ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4611/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4611/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.V. a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București și Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice,

anularea hotărârii nr. 62 din 22 februarie 2012 a C.N.C.D., constatarea

discriminării la care este supusă prin aplicarea prevederilor art. 249 din

regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică,

aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al Președintelui ANRSC, obligarea RADET

București să aprobe debranșarea totală a locuinței sale de la rețeaua de

distribuție termică, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

sale, după expunerea parcursului petițiilor sale, a criticat Hotărârea C.N.C.D.

invocând următoarele:

- nu au fost

respectate termenele obligatorii stabilite de actul normativ, Consiliul

încercând să întârzie foarte mult soluționarea sesizării sale, crezând probabil

că reclamanta va renunța la demersul său.

- hotărârea i-a fost

comunicată numai după ce a fost nevoită să se informeze la data de 10 aprilie 2012,

în scris, Președintelui Biroului permanent al Camerei Deputaților.

În sesizarea adresată

C.N.C.D., aceasta a invocat, chiar dacă nu a reluat aceste aspecte în considerarea

unor eventuale critici, pe fond, ale hotărârii contestate, faptul că prin textul

incriminat se creează o deosebire de tratament între două categorii de proprietari,

cei care pot să se debranșeze ca urmare a faptului că în lobul respectiv este cel

puțin un apartament debranșat și cei care nu pot să se debranșeze (cum este și cazul

său), deoarece în bloc nu sunt apartamente debranșate, ceea ce încalcă dispozițiile

legale privind egalitatea de tratament și nediscriminarea.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

de Utilități Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

având în vedere că actul contestat în prezenta acțiune nu îi aparține, acesta fiind

emis de C.N.C.D., iar în ceea ce privește cererea de debranșare accesorie calitate

procesuală are RADET.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că în speță ne aflăm în situația unei

solicitări de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu

unde nu s-au mai executat deconectări anterior.

Prin întâmpinarea depusă

la dosarul cauzei pârâta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se

reține existența discriminării.

Prin întâmpinarea depusă

la dosarul cauzei pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat

instanței respingerea plângerii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 571 din 06 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive

a pârâtelor RADET și ANRSC.

A respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanta S.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național

Pentru Combaterea Discriminării, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice

București și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

de Utilități Publice.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

excepțiile lipsei calității procesuale ale pârâtelor ANRSC și RADET, acestea sunt

neîntemeiate, reținând că ne aflăm în prezența unui contencios administrativ atipic,

grefat pe prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare.

Astfel, cât timp persoanele

reclamate la C.N.C.D. sunt tocmai cele două pârâte ANRSC și RADET, iar soluția pronunțată

de acesta din urmă și, prin urmare, și cea a prezentei instanțe, le privește în

mod direct, cele două pârâte au legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză,

în care este supusă cenzurii instanței legalitatea hotărârii C.N.C.D., care dă câștig

de cauză celor două.

fondul pricinii, curtea de apel a reținut că prin hotărârea nr. 62 din 22

februarie 2012 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că

aspectele sesizate de reclamantă nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000,

dispunând în consecință clasarea dosarului.

A mai reținut prima instanță

că singurele aspecte de nelegalitate ale hotărârii contestate, invocate de reclamantă,

vizează nesocotirea termenelor stabilite de legiuitor pentru soluționarea sesizării/adoptarea

hotărârii, respectiv pentru comunicarea acesteia.

Cu privire la acest aspect,

curtea de apel a observat că hotărârea C.N.C.D. a fost adoptată la data de 22 februarie

2012, deci la circa 5 luni de la sesizare, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la

3 luni de la adoptare.

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, ”(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare

a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde:

numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul

sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei

de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului

director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul

în care aceasta se poate exercita. (8) Hotărârea se comunică părților în termen

de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării”.

Cu privire la natura acestor

termene, instanța de fond a împărtășit opinia, unanim consacrată jurisprudențial,

privind caracterul de recomandare al termenelor.

În privința nerespectării

termenului pentru comunicarea hotărârii, prima instanță a apreciat că se verifică

aceleași considerente de mai sus, în plus impunându-se sublinierea că aspectele

ulterioare adoptării unei hotărâri/decizii nu se pot constitui în motive de nevaliditate

a acesteia, care trebuie să existe la momentul adoptării hotărârii.

În continuare, prima instanță

a făcut câteva aprecieri legate de fondul hotărârii contestate, reținând că textul

art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 al Președintelui ANRSC, invocat ca discriminatoriu,

nu constituie altceva decât transpunerea, în reglementarea terțiară, a prevederilor

art. 3 lit. g) și art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006.

Astfel, art. 249 din Ordinul

nr. 91/2007 al Președintelui ANRSC prevede că „Deconectările individuale nu se pot

executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării

în vigoare a prezentului regulament”.

Or, art. 3 lit. g), respectiv

art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 statuează următoarele: „Principiile prezentei

legi sunt următoarele:

(…) g) "un condominiu

- un sistem de încălzire", respectiv „Începând cu data intrării în vigoare

a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în

care se respectă principiul "un condominiu - un singur sistem de încălzire",

în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administrației publice locale,

aplicabil până la 31 decembrie 2009”.

