ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6180/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B. și C., anularea hotărârii nr. 695/22.09.2021 și exonerarea de sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, aplicată pot ivit dispozițiilor art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 62 din 11 aprilie 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B., C., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 aprilie 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greșite, respectiv a încălcării dispozițiilor de drept material ale art. 20 alin. (7), art. 20 alin. (406) în referință la art. 19 alin. (1), precum și ale art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, fără a face nici o cercetare cât timp nu s-a solicitat documentația actului contestat de către reclamant (acestuia nu i-a fost comunicat nici un act), faptul că actul criticat de reclamant este legal emis, neputând fi reținută nici una din cauzele de nulitate invocată de acesta. Enunțând dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, relativ la termenul de 90 zile de la data sesizării Consiliului, a arătat că acesta este un termen de decădere, norma juridică de reglementare fiind una imperativă. Redând art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., a susținut că aceste termene au o reglementare unitară respectiv cea dată de dreptul comun în materie de termene. Revenind la termenul criticat, cât timp termenul de 90 de zile, în care trebuia emisă Hotărârea, este un termen de decădere ("se adoptă"), prevăzut expres cu titlu de normă imperativă și nu unul de recomandare ("se poate adopta"), se impunea admiterea excepției de fond invocate, iar Hotărârea CNCD anulată. Tot greșit instanța a reținut că o atare excepție era condiționată de producerea unei vătămări, iar recurentul nu a dovedit o asemenea vătămare. În primul rând, în opinia sa, nu ne aflăm în prezența unei nulități relative, condiționate, a actului emis de CNCD pentru ca instanța să poată reține necesitatea dovedirii unei vătămări, cât timp, potrivit dreptului comun, nerespectarea termenului atrage nulitatea actului săvârșit sau emis cu nerespectarea acestui termen, dacă legea nu prevede altfel. Modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 nu permite aprecierea existenței vreunei alte reglementări, derogatorii. În al doilea rând, chiar acceptând teza potrivit căreia ar fi vorba despre o nulitate condiționată, vătămarea reclamantului este dovedită de chiar conținutul Hotărârii nr. 695, criticată în cauză, hotărâre prin care i se aplică o amendă în cuantum de 2000 RON. Or, înlăturarea acestei vătămări (amenda de 2000 RON) nu se poate face decât prin anularea actului, adică a Hotărârii nr. 695/2021, contestată. Prin urmare, aplicând corect dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care sesizarea a fost înregistrată la data de 15.03.2021, iar Hotărârea C.N.C.D. contestată a fost emisă la data de 22.09.2021, adică la mai bine de 6 luni, în concret la 187 de zile de la sesizare, cu depășirea termenului legal de 90 de zile, recurentul-reclamant a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea sentinței si în rejudecare admiterea excepției de fond invocate si anularea actului contestat de noi, respectiv Hotărârea CNCD nr. 695 din 22.09.2021. Tot cu titlu de normă imperativă, se stabilește la același art. 20 alin. (7) faptul că Hotărârea Consiliului, dată în soluționarea unei sesizări, trebuie să cuprindă "numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea". Această normă are caracter imperativ, legiuitorul prevăzând elementele obligatorii, care asigură aparența de legalitate a Hotărârii emise de Colegiului director al CNCD. Din examinarea Hotărârii nr. 695, emisă la 22.09.2021, rezultă că aceasta nu cuprinde numele tuturor membrilor Colegiului director, iar prima instanță, reținând în mod eronat faptul că au fost respectate aceste dispoziții de drept material, nu a verificat cvorumul legal al adoptării acestei hotărâri. Enunțând prevederile art. 20 alin. (5), recurentul a susținut că potrivit acestor norme de drept comun, aplicate greșit de către prima instanță prin omisiune, Hotărârea criticată de reclamant trebuia să cuprindă numele tuturor celor 11 membri ai Colegiului Director. Examinând dispozițiile de la finalul Hotărârii nr. 695/22.09.2021 se poate observa că dintre cei 11 membri au fost prezenți doar 4 membri, iar alți 4 membri au fost online. Prin urmare, condiția impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, nu