ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4875/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 20 august 2009, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitoarei SC C. SA la plata sumei de 787.639,04 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată în perioada 31 ianuarie 2005 - 31 mai 2009, 755.673,48 lei penalități de întârziere în decontarea facturilor, 39,30 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și 28,30 lei taxă de notificare prin executor judecătoresc. A arătat că în calitate de furnizor energie electrică a încheiat cu pârâta, în calitate de consumator, un contract de furnizare a energiei termice sub formă de apă caldă menajeră și căldură, că i-a furnizat acesteia energie termică pentru care a emis facturi care nu au fost achitate de pârâtă.

Tribunalul Constanța - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a constatat, prin încheierea nr. 812 din 24 septembrie 2009, că natura cauzei este comercială, astfel că a trimis cauza la completele de judecată în materie comercială.

Judecând cauza Tribunalul Constanța - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a, admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 787.639,04 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată în perioada 31 ianuarie 2005 - 31 mai 2009 și la plata sumei de 659.342,86 lei reprezentând penalități de întârziere, cu 19.588,13 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1906 din 24 martie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în temeiul contractului încheiat cu pârâta, respectând obligația de livreze a energiei termice, reclamanta a emis, în perioada ianuarie 2005 - iunie 2009, facturi fiscale în valoare de 804.226,75 lei care nu au fost achitate integral, rămânând o diferență de 787.639,04 lei și că din angajamentul de plată încheiat la 10 martie 2008 rezultă că pârâta recunoaște datoria înregistrată la RADET de 1.042.183,70 lei din care 593.170,19 lei reprezintă contravaloare energie termică și 449.013,51 lei penalități de întârziere, sumă ce urma să fie achitată conform procesului verbal de eșalonare.

De asemenea a reținut că la 14 ianuarie 2009 s-a încheiat un proces verbal de eșalonare pentru suma de 138.474,62 lei în tranșe egale în perioada februarie-iulie 2009, eșalonare care nu a fost respectată. Constatând că în conformitate cu art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, că reclamanta și-a respectat obligația asumată prin contract constând în furnizarea de energie termică și că pârâta nu a achitat prețul energiei livrate, nedovedind în temeiul art. 1169 C. civ. susținerea în apărare cum că a refuzat plata parțial pentru că au dispărut racordurile la sistemul de termoficare la punctele de consum aflate în proprietatea pârâtei, instanța a admis capătul de cerere principal și potrivit art. 8 din contractul părților a obligat-o pe pârâtă și la plata penalităților de întârziere.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 144/COM din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Verificând susținerile din apel raportate la hotărârea atacată, instanța a reținut următoarele: - citația emisă pentru termenul de 11 ianuarie 2010 a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 91 C. proc. civ., fiind primită de către delegatul societății, identificat cu datele de stare civilă, iar pentru termenul de judecată din 22 februarie 2010 procedura de citare s-a efectuat prin agent procedural, fiind îndeplinită prin afișare conform art. 91 1 C. proc.

civ., toate actele procedurale în succesiunea în care au fost îndeplinite respectând dispozițiile legale, împrejurare față de care instanța a respectat dreptul pârâtei la apărare; - deși i-a fost comunicată cererea modificatoare, pârâta nu a înțeles să invoce tardivitatea modificării temeiului juridic al acțiunii, formulând critici direct în apel, iar împrejurarea că nu și-a angajat apărător este imputabilă pârâtei; - susținerea referitoare la inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, nu poate fi reținută, deoarece la judecata cauzei în fond au fost depuse dovada convocării debitoarei la conciliere precum și procesul verbal de conciliere încheiat la 3 februarie 2010 (fila 116, 114 dosar fond) în care au fost consemnate punctele de vedere ale părților; - nu poate fi reținută nici critica privind prescripția dreptului la acțiune, întrucât în mod corect instanța de fond s-a raportat la procesele verbale încheiate de părți la 22 noiembrie 2007 și 14 ianuarie 2009 prin care pârâta a recunoscut datoria, apreciind conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 a operat o întrerupere a termenului de prescripție; - invocarea nulității clauzei penale nu are suport legal temeiul dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, atâta vreme cât contractul prevede în art. 8 clauza penală,

