ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2071/2019

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a SCAF la data de 01.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii CNCD nr. x/13.01.2016 cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare pe fond de către CNCD sau să constate, în mod direct, că reclamanta se află într-o evidentă situație discriminatorie astfel încât se impune repararea prejudiciului produs prin acordarea sumei de 50000 RON cu titlu de daune morale și înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării, conform art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în sensul obligării primului pârât la formularea de recomandări sau la sesizarea autoritățile competente, celelalte pârâte din prezenta cauză, pentru a se modifica respectivele texte de lege.

II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

- a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive, invocate de pârâții Curtea de Apel Galați și Tribunalul Vrancea, ca nefondate.

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Vrancea, cu sediul în Focșani, județ Vrancea.

- a anulat Hotărârea nr. x/13.01.2016 emisă de C.N.C.D. și obligă pârâtul C.N.C.D. să soluționeze pe fond sesizarea reclamantei privind constatarea existenței unei discriminări.

III Recursul formulat de pârâți

Pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați au declarat recurs împotriva Sentinței nr. 2069 din 14 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii, invocând de casare prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința recurată este criticabilă, întrucât a pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 137/2000 .

Prin Hotărârea nr. x/13.01.2016 pronunțată de Colegiul director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost admisă excepția de necompetență materială a Consiliului, potrivit dispozițiilor art. 28 din ordinul Președintelui CNCD nr. x/2008 pentru aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

În esență, recurentul arată că sentința atacată este nefondată și contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008 și Deciziei nr. 828/16.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și că a răspuns la pretențiile reclamantei prin punctul de vedere anexat Hotărârii nr x/13.01.2016 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a constatat inechități nejustificate obiectiv de dispozițiile legale invocate.

Astfel, s-a invocat de către recurent dispozițiile art. 16, art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a susținut că, potrivit art. 79 din Ordinul Președintelui CNCD (Titlul VI, Cap.l - "Hotărârile de soluționare a petițiilor și sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării."

În baza articolului indicat, C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă, fără forță juridică obligatorie, partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Din analiza și interpretarea prevederilor art. 18 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, se reține existența a doua situații în care CNCD, în baza atribuțiilor sale, se poate pronunța în ceea ce privește săvârșirea unor potențiale fapte sau acte de discriminare și anume: situația în care, în baza prevederilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea sa de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, este chemat să armonizeze dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării și situația în care, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de autoritate de stat în domeniul discriminării, este investit de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării și sancționării faptelor de discriminare.

S-a invocat, de asemenea, faptul că CNCD nu poate analiza situații discriminatorii care își au izvorul în acte normative cu putere de lege, astfel cum prevăd dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008.

Consideră că reținerea necompetenței sale de a soluționa petiția conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000 este în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, prin care s-a statuat că acest text de lege este neconstituțional în măsura în care se interpretează în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, susține că prima instanță a făcut o interpretare eronată și parțială a Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008, deoarece Curtea Constituțională a recunoscut, ca posibilitate, rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a putea constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente pentru modificarea respectivelor texte de lege, dar nu în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, prin adoptarea unor hotărâri în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că soluția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării al dispozitivului Hotărârii 15/2016 este în concordanță cu opinia instanței constituționale.

Astfel, s-a invocat de către recurent dispozițiile art. 16, art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a susținut că, potrivit art. 79 din Ordinul Președintelui CNCD (Titlul VI, Cap.l - "Hotărârile de soluționare a petițiilor și sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării."

În baza articolului mai sus indicat, C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă, fără forță juridică obligatorie, partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Recurentul-pârât a mai arătat că interpretarea legii este atributul suveran al instanțelor de judecată, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

În fine, susținut recurentul-pârât că nu are competențe ratione materiae de a se pronunța cu privire la existența unor situații discriminatorii ce-și au izvorul direct în conținutul unui text de lege.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut în esență că prin obligarea CNCD să soluționeze o cerere care privește tocmai conținutul unei dispoziții legale și nu aplicarea sa, nu se ajunge decât la nesocotirea principiului separației puterilor în stat, întrucât, pe de o parte, instanța de fond susține că nu poate să oblige pârâtele să aplice reclamantei prevederi legale care nu mai sunt în vigoare, iar pe de altă parte obligă CNCD să soluționeze sesizarea reclamatei care se referă la conținutul unei dispoziții legale, cu toate că CNCD a formulat deja o îndrumare.