este îndeplinită, nefiind consemnați cei 11 membri ai Colegiului director, cu mențiunea cuvenită: prezent, absent, online. În condițiile în care nu există un act normativ, care să reglementeze activitatea online a acestui Colegiu, în condițiile în care O.G. nr. 137/2000 nu cuprinde nici dispoziții privind posibilitatea funcționării legale a acestui Colegiu director cu un număr redus de membri, a apreciat recurentul, că, neputându-se adăuga la lege, activitatea acestui Consiliu nu se poate desfășura decât fizic la sediul instituției sau în alt loc stabilit tot de către Colegiul director, în prezența celor 11 membrii legal desemnați ai acestuia. Astfel, împrejurarea menționării doar a 4 membri din cei 11, precum și a celor 4, care se aflau online (modalitate nelegală și nereglementată la nivelul lunii septembrie 2021), neindicarea vreunui Ordin emis în condițiile art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nedepunerea acestuia la dosar, nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită condiția impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, hotărârea fiind și sub acest aspect nulă absolut. Recurentul a mai invocat aplicarea greșită a art. 20 alin. (4)-(6), în referință la art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, relativ la neefectuarea corectă a investigației si rezultatul acesteia, cu consecința anulabilitătii hotărârii CNCD criticate. Din coroborarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000 cu art. 20 alin. (4)-(6) din același act normativ, în opinia sa, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, la sesizare sau din oficiu, pârâtul CNCD trebuie să desfășoare o investigație, ori sub aspectul investigării faptelor reclamate, Consiliul s-a bazat doar pe două print screen-uri ale ziarelor Jurnal de Vrancea si Adevărul, care ar fi preluat afirmațiile reclamantului din Ședința extraordinară de Consiliu local din 17.02.2021. Așa cum rezultă din înscrisul din Anexa nr. 2 la acțiune, mai exact Procesul-verbal al Ședinței extraordinare a Consiliului local din 17 februarie 2021, reclamantul A. a participat la această ședință, nu a luat cuvântul, ședința neputând fi ținută din lipsă de cvorum, de la ședință lipsind cele două doamne, C. si B.. O minimă investigare, respectiv solicitarea procesului-verbal al Ședinței extraordinare din 17.02.2021 a Consiliului Local al municipiului Focșani, ar fi permis membrilor Consiliului Director al CNCD să constate faptul că, în cadrul acestei Ședințe, reclamantul, în calitatea sa de consilier local, nu a luat cuvântul și nu a făcut afirmațiile reclamate. Rezultă fără putință de tăgadă că, relativ la dispozițiile legale mai sus invocate, dispoziții aplicate greșit de către prima instanță, nu a avut loc nici o investigație, că în mod arbitrar, doar pe baza susținerilor pârâtelor - petente și a unor articole de presă, pârâtul CNCD a constatat existența unei fapte de discriminare și a dispus sancționarea reclamantului. Aplicarea greșită a acestor dispoziții legale, respectiv aprecierea pur formală că a existat o investigare fără a se verifica în concret dacă această răspunde exigențelor legale stabilite prin art. 20 alin. (4)-(6), în referință la art. 19, trebuia să conducă firesc la aprecierea lipsei acestor investigații efective și conduce la concluzia nelegalității și a lipsei de temeinicie a Hotărârii nr. 695 din 22.09.2021. În opinia sa, alte norme de drept material încălcate de către prima instanță sunt dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. O aplicare corectă a acestor dispoziții legale presupunea din partea instanței determinarea, raportat la cele consemnate în Hotărârea criticată, a existenței unei fapte de discriminare, scopul acesteia, adică intenția urmărită prin comiterea acesteia și respectiv urmarea produsă. În aplicarea corectă a primului text, cel al art. 2 alin. (1), amintit doar formal de către prima instanță, aceasta trebuia să determine fapta concretă (deosebire, excludere, preferință, restricție) și scopul urmărit prin comiterea acestei fapte (restrângere, înlăturare a folosinței, exercițiului unor drepturi). Împrejurarea că prima instanță doar s-a limitat la citarea acestui text, nu echivalează cu aplicarea corectă a acestuia întrucât aplicarea corectă echivala cu determinarea conținutului concret al faptei și determinarea urmării. Or, raportat la locul și momentul comiterii pretinsei fapte, respectiv Ședința extraordinară a Consiliului Local, se impunea să se determine dacă și în ce fel, reclamantul -recurent a comis