contractul încheiat de părți fiind un contract de furnizare energie termică și nu un contract de adeziune; - pe fondul litigiului, încuviințând proba cu expertiza contabilă și apreciind că între părți s-au derulat raporturi juridice în baza contractului de furnizare energie termică ale cărei clauze au fost însușite de părți, că RADET și-a onorat obligațiile contractuale și a livrat agent termic tuturor punctelor aparținând societății pârâte, emițând facturile fiscale depuse în copii la dosar și care au fost recunoscute de pârâtă, că expertul a constatat că prețul facturilor nu a fost achitat de pârâtă, fiind confirmat debitul reținut de instanța de fond, instanța a apreciat că nu sunt critici întemeiate care să atragă schimbarea dispozițiilor hotărârii atacate.

Invocând dispozițiile art. 304 alin. (7), 304 alin. (8) și 304 alin. (9) C. proc. civ., pârâta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel. A precizat că în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ. hotărârea atacată este nelegală, întrucât procedurile derulate începând cu termenul de judecată din 11 ianuarie 2010 sunt nule absolut conform art. 105 și urm. C. proc. civ., instanța procedând greșit când a primit cererea modificatoare cu încălcarea art. 132 și art. 134 C. proc. civ., aceasta fiind tardiv formulată și că nu poate fi modificată cererea de somație de plată într-o acțiune de drept comun, că procedura de la termenul din 11 ianuarie 2010 s-a realizat cu încălcarea art. 92 1 C. proc.

civ., procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare fiind nul conform art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Pentru aceste motive consideră că instanța a încălcat principiul egalității armelor, liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în acest sens, susținând că nu i-a fost comunicată nici acțiunea modificatoare și nici înscrisurile depuse de pârâtă, dar și principiul aflării adevărului și al disponibilității, invocând art. 6 din C.E.D.O. Pârâta, apreciind asupra incidenței în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., a criticat hotărârea și sub aspectul soluționării fondului litigiului în sensul că nu a fost administrat probatoriul solicitat de ea, nefiind clar pentru ce factură a fost obligată să achite debitul, pretinsele recunoașteri fiind obținute de reclamantă în perioada de iarnă, sub amenințarea întreruperii agentului termic, recunoașterea fiind echivocă, în necunoștință de cauză, îndoielnică, instanța neanalizând faptul că atât prin expertiză cât și în răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că reala livrare a energiei termice nu o poate stabili, neavând competență în acest sens. A mai arătat că instanța a soluționat greșit apelul și sub aspectul excepției prematurității și inadmisibilității cererii întrucât nu s-a realizat concilierea directă conform art. 720 1 C. proc.

civ., dar și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere aferente debitelor principale. În temeiul art. 304 alin. (8) C. proc. civ., pârâta a criticat soluția și cu privire la analiza nulității clauzei abuzive, contractul fiind realizat cu un consumator captiv, nenegociat, fiind un contract de adeziune, clauza penală nefiind negociată este lovită de nulitate absolută, iar sub aspectul debitului principal, pretențiile formulate neavând la bază servicii prestate. Invocând art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată nu este motivată în drept, lipsind garanția imparțialității judecătorului. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată caca nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din analiza hotărârii atacate, în raport de motivele invocate în recurs, înalta Curte nu poate reține incidența art. 304 alin. (7) C. proc. civ. în cauză întrucât în considerente instanța a analizat probatoriile cerute de părți a dispus probatorii noi, expertiza în apel a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, evocând normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția din dispozitiv fiind susținută de acestea.

Susținerile recurentei privind neanalizarea probelor solicitate, nefiind clar pentru ce factură datorează suma la care a fost obligată, modalitatea înscrisurilor prin care recunoaște datoria, precum și lipsa analizei afirmațiilor expertului privind lipsa competenței sale în stabilirea livrării reale a energiei termice, nu au suport legal față de împrejurarea că toate aceste probleme au fost analizate de instanța de apel, care a apreciat corect asupra înscrisurilor referitoare la recunoașterea datoriei de către pârâtă, precum și asupra raportului de expertiză care a stabilit că suma datorată de pârâtă este 787.639,03 lei contravaloare energie termică livrată în cantitate de 16.732,0765 Gcal, conform facturilor și a sumei de 659.165,24 lei penalități de întârziere.