În acest context legislativ,

prima instanță a reținut că, în mod just, pârâtul C.N.C.D. a făcut aplicarea la

speță a menționatelor decizii ale Curții Constituționale, care - analizând textele

de lege pe care reclamanta își fundamentează sesizarea, recte art. 1, 2 și art.

27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare - au fost declarate ca neconstituționale „în măsura în care din

acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze

ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt

discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi

cuprinse în alte acte normative”.

În lumina celor arătate,

Curtea de Apel București a apreciat că acțiunea reclamantei nu are niciun fundament

legal, iar cel invocat, relativ la înlăturarea discriminării, nu constituie în fapt

un temei legal, ci o trimitere a instanței pe tărâmul de competențe al puterii legiuitoare,

nepermisă de reglementările constituționale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta S.V., a susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia

și a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

s-a susținut, în esență, că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a

legii.

Recurenta a menționat

că în mod greșit s-a statuat că acțiunea sa nu are fundament legal, iar aspectele

invocate vizează competențele puterii legiuitoare. S-a susținut că a solicitat anularea

hotărârii nr. 62 din 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

prin prisma dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, având în vedere discriminarea

între două categorii de proprietari, respectiv cei care pot să se debranșeze și

cei care nu pot să se debranșeze.

Recurenta a adus critici

sentinței atacate și din perspectiva faptului că în mod eronat s-a reținut că termenele

pentru soluționarea sesizării și respectiv comunicarea acesteia, prevăzute de

O.G. nr. 137/2000, au fost apreciate ca fiind de recomandare și nu obligatorii.

Intimata-pârâtă Autoritatea

Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susținut, în esență,

că afirmațiile recurentei-reclamante privind aplicarea discriminatorie a art. 249

din Ordinul Președintelui ANRSC nr. 91/2007 sunt neîntemeiate, întrucât în cauză

nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind tratamentul discriminatoriu

(restricție/excludere/preferință) între persoane care se află în situații comparabile

și care sunt tratate în mod diferit, în raport de dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 137/2000, republicată.

Referitor la termenele

de redactare și de comunicare a hotărârii C.N.C.D., s-a menționat s-a acestea au

caracter de recomandare iar recurenta nu a probat nicio vătămare în cauză.

Regia Autonomă de Distribuție

a Energiei Termice București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

În cauză a formulat întâmpinare

și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

S-a susținut că în mod

corect prin Hotărârea nr. 62/2012 pronunțată de C.N.C.D., s-a statuat că fapta nu

intră sub incidența O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare, republicată.

Intimata C.N.C.D. a menționat

că nu se poate pronunța asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge

un eventual tratament diferit, în acest sens fiind și jurisprudența obligatorie

a Curții Constituționale.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Criticile recurentei-reclamante

în ceea ce privește încadrarea eronată a termenelor de soluționare a sesizării și

de comunicare a hotărârii C.N.C.D., în categoria termenelor de recomandare, sunt

nefondate.

În mod corect instanța

de fond a reținut că termenele despre care se face vorbire în cuprinsul dispozițiilor

art. 28 alin. (7) și (8) din Legea nr. 137/2000, sunt termene de recomandare întrucât

legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune în privința hotărârii atacate în cazul în

care aceste termene nu au fost respectate.

Mai mult, în sensul celor

reținute de instanța de fond cu privire la natura acestor termene, a fost conturată

și practica judiciară.

În altă ordine, nici cu

ocazia judecării în fond a cauzei și nici în recurs, reclamanta nu a probat vreo

vătămare cu privire la nerespectarea termenelor menționate anterior.

Instanța de recurs, apreciază

ca fiind nefondate și criticile recurentei cu referire la discriminarea instituită

de prevederile art. 249 din Regulamentul-cadru al Serviciului public de alimentare

cu energie termică, aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 91/2007, conform cărora: „deconectările

individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări

anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament”.

Instanța de fond în mod

corect a reținut ca legală și temeinică hotărârea CNCD nr. 62 din 22 februarie

2012 prin care s-a statuat că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor

O.G. nr. 137/2000.

Necontestat este că pretinsa

situație discriminatorie reclamată de recurentă își are izvorul în cuprinsul

art. 249, menționat, a cărui legalitate nu a fost contestată/ constatată în vreun

fel de instanțele judecătorești competente.

Or, dispozițiile legale

menționate, reclamate ca având efect discriminatoriu, nu pot face, prin ele însele,

obiectul unei sesizări întemeiate pe O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. neputându-se pronunța

asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit,

acest atribut revenind instanței judecătorești.

De asemenea, C.N.C.D.

nu are competența ratione materiae de a se pronunța cu privire la existența unor

situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unui text de lege.

De altfel, în acest sens

este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, cât și a instanței de

contencios administrativ, menționată și în cuprinsul deciziei contestate.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (1865)

coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.V. împotriva sentinței civile nr. 571 din 06 februarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 decembrie 2014.