vreo faptă de deosebire, excludere, preferință sau restricție și în ce măsură o asemenea faptă a fost comisă cu intenția sau cu scopul acceptat de a conduce la restrângerea, înlăturarea folosinței, exercițiului unor drepturi ale pârâtelor în cauză. Cât timp Ședința extraordinară nu s-a ținut, iar conform procesului-verbal al ședinței nu există o luare de poziție din partea reclamantului, luare de poziție care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, preferinței sau restricției față de pârâte, nu se putea reține că fapta există. De asemenea, în aplicarea corectă a acestor dispoziții legale, instanța nu a determinat în concret scopul unei asemenea pretinse fapte, comportamentul manifestat în public de către reclamant, adică în cadrul Ședinței extraordinare a Consiliului local, act care este public și, de asemenea, scopul acestui comportament, adică intenția urmărită de autor. Or, așa cum a arătat în fața primei instanțe, Ședința Extraordinară a Consiliului local nu s-a ținut din lipsă de cvorum, iar procesul-verbal al ședinței nu relevă nici un comportament manifestat public de către reclamant cu scopul de a atinge demnitatea pârâtelor. Astfel, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 instanța de fond trebuia să determine dacă a existat un comportament din partea reclamantului, săvârșit în cadrul Ședinței extraordinare a Consiliului local din 17.02.2021 și scopul urmărit de acest comportament, respectiv urmarea acceptată.

Apărările formulate în recurs Intimatele-pârâte C. și B. au formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimate, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit Hotărârii nr. 695/22.09.2021 contestată de reclamant s-au reținut în principiu următoarele: Prin adresa nr. x/15.03.2021, petentele C. și B. au reclamat pârâtei faptul că partea reclamată A. în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din Municipiul Focșani la data din data de 17.02.2021 a declarat a declanșat un atac verbal violent, stigmatizându-le în public și în mediul on-line pentru faptul că nu au copii. Ziarele locale au preluat declarațiile acestuia, și anume: Jurnalul de Vrancea "Consilierul A. atac la viceprimărițe. Doamnele B. și C. nu au copii. Nu știu ce înseamnă să fii părinte. Noi știm ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalți. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet și ghidat de rău în viață." Adevărul "Unul dintre cei mai vehemenți dintre ei a fost A., care a trecut la un atac la persoană la adresa celor două viceprimărițe care nu au venit la ședință, deși se aflau în birourile pe care le-au preluat încă de dimineață, cu ocazia primei lor zile de muncă în instituție după alegerea în noua demnitate. Potrivit acestuia, unul dintre proiecte făcea referire la achiziționarea unei centrale termice pentru o grădiniță din Focșani, unde copiii ar sta în frig. B. și C. nu au copii. Nu știu ce înseamnă să fii părinte. Noi știm ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalți. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet și ghidat de rău în viață." Prezent la ședința din de audieri din 17.06.2021 de la CNCD, petentul reclamat a precizat că a atacat hotărârea de numire a petentelor, la momentul respectiv existând un conflict între consilieri, motivat de faptul că petentele nu au fost prezente la vot, și anume la votarea unui proiect care făcea referire la achiziționarea unei centrale termice pentru o grădiniță din Focșani, petentul a făcut acea remarcă. Cu privire la discriminarea constatată, pârâtul CNCD a reținut că deși partea reclamată susține că prezent fiind la ședința de audieri din data de 17.06.2021 a atacat hotărârea de numire a petentelor, la momentul respectiv existând un conflict între consilieri, motivat de faptul că acestea nu au fost prezente la vot, și anume la votarea unui proiect care făcea referire la achiziționarea unei centrale termice pentru o grădiniță din Focșani, afirmând că, aspecte relatate și în presă, "Doamnele B. și C. nu au copii, nu știu ce înseamnă să fii părinte, noi știm ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalți. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet și ghidat de rău în viață, Colegiul constată că se află în prezența unei atitudini ostile, degradante sau negative față de un grup vulnerabil și anume persoanele care nu au copii. S-a reținut astfel că afirmațiile analizate realizate ale părții reclamate reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al petentelor. În consecință, având în vedere având în vedere și dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, colegiul director a constatat existența diferențiat unui tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a dispus sancționarea reclamantului A., cu amendă contravențională în cuantum de 2000 RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art. 26 din O.G. nr. 137/2000. