ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4875/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4875/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La
data de 20 august 2009, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei
Termice a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitoarei SC C. SA la
plata sumei de 787.639,04 lei reprezentând contravaloare energie termică
furnizată în perioada 31 ianuarie 2005 - 31 mai 2009, 755.673,48 lei penalități
de întârziere în decontarea facturilor, 39,30 lei taxă judiciară de timbru și
timbru judiciar și 28,30 lei taxă de notificare prin executor judecătoresc.
A
arătat că în calitate de furnizor energie electrică a încheiat cu pârâta, în
calitate de consumator, un contract de furnizare a energiei termice sub formă
de apă caldă menajeră și căldură, că i-a furnizat acesteia energie termică
pentru care a emis facturi care nu au fost achitate de pârâtă.
Tribunalul Constanța - secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal a constatat, prin încheierea nr. 812 din 24 septembrie
2009, că natura cauzei este comercială, astfel că a trimis cauza la completele
de judecată în materie comercială.
Judecând
cauza Tribunalul Constanța - secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal a, admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de
787.639,04 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată în perioada
31 ianuarie 2005 - 31 mai 2009 și la plata sumei de 659.342,86 lei reprezentând
penalități de întârziere, cu 19.588,13 lei cheltuieli de judecată, așa cum
rezultă din sentința civilă nr. 1906 din 24 martie 2010.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a
reținut că în temeiul
contractului încheiat cu pârâta, respectând
obligația de livreze a energiei termice, reclamanta a emis, în perioada
ianuarie 2005 - iunie 2009, facturi fiscale în valoare de 804.226,75 lei care
nu au fost achitate integral, rămânând o diferență de 787.639,04 lei și că din
angajamentul de plată încheiat la 10 martie 2008 rezultă că pârâta recunoaște
datoria înregistrată la RADET de 1.042.183,70 lei din care 593.170,19 lei
reprezintă contravaloare energie termică și 449.013,51 lei penalități de întârziere,
sumă ce urma să fie achitată conform procesului verbal de eșalonare.
De
asemenea a reținut că la 14 ianuarie 2009 s-a încheiat un proces verbal de
eșalonare pentru suma de 138.474,62 lei în tranșe egale în perioada
februarie-iulie 2009, eșalonare care nu a fost respectată.
Constatând
că în conformitate cu art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de
lege între părțile contractante, că reclamanta și-a respectat obligația asumată
prin contract constând în furnizarea de energie termică și că pârâta nu a
achitat prețul energiei livrate, nedovedind în temeiul art. 1169 C. civ.
susținerea în apărare cum că a refuzat plata parțial pentru că au dispărut
racordurile la sistemul de termoficare la punctele de consum aflate în
proprietatea pârâtei, instanța a admis capătul de cerere principal și potrivit art.
8 din contractul părților a obligat-o pe pârâtă și la plata penalităților de
întârziere.
Apelul
declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca
nefondat, prin decizia civilă nr. 144/COM din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel
Constanța - secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Verificând
susținerile din apel raportate la hotărârea atacată, instanța a reținut
următoarele:
-
citația emisă pentru termenul de 11 ianuarie 2010 a fost îndeplinită cu
respectarea dispozițiilor art. 91 C. proc. civ., fiind primită de către
delegatul societății, identificat cu datele de stare civilă, iar pentru
termenul de judecată din 22 februarie 2010 procedura de citare s-a efectuat
prin agent procedural, fiind îndeplinită prin afișare conform art. 91
1
C. proc. civ., toate actele procedurale în succesiunea în care au fost
îndeplinite respectând dispozițiile legale, împrejurare față de care instanța a
respectat dreptul pârâtei la apărare;
-
deși i-a fost comunicată cererea modificatoare, pârâta nu a înțeles să invoce
tardivitatea modificării temeiului juridic al acțiunii, formulând critici
direct în apel, iar împrejurarea că nu și-a angajat apărător este imputabilă
pârâtei;
-
susținerea referitoare la inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii pentru
neîndeplinirea procedurii prealabile, nu poate fi reținută, deoarece la
judecata cauzei în fond au fost depuse dovada convocării debitoarei la conciliere
precum și procesul verbal de conciliere încheiat la 3 februarie 2010 (fila 116,
114 dosar fond) în care au fost consemnate punctele de vedere ale părților;
-
nu poate fi reținută nici critica privind prescripția dreptului la acțiune,
întrucât în mod corect instanța de fond s-a raportat la procesele verbale
încheiate de părți la 22 noiembrie 2007 și 14 ianuarie 2009 prin care pârâta a
recunoscut datoria, apreciind conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958
a operat o întrerupere a termenului de prescripție;
-
invocarea nulității clauzei penale nu are suport legal temeiul dispozițiilor art.
