ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.04.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 190/26.02.2020 a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, comunicată în data de 10.04.2020.

Prin sentința nr. 1307/10.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați la data de 15.02.2021.

Prin sentința nr. 60 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația în contencios administrativ, având ca obiect "anulare act administrativ, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în parte a anulat Hotărârea CNCD nr. 190/26.02.2020 și în rejudecare, a respins plângerea formulată de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 60 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta reclamantă a susținut că fapta de discriminare s-a produs în data de 29.11.2018, când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 685/07.11.2018 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că toate hotărârile pronunțate de Completurile de 5 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu februarie 2014, sunt lovite de nulitate absolută, completurile fiind nelegal constituite.

Constatarea discriminării a rezultat din faptul că Decizia nr. 38 din 24.03.2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul, este lovită de nulitate absolută, fapt ce rezultă din Decizia nr. 685/07.11.2018 pronunțată de Curtea Constituțională, aceasta constatând că hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu februarie 2014 și până în 2018 sunt lovite de nulitate absolută cu privire la componența completurilor de 5 judecători.

Reclamanta a susținut că discriminarea s-a referit exclusiv la faptul că nu a avut acces la justiție pentru anularea deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014, deoarece s-a judecat de către un complet nelegal constituit. Guvernul României prin Ministerul Justiției avea posibilitatea și obligativitatea să emită o ordonanță de urgență care să permită anularea hotărârilor pronunțate în completurile de 5 judecători.

Cu privire la cauzele civile soluționate de aceste completuri, recurenta a subliniat că a existat posibilitatea atacării lor prin contestație în anulare, numai în termenul prevăzut de C. proc. civ., și numai cu respectarea acestuia, Curtea Constituțională făcând precizarea că hotărârile instanței de contencios constituțional produc efecte numai pentru viitor.

Recurenta a apreciat că instanța de contencios administrativ poate constata că, la pronunțarea Deciziei nr. 38/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completurile de 5 judecători ale instanței supreme erau nelegal constituite.

În continuare, recurenta a reiterat că discriminarea se referă exclusiv la fapta săvârșită la data de 29.11.2018, raportat la Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, în vigoare din 29.11.2018, cu privire la nulitatea absolută a deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014 pronunțată prin respingerea recursului ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanta a susținut că nu a avut posibilitatea să invoce dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018, ca și cei aflați în termenul de contestație în anulare, fapt discriminatoriu, datorat Ministerului Justiției care nu s-a conformat deciziei Constituționale, prin elaborarea unei propuneri legislative, în vederea emiterii unei Ordonanțe care să permită atacarea tuturor deciziilor pronunțate de Completurile de 5, completuri nelegal constituite, în conformitate cu prevederile art. 5 și 6 din H.G. nr. 652/2009 consolidată în 2019.

Referitor la atribuțiile Ministerului de Justiție în ceea ce privește elaborarea propunerilor legislative, recurenta a invocat prevederile art. 5 și 6 din Hotărârea de Guvern nr. 652/2009 consolidată în 2019.

În continuare, recurenta a precizat că decizia civilă nr. 38 din 24.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a schimbat cu nimic Hotărârea nr. 3P din 03.09.2013 pronunțată de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu toate că putea să amendeze faptul că Inspecția Judiciară care a instrumentat cazul, a încălcat prevederile art. 91

2

alin. (5) din C. proc. pen. anterior, prin preluarea de probe dintr-un dosar penal care se afla în curs de urmărire penală, probe pe care aceasta nu le cunoștea și pe care nu le-a putut combate în apărare.

În opinia recurentei, îndreptarea erorilor judiciare pe calea contenciosului administrativ se poate realiza numai prin anularea deciziei civile nr. 38 din 24.03.2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 3P din 03.09.2013 pronunțată de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât decizia instanței supreme a fost pronunțată de către Completul de 5 Judecători, nelegal constituit.

De asemenea, prin rejudecarea în revizuirea Deciziei nr. 38/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta a susținut că ar putea solicita anularea și a Hotărârii nr. 3P/03.09.2013 pronunțată de secția de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2013, definitivă și nemodificată prin decizia civilă nr. 38/24.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul civil nr. x/2013, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei Hotărâri fără antamarea fondului cauzei, deoarece prin Protocolul dintre PÎCCJ și SRI adus la cunostinră opiniei publice în data de 29 martie 2018, s-a permis procurorilor să utilizeze interceptările din cauzele penale, cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.

