ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2012

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 8 iunie 2010, reclamanta SC C.G. SRL a chemat în

judecată Consiliul Concurenței, solicitând anularea Deciziei nr. 11 din 12

martie 2010 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să constate

nulitatea absolută a obiecțiunilor formulate de către R. RA la contractul cadru

nr. 1/2009 de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii

economici aflați în competența de reglementare a Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a respins în mod

neîntemeiat sesizarea ce i-a fost adresată referitoare la poziția manifestată

de R. RA cu privire la încheierea contractului, obiecțiunile formulate de

aceasta fiind abuzive și reprezentând o încălcare a prevederilor art. 5 din

Legea nr. 21/1996, privind posibile înțelegeri cu alți agenți economici, având

ca scop eliminarea reclamantei de pe piața producerii de energie termică.

Prin

Sentința civilă nr. 4067 din 7 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a

dispus anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului la 7000 lei

cheltuieli de judecată, respingând cererea de constatare a nulității absolute a

obiecțiunilor ca inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul avea obligația de a

analiza susținerile reclamantei referitoare la abuzul de poziție dominantă al

R. RA, în care scop să ceară regiei date și informații privind piața de

transport, distribuție și furnizare a energiei termice.

În

acest sens, instanța a precizat că pârâtul trebuia să indice în concret pentru

ce considerente a apreciat că nu se justifică declanșarea unei investigații,

deși R. RA a impus un preț de cumpărare mai mic decât cel de producție, motivat

de acordul încheiat cu un agent economic concurent, SC E. București, cu privire

la posibilitatea de furnizare a întregii cantități de energie termică necesare

pentru București.

Referitor

la petitul referitor la obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care

să constate nulitatea absolută a obiecțiunilor formulate de R. RA la contractul

cadru nr. 1/2009, instanța a constatat inadmisibilitatea cererii, justificat de

inexistența unor competențe legale ale Consiliului Concurenței de a anula

clauze contractuale ori obiecțiuni la contractul comercial.

Împotriva

sentinței au declarat recurs atât reclamanta SC C.G. SRL, cât și pârâtul

Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

reclamanta a învederat că, reținând inadmisibilitatea celui de-al doilea capăt

de cerere, instanța aduce atingere dreptului părții de acces la justiție,

soluția dată acestui petit venind în contradicție cu pronunțarea asupra primei

cereri, sentința reținând că au fost încălcate dispozițiile art. 5 și 6 din

Legea nr. 21/1996 prin fapte anticoncurențiale.

Obiecțiunile

formulate de R. RA, a mai arătat reclamanta, sunt nule de drept, în condițiile

în care există un contract în derulare, semnat de ambele părți, regia refuzând

să respecte prevederile ordinului nr. 50/2009 al Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei privind prețul de vânzare al energiei

termice, care este fix, de 161,57 lei/Gcal, exclusiv TVA.

În

recursul declarat de Consiliul Concurenței, s-a învederat că instanța a dispus

în mod greșit anularea Deciziei nr. 11/2010, întrucât plângerea depusă de

reclamantă împotriva R. RA descrie o dispută comercială, rezultată din

activitatea de stabilire a unui raport contractual comercial, a cărei

soluționare nu se regăsește printre atribuțiile autorității de concurență.

În

acest sens, pârâtul a precizat că atribuțiile sale constau în supravegherea

mediului concurențial și în dispunerea unor măsuri de sancționare

contravențională în situația săvârșirii unor fapte anticoncurențiale, neavând

competență asupra anulării clauzelor contractuale sau medierii ori soluționării

unor obiecțiuni sau observații formulate de părțile contractante.

Pârâtul

a mai arătat că, în etapa procedurală a analizării plângerii, în vederea

deschiderii unei investigații sau respingerii solicitării, contrar celor

reținute de instanța de fond, s-au cerut date și informații de la R. RA,

constatându-se că entitatea abilitată să soluționeze neînțelegerile

contractuale, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a

stabilit culpa reclamantei care nu a îndeplinit cerințele procedurale prevăzute

de Ordinul nr. 38/2007, pentru a se putea ajunge la finalizarea disputei

comerciale.

De

altfel, a precizat pârâtul, reclamanta, solicitând anularea Deciziei nr.