De altfel recurenta, în recursul său ca și în apel, face aprecieri fără a le susține, reaua sa credință fiind prezentă pe tot parcursul motivării recursului (invocarea nevalabilității înscrisurilor prin care recunoaște datoria pentru că era iarnă și era amenințată că nu-i va fi furnizat agent termic, fără a dovedi aceste susțineri, nulitatea cauzei penale deoarece este prevăzută de un contract de adeziune când partea a încheiat un contract de furnizare energie termică, aprecierile asupra expertizei contabile când expertul constată clar sumele datorate, răspunzându-i și la obiecțiuni, răspunsul expertului fiind clar în sensul că în cadrul expertizei contabile, raportul se limitează la analiza documentelor contabile neavând îndrituirea de a efectua o expertiză termo-energetică, pentru a determina cantitatea de energie termică real livrată și în parametri corespunzători).

Ca urmare susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ. nu au suport legal, neputând fi primite. Art. 304 alin. (8) C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și reglementează situația când judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise. Analizând motivele de recurs din perspectiva acestui text de lege se constată că susținerile recurentei în sensul schimbării naturii juridice a actului dedus judecății nu sunt dovedite.

Actul juridic care a stat la baza raporturilor juridice în litigiu este contractul de furnizare a energiei termice pentru încălzirea și prepararea apei calde, care a fost analizat de instanța de judecată, așa cum a fost calificat de părți, nefiindu-i schimbată natura juridică și nefiindu-i alterată substanța. Apărarea pârâtei în sensul că între părți a fost încheiat un contract de adeziune, contractul fiind realizat cu un consumator captiv, clauza penală fiind nenegociată, astfel că este lovită de nulitate absolută, este greșită, deoarece părțile au semnat un contract de furnizare energie termică, ale căror clauze le-au stabilit, convenit și semnat, instanța interpretându-le în sensul dat de părțile în litigiu.

Constatând că părțile au încheiat un contract de furnizare energie termică și că instanța a analizat în soluționarea cauzei contractul de furnizare a energiei termice, înalta Curte apreciază că nu a fost schimbată natura juridică și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că motivele invocate de recurentă în baza acestui temei sunt nefondate. În ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care reglementează modificarea deciziei atacate când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nici acest temei de drept nu poate fi primit, întrucât motivele invocate nu sunt susținute față de considerentele deciziei. Analizând motivele întemeiate în baza art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. se constată că în analiza nulității absolute a procedurilor derulate referitoare la citarea reclamantei, comunicarea cererii modificatoare, inadmisibilitatea și prematuritatea acțiunii, prescripția dreptului la acțiune, în ceea ce privesc penalitățile de întârziere, instanța de apel și-a fundamentat soluțiile în drept invocând respectarea art. 91 C. proc. civ., a art. 720 1 C. proc. civ., recunoașterea debitului principal prin înscrisurile încheiate la 22 noiembrie 2007 și 14 ianuarie 2009, neinvocarea de către pârâtă a tardivității introducerii cererii modificatoare în respectarea art. 137 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține că instanța nu a apreciat asupra temeiului de drept care a determinat soluția dată în apel.

Cu privire la fondul litigiului, înalta Curte constată că legal, instanța a apreciat asupra neîndeplinirii obligației pârâtei privind plata prețului energiei termice având în vedere raporturile contractuale dintre părți determinate de contractul de furnizare energie termică încheiat de părți, raportul de expertiză dispus de instanța de apel, ca și de înscrisurile semnate de părți în recunoașterea și eșalonarea plății debitului. Ca urmare hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii și a raporturilor contractuale dintre părți, înalta Curte constatând că nu sunt situații de încălcare și aplicare greșită a legii. În aceste împrejurări, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 144/COM din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 6 decembrie 2012.