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B. și C., anularea hotărârii nr. 695/22.09.2021 și exonerarea de sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, aplicată potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. În motivarea memoriului de recurs, recurentul a susținut, în esență, următoarele: au fost încălcate dispozițiile de drept material ale art. 20 alin. (7), art. 20 alin. (406) în referință la art. 19 alin. (1), precum și ale art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000; cu privire la art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 - relativ la termenul de 90 zile de la data sesizării Consiliului, acesta este un termen de decădere, norma juridică de reglementare fiind una imperativă și nu unul de recomandare ("se poate adopta"), astfel că se impunea admiterea excepției de fond invocate, iar Hotărârea CNCD anulată, în mod greșit instanța reținând și că atare excepție era condiționată de producerea unei vătămări, iar recurentul nu a dovedit o asemenea vătămare, în cauză nefiind vorba însă despre o nulitate relativă; tot cu privire la art. 20 alin. (7) - Hotărârea Consiliului, dată în soluționarea unei sesizări, trebuie să cuprindă "numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea", iar Hotărârea nr. 695, emisă la 22.09.2021, nu cuprinde numele tuturor membrilor Colegiului director, iar prima instanță, reținând în mod eronat faptul că au fost respectate aceste dispoziții de drept material, nu a verificat cvorumul legal al adoptării acestei hotărâri, art. 20 alin. (5), au fost aplicate greșit de către prima instanță prin omisiune, Hotărârea criticată de reclamant trebuia să cuprindă numele tuturor celor 11 membri ai Colegiului Director, or, din dispozițiile de la finalul Hotărârii nr. 695/22.09.2021 se poate observa că dintre cei 11 membri au fost prezenți doar 4 membri, iar alți 4 membri au fost online, astfel că cerința impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, nu este îndeplinită, nefiind consemnați cei 11 membri ai Colegiului director, cu mențiunea cuvenită: prezent, absent, online; aplicarea greșită a art. 20 alin. (4)-(6), în referință la art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, relativ la neefectuarea corectă a investigației si rezultatul acesteia, cu consecința anulabilitătii hotărârii CNCD criticate; din coroborarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000 cu art. 20 alin. (4)-(6) din același act normativ, în opinia sa, rezultă fără putință de tăgadă faptul că, la sesizare sau din oficiu, pârâtul CNCD trebuie să desfășoare o investigație, ori sub aspectul investigării faptelor reclamate, Consiliul s-a bazat doar pe două print screen-uri ale ziarelor Jurnal de Vrancea si Adevărul, care ar fi preluat afirmațiile reclamantului din Ședința extraordinară de Consiliu local din 17.02.2021; alte norme de drept material încălcate de către prima instanță sunt dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. O aplicare corectă a acestor dispoziții legale presupunea din partea instanței determinarea, raportat la cele consemnate în Hotărârea criticată, a existenței unei fapte de discriminare, scopul acesteia, adică intenția urmărită prin comiterea acesteia și respectiv urmarea produsă; cât timp Ședința extraordinară nu s-a ținut, iar conform procesului-verbal al ședinței nu există o luare de poziție din partea reclamantului, luare de poziție care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, preferinței sau restricției față de pârâte, nu se putea reține că fapta există. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului cu privire la motivului de nulitate al hotărârii contestate invocat în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, cu referire la situația că pârâtul a depășit termenul de 90 de zile de la sesizarea depusă de cele două petente și până la emiterea hotărârii, dispoziții care, în opinia sa, au fost interpretate greșit de prima instanță. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 "Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita." Instanța de control judiciar constată că din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că termenul de 90 de zile în care pârâtul CNCD trebuia să adopte hotărârea este un termen de recomandare, a cărui depășire nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres această sancțiune, astfel cum a concluzionat în mod corect prima instanță. Sunt lipsite de suport și susținerile recurentului cu privire la lipsa numelor membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, care, în opinia sa ar atrage nulitatea hotărârii CNCD, în condițiile în care din hotărârea contestată rezultă componența Colegiului director prezent la ședința de deliberări în 22.09.2021, numele acestora fiind menționat la finalul hotărârii, după Capitolul VI. Înalta Curte constată că sunt nefondate și argumentele recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, centrate pe ideea că față de împrejurarea că Ședința extraordinară a Consiliului local nu s-a ținut nu se putea reține că a existat fapta care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, referinței sau restricției față de pârâte. In primul rând, nu poate fi reținută critica recurentului privind lipsa unei investigații proprii din partea pârâtei, contrar dispozițiilor art. 19 și 20, alin. (4)-(6) din O.G. nr. 137/2000. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000. "(…) (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării. (5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta. (6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.(…)" Or, din lecturarea hotărârea CNCD, rezultă atât motivele în fapt în cadrul cărora sunt luate în considerare adresa de sesizare a petentelor, material probator depus cât și susținerile celui reclamat, analiza situației de fapt, cât și a motivele de drept, astfel încât nu poate fi reținută o nerespectare a dispozițiile art. 20 alin. (4)-(6) din O.G. nr. 137/2000 și, implicit o interpretare greșită a acestor dispoziții de către prima instanță. Cu privire la susținerile recurentului referitoare la existența faptei de discriminare, Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Totodată, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că "constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia". Potrivit art. 10 alin. (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede, limitarea libertății de exprimare: "Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau unor sancțiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.", iar art. 17 al Convenției interzice abuzul de drept după cum urmează: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de aceasta convenție." În lumina acestor dispoziții legale, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reține că în cauză, afirmațiile reclamantului produse în public și preluate în mediul on-line, astfel cum au fi fost reținute și de hotărâre "Doamnele B. și C. nu au copii, nu știu ce înseamnă fii părinte, noi știm ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalți. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet și ghidat de rău în viață", se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 antereferite. Astfel nu poate fi primită apărarea esențială a recurentului-reclamant în sensul că Ședința extraordinară a Consiliului local nu s-a ținut din lipsă de cvorum, motiv pentru care nu se putea reține că a existat fapta care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, referinței sau restricției față de pârâte, fiind nerelevant dacă ședința era statutar constituită sau nu, în condițiile în care afirmațiile respective au fost făcute în cadrul public, astfel cum rezultă din actele dosarului și cum însuși recurentul, personal, a afirmat în fața instanței de recurs. Așa cum reține și pârâtul CNCD și instanța de fond, afirmațiile analizate conțin elemente de discriminare, apreciindu-se corect că au generat o atitudine degradantă sau negativă față de un grup vulnerabil și anume față de persoanele care nu au copii, iar pe fondul tensiunilor preexistente intre consilieri recunoscute de reclamant afirmațiile publice ale acestuia au vizat atingerea demnității acestora și crearea unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa acestora. Astfel în mod corect, Colegiul director a considerat, iar prima instanță a confirmat că afirmațiile analizate nu sunt protejate de prevederile art. 10 din Convenția pentru garantarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, totodată, dreptul la liberă exprimare nefiind un drept absolut, exercițiul acestuia fiind limitat prin dispozițiile art. 30 din Constituția României. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.