În opinia recurentei, prin încheierea penală nr. 866/10.11.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2015, a rămas definitivă soluția de clasare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 din C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 5 din C. pen., în temeiul prevederilor art. 16 lit. b) din C. proc. pen., întrucât CSM apreciase ca probe valabile interceptările sms-urilor din dosarul penal. Or, recurenta a apreciat că, dacă Protocolul nu ar fi permis încălcarea legii penale, nu ar fi fost exclusă din magistratură după 19 ani și 6 luni de carieră.

Astfel, a susținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) teza I-a pct. 5 din C. proc. civ., deoarece Hotărârea anterior menționată, se bazează pe probele care nu au mai fost instrumentate în dosarul penal preluat de DNA Central de la DIICOT - S.T. Galati prin declinare de competență. De altfel, recurenta a învederat că, după excluderea din magistratură, nu s-a dat curs solicitării din data de 22.12.2013, de instrumentare de probe în apărare, pentru invalidarea lor, și nici nu au mai fost utile cauzei, fiind lovite de nulitate, fiind efectuate și de un organ necompetent, nerezultând săvârșirea vreunei fapte, după cum rezultă din motivarea ordonanțelor pronunțate în cauză de DNA - Structura Centrală.

Totodată, recurenta a subliniat că motivele excluderii din magistratură se referă la presupusa relație dintre martorul denunțător și magistratul exclus, ce rezulta din înregistrările - sms-uri preluate din dosarul penal instrumentat de DIICOT S.T. Galați, cu încălcarea prevederilor art. 91

2

alin. (5) din C. proc. pen. anterior.

Prin decizia civila nr. 38/24.03.2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a respins ca nefondat recursul, considerând Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 pronunțată de secția de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. l/P/2013, legală si temeinică. Prin Hotărârea nr. 3P/03.09.2013 CSM, secția pentru Procurori a admis sesizarea Inspecției Judiciare și a dispus excluderea din magistratură pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute în art. 99 alin. (1) lit. a), i), n), t) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Astfel, Hotărârea CSM a reținut întru totul cele constatate de Inspecția judiciară, în baza probelor preluate și prezumate ca fiind corecte, din dosarul penal, soluționat cu clasare.

În continuare, recurenta a detaliat motivele pentru care apreciază că nu i-au fost respectate drepturile procesuale de către procurorii din cadrul DIICOT Galați și DNA și a făcut o analiză a probelor administrate în dosarul de urmărire penală.

Recurenta reclamantă a mai susținut că instanța de contencios a reținut că aceasta urmărește să beneficieze de Deciziile Curții Constituționale ulterioare, fără a ține seama de încălcarea prevederilor procedurale invocate.

Față de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererilor formulate, în sensul obligării Ministerului de Justiție la respectarea prevederilor legale, respectiv să ia măsurile ce se impun pentru a crea posibilitatea solicitării rejudecării cauzei în care s-a pronunțat decizia civila nr. 38/24.03.2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul de 5 judecători.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nemotivat, și, în subsidiar, ca nefondat.

În prealabil, analizând solicitarea intimatului pârât Ministerul Justiție de respingere a recursului ca nemotivat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor".

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul impune recurentului, sub sancțiunea nulității cererii de recurs, obligația de a indica "motivele de nelegalitate", încadrarea acestora în cazurile de casare reglementate expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., urmând a fi apreciată de instanța de recurs. Cu alte cuvinte, sancțiunea nulității recursului intervine în situația în care motivele de recurs invocate nu sunt susceptibile a fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, se observă că recurenta reclamantă a prezentat criticile de nelegalitate pe care înțelege să le aducă sentinței recurate, precum și încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de lege care conduc la admisibilitatea căii de atac, astfel că recursul nu poate fi reținut ca nemotivat în sensul art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte subliniază și că se impune a se face diferențierea între situația în care motivele de nelegalitate prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile a fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac și situația în care motivele invocate sunt nefondate, concluzie la care se poate ajunge numai ca urmare a analizei acestor motive și ulterior etapei de analiză a admisibilității căii de atac.