2 din Decretul nr. 167/1958, atâta vreme cât contractul prevede în art. 8
clauza penală, contractul încheiat de părți fiind un contract de furnizare
energie termică și nu un contract de adeziune;
-
pe fondul litigiului, încuviințând proba cu expertiza contabilă și apreciind că
între părți s-au derulat raporturi juridice în baza contractului de furnizare
energie termică ale cărei clauze au fost însușite de părți, că RADET și-a
onorat obligațiile contractuale și a livrat agent termic tuturor punctelor
aparținând societății pârâte, emițând facturile fiscale depuse în copii la
dosar și care au fost recunoscute de pârâtă, că expertul a constatat că prețul
facturilor nu a fost achitat de pârâtă, fiind confirmat debitul reținut de
instanța de fond, instanța a apreciat că nu sunt critici întemeiate care să
atragă schimbarea dispozițiilor hotărârii atacate.
Invocând
dispozițiile art. 304 alin. (7), 304 alin. (8) și 304 alin. (9) C. proc. civ.,
pârâta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel.
A
precizat că în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ. hotărârea atacată este
nelegală, întrucât procedurile derulate începând cu termenul de judecată din 11
ianuarie 2010 sunt nule absolut conform art. 105 și urm. C. proc. civ.,
instanța procedând greșit când a primit cererea modificatoare cu încălcarea art.
132 și art. 134 C. proc. civ., aceasta fiind tardiv formulată și că nu poate fi
modificată cererea de somație de plată într-o acțiune de drept comun, că
procedura de la termenul din 11 ianuarie 2010 s-a realizat cu încălcarea art. 92
1
C. proc. civ., procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare fiind nul
conform art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru aceste motive consideră că instanța a încălcat
principiul egalității armelor, liberul acces la justiție și dreptul la un
proces echitabil în acest sens, susținând că nu i-a fost comunicată nici
acțiunea modificatoare și nici înscrisurile depuse de pârâtă, dar și principiul
aflării adevărului și al disponibilității, invocând art. 6 din C.E.D.O.
Pârâta,
apreciind asupra incidenței în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a
criticat hotărârea și sub aspectul soluționării fondului litigiului în sensul
că nu a fost administrat probatoriul solicitat de ea, nefiind clar pentru ce
factură a fost obligată să achite debitul, pretinsele recunoașteri fiind
obținute de reclamantă în perioada de iarnă, sub amenințarea întreruperii
agentului termic, recunoașterea fiind echivocă, în necunoștință de cauză,
îndoielnică, instanța neanalizând faptul că atât prin expertiză cât și în
răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că reala livrare a energiei termice
nu o poate stabili, neavând competență în acest sens.
A
mai arătat că instanța a soluționat greșit apelul și sub aspectul excepției
prematurității și inadmisibilității cererii întrucât nu s-a realizat
concilierea directă conform art. 720
1
C.
proc. civ., dar și excepția
prescripției dreptului la acțiune pentru
penalitățile de întârziere aferente debitelor principale.
În
temeiul art. 304 alin. (8) C. proc. civ., pârâta a criticat soluția și cu
privire la analiza nulității clauzei abuzive, contractul fiind realizat cu un
consumator captiv, nenegociat, fiind un contract de adeziune, clauza penală
nefiind negociată este lovită de nulitate absolută, iar sub aspectul debitului
principal, pretențiile formulate neavând la bază servicii prestate.
Invocând
art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea
atacată nu este motivată în drept, lipsind garanția imparțialității
judecătorului.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art.
304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată caca nu
cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii.
Din
analiza hotărârii atacate, în raport de motivele invocate în recurs, înalta
Curte nu poate reține incidența art. 304 alin. (7) C. proc. civ. în cauză
întrucât în considerente instanța a analizat probatoriile cerute de părți a
dispus probatorii noi, expertiza în apel a stabilit împrejurările de fapt
esențiale în cauză, evocând normele substanțiale incidente și aplicarea lor în
speță, soluția din dispozitiv fiind susținută de acestea.
