ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3043/2023

Ședința publică din data de 06 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.04.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București a solicitat anularea Hotărârea nr. 33 din 22.01.2020 emisă de pârât, cu consecința respingerii plângerii formulate de petentul B., ca nefondată.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că în luna aprilie 2019, a primit o citație din partea CNSC, prin care a fost invitat la ordinul acestei instituții în legătură cu dosarul nr x/5.04.2019 forma obiectul unei petiții depuse de B.. Reclamantul precizează că citația a fost emisă la data de 11.03.2019, în condițiile în care dosarul ar fi fost înregistrat pe rolul CNCD, ulterior, la 5.04.2019.

Prin sentința civilă nr. 47/17.02.2021, Tribunalul Galați a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 18.03.2021 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 225 din data de 28 octombrie 2021, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat în parte Hotărârea nr. 33/22.01.2020 emisă de pârât, în sensul că a dispus reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate, de la 2000 RON la 1000 RON și a menținut restul dispozițiilor Hotărârii nr. 33/22.01.2020.

Împotriva sentinței civile nr. 225 din data de 28 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, din suita de șapte articole publicate de către recurentul-reclamant și aduse ca probatoriu în fața CNCD de către B., Curtea de Apel Galați a individualizat doar două cuvinte pe care le-a folosit și anume "țigan" și "șef de clan" și care, în opinia Curții de Apel "sunt de natură să declanșeze prejudecăți sociale care aduc atingere demnității generând o atmosferă ostilă".

Precizează faptul că, prin publicarea celor șapte articole nu a urmărit să îl denigreze pe petent și nici să creeze o atmosferă ostilă și degradantă așa cum apreciază instanța. Seria celor șapte articole de dezvăluiri și anchete jurnalistice au fost de interes public, (B. deținând funcția publică de consilier județean), în slujba informării cetățenilor, toate articolele exprimând fapte și adevăruri din viața publică a lui B..

De altfel, reclamantul B. nu a contestat nicio clipă și nici nu a negat (nici în instanță și nici la CNCD) veridicitatea faptelor pe care le-a prezentat recurentul în articole. Drept urmare, se dovedește faptul că și-a făcut meseria de ziarist în mod onest a adus în fața opinii publice adevărul faptelor.

De asemenea, învederează că, scopul plângerii lui B. la CNCD a fost de la început de a intimida și de a pune cu rea-credință presiune pe presă, forțând prin minciunile sale o pedepsire ilegală a autorului articolelor.

În cele șapte articole a folosit doar o singură dată cuvântul "țiganii" (și nu singularul "țigan" așa cum se prezintă în motivare), referindu-se la etnia grupării din care făcea parte B., fără să aducă ofense etniei romilor.

De altfel, consideră că a fi țigan nu este un lucru rău.

Precizarea etniei din care face parte o persoană bănuită că a comis fapte înfierate de opinia publică este o practică corectă de informare a cetățenilor, uzitată de către toată presa la nivel european. Se poate observa cu ușurință la o simplă căutare pe google: Ex: click.ro: "Pedepse aspre pentru țiganii români din Paris", ziaruldeiasi.ro: "Povestea țiganilor care au furat două genți burdușite cu bani", etc.

Peste toate, foarte important este faptul că numitul B. nu își neagă calitatea de țigan. Dacă ar fi considerat că i-ar fi fost lezată în vreun fel demnitatea, numitul B. avea la îndemână calea răspunderii civile delictuale reglementată de art. 78 C. civ.

În continuare consideră ca precizarea etniei din care face parte o persoană (dacă apartenența este adevărată așa cum este în cazul domnului B.), nu are de-a face cu discriminarea, cu intimidarea sau cu ofensa. Concret, consideră că precizarea corectă a etniei nu trebuie pedepsită într-o țară democratică.

În ceea ce privește al doilea cuvânt, cel de "șef de clan", individualizat și incriminat în motivarea primei instanțe, recurentul susține că nu are nici o legătură cu discriminarea, cu intimidarea sau cu ofensa și, de aceea într-o țară democratică folosirea expresiei nu trebuie pedepsită. Expresia "clan" este folosită în toată presa, așa cum prevede și Dex-ul Limbii Romane, cu sensul de Grupare cu anumite interese.

Folosind expresia "șef de clan", s-a referit la gruparea din care face parte reclamantul, știut fiind faptul că rude ale sale au fost numite (și nu angajate în urma unui concurs) în funcții publice datorită influenței și poziției politice a lui B., iar conținutul dezvăluirilor nu au fost contestate de către B..

Având în vedere motivele de recurs expuse, recurentul solicită admiterea recursului, anularea sentinței și admiterea acțiunii în sensul anularii integrale a amenzii aplicate de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Intimatul-pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 01 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârea nr. 33 din 22.01.2020 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința respingerii plângerii formulate de petentul B., ca nefondată.

Prima instanță a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. și a anulat, în parte, Hotărârea nr. 33/22.01.2020 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul că a dispus reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate, de la 2000 RON la 1000 RON și a menținut restul dispozițiilor Hotărârii nr. 33/22.01.2020.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin cererea de recurs recurentul-reclamant invocă motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Or, în speță, recurentul-reclamant nu a indicat care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei.

În continuare, Înalta Curte va avea în vedere că din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Ca atare, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată.

Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, analizarea de către prima instanță a afirmațiilor denigratoare au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține motivul de casare invocat.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță, partea neindicând în concret motivele pretins a fi străine de natura cauzei, pe care le conține hotărârea atacată.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurentul-reclamant pe această cale s-ar putea reține că partea a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 menționează în mod expres că: "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate etnie, limbă, religie, cetățenie socială, cetățenie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică în necontagioasă, infestare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în alte domenii de ale vieții publice" iar conform alin. (2) "Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare din teme temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în interesul prezentei ordonanțe".

În acest context, Înalta Curte constată că și libertatea presei trebuie să asigure respectarea principiului nediscriminării.

De asemenea, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că pentru calificarea unei fapte ca fiind contravențională în sensul dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 37/2000, trebuie îndeplinite în mod cumulativ 3 condiții: caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea leziuni dreptului la demnitate prin discriminare și respectiv criteriul de discriminare.

În cauza dedusă judecății, este de necontestat că aceste condiții sunt îndeplinite, având în vedere faptul că articolele au fost publicate în ziarul on-line, ceea ce dovedește caracterul public, scopul/vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare și criteriul de discriminare-etnia, materializat în fapta de discriminare prin atribuirea de către autorul articolelor a sintagmelor "șef de clan" și, țigan" în privința petentului B., iar subiectele abordate în articolele publicate de reclamant sunt de natură a declanșat prejudecăți sociale care aduc atingere demnității, generând o atmosferă ostilă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 225 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 06 iunie 2023.