Examinând, în continuare, hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanța de recurs reține că, deși a invocat și motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Astfel, se observă că, prin Hotărârea nr. 190/26.02.2020 a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost admisă excepția tardivității introducerii cererii invocată din oficiu în cadrul ședinței de audieri.

Prin sentința nr. 60 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 190/26.02.2020 și, în rejudecare, a respins plângerea formulată de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată.

În esență, instanța de fond a reținut că soluția Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de respingere a petiției ca fiind tardiv formulată, nu este corectă, întrucât discriminarea reclamată de către petentă a constat într-o inacțiune a pârâtului Ministerul Justiției, respectiv refuzul acestuia de a emite o ordonanță de urgență care să permită atacarea tuturor deciziilor pronunțate de Completurile de 5 judecători ale ÎCCJ nelegal constituite, discriminare care se poate considera că s-a prelungit până la momentul în care a fost sesizat CNCD.

În ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a reținut că nu se confirmă susținerea reclamantei A. cu privire la existența unui comportament discriminatoriu al pârâtului Ministerul Justiției prin omisiunea emiterii unei ordonanțe de urgență care să permită anularea hotărârilor pronunțate în completurile de 5 judecători.

Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind întemeiate atât soluția de respingere a plângerii formulate de către petenta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției în baza O.G. nr. 137/2000 ca nefondată, cât și considerentele expuse în susținerea ei.

Recurenta reclamantă a susținut, în esență, că pârâtul Ministerul Justiției ar avea un comportament discriminatoriu prin omisiunea emiterii unei ordonanțe de urgență care să permită atacarea tuturor hotărârilor pronunțate de Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nelegal constituite.

Înalta Curte constată, pe de-o parte, că Decizia nr. 685 din 07.11.2018 a fost pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Cu alte cuvinte, prin această hotărâre, instanța de contencios constituțional nu a constatat neconstituționalitatea vreunei dispoziții legale, nefiind, așadar, incident art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, intimatului pârât Ministerul Justiției nu îi revenea, ca urmare a pronunțării de Curtea Constituțională a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018, nicio obligație de emitere a unei ordonanțe de urgență care să permită atacarea tuturor hotărârilor pronunțate de Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv a acelor hotărâri împotriva cărora nu mai puteau fi exercitate căile extraordinare de atac corespunzătoare, întrucât termenul pentru exercitarea acestora se împlinise anterior pronunțării instanței de contencios constituțional.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, anterior pronunțării Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curții Constituționale nu se poate constata existența vreunei discriminări, întrucât nicio instanță nu s-a pronunțat în sensul că desemnarea prin tragere la sorți doar a 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, încalcă dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

De asemenea, nu se constată existența vreunei discriminări din partea Ministerului Justiției în ceea ce o privește pe recurenta reclamantă nici în perioada ulterioară pronunțării și publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curții Constituționale.

Împrejurarea că recurenta reclamantă nu a mai putut exercita o cale extraordinară de atac împotriva Deciziei nr. 38 din 24.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie disciplinară deoarece, la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 a Curții Constituționale, se împlinise termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, este rezultatul aplicării principiului prevăzut atât de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția Românei care statuează în mod expres că, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, cât și de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, în acest caz, nu se poate reține existența unei discriminări a recurentei reclamante, întrucât nu ne aflăm în situația aplicării unui tratament similar unor situații identice sau asemănătoare, ci există două situații diferite cărora li se aplică, în mod justificat, tratamente diferite.

În ceea ce privește susținerile recurentei reclamante referitoare la comiterea unor neregularități procedurale în cursul anchetei disciplinare, precum și la probele administrate în dosarul penal în care s-a dispus soluția de clasare, Înalta Curte constată că aceste susțineri nu pot fi analizate în prezenta cauză, raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, instanța de contencios administrativ fiind învestită să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii emise de Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, prin susținerile referitoare la nelegalitea Deciziei nr. 38/24.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jusțiție - Completul de 5 judecători, recurenta urmărește, în realitate, rejudecarea respectivei cauze, ceea ce excedează nu doar obiectului prezentului dosar, ci și principiului legalității căilor de atac.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 60 din 7 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.