Susținerile
recurentei privind neanalizarea probelor solicitate, nefiind clar pentru ce
factură datorează suma la care a fost obligată, modalitatea înscrisurilor prin
care recunoaște datoria, precum și lipsa analizei afirmațiilor expertului
privind lipsa competenței sale în stabilirea livrării reale a energiei termice,
nu au suport legal față de împrejurarea că toate aceste probleme au fost
analizate de instanța de apel, care a apreciat corect asupra înscrisurilor
referitoare la recunoașterea datoriei de către pârâtă, precum și asupra raportului
de expertiză care a stabilit că suma datorată de pârâtă este 787.639,03 lei
contravaloare energie termică livrată în cantitate de 16.732,0765 Gcal, conform
facturilor și a sumei de 659.165,24 lei penalități de întârziere.
De
altfel recurenta, în recursul său ca și în apel, face aprecieri fără a le
susține, reaua sa credință fiind prezentă pe tot parcursul motivării recursului
(invocarea nevalabilității înscrisurilor prin care recunoaște datoria pentru că
era iarnă și era amenințată că nu-i va fi furnizat agent termic, fără a dovedi
aceste susțineri, nulitatea cauzei penale deoarece este prevăzută de un
contract de adeziune când partea a încheiat un contract de furnizare energie
termică, aprecierile asupra expertizei contabile când expertul constată clar sumele
datorate, răspunzându-i și la obiecțiuni, răspunsul expertului fiind clar în
sensul că în cadrul expertizei contabile, raportul se limitează la analiza
documentelor contabile neavând îndrituirea de a efectua o expertiză
termo-energetică, pentru a determina cantitatea de energie termică real livrată
și în parametri corespunzători).
Ca urmare susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304
alin. (7) C. proc. civ. nu au suport legal, neputând fi primite.
Art.
304 alin. (8) C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate când
instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura
ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și reglementează
situația când judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic
dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate
fiind clare și precise.
Analizând
motivele de recurs din perspectiva acestui text de lege se constată că
susținerile recurentei în sensul schimbării naturii juridice a actului dedus
judecății nu sunt dovedite.
Actul
juridic care a stat la baza raporturilor juridice în litigiu este contractul de
furnizare a energiei termice pentru încălzirea și prepararea apei calde, care a
fost analizat de instanța de judecată, așa cum a fost calificat de părți,
nefiindu-i schimbată natura juridică și nefiindu-i alterată substanța.
Apărarea
pârâtei în sensul că între părți a fost încheiat un contract de adeziune,
contractul fiind realizat cu un consumator captiv, clauza penală fiind
nenegociată, astfel că este lovită de nulitate absolută, este greșită, deoarece
părțile au semnat un contract de furnizare energie termică, ale căror clauze
le-au stabilit, convenit și semnat, instanța interpretându-le în sensul dat de
părțile în litigiu.
Constatând
că părțile au încheiat un contract de furnizare energie termică și că instanța
a analizat în soluționarea cauzei contractul de furnizare a energiei termice,
înalta Curte apreciază că nu a fost schimbată natura juridică și înțelesul
lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că motivele invocate de
recurentă în baza acestui temei sunt nefondate.
În
ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care reglementează modificarea
deciziei atacate când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nici acest temei de drept nu poate fi
primit, întrucât motivele invocate nu sunt susținute față de considerentele
deciziei.
Analizând
motivele întemeiate în baza art. 304 alin. (9) C. proc. civ. se constată că în
analiza nulității absolute a procedurilor derulate referitoare la citarea
reclamantei, comunicarea cererii modificatoare, inadmisibilitatea și
prematuritatea acțiunii, prescripția dreptului la acțiune, în ceea ce privesc
penalitățile de întârziere, instanța de apel și-a fundamentat soluțiile în
drept invocând respectarea art. 91 C. proc. civ., a art. 720
1
C.
proc. civ., recunoașterea debitului principal prin înscrisurile încheiate la 22
noiembrie 2007 și 14 ianuarie 2009, neinvocarea de către pârâtă a tardivității
introducerii cererii modificatoare în respectarea art. 137 C. proc. civ.,
astfel că nu se poate reține că instanța nu a apreciat asupra temeiului de
drept care a determinat soluția dată în apel.
Cu
privire la fondul litigiului, înalta Curte constată că legal, instanța a
apreciat asupra neîndeplinirii obligației pârâtei privind plata prețului
energiei termice având în vedere raporturile contractuale dintre părți
determinate de contractul de furnizare energie termică încheiat de părți,
raportul de expertiză dispus de instanța de apel, ca și de înscrisurile semnate
de părți în recunoașterea și eșalonarea plății debitului.
Ca
urmare hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii și a raporturilor
contractuale dintre părți, înalta Curte constatând că nu sunt situații de
încălcare și aplicare greșită a legii.
În
aceste împrejurări, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 144/COM din
3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția a ll-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 6 decembrie
2012.