11/2010, nu a cerut și obligarea Consiliului Concurenței la declanșarea unei

investigații, dorind doar intervenția autorității de concurență sub aspectul

emiterii unei decizii prin care să se modifice raportul contractual cu R. RA,

ceea ce demonstrează că esența litigiului este de natură comercială.

În

cererea de recurs s-a învederat și faptul că pârâtul, preocupat de problematica

energiei termice în Municipiul București, a dispus prin ordinul nr. 170 din 16

aprilie 2010 declanșarea unei investigații pentru cunoașterea pieței

producerii, transportului, distribuției și furnizării energiei termice în

capitală, aflată în curs de efectuare.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile

art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul

declarat de pârât este fondat, în timp ce calea de atac promovată de reclamantă

este neîntemeiată, urmând a se dispune pe de o parte, respingerea recursului

formulat de societate și admiterea celui declarat de pârât, în sensul

modificării sentinței și respingerii acțiunii ca nefondate.

Astfel

cum a reținut instanța de fond, plângerea adresată pârâtului de către

reclamantă a privit neînțelegerile contractuale avute cu R. RA cu ocazia încheierii

contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii

economici aflați în competența de reglementare a Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1 din 16 decembrie 2009.

Din

adresele emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

rezultă că această entitate este autoritatea competentă să soluționeze

neînțelegerile ivite cu ocazia perfectării contractelor de vânzare-cumpărare a

energiei termice, conform procedurii aprobate prin Ordinul nr. 38/2007, pe care

reclamanta, deși a inițiat-o, nu a finalizat-o, astfel încât nu s-a ajuns la

adoptarea unei soluții a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul

Energiei, cu caracter obligatoriu pentru părțile contractante.

Consiliul

Concurenței, contrar celor reținute de instanța de fond, a solicitat atât

reclamantei cât și de la R. RA, date și informații necesare soluționării

plângerii, stabilind în mod justificat că nu au rezultat suficiente elemente

din care să reiasă o posibilă încălcare de către regia autonomă a prevederilor

art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, constând în înțelegeri cu alți agenți

economici concurenți ai reclamantei, pentru eliminarea acesteia de pe piață și

respectiv, folosirea în mod abuziv a poziției sale de monopson pe piața de

transport, distribuție și furnizare de energie termică în sistem centralizat.

Sub

acest aspect, susținerea reclamantei, împărtășită de instanța de fond, că

impunerea de către R. RA a unui preț de cumpărare a energiei termice mai mic

decât cel de producție s-ar datora acordului încheiat cu un alt agent economic

concurent, nu are suport probator, pârâtul reținând în mod justificat că nu s-a

făcut vreo dovadă a încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.

Astfel

cum s-a apărat pârâtul, plângerea adresată de reclamantă privește o dispută de

natură comercială, care se referă strict la interesele comerciale ale părților

contractante, în condițiile în care Consiliul Concurenței nu are în atribuțiile

sale și dreptul de a anula clauzele contractuale ori a se pronunța asupra

obiecțiunilor și observațiilor legate de prevederile contractuale, soluționarea

unor astfel de neînțelegeri fiind atributul Autorității Naționale de

Reglementare în Domeniul Energiei, căreia, de altfel, reclamanta i s-a și

adresat, fără însă a se ajunge la finalizarea conflictului.

Din

actele dosarului nu rezultă însă săvârșirea de către R. RA a unor fapte

concrete care să fi avut ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea

concurenței, care să se încadreze în vreuna dintre situațiile reglementate de

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și care să justifice declanșarea unei

investigații.

De

altfel, reclamanta nici nu a solicitat deschiderea investigației, interesul

societății fiind pur comercial, de anulare a obiecțiunilor formulate asupra

clauzelor contractuale, cerere respinsă de instanța de fond.

Referitor

la acest petit, criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate, disputa

comercială cu R. RA nefiind urmarea distorsionării mediului concurențial de pe

o anumită piață, rezolvarea conflictului de natură comercială excedând

atribuțiilor Consiliului Concurenței.

Având

în vedere cele expuse mai sus, în urma admiterii recursului declarat de pârât

și respingerii recursului promovat de reclamantă, Curtea va modifica sentința,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de SC C.G. SRL împotriva Sentinței civile nr. 4067 din 7

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Admite

recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva aceleiași sentințe.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta de SC

C.G. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV