ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2812/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 24.08.2020, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C., anularea Hotărârii nr. 441/20.05.2020 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost amendat contravențional cu 6.000 RON, potrivit art. 2 alin. (1), art. 26 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

1.2. Prin sentința civilă nr. 158 din 22 decembrie 2020, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, excepție invocată de reclamant, și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

A admis acțiunea reclamantului și a anulat Hotărârea nr. 441/20.05.2020 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamant și menținerea Hotărârii nr. 441/20.05.2020 emise în dosarul CNCD nr. x/2020 conexat cu dosarul nr. x/2020.

A susținut recurentul-pârât că instanța în mod greșit a constatat că citarea nu a respectat dispozițiile Ordinului nr. 144/2008, expunând motivele pentru care punctul de vedere al reclamantului nu ar fi putut ajunge la adresa de e-mail x@x.ro.

În continuare, a apreciat că prima instanță în mod greșit a reținut că fapta reclamantului nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și că sancțiunea aplicată este proporțională cu fapta săvârșită, reiterând argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse la fond.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității, excepția nulității recursului pentru nemotivare și excepția inadmisibilității recursului pentru lipsa de interes a recurentului.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-pârât CNCD de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-pârât, după cum s-a expus, succint, la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția primei instanțe, la a solicita, în concret, reaprecierea probelor și a situației de fapt (privind aspectul comunicării punctului de vedere al reclamantului) și la a relua argumentele din cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței de fond, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 158 din 22 decembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.