierea în fals,

neavând nicio relevanță înregistrările efectuate de către recurenta reclamantă

în registrul intern, în fapt fiind invocată propria culpă.

Recursul

este însă întemeiat în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488

pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit

textelor de lege prezentate anterior, pentru ca o faptă să fie calificată ca

fiind discriminare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv

să existe un tratament diferențiat a unor situații analoage, existența unui

criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui

drept recunoscut de lege, tratamentul diferențiat sa nu fie justificat obiectiv

de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate

și necesare.

Deși sunt

recunoscute drepturile unei categorii defavorizate, în speță copii cu nevoi

speciale, de a-și desfășura activitatea școlară în condiții proprii, apreciază

Înalta Curte că, pentru a exista fapta de discriminare nu este suficient,

astfel cum s-a reținut în hotărârea pronunțată de către pârâtă, să se

stabilească doar existența condițiilor de umiditate excesivă de la demisolul

Centrului Special nr. 1 Ploiești și a împrejurării că reclamantul a cunoscut

sau nu aceste condiții.

Astfel,

se constată că nu s-a probat în cauză existența situațiilor analoage și

comparabile în care s-a aplicat tratamentul diferențiat, prin care s-a urmărit

restrângerea acestui drept, nerespectarea drepturilor de către autoritățile

publice locale nereprezentând o faptă de discriminare în sensul prevederilor

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe

criteriile expres și limitativ prevăzute de ordonanță sau pe alte criterii

având aceeași natură.

Deși atât

pârâta, cât și instanța de fond s-au reportat la principiile Curții Europene de

Justiție și la definițiile discriminării cuprinse în Convenția Națiunilor

Unite, se constată că nu s-a arătat în ce măsură, în concret, fapta dedusă

judecății constituie o discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit.

h) din O.G. nr. 137/2000.

Pârâta,

prin hotărârea pronunțată, a imputat reclamantei o atitudine pasivă față de

problemele unei categorii defavorizate, care ar fi asimilată unei discriminări,

atitudine contrazisă de situația de fapt, susținută de de înscrisurile de la

dosar.

În acest

sens, Înalta Curte reține că imobilele în care și-au desfășurat cursurile

copiii cu nevoi speciale din Centrul Special Ploiești au fost retrocedate,

astfel că acesta a fost mutat începând cu 1 septembrie 2011 în imobilul din

strada F.

Totodată,

se reține că reclamantul a renovat imobilul pentru începerea anului școlar,

însă ulterior, în lunile aprilie - mai 2012, s-a constatat că datorită umezelii

excesive datorată apropierii pânzei freatice, imobilul a fost afectat de igrasie

și de mucegai.

În aceste

condiții, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond,

Consiliul Județean Prahova a solicitat Centrului Școlar Special Ploiești o

estimare a costurilor pentru lucrările necesare, fiind notificată și societatea

care a efectuat lucrarea de renovare pentru remedierea de urgență a

deficiențelor apărute.

De

asemenea, astfel cum a constatat și echipa de investigație prin Raportul nr. 84

din 5 noiembrie 2012, s-a propus conducerii Centrului Școlar Special Ploiești ca

pe timpul desfășurării lucrărilor de refacere a imobilului elevii să fie mutați

în imobilul proaspăt renovat din strada Rafinorilor nr. 4, unde s-a constatat

că există centrală termică proprie, aer condiționat, supraveghere video, rețea

de televiziune, telefonie, internet, curte și parcare împrejmuită, cerere

respinsă în urma ședinței Consiliului de administrație al școlii din data de 9

octombrie 2012.

Toate

considerentele expuse converg către concluzia că hotărârea instanței de fond

este nelegală și în consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va

casa hotărârea atacată și pe fond, va admite acțiunea neîntemeiată acțiunea

formulată de recurentul reclamant Consiliul Județean Prahova

Temeiul

legal al soluției adoptate în recurs

În

temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Județean

Prahova, va modifica sentința pronunțată de prima instanță în sensul admiterii

acțiunii și anulării Hotărârii nr. 102 din 06 martie 2013 emisă de Colegiul

Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Consiliul Județean Prahova împotriva Sentinței nr. 164 din

20 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Județean Prahova și dispune anularea Hotărârii nr. 102 din 06 martie

2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 mai 2014.

Procesat

de GGC - GV