ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2022

Obiectul acțiunii 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 25.10.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 482/21.08.2019 emise de pârât și anularea amenzii contravenționale în sumă de 2.000 RON, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea de ședință din 27 februarie 2020, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei B., în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., aceasta fiind cea care a formulat petiția înregistrată la CNCD sub nr. x/09.06.2017 cu privire la reclamanta A..

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 127 din 5 noiembrie 2020, Curtea a respins excepția prescripției, ca nefondată. A respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, apreciind-o a fi netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul. A arătat recurenta că instanța a respins acțiunea în mod greșit, având în vedere că, din actele dosarului, din documentația depusă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, rezultă că titularul plângerii administrative este B., plângere înregistrată sub nr. x/09.06.2017. Din actele depuse la dosar rezultă că expresiile pe care le-a formulat au fost adresate către C.. B. nu a menționat că sub pseudonimul "C." s-ar afla persoana sa și nici nu a dovedit în niciun fel. Cel ce a folosit ID-ul C., nu a formulat niciun fel de plângere la CNCD sau la alte instituții. Astfel, sancționarea sa cu suma de 2.000 RON a fost aplicată nedrept, pentru o faptă pe care nu a comis-o față de petenta B., întrucât expresiile jignitoare nu i le-a adresat acesteia. A mai apreciat recurenta că instanța de fond greșit a respins acțiunea, deși a constatat că Hotărârea nr. 482/21.08.2019 a CNCD a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, respectiv cu încălcarea termenului imperativ de 90 de zile de la data sesizării. A mai susținut recurenta că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu ar fi aplicabil dreptul comun din materia contravențiilor, cât timp dispozițiile legii speciale, O.G. nr. 137/2000, nu fac niciun fel de mențiune referitoare la termenul de aplicare a contravențiilor, la prescrierea sancțiunii contravenționale aplicate, la executarea lor, fapt care face ca acolo unde legea specială nu distinge să se aplice dreptul comun în materie. Față de data comiterii presupusei fapte de discriminare, 27-209 mai 2017, față de faptul că Hotărârea nr. 482 prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii de 2.000 RON a fost emisă cu depășirea termenului de 90 de zile de soluționare a plângerii pentru discriminare, aplicarea amenzii contravenționale este prescrisă. A mai precizat recurenta că, potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Prin trecerea a mai bine de 2 ani de la data presupusei fapte, aceasta și-a pierdut interesul, atât față de comunitate, cât și față de petentă, nemaijustificându-se aplicarea vreunei sancțiuni contravenționale.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența niciunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. 5.1. Referitor la susținerile recurentei, că expresiile pe care le-a formulat nu au fost adresate petentei B., titularul plângerii înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/09.06.2017, ci au fost adresate persoanei având ID-ul C., Înalta Curte constată că aceste argumente au fost formulate direct în recurs, nefiind invocate și reținute nici în Hotărârea emisă de CNCD și nici prin acțiune, astfel că nu au făcut obiectul analizei instanței de fond. Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere efectele principiul legalității căilor de atac, reține Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenția primei instanțe, nu este permisă. În contextul în care aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în instanța de recurs, devin aplicabile dispozițiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalității sentinței primei instanțe prin invocarea acestor argumente. 5.2. În ceea ce privește critica vizând încălcarea termenului de 90 de zile stabilit pentru soluționarea sesizării, conform dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte constată că, din modul de redactare a textului legal, nu rezultă caracterul imperativ al acestui termen. Dacă legiuitorul avea intenția să imprime un astfel de caracter termenului de 90 de zile ar fi prevăzut expres și sancțiunea corelativă nerespectării acestuia. Or, o astfel de reglementare nu există în cuprinsul O.G. nr. 137/2000, ceea ce denotă că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare, depășirea lui neputând duce la invalidarea actului administrativ emis în soluționarea petiției adresate CNCD. De altfel, în acest sens a statuat și practica judiciară constituită la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (exempli gratia Decizia nr. 3549/2009, Decizia nr. 4611/2014, Decizia nr. 1051/2014, Decizia nr. 985/2014). 5.3. Nici alegațiile recurentei, în sensul că în mod greșit instanța a apreciat că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind prescrierea aplicării sancțiunii amenzii contravenționale în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, nu pot fi reținute. După cum a constatat și prima instanță, Dispozițiile O.G. nr. 137/2000 asigură transpunerea în dreptul național a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum și ale Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. În considerarea efectului vertical al directivei, ce conferă particularilor dreptul de a se prevala de dispozițiile directivei în fața instanțelor naționale împotriva statului, manifestat în speță, între persoana privată care a reclamat faptele de discriminare și autoritatea publică chemată să analizeze situația discriminatorie, se reține că armonizarea legislației naționale în materie cu dispozițiile directivei implică analiza pe fond a aspectelor reclamate prin petiția adresată Consiliului Național al Discriminării. Astfel, trebuie avute în vedere considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C81/12, privind interpretarea art. 2 alin. (2) lit. a), a) art. 10 alin. (1) și a art. 17 din Directiva 78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament. Prin urmare, sunt lipsite de relevanță aprecierile recurentei, referitoare la caracterul O.G. nr. 137/2000 de lege specială față de O.G. nr. 2/2001 și la faptul că au trecut mai bine de 2 ani de la data comiterii faptei. Potrivit celor stabilite de CJUE, imposibilitatea aplicării sancțiunii contravenționale cu amenda în cauzele de discriminare după expirarea termenului de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, este contrară art. 17 din Directiva 2000/78, sub aspectul că sancțiunile în cazurile de discriminare trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. 5.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,