În opinia recurentului, sentința instanței de fond rezolvă o chestiune ce intră în domeniul legii, iar CNCD nu are competență de a se pronunța cu privire la neconcordanța textelor de lege .

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Galați a invocat, prin cererea de recurs excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este parte în raportul litigios în cadrul contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei a arătat că potrivit Deciziei nr. 997/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, CNCD nu are competența de a nula ori de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege.

IV. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

V. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că, dată fiind similitudinea criticilor înfățișate prin cererile de recurs, pe fondul cererii, le va examina grupat, urmând a răspunde prin argumente comune.

În ceea ce privește susținerea recurentei Curtea de Apel Galați referitoare la lipsa calității procesuale pasive, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a respins această excepție, analiza Hotărârii nr. x/13.01.2016 implicând analiza unui raport juridic în care pârâta figurează ca parte.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, intimata - reclamantă A. a solicitat anularea Hotărârii nr. x/13.01.2016 pronunțată de CNCD și obligarea acestuia să-i soluționeze cererea, în sensul de a se pronunța cu privire la faptul dacă există sau nu discriminarea învederată prin cererea depusă la C.N.C.D.

Prin Hotărârea nr. x/13.01.2016 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a CNCD, invocată din oficiu, cu privire la înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii, restabilirea situației anterioare, și emiterea unui punct de vedere de specialitate privind situația supusă analizei Colegiului director.

Prima instanță a apreciat că atribuția legală a CNCD de a constata existența situațiilor discriminatorii prin prevederi legale nu a fost înlăturată de Decizia Curții Constituționale, ci dimpotrivă CNCD poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării, iar îndeplinirea acestei atribuții, în ipoteza sesizării CNCD de către o persoană ce reclamă o situație de discriminare (art. 20 alin. (1) O.G. nr. 137/2000) urmează a se realiza tot prin adoptarea unei Hotărâri a Colegiului Director pe fondul sesizării, iar nu prin adoptarea unei soluții de necompetență materială și emiterea în schimb a unui Punct de vedere.

Această ultimă observație a instanței de fond, referitoare la obligația CNCD de a emite opinii referitoarea la existența unor prevederi de lege discriminatorii prin chiar hotărârea de soluționare a unei sesizări formulate în condițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, este lipsită de temei legal.

Posibilitatea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a constata existența unor prevederi de lege discriminatorii trebuie corelată cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare potrivit cărora "Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".

Curtea Constituțională a apreciat, în Decizia nr. 997/2008, că acest organ "poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. Ceea ce aici interesează sunt efectele pe care le produc aceste opinii. Astfel, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării."

Concluzia care se desprinde din coroborarea acestor considerente ale instanței constituționale cu prevederile legii 137/2000 este aceea că identificarea situațiilor în care prevederi legale încalcă principiul nediscriminării și exprimarea unor opinii în acest sens nu constituie o parte a activității jurisdicționale reglementate de art. 20 și urm. din același act normativ, finalitatea procedurii jurisdicționale fiind aceea de tranșare a unui litigiu generat de săvârșirea faptelor de discriminare, prin impunerea unei sancțiuni contravenționale și dispunerea de măsuri concrete, executorii, pentru înlăturarea discriminării în timp ce opiniile pe care le poate exprima Consiliul în condițiile art. 18 din O.G. nr. 137/2000 nu au o forță juridică obligatorie și nu răspund unui interes direct și personal al celui care a formulat sesizarea.

În consecință nu sunt incidente, într-o astfel de situație, prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora: "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", respectiv " Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului…" ci prevederile art. 79 din Ordinul Președintelui CNCD 144/2008 potrivit căruia "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării."

În concluzie nu există o normă legală care să impună Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să exprime o opinie referitoare la existența unei situații de discriminare produsă prin lege prin hotărârea pe care o adoptă în condițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 chiar dacă sesizarea a fost formulată de o persoană care se consideră discriminată prin respectiva prevedere legală.

VII Soluția instanței de recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâții Curtea de Apel Galați, Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței civile nr. 2069 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca nefondată.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - OB